Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1064/2012

Ședința publică din 9 aprilie 2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 301 din 20 septembrie 2011, Tribunalul Prahova, secția penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B.G., prin apărător, din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Totodată, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat la 18 (optsprezece) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 250 alin. (1), (3) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

Potrivit art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 18 (optsprezece) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21 iulie 2010 la zi.

Prin aceeași sentință, în baza art. 250 alin. (1), (3) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului F.D.I. la 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 C. pen. pe durata termenului de încercare.

S-a luat act că părțile vătămate I.C.M. și C.A. nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.I.P. și, în consecință, a fost obligat inculpatul B.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea și parastasele ulterioare efectuate victimei C.A.G., precum și la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București să plătească părții civile C.I.P. suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariul apărătorului ales.

De asemenea, s-a dispus obligarea celor doi inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în după-amiaza zilei de 20 iulie 2010, partea vătămată I.C.M. împreună cu victima C.A.G. au consumat câte un pahar de bere la domiciliul celui din urmă, iar, în jurul orelor 19,00, s-au deplasat la un bar situat la intersecția str. B.V. cu str. A., unde s-au întâlnit cu martorul U.C. și unde, de asemenea, au consumat câte o bere cu alcool. De la acest bar, cei trei s-au deplasat cu un taxi la un alt bar situat în centrul mun. Ploiești, unde au mâncat mici și au băut câte două beri. În jurul orelor 23,00, cei trei s-au deplasat în zona M.B. la un alt bar, unde au mai băut o bere și, întrucât nu le-a plăcut locația, s-au hotărât să plece către domiciliu. În timp ce erau în taxi, victima C.A.G. le-a propus celorlalți să intre în Restaurantul „P.V.", unde s-au așezat la prima masă situată în partea stângă, la intrare în local, și au comandat o carafă cu vin alb. După aproximativ 15 - 20 minute de la sosirea acestora, în restaurant a intrat martorul V.M.I., care s-a așezat la masa de lângă bar, situată în fața mesei unde erau cei trei, stând la masă cu martora P.C.G., barmanița de la restaurant. Între cei trei și martorul V.M.I. a intervenit o discuție în contradictoriu, martorul V.M.I. dându-le mai multe țigări, la un moment dat martorul U.C. solicitându-i acestuia să facă o partidă de skandenberg fără întrebuințarea violenței fizice sau verbale.

În jurul orelor 2,00, martora P.C.G. a acționat butonul de panică, comunicând că există un conflict în local, la fața locului sosind în aproximativ 4 minute două echipaje SC B.G. SRL București - Sucursala Ploiești, respectiv primul alcătuit din F.D., S.M., B.G. și N.M., iar cel de-al doilea din M.M.I. și I.D.F. În restaurant au intrat toți cei șase agenți B. având cagulele pe față, iar șeful de tură M.M.I. a întrebat-o pe martora P.C.G. motivul solicitării echipei de intervenție, având în vedere ca în local nu era niciun scandal care să justifice acționarea butonului de panică. Întrucât barmanița a comunicat că cei trei au provocat scandal și a cerut ca aceștia să fie dați afară din restaurant, echipajul de la B. a solicitat celor trei să părăsească localul. La scurt timp, martorul U.C., partea vătămata I.C.M. și victima C.A.G. s-au ridicat de la masă pentru a pleca, primul ieșind partea vătămată I.C.M., iar după acesta martorul U.C. Victima C.A.G. s-a ridicat de la masă, i-a făcut un semn cu pumnul strâns martorului V.M.I. spunându-i „te aranjez eu", iar, în momentul în care a ajuns la ieșirea din local, lângă vitrinele frigorifice, unde se afla inculpatul B.G., a fost lovit de acesta, care i-a aplicat un pumn în față.

