Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 19 iulie 2010 sub nr. 11267/231/2010, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna Pufești prin Primar, obligarea acesteia să-i lase în proprietate și liniștită posesie clădirea și terenul aferent Circumscripției Sanitar-Veterinare Pufești, cu suprafața construită de 50 m.p. și teren în suprafață de 740 m.p., imobil situat în Comuna Pufești, județul Vrancea.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 28 octombrie 2010, reclamanta a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al județului Vrancea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea, în ceea ce privește Circumscripția Sanitar-Veterinară Pufești, prevăzută în Anexa la această hotărâre, solicitând instanței să dispună suspendarea cauzei și trimiterea dosarului instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze excepția de nelegalitate.
Prin Sentința civilă nr. 5705 din 2 noiembrie 2010, instanța a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că obiectul cererii îl reprezintă acțiunea în revendicare imobiliară, fiind incidente sub aspectul competenței teritoriale dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o regulă teritorială și absolută, derogatorie de la dreptul comun, anume că instanța competentă în soluționarea cauzei fiind instanța în cărei circumscripție se află imobilul.
Pe rolul Judecătoriei Adjud, cauza a fost înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 sub nr. 2407/173/2010.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2011, a fost admisă cererea reclamantei de sesizare a instanței de contencios administrativ și în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr. 908/2002 și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepția de nelegalitate vizează un act administrativ de care depinde soluționarea litigiului pe fond, iar instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este Curtea de Apel București - Secția Contencios administrativ și fiscal.
Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 6 mai 2011, sub nr. 2407/173/2011.
La termenul de judecată din 18 mai 2011, instanța a invocat din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București, raportat la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința nr. 2567 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.
Instanța a reținut următoarele.
În speță, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 908/2002 a fost invocată în cadrul unui litigiu preexistent, având ca obiect revendicarea unui imobil.
Pentru această acțiune s-a reținut că este incident art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripții căreia se află imobilele.
Astfel, a apreciat instanța că acest text normativ impune un caz de competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga: în speța de față, acțiunea în revendicare este de competența Judecătoriei Adjud, ca instanță de la locul situării imobilului.
S-au invocat de Curtea de Apel București dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reținându-se că din coroborarea acestui ultim text normativ cu prevederile art. 10 alin. (1) din legea în discuție, rezultă că numai în cazul în care reclamantul formulează în contencios administrativ o acțiune în anularea unui act administrativ și repararea prejudiciului, acesta are posibilitatea legală de alegere între instanța domiciliului său și cea de la domiciliul pârâtului.
Prin urmare, s-a apreciat că în cauza de față, nu se pot aplica prevederile art. 10 alin. (3), teza I din Legea contenciosului administrativ, astfel că reclamantul, care a invocat excepția de nelegalitate a unui act administrativ în cadrul litigiului civil având ca obiect revendicarea unui imobil, nu se poate prevala de această dispoziție normativă.
Înalta Curte sesizată în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Prin urmare, excepția de nelegalitate, indiferent de natura litigiului unde a fost invocată, se soluționează de instanța de contencios administrativ competentă.
Instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ, respectiv instanța competentă să soluționeze în fond legalitatea actului administrativ.
Pe de altă parte trebuie avute în vedere următoarele aspecte.
Prin cererea sa, reclamanta a solicitat investirea instanței de contencios administrativ competentă material și teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate, menționând în mod expres că solicită trimiterea acesteia la Curtea de Apel București. Or, în aceste condiții, instanța sesizată, respectiv Curtea de Apel București a invocat în mod nelegal, excepția de necompetență teritorială. O asemenea excepție este dată de legiuitor numai părții interesate, și numai într-o fază de debut a procesului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. De altfel, așa cum prevede art. 10 alin. 3 teza finală din Legea nr. 554/2004, nici măcar reclamantul nu ar fi putut invoca o asemenea excepție atâta timp cât a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.
Dispozițiile privitoare la competență instituite de Legea nr. 554/2004 nu pot fi înlăturate cu motivarea că excepția de față a fost invocată în cadrul unui proces civil, astfel încât ar fi inaplicabile dispozițiunile art. 10 alin. 3, așa cum a statuat în mod eronat Curtea de Apel București.
Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Agenția Domeniilor Statului și pârâții Guvernul României și Comuna Pufești prin Primar, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG