Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 165 din 07 decembrie 2011 a Tribunalului Călărași s-a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată de parchet, faptei comise de inculpatul D.A. din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui din urmă text legal s-a dispus condamnarea inculpatului D.A. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare pronunțată împotriva inculpatului D.A. prin Sentința penală nr. 431 din 2 decembrie 2009 a Judecătoriei Călărași.
A descontopit, în pedepsele componente, pedeapsa de mai sus, astfel:
- 1 an închisoare pentru art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), c) C. pen.
- 2 luni închisoare pentru art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a).
În baza art. 34 lit. b) și 35 (1) C. pen. inculpatul D.A. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 674 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei pronunțate, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. 2008 SRL, prin C.H.N., la 618.718,61 RON către partea civilă ANAF București și la 1.300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1.000 RON reprezentând onorariul expertului desemnat în cauză, doamna R.D., sumă care a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției și 100 RON reprezentând onorariu apărător oficiu.
S-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași din data de 15 martie 2011 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul D.A., în calitate de administrator al SC A.S. 2008 SRL Călărași a omis în cursul anului 2009 să evidențieze în actele contabile ale societății operațiunile efectuate în urma cărora s-a stabilit o diferență între stocul faptic și stocul scriptic de 1.829.069,29 RON fiind astfel prejudiciat bugetul de stat cu suma de 618.718,61 RON.
Evaluând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că la data de 8 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a fost sesizat de către ANAF - DGFP Călărași cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 comisă de numitul D.A.
În fapt, s-a reținut că în anul 2008 numitul Dumitru Ioan, tatăl învinuitului D.A., a înființat SC A.S. 2008 SRL Călărași având ca obiect de activitate:servicii anexe pentru extracția mineralelor.
Prin împuternicirea din data de 15 ianuarie 2009 administratorul de drept, D.I., a delegat întreaga competență și responsabilitate în reprezentarea firmei cu terții inculpatului D.A.
În perioada 18 noiembrie 2009 - 27 noiembrie 2009 organele fiscale au efectuat inspecția fiscală generală la SC A.S. 2008 SRL Călărași care s-a finalizat cu procesul-verbal din data de 27 noiembrie 2009 semnat și necontestat de învinuit, din care reiese că stocul faptic de marfă la data de 24 noiembrie 2009 ar fi trebuit să fie de 1.829.069, 29 RON.
Din nota explicativă dată de inculpat în data de 27 noiembrie 2009 a reieșit că „nu mai există stoc de marfă faptic", fără a putea prezenta documente care să justifice ieșirea din gestiune a acesteia. Având în vedere stocul scriptic de marfă la data de 24 noiembrie 2009, care este de 1829.069,29 RON și inexistența stocului faptic, a rezultat un minus de gestiune de 1.829.069,29 RON.
Inculpatul nominalizat nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscală documente care să justifice minusul în gestiune aferent mărfii cu care societatea figurează în evidența contabilă la data de 24 noiembrie 2009, deși avea această obligație conform art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 93/2003, care prevede:- „contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale.." motiv pentru care organele de inspecție fiscală au considerat că diferența dintre stocul faptic și cel scriptic în valoare de 1.829.069, 29 RON a fost vândută, drept pentru care au procedat la calculul influențelor fiscale aferente. Prejudiciul stabilit în sumă de 602.632 RON din care:
- impozit pe profit: 116.621 RON.
- TVA suplimentar: 486.011 RON.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut fapta pentru care este cercetat, justificând-o, în parte, prin lipsa proceselor-verbale de scăzământ a balastului transportat naval și auto.
Acesta a relatat că „în momentul în care primeau balastul, de multe ori cu barja, conform calculelor de calaj, era consemnată o anumită cantitate, dar, în realitate, la descărcare, constatam că era o cantitate mai mică, diferența fiind apa care se scurgea. Un alt factor care putea duce la înregistrarea de minusuri era calitatea slabă a balastului prelucrat, aceasta având cantități mici de pietrișuri și conținut ridicat de parte fină, având ca efect obținerea de agregate mai mici decât cele obținute, respectiv sub 90%. Pierderile interveneau și în activitatea de manipulare-descărcare, precum și în procesul de transport de la furnizorul de balast către mine".
Martorul D.I., tatăl inculpatului, a declarat că nu poate da relații detaliate despre activitatea societății.
Martora G.M. a arătat că în calitate de contabil, a ținut evidența contabilă a SC A.S. 2008 SRL în baza documentelor puse la dispoziție de către învinuit.
Potrivit Sentinței civile nr. 467/P/2010 Tribunalul Călărași a numit lichidator judiciar al SC A.S. 2008 SRL Călărași Cabinet Individual de Insolvență H.N.
