Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 216 din 19 martie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2910/C din 23 octombrie 2009, invocată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâta Camera Notarilor Publici Cluj, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 invocată de reclamantul D.I. și a obligat reclamantul la plata sumei de 3.720 lei în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată la 11 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 3025/117/2011, Tribunalul Cluj a sesizat Curtea de Apel Cluj cu soluționarea excepției privind nelegalitatea parțială a O.M.J. nr. 203/1996 și nelegalitatea art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.
Cu toate că reclamantul D.I. a invocat în fața Tribunalului Cluj și excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, excepție pe care a reiterat-o în fața Curții de Apel Cluj, limitele investirii instanței de contencios administrativ sunt date de încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 11 noiembrie 2011.
De vreme ce Tribunalul Cluj a apreciat că soluționarea pe fond a litigiului depinde de legalitatea O.M.J. nr. 203/1996 și a art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, fără a face vreo mențiunea cu privire la excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, Curtea de Apel Cluj a apreciat că nu se poate considera legal investită și cu soluționarea acestei din urmă excepții, astfel că a dat curs excepției de inadmisibilitate invocată sub acest aspect de către pârâta Camera Notarilor Publici Cluj.
Ca atare, Curtea de Apel Cluj a apreciat că îi revine obligația conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 să se pronunțe doar în limitele investirii sale de către instanța sesizată cu judecarea fondului cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995.
Cu privire la cea de-a doua excepție de nelegalitate invocată, respectiv a Ordinului Ministerului Justiției nr. 203/C din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel a reținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 reclamantul D.I. a fost numit notar public cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei Cluj Napoca, localitatea Baciu.
Apărarea pârâtei Camera Notarilor Publici Cluj prin care a invocat inadmisibilitatea acestei excepții în considerarea depășirii termenului de decădere de un an instituit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu a fost primită de Curtea de Apel reținând că posibilitatea părții de a se prevala de acest mijloc de apărare nu este limitată din punct de vedere temporal, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuând în mod expres și neechivoc că nelegalitatea unui act administrativ poate fi invocată oricând pe cale de excepție.
Reclamantul consideră că mențiunea privitoare la inserarea localității Baciu în ordinul său de numire în calitate de notar public este nelegală. Nelegalitatea parțială a O.M.J. nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 este susținută prin evocarea mai multor argumente de către reclamant.
Cu privire la acest act administrativ individual, Curtea de Apel a reținut în primul rând că reclamantul nu poate justifica o vătămare în vreun drept subiect sau într-un interes legitim. Pentru a concluziona în acest sens instanța de fond a avut în vedere faptul că numirea reclamantului pe un post de notar public în localitatea Baciu din circumscripția Judecătoriei Cluj Napoca s-a efectuat la cererea reclamantului, adresată Ministrului Justiției la data de 29 noiembrie 2005, după promovarea unui concurs organizat în 18 - 19 octombrie 2005 pentru ocuparea unui post vacant de notar public scos la concurs pentru această localitate. Prin înscrierea și participarea la acest concurs, urmate de valorificarea rezultatului obținut, reclamantul și-a exprimat în mod liber consimțământul de a-și stabili sediului biroului notarial în localitatea Baciu, decizie care a corespuns intereselor reclamantului din momentul solicitării emiterii și executării acestui act administrativ individual. Schimbarea ulterioară a centrului intereselor sale profesionale și financiare către o zonă urbană care i-ar asigura accesul mai facil la o clientelă mai diversificată și mai extinsă explică încercarea reclamantului de a obține mutarea sediului pe raza localității Cluj Napoca. Acest demers este însă paralizat de procedura instituită de art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, iar nu de faptul că ordinul inițial de numire specifică localitatea Baciu ca sediu al biroului său notarial.
Instanța de fond a mai apreciat că soluționarea pe fond a pricinii ce are ca obiect obligarea pârâtei Camera Notarilor Publici Cluj la eliberarea confirmării necesare în vederea înregistrării noului sediul al biroului notarial la Curtea de Apel Cluj nu depinde de legalitatea O.M.J. nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 astfel că în privința acestui act administrativ nu sunt îndeplinite condițiile evocării excepției de nelegalitate, ca mijloc de apărare, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, instanța de fond a reținut și netemeinicia criticilor de nelegalitate evocate în susținerea acestei excepții.
