Asupra contestației în anulare formulată,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 februarie 2013 contestatoarea I.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 22 din 11 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 4678/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, precizând că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Totodată, în conformitate cu art. 390 C. proc. pen. contestatoarea a solicitat suspendarea executării hotărârii penale nr. 22 din 11 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 4678/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, ca efect al admiterii contestației în anulare.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea I.M. a arătat că, deși a solicitat instanței de control judiciar să dispună amânarea cauzei în vederea audierii sale, depunând acte medicale care să justifice starea sa de sănătate precară, aceste împrejurări nu au fost acceptate de completul de judecată care a trecut la judecarea recursului. A motivat că dreptul inculpatului de a da declarații pe tot parcursul procesului penal rezultă din dreptul la apărare privit ca și garanție procesuală, fiind atributul exclusiv al beneficiarului său de a renunța, în mod expres, la a-l exercita.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, examinând temeinicia contestației în anulare, în raport cu actele dosarului și cazul invocat, constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare atunci când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
În cauză, niciuna dintre situațiile reglementate de prevederile art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt incidente, nefiind îndeplinite cele două premize prevăzute de textul de lege care impuneau obligativitatea ascultării inculpatei, respectiv: inculpata să nu fie ascultată la instanțele de fond și apel; instanțele de fond și apel nu au pronunțat împotriva inculpatei o hotărâre de condamnare.
În ce privește prima condiție, este adevărat că inculpata I.M. nu a fost ascultată, în cursul soluționării cauzei în primă instanță, însă motivat de împrejurarea că instanța a luat act de poziția sa procesuală constantă de a uza de dreptul la tăcere, în baza art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Cât privește cea de a doua situație, nici aceasta nu are incidență, dat fiind că împotriva inculpatei a fost pronunțată o hotărâre de condamnare.
Din actele dosarului, rezultă că, la judecarea recursului, instanța de control judiciar, în baza rolului activ, a pus în vedere inculpatei, la primul termen de recurs, din 17 septembrie 2012, dreptul acesteia de a da declarații în cauză, recurenta fiind de acord să fie audiată în această fază procesuală.
Ulterior, deși s-au acordat în cauză mai multe termene (15 octombrie 2012, 6 noiembrie 2012, 17 decembrie 2012 și 28 ianuarie 2013), la termenele din datele de 15 octombrie 2012 și 17 decembrie 2012, recurenta inculpată nu s-a prezentat, astfel că nu s-a putut proceda la audierea inculpatei.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că legiuitorul recunoaște dreptul procesual al inculpatului de a fi ascultat în fața unei instanțe independente și imparțiale, acest drept fiind garantat pe parcursul procesului penal, însă, în același timp, revine inculpatului obligația corelativă de a depune diligențele necesare pentru desfășurarea în condiții normale a actului de justiție. De asemenea, este necesar ca din conduita procesuală a părții să se prefigureze o certitudine cu privire la o audiere ulterioară, întrucât soluționarea cauzei nu poate depinde sine die de o imposibilitate fizică a inculpatului.
Instanța de recurs a acordat cinci termene de judecată, constatând că inculpata I.M. a invocat probleme de sănătate care începeau cu câteva zile înaintea termenului de judecată și se finalizau în ziua termenului sau la scurt timp după acesta. La ultimul termen de judecată, din 28 ianuarie 2013, recurenta inculpată I.M. nu a făcut în niciun mod dovada imposibilității de a da declarații în fața instanței de recurs, diagnosticul invocat, de hemipareză dreapta, nefiind susținut de acte medicale.
Este adevărat că, în cauză, contestatoarea I.M. a depus un set de acte medicale, aflate la filele 74-105, în dovedirea stării sale grave de sănătate, acestea fiind avute în vedere de instanța de recurs, însă, pentru considerentele anterior arătate, nu impuneau o altă amânare a soluționării cauzei.
În ce privește cererea formulată de contestatoarea I.M., de suspendare a executării hotărârii penale nr. 22 din 11 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 4678/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, se constată că în cauză nu sunt incidente motive care să impună admiterea acesteia, ca efect al netemeiniciei contestației în anulare formulate.
Pentru considerentele mai sus-expuse, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.M. împotriva deciziei penale nr. 22 din 11 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4678/1/2012.
Va fi obligată recurenta contestatoare la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.M. împotriva deciziei penale nr. 22 din 11 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4678/1/2012.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.