1 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
2/2015
|
19.01.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 285 ind. 1 raportat la art. 287 ind. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 în ceea ce priveşte stabilirea taxei judiciare de timbru în cazul plângerii formulate împotriva hotărârilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor |
2 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
3/2015
|
19.01.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală |
3 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
4/2015
|
19.01.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală |
4 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
1/2015
|
19.01.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 50 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte imposibilitatea instanţei de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 50 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de a acorda reclamantului, în lipsa unui capăt de cerere distinct, preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 |
5 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
6/2015
|
16.02.2015 |
privind interpretarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 şi ale Legii nr. 455/2001, din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România |
6 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
5/2015
|
16.02.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7 ind. 1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare), cu referire la sintagma "cheltuieli de personal" |
7 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
7/2015
|
16.03.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) şi alin. (4) din Codul de procedură penală |
8 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
8/2015
|
27.04.2015 |
cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 998-1000 din Codul de procedură civilă şi ale art. 54 din Legea nr. 304/2004, cu referire la compunerea completului de judecată, tipul hotărârii care se pronunţă şi calea de atac căreia îi este supusă hotărârea pronunţată |
9 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
11/2015
|
25.05.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la H.G. nr. 1.550/2004, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în ceea ce priveşte stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 |
10 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
9/2015
|
25.05.2015 |
privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 |
11 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
12/2015
|
08.06.2015 |
referitoare la admisibilitatea acţiunii privind validarea promisiunii de vânzare-cumpărare a unui bun imobil determinat, în situaţia în care promitentul-vânzător are doar o cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acestuia |
12 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
13/2015
|
22.06.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 94 şi 95 din Codul de procedură civilă, cu referire la stabilirea naturii şi competenţei de soluţionare a cauzelor având ca obiect acţiuni în pretenţii prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi Legea nr. 272/2004 |
13 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
14/2015
|
22.06.2015 |
cu privire la natura juridică a dobânzilor acordate pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare pentru autovehicule şi taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, restituite prin hotărâri judecătoreşti şi cu privire la momentul de la care aceste dobânzi încep să curgă |
14 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
15/2015
|
21.09.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal |
15 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
16/2015
|
21.09.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010, respectiv ale art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, şi anume stabilirea înţelesului termenului „nevăzător” |
16 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
18/2015
|
05.10.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în ceea ce priveşte includerea perioadei de ucenicie în calculul vechimii în muncă |
17 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
17/2015
|
05.10.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Codul de procedură penală |
18 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
20/2015
|
05.10.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 287 ind. 16 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că hotărârea pronunţată de către secţia de contencios administrativ a tribunalului în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică poate fi atacată doar cu recurs |
19 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
19/2015
|
05.10.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă raportat la prevederile art. 56, 76 şi 82 din Legea nr. 71/2011, cu referire la aplicabilitatea procedurii speciale de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, în cazul prescripţiilor achizitive începute şi eventual împlinite înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil |
20 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
22/2015
|
19.10.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii raportat la art. 8 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă |
21 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
21/2015
|
19.10.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (1) şi (2) din Codul civil prin raportare la prevederile art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în sensul neincluderii echivalentului valoric al normei de hrană în totalul veniturilor lunare nete în raport de care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului |
22 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
23/2015
|
26.10.2015 |
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România |
23 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
24/2015
|
16.11.2015 |
cu privire la stabilirea instanţei competente funcţional/specializării secţiei sau a completului competent(e) să soluţioneze litigiile în care sunt implicate Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi băncile comerciale/profesioniştii, atunci când instanţa de judecată este sesizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 193/2000 |
24 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
25/2015
|
07.12.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 213 şi art. 215 ind. 1 alin. (5) din Codul de procedură penală |
25 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
26/2015
|
07.12.2015 |
privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România |