Curtea de Apel a mai reținut că legiuitorul a statuat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 că intră în competențele Ministrului Justiției stabilirea numărului notarilor publici și al birourilor notariale. Stabilirea numărului birourilor de notari publici, destinate a deservi o anumită circumscripție de judecătorie, presupune implicit o localizare spațială a acestor birouri notariale pentru a se asigura accesul întregii populații la serviciile notariale. Așadar textul de lege evocat de reclamant este susceptibil a primi interpretarea dată de pârâta Camerei Notarilor Publici Cluj în sensul că prin a stabili numărului birourilor de notari publici se înțelege atât indicarea numerică cât și localizarea spațială a acestora.
Prin urmare actualizarea birourilor notariale nu se face în mod arbitrar, ci în funcție de criterii obiective precum: numărul notarilor publici în exercițiu și cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, care privite în mod unitar îndreptățesc ministrul justiției să actualizeze locurile de notari publici și de birouri notariale atât prin precizarea numărului acestora cât și a localității de funcționare a sediului acestora.
Dispozițiile art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 stabilesc procedura de urmat de către notarii publici care doresc să își schimbe sediul biroului notarial fie într-o localitate din cadrul aceleiași circumscripții, fie într-o localitate din altă circumscripție judecătorească.
Principala critică de nelegalitate susținută de către reclamant se fundamentează pe lipsa oricărui temei legal în Legea notarilor publici și a activității notariale pentru reglementarea unei astfel de proceduri, fapt ce ar atrage nesocotirea prevederilor art. 4 alin. (3) și art. 13 lit. b) din Legea nr. 24/2000.
Prin urmare art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995 nu adaugă la lege ci stabilește o procedură de urmat pentru asigurarea mobilității notarilor publici, materie în care nu există un act juridic cu o forță juridică superioară.
Nici prevederile art. 5 alin. (2), art. 6 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 nu au fost nesocotite întrucât Ordinul Ministrului Justiției nr. 2910/C din 23 octombrie 2009 care a aprobat articolul contestat a fost elaborat de Ministerul Justiției, autoritatea competentă să adopte și implicit să modifice Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 conform art. 107 din acest act normativ. De asemenea în preambulul ordinului s-a menționat că adoptarea ordinului este justificată prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 319 din 6 octombrie 2009 de aprobare a propunerilor privind modificarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel că o expunere sumară de motive subzistă în cazul de față.
Nu se poate reține nici o încălcare a prevederii constituționale referitoare la libertatea alegerii locului de muncă cât timp reclamantul a fost cel care a consimțit să își desfășoare activitatea în localitatea Baciu și nicio dispoziție legală nu îi recunoaște în mod expres dreptul de a-și exercita profesia de notar public fără nicio restricție sau limitare de ordin spațial. Prin urmare reclamantul și-a ales în mod liber locul de muncă, iar pentru schimbarea acestuia trebuie să urmeze procedurile instituite în acest scop.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul D.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304, pct. 6 C. proc. civ.), hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe (art. 304 pct. 2 C. proc. civ.) fiind lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304, pct. 9. C. proc. civ.).
Recurentul susține că instanța de fond, deși admite că legiuitorul nu a fost preocupat cu ocazia adoptării Legii nr. 36/1995 de reglementarea unei proceduri care să asigure mobilitatea notarilor publici în cadrul aceleiași circumscripții de judecătorie sau între diferite circumscripții de judecătorii-cu alte cuvinte, că în corpul Legii nu se găsește nicio dispoziție referitoare la schimbarea sediilor birourilor notariale-apreciază că procedurile stabilite prin art. 27 din Regulament sunt legale, deoarece practica notarială a demonstrat că instituirea unor astfel de proceduri este necesară și utilă.
Fără îndoială că acest argument nu poate fi acceptat, deoarece legiferarea secundară trebuie să-și găsească legitimarea în legiferarea primară, și nu în practica notarială.
Asemenea argumente intră în mod evident în conflict cu art. 4, alin. (3) și art. 12, lit. b), din Legea nr. 24/2000 - care stabilesc că actul normativ secundar trebuie să respecte limitele actului normativ superior și se emite în executarea acestui act-și nasc, în mod legitim, întrebarea oare ce semnificație mai are sintagma adăugare la lege, dacă legiuitorul secundar poate suplini vidul de reglementare.