Din fișa de cazier judiciar a reieșit că inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru infracțiunea prev. de Legea nr. 59/1934.
Prin Sentința penală nr. 431 din 2 decembrie 2009, Judecătoria Călărași l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa cu 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 290 C. pen. Sentința a rămas definitivă la 22 februarie 2010. Față de această condamnare, noua infracțiune a fost săvârșită în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind concurente.
Audiat inculpatul în faza de urmărire penală, acesta a recunoscut și regretat fapta.
Deși legal citat inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a da declarație.
La termenul din data de 12 mai 2011 apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat proba cu expertiză contabilă, care să stabilească prejudiciul real creat în patrimoniul societății al cărei administrator a fost inculpatul și care stă în proces în calitate de parte responsabilă civilmente.
Reprezentantul parchetului nu s-a opus admiterii probei cu expertiză contabilă.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile fixând ca obiective următoarele: dacă diferența dintre stocul faptic și cel scriptic în valoare de 1.829.069,29 RON, pentru care organele fiscale au stabilit un prejudiciu de 602.632 RON este cauzat prin neînregistrarea în evidențele contabile a proceselor-verbale de scăzământ a balastului transportat naval și auto și a altor pierderi ce interveneau în activitatea de manipulare descărcare, precum și în procesul de transport.
- care este stocul de marfă scriptic și faptic la data de 24 noiembrie 2009 în urma înregistrării acestor pierderi și a proceselor verbale de scăzământ
- stabilirea în concret a prejudiciului în raport de stocul scriptic și faptic la data de 29 noiembrie 2009.
Raportul de expertiză contabilă întocmit a concluzionat la obiectivul nr. 1: Diferența dintre stocul faptic și cel scriptic care este de 1.825.112,06 RON nu este cauzat de neînregistrarea proceselor verbale de scăzământ. La obiectivul nr. 2: Stocul de marfă scriptic la data de 24 noiembrie 2009 este în valoare de 1.825.112,06 RON, stocul de marfă faptic la data de 24 noiembrie 2009 este 0. Pentru obiectivul nr. 3: Prejudiciul stabilit la data de 29 noiembrie 2009 este în sumă de 618.718.61 lei.
La termenul din data de 15 septembrie 2011 reprezentantul parchetului a solicitat în baza în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece prin fapta dedusă judecății în mod repetat, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei naționale și ca atare sunt incidente disp art. 9 alin. (1) dar și 2 din legea specială, alin. (2) precizând că în astfel de situații cu prejudiciu mai mare de 100.000 euro se majorează minimul și maximul pedepsei cu 2 ani. Aceste solicitări au fost datorită faptului că din actul de inculpare și din probe s-a reținut că în calitate de administrator în perioada anului 2009 în mod repetat nu a evidențiat în acte operațiunile efectuate, deși sunt incidente și aceste dispoziții.
Față de probele administrate în cauză și în raport de concluziile expertizei efectuate instanța, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza textului legal ce a incriminat fapta inculpatului instanța a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere pe de o parte circumstanțele reale în care s-a comis fapta, prejudiciul mare creat în dauna statului, dar și circumstanțele personale ale inculpatului date de vârsta acestuia și poziția de recunoaștere în faza de urmărire penală, circumstanțe față de care pedeapsa se va situa la limita minimă prevăzută de lege.
Ca modalitate de executare instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a mai suferit anterior condamnări penale pentru fapte grave, respectiv art. 215 C. pen. și întrucât a fost în prezența dispozițiilor art. 85 C. pen. instanța a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare pronunțată prin Sentința penală nr. 431/2009 a Judecătoriei Călărași și a aplicat regulile concursului prev. de art. 34 și 35 C. pen.
Soluționând latura civilă instanța a avut în vedere atât situația de fapt descrisă în rechizitoriu, dar și concluziile raportului de expertiză contabilă urmând să-1 oblige pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. 2008 SRL, prin C.H.N., la 618.718,61 RON către partea civilă ANAF București și la 1300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1000 RON reprezintă onorariul expertului desemnat în cauză, doamna R.D., sumă avansată din fondurile Ministerului Justiției și 100 RON reprezintă onorariu apărător oficiu.
Pentru aceste motive tribunalul a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată de parchet faptei comise de inculpatul D.A. din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui din urmă text legal a dispus condamnarea inculpatului D.A., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, pronunțată împotriva inculpatului D.A. prin Sentința penală nr. 431 din 2 decembrie 2009 a Judecătoriei Călărași.
