Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial, pe rolul Tribunalul Bacău, secția civilă și precizată, reclamantul D.D.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, obligarea acesteia din urmă la plata obligațiilor bănești cuvenite pentru perioada 06 ianuarie 2006-31 august 2007, cu titlu de indemnizație de conducere și coeficient de ierarhizare a funcției (diferențe de 40% - 50% și respectiv 5.50 - 5.70), actualizate cu indicele inflației.
În motivarea acțiunii, reclamantul, în esență, a susținut următoarele:
În perioada 06 ianuarie 2006-31 august 2007, în calitate de locțiitor de comandant la Penitenciarului de Maximă Siguranță Bacău, în absența comandantului unității eliberat din funcție și apoi: pensionat, a fost împuternicit a îndeplini atribuțiunile acestui conform deciziilor nr. 4 din 06 ianuarie 2006 și nr. 153 din 10 iulie 2006 ale directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, fără însă a beneficia de drepturile corespunzătoare, deși funcția era vacantă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția de netimbrare a cererii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată în raport de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 și de faptul că reclamantul nu poate face dovada lipsei acordului său de a desfășura activitatea pentru care a fost împuternicit prin deciziile zilnice, ci dimpotrivă, nerefuzând deciziile, în scris și motivat, și-a dat acordul cu privire la respectivele împuterniciri, deși cunoștea care sunt efectele produse de aceste dispoziții.
Tribunalul Bacău, secția civilă, prin încheierea din 20 iulie 2009 a admis excepția necompetenței secției civile, invocată din oficiu, având în vedere calitatea de funcționar public cu statut special a reclamantului și dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și a trimis cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal.
Învestită cu soluționarea cauzei Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 730 din 30 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței acestei instanțe și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 67 pronunțată în data de 20 mai 2010 și îndreptată material prin încheierea din data de 14 octombrie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în privința capătului de cerere din completarea la acțiune prin care s-a solicitat recalcularea drepturilor la pensie și, pe cale de consecință, a disjuns acest capăt de cerere de acțiunea principală și a declinat competența de soluționare a cererii de recalculare a drepturilor de pensie în favoarea Tribunalului Bacău, secția civilă.
Totodată, a respins excepțiile netimbrării acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune.
De asemenea, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - Administrația Națională a Penitenciarelor, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului, pentru perioada 06 iulie 2006-31 august 2007, drepturile salariale datorate cu titlu de indemnizație de conducere și coeficient de ierarhizare, stabilite ca diferențe dintre drepturile corespunzătoare și coeficient de ierarhizare, stabilite ca diferențe dintre drepturile corespunzătoare funcției de comandant penitenciar de maximă siguranță/director adjunct, și cele corespunzătoare funcției de locțiitor comandant penitenciar/director adjunct,actualizate cu indicele inflației.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind diferențele de drepturi salariale pentru perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
Prin precizarea acțiunii, reclamantul a susținut că solicită maximul coeficientului de salarizare și al indemnizației de conducere pentru funcția de director și recalcularea drepturilor de pensie.
În apărările formulate, pârâtul a invocat prescripția dreptului la acțiune în raport de dispozițiile Decretului nr. 167/1958, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de solicitarea reclamantului privind calcularea. Pe fondul acțiunii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Față de completarea acțiunii, instanța, din oficiu a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței și a lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în privința capătului de cerere din completarea la acțiune prin care reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, instanța a admis-o având în vedere dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 care prevăd că cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare, iar competența revine, potrivit art. 172, completelor specializate pentru asigurări sociale la nivelul tribunalelor.
În ceea ce privește excepția de netimbrare, instanța a respins-o ca atare, având în vedere dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că acțiunea a fost formulată la data de 21 ianuarie 2009, respectându-se termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 138/1999 și cele ale art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2498/C din 22 octombrie 1999, precum și împrejurarea de fapt că în perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006 funcția de comandant al Penitenciarului Bacău nu era vacantă, diferențele de drepturi salariate solicitate de reclamant nu pot fi acordate nici sub aspectul indemnizației de conducere, nici sub aspectul coeficientului de ierarhizare care făcea parte integrantă din salariul titularului postului.
Instanța a constat că acțiunea este fondată pentru perioada cuprinsă între 06 iulie 2006 - când funcția de comandant al penitenciarului a devenit vacantă ca urmare a revocării directorului, iar reclamantul a fost numit, prin decizia nr. 133 din 10 iulie 2006 să îndeplinească atribuțiile de serviciu ale directorului Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Bacău - și 31 august 2007.
Instanța a mai constat că în privința indemnizației de conducere reclamantul este îndreptățit a primi diferența dintre cuantumul indemnizației pe care a primit-o în calitate de locțiitor de comandant de penitenciar/director adjunct și cea corespunzătoare funcției de comandant penitenciar de maximă siguranță/director, astfel cum au fost acestea stabilite prin Anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 1614/C din 13 iulie 2000, de modificare a Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 2498/C/1999 și respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2007, Anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul D.D.A. și pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor.
- În motivarea recursului său, reclamantul D.D.A. a criticat în esență sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru că instanța de fond a respins acordarea diferențelor salariale și pentru perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006, motivând că indemnizația de conducere și coeficientul de salarizare a funcției de director au fost încasate de fostul director.