După ieșirea celor trei din restaurant, agenții de intervenție și-au ridicat cagulele de pe față, iar inculpatul B.G. a intrat în local, moment în care barmanița i-a spus că unul din cei trei care au fost dați afară și-a uitat o geacă, motiv pentru care acesta a luat geaca și a ieșit din local, plecând după aceștia. După inculpatul B.G. a plecat și inculpatul F.D., care i-a văzut pe martorul U.C. și victima C.A.G. deplasându-se pe trotuarul din partea stângă de la ieșirea din local. În momentul în care martorul U.C. și victima C.A.G. erau în apropierea intersecției, inculpatul B.G. a strigat la aceștia să se oprească pentru a le da geaca, l-a lovit pe C.A.G., după care l-a ajuns din urmă pe martorul U.C., căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, martorul făcând pe el de durere. Inculpatul F.D. i-a aplicat și el mai multe lovituri lui C.A.G., loviturile primite de acesta de la cei doi ducând la căderea victimei pe trotuar, aceasta lovindu-se la ambii genunchi. După acest incident, inculpatul B.G. a intrat în restaurant, a luat o țigară de la martorul V.M.I., după care a ieșit din local împreună cu ceilalți agenți.

Văzând că a fost urmărit de agenții de la B., partea vătămată I.C.M. a fugit spre intersecție, apoi în partea stângă până a ajuns în dreptul unei biserici la o distanță de aproximativ 60 metri față de intersecție, unde a stat ascuns după autoturismele parcate.

După incident, șeful de tură de intervenție M.M., împreună cu martorul I.D.M., au rămas în fața restaurantului, iar celălalt echipaj a plecat către punctul fix de la autogara S. La foarte scurt timp, partea vătămata I.C.M. s-a întors, iar când era împreună cu martorul U.C. și cu victima C.A.G., acesta din urmă a luat de la martorul U.C. telefonul mobil al acestuia și a apelat Serviciul Național Unic de Urgență 112 la orele 02,24 unde, fiind transferat pentru a vorbi cu operatoarea de la Serviciul de ambulanță, precum și la Dispeceratul poliției, acesta a solicitat intervenția unui echipaj de poliție, precum și un echipaj al ambulanței spunând „aș dori și eu un echipaj de poliție, dacă se poate la „P.V." în Ploiești", iar, la întrebarea operatorului „ce s-a întâmplat?" C.A.G. a răspuns „păi a venit B. ne-a bătut acolo, ne-a omorât". în continuarea discuției cu operatorul de la Serviciul Național Unic de Urgență 112, victima C.A.G. a fost întrebat dacă are nevoie de îngrijiri medicale, acesta răspunzând afirmativ și menționând că este singurul care este rănit. Întrucât s-a constatat că este nevoie de intervenția unui echipaj medical, a fost transferat pentru a discuta cu operatorul de la ambulanță, fiind din nou întrebat dacă este cineva rănit, acesta răspunzând „eu sunt .. mă dor, mă dor, rău, rău, rău genunchii, mă dor, mi-a dat cu bâtele astea cu ce au ei".

Întrucât șeful de tură de intervenție M.M. a crezut că cei trei se întorc la restaurant, a anunțat prin dispecerat să revină și celălalt echipaj, acesta sosind la fața locului la foarte scurt timp, moment în care victima C.A.G., partea vătămată I.C.M. și martorul U.C. erau în fața scărilor de la colțul imobilului, în dreptul intersecției, fiind înconjurați de agenții de la B., care au coborât din autoturism și s-au apropiat de aceștia având cagulele ridicate de pe față. Atât victima C.A.G., cât și partea vătămată I.C.M. le-au spus agenților de la B. că au anunțat organele de poliție, moment în care inculpatul B.G. s-a îndreptat către aceștia, i-a aplicat o lovitură cu tomfa părții vătămate I.C.M. în zona toracelui, iar, în momentul în care a ajuns lângă victima C.A.G., i-a aplicat mai multe lovituri cu tomfa și pumnii, ce au condus la căderea victimei pe trotuar cu fata în jos. în momentul în care inculpatul B.G. a lovit victima C.A.G., partea vătămată l.C.M. a fugit către același loc unde s-a retras anterior, așteptând să sosească și ceilalți doi, însă văzând că aceștia nu au apărut, s-a deplasat către domiciliu și s-a întors la scurt timp cu un taxi, găsindu-l pe C.A.G. decedat și rezemat de un gard metalic. Martorul U.C. stătea în poziție șezut pe bordura de lângă imobil, rezemat de perete pe partea dreaptă, la o distanță de aproximativ 4 metri față de locul în care inculpatul B.G. a lovit victima C.A.G.

Deși victima C.A.G. era întins la pământ cu fața în jos, agentul de intervenție de la B., inculpatul B.G. l-a lovit cu picioarele și cu tomfa în zona spatelui și a coastelor, fără a ține cont de strigătele colegilor și ale celui agresat. După ce a văzut că victima C.A.G. respiră foarte greu, B.G. s-a îndreptat către martorul M.M. cu mâinile în cap spunându-i „bă acesta vorbește incoerent și horcăie", după care s-a deplasat la restaurant, de unde a luat apă într-o sticlă de 2,5 litri și a stropit victima pe față. În acest timp, victima era întinsă pe trotuar cu fața în jos și nu mai avea vreo reacție, ceea ce l-a determinat pe inculpat să se întoarcă în restaurant pentru a mai lua o sticlă cu apă cu care a continuat să stropească victima. Întrucât victima nu se mai mișca, inculpatul B.G., împreună cu inculpatul F.D., a rezemat-o cu spatele de o poartă metalică aflată în apropiere, iar inculpatul B.G., când a trecut pe lângă martorul U.C. i-a spus acestuia „du-te mă, ia-ți prietenul și plecați de aici", martorul răspunzându-i „cum să mă duc să-l iau, nu vezi că l-ai omorât?". întrucât anterior victima C.A.G. apelase serviciul de urgență Serviciul Național Unic de Urgență 112 solicitând intervenția unui echipaj de poliție și a ambulanței, acestea au sosit la scurt timp după incident, echipajul medical constatând decesul victimei.

Conform raportului medico-legal întocmit de S.M.L. Ploiești, moartea victimei C.A.G. a fost violentă, s-a datorat unui politraumatism însoțit de contuzie cardiacă și insuficienței cardio-circulatorii, leziunile constatate la autopsie putând fi produse prin lovire cu corpuri dure. S-a arătat în același raport că loviturile aplicate toracic posterior au determinat luxațiile costovertebrale infiltrate hematie (deci vitale), infiltratul hematie periesofagian și contuzia cardiacă (dovedită histopatologic conform examenului efectuat de I.N.M.L. M.M. București). Totodată, s-a specificat că loviturile toracice au putut produce fibrilație ventriculară și oprire cardiacă per se, în cazul de față infiltratul hematie mioepicardic impietând asupra activității electrice a inimii, determinând tulburări aritmice, disociație electromecanică și asistolie, oprirea inimii fiind urmată de insuficiența cardio-respiratorie și deces. Totodată, raportul medico-legal a specificat în mod expres că între leziunile victimei și deces a existat legătură de cauzalitate directă necondiționată.

Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza coroborării întregului material probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor - agenți de intervenție B., procesul-verbal de recunoaștere din grup efectuată de către martorul U.C., depozițiile acestuia, declarațiile inculpaților, precum și concluziile raportului medico-legal de autopsie în care s-a menționat că moartea victimei C.A.G. a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism însoțit de contuzie cardiacă și insuficiență cardio-circulatorie.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului B.G. care, în data de 21 iulie 2010, a aplicat mai multe lovituri cu tomfa și picioarele victimei C.A.G., ce au determinat luxațiile costovertebrale infiltrate hematie, infiltratul hematie periesofagian și contuzia cardiacă (dovedită histopatologic) care a impietat asupra activității electrice a inimii determinând tulburări aritmice, disociație electromecanică și asistolie, iar, în final, oprirea inimii, urmată de insuficiență cardiorespiratorie și deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 -175 lit. i) C. pen.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., formulată de inculpatul B.G., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât, aplicând numeroase lovituri cu picioarele și tomfa în zona toracică posterioară, cu o intensitate deosebită, acesta și-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide.