A descontopit, în pedepsele componente, pedeapsa de mai sus, astfel:
- 1 an închisoare pentru art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), c) C. pen.
- 2 luni închisoare pentru art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. inculpatul D.A. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 674 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei pronunțate, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul D.A., solicitând achitarea pe considerentul că infracțiunea dedusă judecății nu a fost probată, iar hotărârea de condamnare a instanței de fond nu a fost motivată.
Analizând actele și lucrările dosarului, atât în raport de susținerile apelantului, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că apelul a fost fondat și l-a va admite ca atare pentru următoarele considerente:
Soluția instanței de fond de condamnare sa bazat pe o analiză deficitară a materialului probator administrat în cauză și a unor împrejurări cărora li s-a dat relevanță infracțională, deși este evident caracterul lor speculativ.
Este incontestabil că în urma inspecției fiscale s-a constatat că între stocul faptic și cel scriptic există o diferență și, de asemenea, că inculpatul nu putut prezenta documente care să o justifice, însă concluzia organelor fiscale, ca și a instanței, că inculpatul, în calitate de administrator a vândut marfa este pur speculativă.
Astfel, instanța de fond a preluat integral drept motivare a condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală supozițiile organelor de inspecție fiscală care au considerat că diferența dintre stocul faptic și cel scriptic în valoare de 1.829.069, 29 RON a fost vândută și pentru care au procedat la calculul influențelor fiscale aferente, deși materialul probator administrat în cauză nu a relevat că inculpatul, în calitate de administrator a vândut marfa care nu s-a regăsit în gestiune.
Deși Curtea apreciază că explicațiile inculpatului, potrivit cărora lipsa stocului faptic se datora fie manipulării deficitare, fie calității slabe a balastului prelucrat, fie sustragerilor repetate nu sunt plauzibile, nu poate eluda exigențele art. 345 C. proc. pen. alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat."
Or, în speță, se constată că una dintre condițiile cumulative cerute de lege pentru o asemenea finalitate nu este întrunită, respectiv fapta nu constituie infracțiune întrucât îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă.
Astfel, nu se poate concluziona că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat prin omiterea evidențierii în actele contabile a unor operațiuni comerciale, cum ar fi vânzarea unor produse, fără ca la dosarul cauzei să existe probe care să dovedească realitatea acestor operațiuni.
Și aceasta pentru că, potrivit textului de lege incriminator, infracțiunea de evaziune fiscală constă în „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".
Cum nu există probe care să ateste că operațiunile comerciale pe care le impune legea ca situație premisă a infracțiunii au fost efectuate, Curtea apreciază că se justifică o soluție de achitare a inculpatului D.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, potrivit art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
în raport de exigențele art. 346 alin. (2) Cod proc. pen, Curtea va respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de către partea civilă D.G.F.P. Călărași, în raport de împrejurarea că, în mod corespondent aserțiunilor de mai sus, nu s-a făcut dovada că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 618.718,61 RON prin neevidențierea în actele contabile ori în alte documente legale de operațiuni comerciale efectuate.
Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite apelul declarat de către inculpatul D.A. împotriva Sentinței penale nr. 165 din 7 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1814/116/2011 al Tribunalului Călărași, va desființa sentința apelată și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Va respinge ca nefondată acțiunea civilă.
Așa fiind, prin Decizia penală nr. 98/A din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a admis apelul declarat de către inculpatul D.A. împotriva Sentinței penale nr. 165 din 7 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1814/116/2011 al Tribunalului Călărași, a desființat sentința apelată și rejudecând, în baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de către partea civilă D.G.F.P. Călărași.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile au rămas în sarcina statului.
III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași.
În recursul declarat de procuror, decizia atacată a fost criticată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond pentru motivele expuse pe larg în practica și prin memoriul scris depus la dosarul cauzei.
În recursul declarat de partea civilă ANAF prin DGFP Călărași, fără a fi motivat în scris, prin memoriul depus la dosarul cauzei s-a solicitat casarea deciziei ca nelegală și netemeinică și menținerea hotărârii instanței de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că prin decizia atacată s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare.
Astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.
Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.
Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în Interesul Legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezvoltate anterior și de doctrină, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, Înalta Curte are în vedere că în cauză există o contradicție esențială, intrinsecă, necontroversată și manifestă între soluția de achitare dispusă de instanța de apel și actele, lucrările și probele directe și indirecte care coroborate conduc la concluzia că inculpatul a efectuat operațiuni comerciale cu marfa ce nu a fost găsită faptic în urma controlului.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare, sarcina probei potrivit Codului de procedură fiscală revine contribuabilului, care are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale, iar conform alin. (2) al aceluiași articol de lege organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii și totodată, potrivit art. 90 alin. (2) C. proc. pen., procesele-verbale și actele de constatare încheiate de alte organe sunt mijloace de probă dacă legea prevede aceasta.
