Judecător. Demisie. Revenire. Principiul revocabilităţii actelor unilaterale.
Legea nr. 303/2004, art. 65 alin. (5)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Act juridic unilateral. Principiul revocabilităţii
Administraţie prezidenţială
Demisie. Revenire
Decret prezidenţial
Judecător
Demisia ca act juridic unilateral îşi produce efectele de la data la care cealaltă parte ia act de manifestarea de voinţă, iar nu din momentul manifestării de voinţă propriu-zise, în caz contrar ajungându-se la o înfrângere a principiului revocabilităţii actelor juridice unilaterale.
Faptul că după prezentarea demisiei, un judecător a revenit asupra acesteia anterior semnării şi publicării în Monitorul oficial a decretului prezidenţial de eliberare din funcţie, face ca acest decret, chiar dacă semnat şi publicat, să fie lipsit de forţă juridică. Împrejurarea că dintr-o deficienţă de comunicare revenirea asupra demisiei nu a fost adusă la cunoştinţa Administraţiei Prezidenţiale în timp util, nu este de natură a lipsi de efecte juridice revenirea aspra demisiei.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal,
Decizia nr. 4106 din 26 octombrie 2007
Prin sentinţa nr.61 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul GG, în contradictoriu cu pârâta AdministraţiaPrezidenţială, dispunând anularea decretului nr.816 din 7 iulie 2006, de eliberare a reclamantului din funcţia de judecător.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma respingerii a două cereri de detaşare pe funcţia de director al Penitenciarului de Minori şi Tineret Craiova, pentru care fusese admis, reclamantul, având funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, a depus, la data de 15 mai 2006, cerere de demisie din magistratură, asupra căreia a revenit la data de 6 iunie 2006, printr-o altă cerere, înregistrată sub nr.8752 la Consiliul Superior al Magistraturii şi sub nr.19623/2006 la Administraţia Prezidenţială.
Cu toate acestea, decretul de eliberare a reclamantului din funcţia de judecător a fost semnat de Preşedintele României la data de 7 iunie 2006 şi, ulterior, publicat în M.Of. al României nr.508 din 13 iunie 2006.
În intervalul cuprins între data semnării decretului şi data publicării acestuia în M.Of. al României, reclamantul a formulat şi alte cereri de revenire la demisie, pe care le-a depus atât la sediul AdministraţieiPrezidenţiale, cât şi la sediul C.S.M.
Din prevederile art.58 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr.303/2004, conform cărora C.S.M. poate dispune detaşarea judecătorilor cu acordul scris al acestora, la Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, rezultă că, în perioada detaşării, judecătorul îşi păstrează calitatea de magistrat, iar perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător.
Reclamantul şi-a retras cererea de demisie la data de 6.06.2006 însă, în circuitul firesc al actelor, cererea a fost înregistrată la Preşedintele României după data de 7 iunie 2006, când acesta luase deja act de demisia reclamantului, semnând decretul de eliberare din funcţia de judecător.
De asemenea, decretul de eliberare din funcţie a fost publicat după data când reclamantul renunţase la demisia sa.
Ca natură juridică, demisia reprezintă un act unilateral de voinţă care produce efecte în sensul că devine definitivă, conform art.65 alin. (5) din Legea nr.303/2004, după un termen de 30 de zile; din interpretarea acestui din urmă text de lege, rezultă că persoana care demisionează poate să-şi retragă cererea de demisie, înainte ca aceasta să devină efectivă.
Or, reţine instanţa de judecată, observând articolul unic al decretului prezidenţial publicat, se constată că motivul eliberării din funcţie a fost demisia reclamantului, însă, aşa cum s-a arătat, acesta a revenit la demisie înainte de semnarea şi publicarea decretului, dar despre acest aspect pârâta încă nu luase cunoştinţă, cu toate că revenirea s-a făcut înainte de aceste operaţiuni.
Cum demisia este un act juridic unilateral care poate fi revocat până la data când cealaltă parte ia act de manifestarea de voinţă făcută în acest sens, reţine instanţa de fond că, în situaţia în care s-ar aprecia că demisia devine obligatorie din momentul manifestării de voinţă, s-ar înfrânge principiul revocabilităţii actelor juridice unilaterale iar reclamantului i s-ar crea o situaţie defavorabilă, contrar voinţei sale, pentru că prin demisie îşi pierde toate drepturile enumerate de dispoziţiile sus arătate.