Referitor la fapta aceluiași inculpat de a aplica o lovitură cu tomfa părții vătămate I.C.M., precum la fapta inculpatului F.D.I. de a aplica mai multe lovituri atât victimei C.A.G., cât și martorului U.C., instanța a apreciat că acestea întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama atât de gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor comise, de urmările produse și modalitatea în care au fost săvârșite, cât și de persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, iar, pe parcursul procesului, au încercat să nege comiterea faptelor, dând declarații contradictorii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă C.I.P., inculpații B.G. și F.D.I., precum și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.G., acesta a criticat, în principal, sentința instanței de fond sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei pentru care fost trimis în judecată, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu a acționat cu intenția de a lovi victima în zonele vitale, singurele lovituri pe care le-a aplicat acesteia fiind cu picioarele. În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, ținând seama de faptul că anterior nu a mai fost condamnat, că a regretat comiterea faptei și a fost de acord cu despăgubirea părții civile în măsura în care prejudiciul a fost dovedit.

Referitor la inculpatul F.D.I., acesta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei sale condamnări, susținând că materialul probator administrat în cauză nu justifică o astfel de soluție și solicitând, în consecință, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Apelantul parte civilă C.I.P. și apelanta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL București - Sucursala Ploiești au criticat hotărârea atacată sub aspectul cuantumului daunelor morale, primul solicitând majorarea, iar partea responsabilă civilmente reducerea corespunzătoare a acestora.

Prin Decizia penală nr. 190 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de partea civilă C.I.P., a casat, în parte, pe latură civilă, sentința atacată și, în rejudecare, a majorat cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul B.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București, de la 50.000 RON la suma de 150.000 RON, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.G. și F.D.I., precum și apelul părții responsabile civilmente SC B.G. SRL București.

S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B.G. și s-a computat reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 21 iulie 2010 la zi.

Apelanții inculpați B.G. și F.D. și apelanta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL București au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 200 RON fiecare.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, în mod corect, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpaților B.G. și F.D.I., din probele administrate atât la urmărirea penală, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor, procesele-verbale de constatare, planșele foto, procesele-verbale de confruntare, declarațiile părților civile, procesul-verbal de recunoaștere din grup, declarațiile inculpaților și expertiza medico-legală, rezultând că aceștia au comis faptele deduse judecății, a căror încadrare juridică a fost legal stabilită.

În legătură cu încadrarea juridică în infracțiunea de omor a faptei comise de către inculpatul B.G., instanța a reținut că, după ce a aplicat un număr de lovituri puternice victimei C.A.G., acesta din urmă a rămas întins la pământ cu fața în jos, iar inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele și cu bastonul „tomfa" în zona spatelui și a coapselor, în condițiile în care a ignorat strigătele colegilor săi și ale victimei, care a început să respire tot mai greu, în final survenind decesul, împrejurări din care rezultă că inculpatul a avut reprezentarea prealabilă a acestui rezultat letal intervenit ca urmare a agresiunilor grave și repetate asupra victimei. S-a făcut referire la raportul de expertiză medico-legală, care a constatat că între leziunile grave cauzate de inculpat victimei și deces a existat o legătură de cauzalitate directă, datorită loviturilor foarte puternice aplicate de acesta în zone vitale, inclusiv în zona toracică posterioară, care au generat infiltrate hematie inclusiv în zona periesofagiană, contuzia cardiacă, producându-se o fibrilație ventriculară și stop cardiac, urmate de insuficiență cardio-respiratorie și, în final, decesul victimei, inculpatul având o deplină reprezentare a consecințelor violențelor sale grave și care în contextul faptic dat nu aveau nicio justificare.

Ca urmare, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., și nu cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., intenția sa de a ucide rezultând atât din mijloacele folosite și loviturile foarte puternice aplicate, cât și din regiunea corporală lezată.

Având în vedere gravitatea deosebită a faptei comisă de inculpat, instanța apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost în mod judicios individualizată, conform art. 72 și art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul F.D.I., s-a reținut că acesta i-a aplicat mai multe lovituri atât victimei, cât și martorului U.C., cu mult în afara cadrului legal care să fi impus reacția sa violentă, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor și ale inculpaților, iar încadrarea juridică a faptei comisă de acesta a fost în mod corespunzător stabilită.

