Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 169 din 9 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 3109/1/2013 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta I.M. împotriva deciziei penale nr. 2313 din 30 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr. 43100/3/2005; a fost obligat recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare recurenta revizuentă I.M., cauza fiind înregistrată la data de 13 septembrie 2013 și formând obiectul dosarului nr. 4556/1/2013, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.
Analizând cererea de contestație în anulare sub aspectul admisibilității, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1)”.
Contestația în anulare ca și cale de atac extraordinară, de retractare, este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date de aceasta.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.
Conform textului de lege mai sus-menționat, una dintre condițiile pe care trebuie să le constate instanța ca îndeplinită, este aceea a invocării în cuprinsul cererii de contestație a unui caz dintre cele expres prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. și a depunerii la dosar a dovezilor pe care se sprijină.
Or, în cuprinsul cererii scrise, aflată la fila 2 din dosar, contestatoarea nu a invocat motive care să poată fi încadrate în vreunul din temeiurile expres și limitativ reglementate de prevederile art. 386 C. proc. pen.
Așa fiind, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.M. împotriva încheierii penale nr. 169 din 9 septembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 3109/1/2013.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.