R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
Şedinţa de la 20 ianuarie 2020
Orele 11:30
1. Dosar nr. 1676/1/2019
Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) şi art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă raportat la dispoziţiile art. 249 alin. (1) și (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală [respectiv art. 163 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală din 1968], existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare:
- suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat;
- este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014;
- împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de Legea nr. 85/2014.
2. Dosar nr. 897/1/2019
Dacă, în interpretarea art. 57 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, toţi angajaţii care au desfăşurat cel puţin 15 ani de activitate încadrată în categoria de risc radiologic IV şi III trebuie consideraţi ca desfăşurând activităţi în locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii, urmând a beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare conform acestui articol, sau numai aceia care au desfăşurat efectiv activităţi în locurile de muncă prevăzute la art. 1 din HG nr. 583/2001 şi art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.
3. Dosar nr. 924/1/2019 (conexat dosarul nr. 1549/1/2019)
În interpretarea dispoziţiilor pct. 2 –„Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţi sanitare şi unităţi de asistenţă medico-socială”-, capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, din categoria personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică face parte şi personalul încadrat în Serviciul Control în Sănătate Publică din Direcţiile de Sănătate Publică cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale în igienă, medicina muncii, sănătate publică, prevăzut la art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1078/2010 al Ministrului Sănătăţii?
4. Dosar nr. 1120/1/2019
1. Modul de interpretare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă cu trimitere la ipotezele de transmisiune a calităţii procesuale în situaţia actelor de înstrăinare cu titlu particular, intervivos, în sensul în care calitatea procesuală se raportează şi decurge strict din calitatea de parte în raportul juridic de drept material, indiferent de etapele judecăţii sau în etapa judecării căilor de atac interpretarea noţiunii se subsumează preluării calităţii de parte ca urmare a participării la judecata litigiului în primă instanţă?
2. Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 – 39 din Codul de procedură civilă în sensul în care acestea reglementează o instituţie de sine stătătoare, fără distincţia dată de calitatea părţilor în proces şi etapa de judecată (primă instanţă, respectiv căi de atac) sub rezerva dovedirii transmisiunii intervenite în cadrul raportului de drept material dedus judecăţii sau din contră, reţinerea reglementărilor ca fiind de drept comun în materia transmisiunii calităţii procesuale a părţilor prin acte cu titlu particular, intervivos, valorificate în concret în cadrul litigiului prin mijlocirea unei forme de intervenţie dintre cele reglementate de dispoziţiile art. 61-79 din Codul de procedură civilă, în condiţiile şi limitele stabilite de acestea inclusiv în raport de dispoziţiile aplicabile în funcţie de etapele judecăţii (primă instanţă, respectiv căi de atac)?
5. Dosar nr. 2352/1/2019
Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. a), art.142 lit. s) pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu acelea ale art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 conduce sau nu la concluzia că indemnizaţia de hrană acordată salariaţilor bugetari din domeniul sănătăţii, începând cu data de 01.01.2018, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale?
Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 157 alin. (1) şi (2), art. 142 lit. s) pct. 3 Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu acelea ale art. 18 alin. (1) Legea-cadru nr.153/2017 conduce sau nu la concluzia ca indemnizaţia de hrană acordată salariaţilor bugetari din domeniul sănătăţii, începând cu data de 01.01.2018, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate?
6. Dosar nr. 2709/1/2019
Sintagma „atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru” din cuprinsul dispozițiilor art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, se referă la ipoteza utilizării dispozitivelor sau instalațiilor montate pe autovehicul în sine ca utilaje sau instalații de lucru sau se referă la ipoteza utilizării autovehiculului pe care sunt montate acestea ca utilaj sau instalație de lucru în ansamblul său ?
Orele 14:00
1. Dosar nr. 2612/1/2019
Dacă, în interpretarea prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 116 din Legea nr. 31/1990, pot fi atacate în justiţie, cu acţiune în anulare, şi hotărârile adoptate de adunarea specială a acţionarilor.
Orele 14:30
1. Dosar nr. 2198/1/2019
În interpretarea şi aplicarea art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, în coroborare cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, subzistă dreptul la măsuri reparatorii recunoscut în temeiul art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013, prin hotărâre judecătorească definitivă, în favoarea unor cesionari, dacă ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti respective, se încheie un contract prin care părţile contractului de cesiune decid încetarea contractului de cesiune şi repunerea părţilor contractuale, în situaţia anterioară încheierii contractului ?
2. Dosar nr. 2312/1/2019
Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (1)-(3) coroborat cu art. 1, 2, 4-6 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului communist în România:
I. În cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut îndreptăţirea la reconstituire, dar nu se dispune reconstituirea pe un anume amplasament, trebuie să se respecte ordinea de înregistrare a cererilor inițiale de restituire sau au prioritate la reconstituirea dreptului de proprietate în natură?
II. Instanța de judecată poate obliga comisia locală și comisia județeană la atribuirea unui teren în compensare pe izlaz, chiar în lipsa avizului Ministerului Agriculturii și acordului cetățenilor, în cazul în care nu există dovezi de depunere a demersurilor în acest sens de către comisiile de fond funciar?