Deliberând, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea promovată la data de 29 martie 2007 pe rolul Judecătoriei Oradea și declinată prin sentința civilă nr. 4386/2007 în favoarea Tribunalului Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 2938/271/2007, reclamantul V.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC U. SRL, T.N., T.D., SC E. SRL Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Banca T. SA - Sucursala Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 948, 968, 975 și 1303 C. civ., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. P.F. din 2006 în privința imobilului înscris în CF Oradea, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. P.F. în privința imobilului înscris în C.F.N.D.F Oradea, constatarea nulității absolute a actului de defalcare autentificat la biroul aceluiași notar public, sistarea C.F.N.D.F. Oradea și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
În subsidiar, a solicitat revocarea celor două contracte de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 3408/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a pierdut calitatea de asociat al SC E. SRL fiind exclus din societate, fără ca aceasta să fie obligată la plata contravalorii părților sociale pe care le deținea potrivii: art. 224 din Legea nr. 31/1991. După pronunțarea acestei hotărâri în scopul fraudării intereselor sale, pârâta SC E. SRL Oradea a înstrăinat bunurile amintite la prețuri derizorii pentru a face imposibilă orice formă de executare silită, complicitatea la fraudă dintre cele două societăți comerciale pârâte rezultând din valoarea prețului convenit de acestea, precum și din calitatea de asociat a pârâtului T.N. în cadrul celor două.
Pârâții T.N., T.D. și SC U. SRL. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune, susținând că excluderea reclamantului din SC E. SRL s-a datorat faptului că acesta nu a adus aportul la care s-a obligat, neputându-se reține calitatea sa de creditor al societății. De asemenea, au arătat că prin notarea litigiului în cartea funciară, SC E. SRL a fost împiedicată să obțină un credit de 100.000 euro de la Banca T. SA, producându-i-se astfel un prejudiciu în valoare de 2.000.000 euro.
La Dosarul nr. 2938/271/2007 a fost conexat Dosarul nr. 5064/111/2C07, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul V.M. împotriva pârâților SC E. SRL Oradea și T.N., prin care a solicitat să se constate că, în calitate de fost asociat al SC E. SRL, este îndreptățit la contravaloarea a 33,9437% din patrimoniul societății și să se dispună obligarea pârâților la plata sumelor corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei cereri, reclamantul a susținut că, la data excluderii sale din societate deținea un număr de 482 părți sociale, fiind îndreptățit la plata contravalorii acestora, conform dispozițiilor art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentința comercială nr 642/2011 din 1 iunie 2011, Tribunalul Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, invocată de pârâții SC U. SRL., T.N. și T.D.; a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta SC E. SRL Oradea; a respins ca nefondată cererea principală modificată formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâții SC U. SRL, T.N., T.D., SC E. SRL, Primăria Municipiului Oradea și Banca T. SA- Sucursala Oradea; a admis în parte cererea conexată formulată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu pârâții SC E. SRL și T.N., și în consecință a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 267.134, 86 RON reprezentând contravaloarea participării sale la patrimoniul social al acesteia; a luat act de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale formulată de pârâtele SC U. SRL. și T.D., în contradictoriu cu reclamantul V.M. și a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul T.N. în contradictoriu cu reclamantul V.M.; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 14.212 RON cu titlu de cheltuieli de judecata și a respins ca nefondate celelalte pretenții.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că prin decizia comercială nr. 3408 din 7 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 2366/1/2003, reclamantul V.M. a fost exclus din SC E. SRL, pierzând calitatea de asociat în cadrul acesteia.
De asemenea, a apreciat că acesta justifică interes și calitate procesuală activă în promovarea cererilor formulate, în raport de prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora fostul asociat este îndreptățit să primească contravaloarea contribuției sale la patrimoniul social al societății din cadrul căreia a fost exclus, instituția excluderii nefiind concepută de legiuitor ca o formă de expropriere a fostului asociat, astfel încât a respins ca nefondate excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate de pârâți.
Coroborând probele administrate în cauză, înscrisuri și expertize tehnice, prima instanță, în raport: de valoarea bunurilor aflate în patrimoniul pârâtei SC E. SRL Oradea la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus excluderea reclamantului, a apreciat că acesta este îndreptățit în parte să primească contravaloarea părților sociale deținute, și admițând în parte cererea conexată, a dispus obligarea pârâților SC E. SRL și T.N. să-i plătească reclamantului suma de 267.134,86 RON cu acest titlu.
