Asupra recursurilor de fată.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 07 martie 2013 Curtea de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10981/90/2012, în baza art. 3002 rap. la art. 1607b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constat ca legală și temeinică arestarea preventivă luată împotriva inculpaților C.L.C., și M.I.D., ambii aflați în prezent în Penitenciarul Colibași, măsură care a fost menținută.
Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că prin sentința penală nr. 16 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, au fost condamnați inculpații minori C.L.C. și M.I.D., la pedepse rezultante de câte 11 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tentativă la tâlhărie, prevăzute de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen.
Prin aceeași sentință, în baza art. 113 C. pen., au fost obligați cei doi inculpați la tratament medical până la însănătoșire.
Ca situație de fapt, s-a reținut că în ziua de 03 octombrie 2012, cei doi inculpați, după ce au consumat băuturi alcoolice, în baza unei înțelegeri prealabile de a sustrage bunuri, au pătruns în locuința victimei C.M., fiind surprinși de aceasta în timp ce căutau prin casă. Pentru a-și asigura scăparea, cei doi minori au lovit-o pe victimă cu pumnii și au împins-o spre ieșire, victima dezechilibrându-se și căzând pe scara ce asigura accesul în sala casei. În această împrejurare, inculpații au luat hotărârea de a-i suprima victimei viața, scop în care i-au aplicat acesteia, împreună și succesiv, mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului și la nivelul feței.
Curtea a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și se impune menținerea ei, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În raport de dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Potrivit prevederilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea în continuare a arestării preventive se poate dispune dacă temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această privare de libertate.
Analizând condiția precizată, referitoare la subzistența sau nu a temeiurilor inițiale ale luării măsurii arestării preventive a apelanților inculpați, curtea a arătat că, dată fiind gravitatea deosebită a presupuselor fapte săvârșite de aceștia, astfel cum au fost arătate mai sus, sancționate aspru de lege, pericolul concret pentru ordinea publică vizat de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va exista în continuare dacă inculpații vor fi puși în libertate.
În acest sens, curtea a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă existența indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea de către cei doi inculpați minori a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată - omor deosebit de grav și tentativă la tâlhărie -, fapte deosebit de grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, gravitatea acestora, modalitatea în care se presupune că le-au comis, urmarea produsă, respectiv decesul victimei, precum și persoana inculpaților.
Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptelor, dar în egală măsură nu se poate face abstracție de acesta.
În ceea ce privește datele care caracterizează persoana inculpaților, curtea a reținut că inculpatul C.L.C. a mai comis anterior infracțiuni de furt, a abandonat școala, consumă în mod frecvent băuturi alcoolice.
De asemenea, inculpatul M.l.D. este cunoscut ca fiind autor și al altor fapte de furt, expertiza medico legală psihiatrică efectuată concluzionând că prezintă tulburare de conduită cu un risc crescut și cu model antisocial.
În aceste condiții, curtea a apreciat că se impune în continuare menținerea arestării preventive a celor doi inculpați, aceasta fiind singura măsură aptă să înlăture pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate, pericol ce derivă, pe lângă aspectele mai sus arătate, și din starea de neliniște și de nesiguranță generată în comunitate de faptele comise și de rezonanta pe care acestea o au în conștiința cetățenilor.
Împotriva acestei încheieri, recurenții-inculpați C.L.C. și M.l.D., au formulat recurs și au solicitat revocarea măsurii arestării preventive,apreciind că nu se mai impune menținerea ei, având în vedere că nu există date că inculpații ar pregăti săvârșirea unei alte infracțiuni. Au solicitat de asemenea, să se aibă în vedere vârsta lor și faptul că au fost deja administrate probele, fiind condamnați de prima instanță.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a acestora.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceștia au săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile ce li se rețin în sarcină este întărită și de împrejurarea că au fost condamnați deja pentru acestea în primă instanță.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, înalta Curte apreciază că el rezultă din gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora.
Așa fiind, înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților C.L.C. și M.l.D.
Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de inculpații C.L.C. și M.I.D. împotriva încheierii din data de 07 martie 2013 a Curții de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10981/90/2012.
Obligă recurenții inculpații la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2013.