| 17.11.2025 |
9:00 |
- Complet de judecată: Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept
- Numărul documentului de soluționare: 412/2025
- Data documentului de soluționare: 17.11.2025
- Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
- Soluție: civil - Admite sesizarea
- Detalii soluţie: Decizia nr. 412: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.312/176/2018 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:
Sintagma „în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate” semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2025.
|