De asemenea, apreciază instanţa de fond, prin admisibilitatea revenirii la demisie, se respectă şi prevederile art.1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., întrucât, aşa cum s-a statuat în practica Curţii, termenul de „bun" cuprinde şi alte drepturi şi interese care constituie active şi pot fi considerate drepturi de proprietate.
În acest sens, dreptul reclamantului de a-şi păstra calitatea de judecător are un conţinut economic (salariu), precum şi un ansamblu de interese pe care le poate dobândi în mod efectiv şi licit.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Administraţia Prezidenţială.
Recurenta arată că în raport de cererea precizatoare formulată de reclamant la 15.02.2007, cerere necomunicată, înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Administraţiei Prezidenţiale, întrucât a fost chemată în judecată în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant într-o acţiune ce are ca obiect anularea unui act al Preşedintelui României.
Pe fond, sentinţa civilă este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât potrivit prevederilor art.65 alin.5 din Legea nr.303/2004 în cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcţie prin demisie, Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezenţa judecătorului sau procurorului este necesară iar în cauză, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr.355/2006 nu s-a stabilit un termen de definitivare a demisiei. În aceste condiţii, susţine recurenta, nu poate fi primită opinia primei instanţe, că demisia devine definitivă conform art.65 alin. (5) din Legea nr.303/2004, după un termen de 30 de zile, în toate cazurile, fără nici o condiţie sau nuanţare.
De asemenea, se motivează că nu au fost analizate condiţiile de legalitate ale Decretului atacat şi s-a apreciat în mod greşit că retragerea demisiei înainte de îndeplinirea condiţiei procedurale posterioare a publicării în Monitorului Oficial constituie cauză de nulitate, fără urmărirea îndeplinirii condiţiei anterioare, respectiv existenţa propunerii Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant GG a solicitat respingerea recursului apreciind că nu a existat o cerere de precizare, astfel cum dispune art.132 alin. (2) C. proc. civ. fiind vorba de o îndreptare a erorii materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată, când din eroare s-a trecut revocarea în loc de anularea Decretului nr.816/ 7.06.2006 emis de Preşedintele României.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, arată intimatul că a înţeles să se judece cu Administraţia Prezidenţială, întrucât nu se poate susţine că Preşedintele României poate fi chemat în judecată în nume propriu având în vedere că acesta nu are personalitate juridică, nu are buget propriu, patrimoniu, elemente esenţiale ale personalităţii juridice.
Pe fondul motivelor de recurs, susţine intimatul, a lipsit însăşi cauza decretului de eliberare din magistratură întrucât a revenit asupra intenţiei sale de a demisiona, cerere comunicată atât recurentei cât şi C.S.M.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent şi sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a fost invocată pentru prima dată în recurs. Prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, intimata a făcut referire la prevederile art.1 din Legea nr.47/1994, modificată prin O.U.G. nr.1/2001 şi la cele ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Prezidenţiale privind exercitarea atribuţiilor de reprezentare în instanţă a Preşedintelui României, precum şi ale instituţiei Administraţiei Prezidenţiale.
Se constată că recurenta nu îşi are definită reprezentarea sa procesuală în litigiile care vizează exercitarea mandatului de către Preşedintele României.
Din prevederile legale invocate rezultă că „pentru exercitarea de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia României şi alte legi, se organizează şi funcţionează Administraţia Prezidenţială, instituţie publică cu personalitate juridică”.
În sensul Legii nr.47/1994 „prin Administraţia Prezidenţială se înţelege serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României pentru îndeplinirea atribuţiilor sale”.
Deci, cea care are personalitate juridică şi care are atribuţii de reprezentare şi calitate procesuală în litigiile care vizează exercitarea mandatului de către Preşedintele României este recurenta Administraţia Prezidenţială.
Cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii, critica este de asemeni, nefondată.