Dispozițiile art. 214 C. proc. pen., care fac referire la actele încheiate de unele organe de constatare, enumera, printre altele, organele inspecțiilor de stat, organele de stat, precum și cele ale unităților publice la care se referă art. 145 C. proc. pen., iar printre acestea se regăsesc și actele de constatare întocmite de organele financiar fiscale.
Potrivit art. 108 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu controalele efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de lege, fiind obligate să întocmească un proces-verbal semnat de organul de inspecție și de contribuabilul supus inspecției.
Din coroborarea dispozițiilor art. 90 alin. (2) cu cele ale dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (5) ale aceluiași articol și art. 108 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, rezultă că procesele-verbale încheiate de organele fiscale pot constitui mijloace de probă.
În speță, organele de inspecție fiscală au constatat în urma controlului efectuat la „SC A.Ș. SRL" unde intimatul inculpat nominalizat avea calitatea de administrator o diferență între stocul faptic și cel scriptic în valoare de 1.829.069,29 RON pentru care acesta nu a prezentat documente justificative, stabilindu-se un prejudiciu de 602.632 RON datorat bugetului de stat, rezultând că același intimat nu a făcut dovada altei realități decât cea reținută de organele fiscale.
În cursul cercetării judecătorești, instanța fondului a dispus efectuarea unei expertize contabile care a concluzionat că diferența dintre stocul faptic și cel scriptic este de 1.825.112,06 RON și nu s-a datorat neînregistrării proceselor verbale de scăzământ, iar prejudiciul stabilit la data de 29 noiembrie 2009 este în cuantum de 618.718,61 RON.
Deși, instanța de apel, analizând declarațiile inculpatului nominalizat potrivit cărora lipsa stocului faptic se datora fie manipulării deficitare, fie calității slabe a balastului, fie a sustragerilor repetate, a considerat că nu sunt plauzibile, totuși, l-a achitat considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă.
În propriul demers analitic, Înalta Curte are în vedere că infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 prevede că, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Sub aspectul laturii obiective infracțiunea de evaziune fiscală constă tocmai în neînregistrarea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate.
Conținutul infracțiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există ori nu o evidență contabilă și aceasta poate fi săvârșită în nenumăratele modalității faptice, una dintre acestea poate fi și derularea unor activități subterane.
Este evident că diferența dintre stocul faptic și cel scriptic pentru care inculpatul intimat nu a prezentat documente justificative se datorează tocmai unor asemenea activități pentru a se sustrage de la plata impozitului datorat semnificativă în cest sens fiind declarația martorei G.M. care s-a ocupat de evidența contabilă a firmelor administrate de inculpat.
Astfel, inculpatul sus-indicat a solicitat martorei la finele anului 2008 reconstituirea evidenței contabile la SC G&G P.S., față de controlul inspecției fiscale, iar martora deja menționată arată că erau neconcordanțe între evidențele clienților și furnizorilor și ale SC G&G P.S., la sfârșitul inspecției fiscale stocurile care nu au fost găsite au fost facturate către A.S. SRL.
Se mai are în vedere că în declarația dată în data de 8 decembrie 2010, inculpatul D.A., încercând să justifice lipsa stocului faptic la un moment dat afirmă că.." cu toate acestea nu pot explica tot minusul din gestiune pe baza argumentelor expuse mai sus.
Majoritatea banilor încasați mergeau către celelalte firme pe care le administram, în sensul că plăteam datorii ale acestor firme, fără să întocmesc documente în acest sens".
În consecință, din declarațiile suscitate rezultă că, pe de-o parte că inculpatul obișnuia să întocmească documente fictive cu privire la stocurile lipsă din gestiune, iar pe de altă parte că făcea plăți fără să întocmească documentele justificative, ceea ce demonstrează chiar în mod indirect că mărfurile lipsă din gestiune au fost vândute fără a fi facturate.
Așa fiind, constatând incidența în cauză a susmenționatului caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să admită recursurile de față declarate de procuror și partea civilă ANAF prin DGFP Călărași și să dispună casarea în totalitate a deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond a Tribunalului Călărași.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor declarate de procuror și de partea civilă nominalizată să rămână în sarcina statului.
Urmează ca onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 RON să se dispună a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul inculpat D.A.
Casează în totalitate decizia recurată și menține Sentința penală nr. 165 din data de 07 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 814/116/2011.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.
Procesat de GGC - LM