Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâta T.G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.028 RON, reprezentând cota parte din prejudiciul creat bugetului de stat prin neefectuarea inventarierii generale a tuturor elementelor de activ și de pasiv, fapt care a condus la lipsa efectivă a unor mijloace fixe corporale negăsite pe teren, cu ocazia preluării patrimoniului I.M., sumă ce a fost stabilită proporțional cu salariul net conform art. 271 alin. (2) C. muncii, cu modificările și completările ulterioare.
2. Hotărârea Judecătoriei sectorului 6 București
Prin Sentința nr. 7184 din 5 octombrie 2010, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată, vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 3028 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei, și a constatat incidența prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Instanța a reținut că, la data săvârșirii de către pârâtă a faptei invocate, aceasta avea calitatea de funcționar public, astfel încât instanța competentă este stabilită expres de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate, cu art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Sentința Judecătoriei sectorului 6 a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1089 din 13 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a civilă.
3. Hotărârea Curții de Apel București
Prin Sentința nr. 6423 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București, trimițând cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei, membru în comisia de inventariere a patrimoniului Inspecției Sociale, la plata către reclamanta I.M. a contravalorii prejudiciului creat prin neefectuarea inventarierii generale a tuturor elementelor de activ și pasiv.
Instanța a reținut că, în situația în care s-ar admite existența unor raporturi de serviciu între părți, potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea funcționarului public pentru pagubele produse patrimoniului autorității/instituției publice este o răspundere civilă, ceea ce atrage, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competența instanței de drept comun în soluționarea unor asemenea litigii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât cauza nu are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, astfel că nu se poate susține aplicarea dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.
II. Regulatorul de competență
Învestită legal cu soluționarea conflictului negativ de competență, potrivit art. 20 pct. 2,21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că obiectul acțiunii constă în repararea unui prejudiciu pretins a fi fost cauzat autorității publice reclamante, de către pârâtă, fost funcționar public al Inspecției Sociale, desființată ca urmare a comasării prin absorbție cu I.M., în temeiul Legii nr. 329/2009 (pct. 52 din Anexa 1).
Este adevărat că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres, prin lege, competența altor instanțe.
În speță, deși fapta pretins generatoare de prejudiciu datează din perioada în care pârâta se afla în raport de serviciu cu Inspecția Socială, ale cărei drepturi și obligații le-a preluat I.M., la data constatării pagubei și apoi a sesizării instanței, pârâta nu mai exercita o funcție publică în cadrul reclamantei, raportul de serviciu fiind modificat, prin transfer în interesul serviciului la A.N.P.S., conform deciziei din 26 februarie 2009, emise de Inspectorul General de Stat al fostei Inspecții Sociale.
Or, deși nu se prevede expres, interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea nr. 188/1999 conduce la concluzia că raportul de serviciu, ce ia naștere și se exercită ca urmare a numirii într-o funcție publică, potrivit art. 4 din legea menționată, are ca părți funcționarul public și autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia acesta își exercită funcția.
În ipoteza tipică în care elementele raportului de serviciu rămân nemodificate, antrenarea răspunderii patrimoniale a funcționarului public pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituții publice în care funcționează are loc prin emiterea, de către conducătorul autorității sau instituției publice, a unui ordin sau dispoziții de imputare ori, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, conform normelor speciale cuprinse în art. 85 alin. (1), corelat cu art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Într-o situație ca aceea din speță, în care prevederile art. 85 alin. (1) nu pot fi aplicate, pentru că funcționarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituția publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificate generic în art. 75 și 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în C. civ.
Acestea sunt argumentele pe baza cărora Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății nu este unul având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în accepțiunea art. 109 din Legea nr. 188/1999, motiv pentru care, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența Judecătoriei Sectorului 6, luând în considerare, de asemenea, dispozițiile art. 1 pct. 1 și ale art. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I.M. și pârâta T.G. în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.
Procesat de GGC - AA