Referitor la petitul principal, prima instanță, în raport de probele administrate a reținut că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene, respectiv încheierea actelor a căror revocare se solicită în scopul fraudării intereselor cerditorului-reclamant și conivența frauduloasă dintre pârâtele SC E. SRL și SC U. SRL..
Pentru a respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul T.N., tribunalul a reținut că acțiunea introductivă formulată de reclamant și notarea litigiului în cartea funciară reprezintă un demers pentru protejarea unui interes legitim și nu unul inițiat în scop șicanator, astfel că a apreciat că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în răspundere civilă delictuală - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente și vinovăția.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel pârâtul T.N. și pârâta SC E. SRL Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căilor de atac, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea împotriva sentinței comerciale nr. 642/2011 din 1 iunie 2011, Tribunalul Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul T.N. împotriva aceleiași hotărâri.
Pentru a dispune astfel, Curtea a înlăturat apărările formulate de apelanta-pârâtă prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D., în sensul incidenței în speță a prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora calea de atac ar fi fost scutită de la plata taxei de timbru, argumentat de faptul că apelul nu a fost formulat de lichidatorul judiciar, ci de societatea împotriva căreia nu fusese deschisă procedura insolvenței la data formulării apelului, ci la peste patru luni de la înregistrarea acestuia, respectiv prin încheierea nr. 2771/F din 25 noiembrie 2011.
În consecință, în baza art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea.
Referitor la apelul formulat de pârâtul T.N., instanța de control a reținut în esență ca fiind corectă și legală soluția de admitere în parte a cererii conexate formulate de reclamantul V.M. și de respingere a cererii reconvenționale formulate de pârâtul T.N..
Împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, au declarat recurs pârâții T.N. și SC E. SRL Oradea, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D., actualmente S.I. IPURL, criticând-o'pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursurilor, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelurilor formulate cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii în pretenții formulate de reclamant și admiterea cererii reconvenționale.
Pârâtul T.N. a indicat ca temei de drept al căii extraordinare de atac exercitate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului depus la dosar susținând în principal că, decizia atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanței în sensul respingerii apelului său, criticând-o pentru lipsa motivării și pe fond, pentru interpretarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în răspundere civilă, pe care a formulat-o pe cale de cerere reconvențională.
Pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D. și-a subsumat criticile formulate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în principal că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prin anularea apelului său ca netimbrat, în condițiile în care calea de atac fusese însușită de lichidator la momentul la care s-a aplicat sancțiunea.
De asemenea, pe fondul cauzei s-a criticat cuantificarea greșită a câtimii pretențiilor reclamantului prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca și consecință a interpretării greșite a prevederilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 modificată și completată, arătând că este de neconceput ca asociatul exclus sa răspundă față de societate pentru pierderile înregistrate până la data excluderii sale, însă drepturile sa-i fie extinse până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de excludere, în condițiile în care, între data excluderii și data rămâneri irevocabile a hotărârii judecătorești de excludere, asociatul exclus și-a pierdut affectio societatis, ca intenție de a colabora, de a conlucra cu restul asociaților în vederea aducerii la îndeplinire a obiectivului societății, de natură a face inadmisibilă recunoașterea drepturilor asociatului exclus izvorând din contractul de societate, ulterior momentului excluderii.
La data de 15 ianuarie 2013, intimatul-reclamant V.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că în mod corect a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea, în sarcina acesteia revenind obligația satisfacerii taxei de timbru, în considerarea faptului că aceasta a exercitat calea de atac la data de 5 iulie 2011, anterior deschiderii împotriva sa a procedurii insolvenței prin încheierea nr. 2771/F din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 13035/111/2011, la cererea pârâtei înseși.
În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu și analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac formulată de pârâtul T.N. ca netimbrată, în considerarea următoarelor:
Pentru termenul de astăzi, recurentul-pârât a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.633,33 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 21 dosar recurs, obligație pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivii prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.