În acest sens, recurentul a arătat că, nu are cunoștință dacă acesta a primit aceste drepturi în perioada menționată având în vedere caracterul confidențial al statelor de plată.
- În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a arătat în esență că sentința recurată este nelegală și netemeinică pentru următoarele:
- Desemnarea reclamantului prin decizia zilnică pe unitate nr. 133 din 10 iulie 2006 să îndeplinească temporar, atribuțiile de serviciu corespunzătoare funcției de conducere, nu este echivalentă cu împuternicirea reglementată de Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare. Decizia zilnică pe unitate nu implică stabilirea de drepturi salariale ci numai decizia de personal care stabilește expres acest lucru și poartă ștampila de control financiar.
- În mod greșit instanța de fond a dispus acordarea unui nou coeficient reclamantului întrucât acest lucru se poate face fie prin numirea sau împuternicirea potrivit actelor normative arătate mai sus, fie prin avansarea în funcție de Ordinul Ministrului Justiției nr. 18/C/2009.
- De asemenea, a arătat recurentul că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public cu statut special este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală.
Știind că desemnarea sa să îndeplinească anumite atribuții în baza unei decizii pe zi pe unitate nu este generatoare de drepturi bănești, reclamantul a avut posibilitatea legală să refuze îndeplinirea dispozițiilor primite în acest mod, lucru pe care nu l-a făcut.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041-304 C. proc. civ.
Analizând cererile de recurs, normele incidente în cauză, prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul reclamantului, se reține că potrivit art. 6 din Regulamentul privind acordarea indemnizației de comandă în temeiul art. 12 din Legea nr. 138/1999 – „privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții” (Regulament aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2498/C din 22 octombrie 1999). Ofițerii împuterniciți să asigure îndeplinirea unor funcții de comandă (șefi, locțiitori comandanți) primesc indemnizația de comandă pentru funcțiile respective numai dacă posturile pe care le girează sunt vacante, deci nu și în cazul în care titularii lipsesc temporar”.
Având în vedere că în perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006 funcția de comandant al Penitenciarului Bacău nu era vacantă, reclamantul recurent nu putea beneficia de indemnizația de comandă sau de coeficientul de ierarhizare. Toate aceste drepturi au fost plătite pentru aceeași perioadă fostului comandant al Penitenciarului Bacău - dl. P.C.M., care a fost revocat din funcție în conformitate cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 1687/C din 06 iulie 2006 începând cu data de 06 iulie 2006.
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiție - Administrația Națională a Penitenciarelor
Prin deciziile zilnice pe unitate nr. 416 din 06 ianuarie 2006 și nr. 153 din 10 iulie 2006, reclamantul recurent a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile de serviciu ale directorului Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Bacău.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor - „Numirea și eliberarea din funcție, precum și celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcțiile de director general, director general adjunct și director în sistemul administrației penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești. Pentru celelalte funcții de conducere, precum și pentru funcțiile de execuție din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare, se dispun, după caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unităților de penitenciare, potrivit competențelor legale”.
Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - „Ofițerii pot fi împuterniciți în funcții de conducere în unitatea în care sunt încadrați sau în care au fost detașați. Împuternicirea pe funcție se poate face pentru o perioadă de maximum 6 luni și se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competențelor, cu încă 6 luni. Ofițerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcția în care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare funcției respective. Ofițerii împuterniciți își mențin salariile pentru funcția îndeplinită și indemnizațiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcției pe care sunt împuterniciți.”
Înalta Curte apreciază că în raport de prevederile legale arătate mai sus, desemnarea reclamantului prin decizia zilnică de unitate să îndeplinească temporar atribuțiile corespunzătoare funcției de director penitenciar, are caracterul unei împuterniciri într-o funcție de conducere prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - și beneficiază, în consecință, de salariul și indemnizația de conducere pentru funcția respectivă.
Cum cele două dispoziții zilnice pe unitate – au avut o durată de aplicare câte 6 luni, din 6 în 6 luni, este clar că acestea nu se pot analiza – ca fiind zilnice ci echivalează cu o împuternicire pentru funcție de conducere.
Împrejurarea că în fapt reclamantului recurent nu i s-a emis o decizie de către serviciul personal cu ștampila de control financiar, privind drepturile bănești nu este culpa acestuia.
În acest sens este și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 64/2004 – care arată că „Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, împuterniciți să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor prevăzute cu indemnizații de conducere, beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcția în care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare funcției respective” și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 – „Ofițerii împuterniciți să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor de comandanți sau șefi și locțiitori ai acestora, șefi de serviciu sau de secție și șefi de birou, precum și funcțiile asimilate acestora beneficiază pe perioada respectivă de solda funcțiilor în care sunt împuterniciți și, după caz, de indemnizația de comandă a funcțiilor respective”.
Nu se poate apăra recurentul pârât cu susținerea potrivit căreia recurentul reclamant putea refuza îndeplinirea dispozițiilor primite, nefiind contrare dispozițiilor legale arătate mai sus.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (1) lit. a), d) și i) din Legea nr. 293/2004 – „- Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are următoarele obligații:
a) să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației;
d) să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici;
i) să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuțiilor ce îi revin.”
În raport de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prin raportate la situația de fapt și în consecință în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul D.D.A. și pârâtul Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 67 din 20 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.