1 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
24/2018
|
26.11.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, în sensul de a se stabili dacă indemnizaţia de instalare prevăzută de art. 26 alin. (1) – (3) din același act normativ, se restituie sau nu în cazul absolvenţilor care, la încadrarea ca procurori imediat după terminarea studiilor superioare juridice sau, după caz, a Institutului Naţional al Magistraturii, în unităţi din altă localitate decât cea de domiciliu, au beneficiat de o indemnizaţie de instalare egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare funcţiei în care au fost încadraţi, iar, ulterior, în executarea obligaţiei prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-au prezentat la examenul de capacitate, au promovat examenul şi au fost numiţi judecători sau, după caz, procurori, în unităţi din altă localitate decât cea în care au efectuat perioada de stagiu |
2 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
25/2018
|
26.11.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 și art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, respectiv dacă aceste dispoziții legale sunt derogatorii de la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă în sensul art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Codul muncii |
3 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
22/2018
|
12.11.2018 |
privind dispoziţiile art. 184 alin. (28) din Codul de procedură penală |
4 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
23/2018
|
12.11.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 din Legea nr. 188/1999, privind instanța de contencios administrativ competentă material să soluționeze litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, în situația în care reclamanții au urmat procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de O.G. nr. 121/1998 |
5 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
21/2018
|
15.10.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din O.G. nr. 26/2000, raportate la prevederile art. 39 din Legea nr. 77/1994 şi ale art. 18 şi art. 23 din O.U.G nr. 88/1997 în ceea ce privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, a asociațiilor care au fost înființate în temeiul art. 1 din Legea nr. 77/1994 și art. 16 din O.U.G. nr. 88/1997 |
6 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
19/2018
|
15.10.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din aceeași lege |
7 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
18/2018
|
01.10.2018 |
cu privire la competența materială de soluționare a recursurilor declarate ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv |
8 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
17/2018
|
17.09.2018 |
referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este o excepție de ordine publică sau privată |
9 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
15/2018
|
17.09.2018 |
privind instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei |
10 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
16/2018
|
17.09.2018 |
privind dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală |
11 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
14/2018
|
04.06.2018 |
privind dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală |
12 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
13/2018
|
14.05.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare |
13 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
12/2018
|
14.05.2018 |
referitor la interpretarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu privire la posibilitatea acordării în compensare, pentru imobilele preluate abuziv, și a altor bunuri decât cele înscrise pe lista bunurilor întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 22 ind. 1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 |
14 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
11/2018
|
16.04.2018 |
referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă |
15 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
10/2018
|
16.04.2018 |
referitor la stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi bănești solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, categorii de personal cu grad militar care nu au încheiate contracte individuale de muncă precum și referitor la stabilirea competenței materiale și funcționale a primei instanțe în soluționarea acestor litigii |
16 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
7/2018
|
19.03.2018 |
referitor la competența materială de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare |
17 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
8/2018
|
19.03.2018 |
– referitor la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare |
18 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
4/2018
|
05.03.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 7 şi art. 1 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare |
19 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
5/2018
|
05.03.2018 |
referitor la competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 precum și referitor la prematuritatea / admisibilitatea acestor acțiuni formulate în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare / indemnizații |
20 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
3/2018
|
19.02.2018 |
referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările și completările ulterioare |
21 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
2/2018
|
19.02.2018 |
în sensul de a se stabili, raportat la dispozițiile art. 163 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 249 din Codul de procedură penală și art. 261 din Codul penal, dacă existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice : a) suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra bunurilor sechestrate a devenit opozabil terților anterior înființării măsurilor asigurătorii din procesul penal; b) determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri, împiedicând astfel executarea silită începută de un creditor ipotecar |
22 |
Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii
|
1/2018
|
22.01.2018 |
privind dispoziţiile art. 140 ind. 1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 |