Constatând că recursul pârâtului nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 22 ianuarie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Referitor la recursul formulat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventă F.D., actual S.I. IPURL, Înalta Curte reține că, deși criticile dezvoltate de aceasta au fost subsumate motivului de nelegalitate .prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele evocate referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 77 alin. (1) C. proc. civ., având drept consecință sancționarea apelului exercitat de pârâtă cu anularea și privarea implicită a acesteia de cenzura unui grad de jurisdicție, pot fi încadrate în prevederile motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. și în baza prevederilor art. 306 alin. (3) din același cod, va analiza critica menționată din perspectiva acestuia.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D., actual S.I. IPURL este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia1 recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
Cum normele prevăzute în materia taxei de timbru sunt norme de procedură, iar în speță, în faza procesuală a apelului, apelanta - pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, instanța sancționând calea de atac cu anularea ca și consecință a neîndeplinirii acestei obligații stabilite în sarcina sa, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale prevăzute la art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte reține că părții i s-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor actului normativ evocat, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.
Prin adoptarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins sfera scutirilor de la plata taxei de timbru la! toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.
Analizând textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, rezultă că scutirea de plata taxelor de timbru are caracter generai, în sensul că privește toate acțiunile promovate de administratorul judiciar sau lichidator, indiferent împotriva cui sunt îndreptate și indiferent care este felul sau natura cererii formulate, astfel încât nici una dintre aceste acțiuni nu poate fi anulată ca netimbrată.
Astfel, interpretând textul de lege anterior evocat, nu în sensul său literal, ci în spiritul său, prin raportare la intenția legiuitorului la edictarea normei, rezultă că a vizat proteguirea patrimoniului societății debitoare și implicit a creditorilor acesteia. Ca atare, întrucât prin textul legal precitat s-a instituit exceptarea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor acțiunilor formulate prin administratorul sau lichidatorul judiciar, de același beneficiu trebuie să se bucure și acțiunile sau căile de atac exercitate sau însușite de unul dintre reprezentanții menționați ai societății în insolvență, ca și consecință a prezumției de ocrotire a intereselor societății căreia i s-a ridicat dreptul de administrare.
Limitarea aplicării scutirii de la plata taxei de timbru, exclusiv la categoria acțiunilor introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar, așa cum prevede textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără a include și categoria cererilor însușite de aceștia, dând astfel normei o interpretare strict literală, ar avea semnificația limitării finalității intenției legiuitorului însuși, de a proteja interesele societății împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței ulterior promovării unor acțiunii care aveau tocmai acest scop, prejudiciind societatea, în loc de a-i asigura o facilitate.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază, prin prisma dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, că apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea, ulterior însușit de lichidatorul judiciar desemnat Cabinet Individual de Insolvență F.D., prin care se tinde la reformarea unei hotărâri prin care societatea a fost obligată la plata unei sume de bani, urmărindu-se protejarea patrimoniului societății, este scutit de la plata taxei de timbru.
De asemenea, se reține că procedând la anularea ca netimbrat apelul pârâtei, ulterior momentului deschiderii împotriva acesteia a procedurii insolvenței, instanța de prim control judiciar, sancționând partea pentru că nu s-a conformat dispoziției de achitare a plății taxei de timbru cu a cărei mențiune a fost citată, a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea normelor speciale referitoare la scutirea de la plata taxei de timbru a acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, actul de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, fiind de natură a-l pricinui pârâtei o vătămare - lipsirea de un grad de jurisdicție, care nu poate fi înlăturată.
Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondată critica dezvoltată de pârâtă circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (5) din același cod, urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D., actual S.I. IPURL și să caseze decizia atcată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să verifice incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora operează suspendarea de drept în cazul acțiunilor judiciare sau extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Față de soluția de admitere a recursului declarat de SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D. și de casare cu trimitere spre rejudecare a deciziei atacate, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-reclamant V.M. de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei faze procesuale, petitul accesoriu urmând a fi analizat de instanța de apel cu ocazia rejudecării în raport de culpa procesuală ce se va stabili.
În raport de anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să admită cererea intimatului-reclamant V.M. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în acest grad de jurisdicție, situație în care va dispune obligarea recurentului-pârât în favoarea intimatului-reclamant la plata sumei de 1.751 RON reprezentând jumătate din cheltuielile de judecată (onorariu de avocat și cost bilet de avion) efectuate.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate, urmează să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N. împotriva aceleiași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul T.N. împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurentul T.N. să-i achite intimatului V.M. suma de 1.751 RON cheltuieli de judecată parțiale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.