Un comentariu special necesită aserțiunea din hotărârea recurată, potrivit căreia, legiuitorul prin art. 107 din Legea nr. 36/1995, a delegat atribuția de elaborare a Regulamentului de punere în aplicarea acestei legi Ministerului Justiției. În primul rând, sintagma de delegare de atribuții, cu sensul, în care o folosește instanța, de transmitere a dreptului de legiferare, nu își găsește suport în textul constituțional. În Constituția României este reglementată doar instituția delegării legislative, care nu are aplicabilitate în cazul în speță. În al doilea rând, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare, nu putea să delege ministerului justiției atribuția elaborării regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru simplul motiv că nu are, constituțional, o asemenea atribuție. Nu intră în competența Parlamentului să elaboreze regulamente de aplicare a legii, această atribuție revenind, exclusiv, autorităților publice administrative.
Deci actualizarea numărului notarilor publici se face, exclusiv, pe circumscripții de judecătorii și nu pe localități sau categorii de locuri vacante. Consecutiv, ordinul de numire a notarului public trebuie să precizeze, exclusiv,circumscripția în care se face numirea. Recurentul mai consideră că teza susținută de instanță, a actualizării numărului notarilor publici pe localități, intră în contradicție cu criteriile de actualizare, prevăzute de art. 2 din Regulament, care nu se pot aplica decât raportat la întreaga circumscripție, și nu la localități distincte din aceasta. Astfel este imposibil de imaginat cum se poate aplica criteriul volumului și tipului procedurilor notariale solicitate de public, la o localitate în care nu este constituit niciun birou de notar public și la orice altă localitate din circumscripție, în condițiile în care, nicăieri, nu se ține o evidență a actelor notariale în raport de domiciliul solicitantului într-o anumită localitate. În realitate acest criteriu nu operează și nu poate opera decât la nivelul întregii circumscripții.
În concluzie, art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995 nu îndeplinește cumulativ, cerințele de legalitate ale actului administrativ, care se verifică în cadrul excepției de nelegalitate, cerințe care sunt în mod constant subliniate în jurisprudență.
Totodată nu poate fi primit nici considerentul că precizarea localității de sediu în ordinul de numire, ar rezulta din dispozițiile art. 30 și 115 din Lege, în forma pe care acestea o aveau Ia data emiterii ordinului de numire. Art. 30 prevede faptul că notarul public se bucură de stabilitate și nu poate fi mutat în altă localitate fără acordul său. Desigur că este vorba de localitatea de sediu pe care notarul public și-a ales-o în circumscripția în care a fost numit și nimic din textul legal nu poate conduce la o concluzie diferită.
Fără îndoială că dacă legiuitorul ar fi vrut să interzică organizarea sediilor secundare în localități în care au fost numiți notari publici prin ordinul ministrului justiției ar fi folosit sintagma în localitățile din aceeași circumscripție teritorială în care nu au fost numiți notari publici. Această sintagmă nu a fost însă folosită, și asta tocmai pentru că, în concepția legiuitorului, ordinul de numire nu trebuie să precizeze localitatea de sediu. Art. 115 din Lege, are o aplicabilitate fără probleme în cazul în care se are în vedere imposibilitatea organizării de sedii secundare în localitățile din circumscripție, în care un notar public a ales să-și înființeze biroul notarial.
Se mai susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21, alin. (3) din Constituție și de art. 6, pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încălcarea fiind dată de lipsa previzibilității unor norme juridice aplicabile, ceea ce deschide posibilitatea arbitrariului din partea autorităților chemate să aplice respectivele norme.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu art. 30 din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la momentul emiterii ordinului de numire al reclamantului), notarii publici își exercită personal profesiunea si se bucura de stabilitate in funcție, neputând fi mutați în altă localitate fără acordul lor. Așadar legea protejează notarul public împotriva oricărei măsuri externe voinței sale care ar afecta stabilitatea sediului său circumscris unei anumite localități.
De asemenea art. 115 din lege stabilește că „birourile notariale constituite in condițiile prezentei legi își pot organiza sedii secundare in localitățile din aceeași circumscripție teritorială in care nu au luat ființă birouri de notari publici. Sediile secundare își vor înceta activitatea o dată cu constituirea in acea localitate a unui birou de notar public”.
Potrivit art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2910/C din 23 octombrie 2009:
„(1) Schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care își desfășoară activitatea într-o localitate din cadrul aceleiași circumscripții sau din altă circumscripție judecătorească se face prin concurs pe post vacant, prevăzut în ordinul de actualizare, cu excepția situației în care pentru ocuparea unui post vacant se depune o singură cerere de schimbare a sediului biroului notarial. În cazul decesului sau încetării calității de notar public a unuia dintre asociați, locul rămas vacant va fi ocupat de asociatul care, anterior asocierii, a fost numit în altă localitate, la cererea acestuia. În cazul existenței mai multor asociați care, anterior asocierii, și-au desfășurat activitatea în alte localități, locul rămas vacant va fi ocupat prin concurs organizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici. La concurs pot participa numai notarii publici care au avut calitatea de asociat al notarului public decedat sau căruia i-a încetat calitatea. În cazul în care în localitatea din care urmează să își schimbe sediul notarul public nu își mai desfășoară activitatea un alt notar public, Colegiul director al Camerei notarilor publici este obligat să asigure continuitatea serviciului notarial, precum și preluarea arhivei.
(2) Concursul de schimbare de sedii se organizează anual de către Uniunea Națională a Notarilor Publici și constă într-o probă scrisă de practică notarială. Concursul de schimbare de sedii se susține în fața unei comisii formate din 3 sau 5 notari publici desemnați de către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
(3) Rezultatele concursului de schimbare de sedii se validează de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
(4) Procedura de organizare și desfășurare a concursului de schimbare de sedii este stabilită prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești.
(5) După emiterea ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești de schimbare a sediului, notarul public are obligația de a face înscrierile corespunzătoare potrivit prevederilor art. 8 din prezentul regulament; cu privire la arhivă sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (3) din prezentul regulament.
(6) Locurile rămase vacante după actualizare, în urma concursului prevăzut la art. 4 din prezentul regulament, a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, precum și ca urmare a decesului sau încetării calității de notar public vor fi prevăzute în următorul ordin de actualizare, în situația în care menținerea acestora se mai justifică.”
Din interpretarea logico-juridică a acestor texte de lege rezultă că art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995 nu adaugă la lege ci stabilește o procedură de urmat pentru asigurarea mobilității notarilor publici, materie în care nu există un act juridic cu o forță juridică superioară.
Înalta Curte constată că recurentul a invocat faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, deși prin încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj a fost investită doar cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2910/C/2009 a excepției de nelegalitate parțială a O.M.J. nr. 203/C/2006.
De asemenea, recurentul a reiterat în fața Curții de Apel Cluj excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, motiv pentru care pârâta Camera Notarilor Publici Cluj a invocat excepția de inadmisibilitate.
Înalta Curte, constată că instanța de fond, în mod corect, a respins excepția ca inadmisibilă.
Recurentul susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât competența de a constata dacă de actul administrativ a cărui legalitate se contestă depinde soluționarea litigiului pe fond revine instanței de fond, astfel încât Curtea de Apel Cluj nu avea posibilitatea de a se pronunța asupra acestui aspect.
În soluționarea excepției de nelegalitate parțială a O.M.J. nr. 203/C/2006, Curtea de Apel a reținut că reclamantul nu poate justifica o vătămare în vreun drept subiectiv sau interes legitim, întrucât prin acest ordin nu a avut loc decât numirea în funcție a recurentului cu specificarea localității Baciu ca sediu al biroului său notarial, urmare a cererii adresată de acesta Ministerului Justiției, prin care și-a manifestat în mod liber consimțământul de a-și stabili sediul biroului în această localitate.
Prin urmare, instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității ordinului, în aprecierea legalității reținând că schimbarea sediului biroului în altă localitate este blocată de dispozițiile art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2910/C/2009, și nu de cele ale O.M.J. nr. 203/C/2006, prin care s-a dispus doar numirea în funcție a recurentului cu specificarea localității Baciu ca sediu a biroului său notarial.
Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, apreciază că numirea notarilor publici se făcea în localitățile în care, potrivit ordinului de actualizare, sunt prevăzute posturi vacante de notar public și, în mod corespunzător, birouri notariale.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale, adoptat prin Ordinul ministrului justiției nr. 7107G/1995, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului: „Numărul notarilor publici și al birourilor notariale din localitățile aflate circumscripția fiecărei judecătorii și din Municipiul București se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în funcție de cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor publicului."
Potrivit art. 3, „La numire pe locurile vacante de notari publici, au prioritate notarii stagiari care au promovat examenul de notar public, în ordinea mediilor și a opțiunii acestora", iar potrivit art. 4 alin. (1), „Pe locurile de notari publici care mai rămân vacante, după acordarea priorităților prevăzute la art. 3, se pot numi după o prealabilă verificare a cunoștințelor profesionale cei care au îndeplinit timp de 5 ani funcțiile juridice prevăzute la art. 16 lit. g) din lege. Locurile vacante și data verificării cunoștințelor profesionale se publică în M. Of. al României cu cel puțin 30 de zile mai înainte de aceasta dată”.
Deci, numirea se face pe locuri vacante, prin ordinul de stabilire a numărului notarilor publici și al birourilor notariale din localitățile aflate în circumscripția fiecărei judecătorii și din Municipiul București.
Deoarece ordinul Ministrului Justiției de numire în funcție s-a emis în conformitate cu ordinul de actualizare a numărului notarilor publici și al birourilor notariale, în cuprinsul său s-a specificat localitatea pe teritoriul căreia notarul public urma să își înființeze biroul notarial, chiar dacă, art. 7 alin. (2) din actul normativ menționat mai sus, în forma în vigoare la data numirii în funcție a reclamantului, nu stipula, în mod expres, obligativitatea menționării în cuprinsul ordinului a localității de numire.
Așadar, numirea se face pe locuri vacante, iar recurentul a optat pentru locul vacant la data susținerii concursului din circumscripția Judecătoriei Cluj Napoca localitatea Baciu.
Cu privire la criticile referitoare la legalitatea dispozițiilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, aprobat prin O.M.J. nr. 2910/C/2009, se arată că Legea nr. 36/1995 nu reglementează, expres și primar, modalitatea în care are loc schimbarea sediului biroului notarului public într-o altă localitate, precum și actualizarea anuală a numărului de locuri vacante în vederea ocupării, însă nu exclude posibilitatea reglementării acestor aspecte prin Regulamentul de punere în aplicare.
Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 nu adaugă la lege ci stabilește o procedură de urmat pentru asigurarea mobilității notarilor publici.
De asemenea, s-a reținut că nu au fost încălcate nici normele de tehnică legislativă deoarece O.M.J. nr. 2910/C/2009 a fost elaborat de Ministerul Justiției, singura autoritate competentă să adopte și implicit să modifice Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995.
Înalta Curte constată că și susținerile potrivit cărora normele juridice nu sunt previzibile sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.
Actele normative care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate sunt opozabile recurentului, fiind îndeplinite criteriile de accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, drept condiții de calitate a legii, care presupun ca legea să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetățeanului să-și adapteze conduita și să poată să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat pe care îl comite (cauza Sunday Times contra Regatul Unit).
În optica instanței europene, valoarea noțiunilor de accesibilitate și previzibilitate depinde în mare măsură de conținutul textului în cauză, de domeniul pe care îl acoperă, de numărul și calitatea destinatarilor săi.
Neclaritatea unei legi poate fi compensată printr-o practică judiciară constantă care să permită înlăturarea arbitrariului în exercitarea puterii discreționare a autorităților statale.
O prevedere legală este considerată suficient de clară dacă permite petiționarului să-și adapteze conduita într-o măsură rezonabilă, fie și cerând, la nevoie, sfatul superiorului său ori obținând o precizare a legii cu ajutorul unei decizii judiciare (cauza Rekvenyi contra Ungariei) sau înconjurându-se de „consilieri luminați” (cauza Open Door și Dublin Well Woman contra Irlandei).
Or, în cauza de față, dispozițiile cuprinse în actele administrative atacate se adresau, în primul rând notarilor, recurentul fiind notar.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței nr. 216 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.