Este real că prin cerere scrisă reclamantul a arătat că înţelege să îndrepte greşelile materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată, atât în privinţa temeiului juridic indicat generic fără legătură cu cuprinsul cererii, precum şi a menţiunii că solicită anularea şi nu revocarea Decretului nr.816 din 7.06.2006 emis de Preşedintele României, însă nu s-au schimbat temeiurile acţiunii prin care, în esenţă, reclamantul solicită să se anuleze actul atacat întrucât şi-a retras demisia în condiţiile art.65 alin. (2) din Legea nr.303/2004.
Prin motive de fapt şi de drept, art.112 pct.4 C.proc.civ desemnează toate acele împrejurări, circumstanţe, dar şi principii, instituţii, categorii, reguli juridice, a căror cunoaştere este necesară pentru explicarea şi lămurirea obiectului procesului.
Astfel nu este obligatoriu ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază pretenţia sa, deoarece judecătorul va face încadrarea juridică, având la dispoziţie obiectul şi motivele de fapt.
Pentru calificarea juridică a cererii, ajunge o simplă expunere clară şi ordonată a faptelor.
În cauză, reclamantul a sesizat indicarea greşită a temeiului juridic al cererii, precum şi a denumirii sancţiunii ce a solicitat a se dispune asupra actului atacat şi a cerut aplicarea art.132 alin. (2) pct.1 C.proc.civ. iar instanţa de fond constatând că nu s-a modificat obiectul cererii nu a acordat termen pentru comunicarea concluziilor scrise depuse la dosar.
Mai mult, se constată că, deşi invocă încălcarea principiului contradictorialităţii că nu i s-a comunicat cererea reclamantului, face aceleaşi apărări în raport de pretenţiile reclamantului, în plus se ridică excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepţie analizată în prezentul recurs şi care este nefondată în raport de dispoziţiile Legii nr.47/1994 şi motivele sus menţionate.
Cu privire la criticile ce vizează fondul cauzei, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că demisia ca manifestare de voinţă şi act juridic unilateral poate fi retrasă până la data când se ia act de aceasta.
În speţă, reclamantul prin cererea înregistrată la C.S.M. sub nr.8752/ 6.06.2006 şi sub nr.19623 din aceeaşi dată la Administraţia Prezidenţială şi-a retras demisia.
Aşa cum arată şi intimatul în întâmpinare, revenirea asupra demisiei s-a produs şi comunicat atât C.S.M. cât şi recurentei, anterior semnării decretului de eliberare din magistratură.
Conform dispoziţiilor art.65 alin. (2) din Legea nr.303/2004 eliberarea din funcţie a judecătorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României în cazul demisiei.
Constatând că reclamantul a revenit asupra demisiei din funcţia de judecător, în mod corect prima instanţă a dispus anularea decretului prezidenţial de eliberare din funcţie. Aceasta întrucât cauza eliberării din funcţie a fost demisia intimatului, asupra căreia acesta a revenit înainte de semnarea şi publicarea Decretului nr.816/ 7.06.2006.
Împrejurarea că de la data retragerii demisiei de către reclamant – 6.06.2007 şi data semnării decretului prezidenţial, C.S.M. nu a avut timpul material să facă propunerea în raport de această manifestare de voinţă nu poate conduce la concluzia că este lipsită de eficienţă juridică şi reprezintă „un simplu memoriu” cererea făcută de reclamant în acest sens.
Demisia ca act juridic unilateral poate fi revocată până la data la care se ia act de această manifestare de voinţă şi nu se confundă cu data la care demisia devine, definitivă conform art.65 alin. (5) din Legea nr.303/2004 întrucât problema analizată este reprezentată de posibilitatea revenirii asupra demisiei respectiv a revocabilităţii actelor juridice unilaterale, înainte de data semnării decretului prezidenţial şi de publicarea acestuia în Monitorul Oficial.
Aşa cum s-a reţinut de prima instanţă, motivul eliberării din funcţie a fost demisia reclamantului, demisie asupra căreia acesta a revenit înainte de semnarea şi publicarea decretului prezidenţial, iar împrejurarea că acest aspect nu a fost adus la cunoştinţa recurentului prin deficienţele de comunicare a documentelor, nu lipseşte de efecte juridice revenirea la demisie.
Constatând că recursul declarat de pârâta Administraţia Prezidenţială pentru motivele arătate, este nefondat, în baza art.312 C. proc.civ. acesta a fost respins.