De asemenea, Curtea a constatat că și pedeapsa aplicată acestui inculpat de către prima instanță a fost corect individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor de prevăzute de art. 72 C. pen.

Referitor la apelul declarat de partea civilă C.I.P., instanța a apreciat că acesta este fondat, cuantumul daunelor morale ce i s-a acordat fiind prea redus față de consecințele deosebit de grave ale faptei comise de inculpatul B.G. asupra fiului său, aflat la o vârstă tânără, față de violența deosebită cu care a acționat acesta și în raport cu traumele morale și psihice grave produse acestuia, în calitate de părinte al victimei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă C.I.P., inculpații B.G. și F.D.I., precum și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL, reiterând criticile formulate în apel.

Astfel, recurentul inculpat B.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a susținut că instanța de fond și cea de prim control judiciar au dat o greșită încadrare juridică faptei pentru care a fost trimis în judecată, care întrunește, în opinia sa, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., și nu ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat. S-a arătat, în esență, sub acest aspect, că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima, dovadă în acest sens fiind faptul că nu a aplicat loviturile în zone vitale ale corpului, iar după finalizarea incidentului, i-a acordat primul ajutor victimei, împrejurări din care rezultă că nu a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunilor sale.

În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, ținându-se seama de faptul că nu are antecedente penale, iar, pe parcursul cercetărilor, a avut o atitudine sinceră.

În ceea ce îl privește pe inculpatul F.D.I., acesta a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., solicitând, față de materialul probator administrat în cauză, din care nu rezultă că ar fi agresat victima, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, făcând trimitere la dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, ținând seama de împrejurarea că este o persoană tânără, are o familie organizată și un copil minor în întreținere.

Referitor la recurentul parte civilă C.I.P. și recurenta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL, aceștia au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (indicat eronat de partea civilă ca fiind pct. 17), solicitând modificarea cuantumului daunelor morale stabilit de către instanța de apel, în sensul majorării acestuia (parte civilă), respectiv al reducerii lui la nivelul fixat de Tribunal (parte responsabilă civilmente).

Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații B.G. și F.D.I., partea civilă C.I.P. și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. Referitor la critica formulată de recurentul inculpat B.G. cu privire la greșita calificare juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, în care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, în sensul că autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă. La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei.

Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului B.G., o persoană cu o constituție robustă, de a aplica victimei C.A.G., pe fondul unui conflict anterior cu aceasta, multiple lovituri de o intensitate deosebită în zona toracică posterioară, în care se găsesc mai multe organe vitale, folosind picioarele și o tomfă, obiect contondent apt să ucidă, și de a continua agresiunea și după ce victima a fost doborâtă la pământ și respira din ce în ce mai greu, în ciuda țipetelor de durere ale acesteia și ale rugăminților colegilor săi de a înceta agresiunea, urmată de abandonarea ei lângă un gard și, ulterior, de deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contestând existența laturii subiective a infracțiunii de omor calificat, recurentul a susținut că agresiunea exercitată împotriva victimei nu a vizat zone vitale ale corpului, încercând să acrediteze ideea că nu există nicio legătură de cauzalitate între leziunile produse de inculpat și moartea victimei, neputându-se stabili care dintre loviturile aplicate acesteia se înscriu în lanțul cauzal al decesului.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că raportul medico-legal de autopsie întocmit în cauză de Serviciul medico-legal Ploiești stabilește cu certitudine că loviturile aplicate toracic posterior au fost cele care au condus la moartea victimei C.A.G., acestea determinând luxațiile costovertebrale infiltrate hematie (deci vitale), infiltratul hematie periesofagian și contuzia cardiacă, urmate de oprirea inimii, insuficiență cardiocirculatorie și, în final, de deces. Având în vedere concluziile lucrării medico-legale, care specifică în mod expres și faptul că între leziunile toracice constatate la autopsie și decesul victimei a existat o legătură de cauzalitate directă necondiționată, precum și declarațiile părții vătămate I.C.M. și ale martorilor U.C., S.M., M.M.I., N.G.M. și I.D.F., care în mod constant au arătat că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu tomfa și picioarele în zona spatelui, inclusiv după căderea acesteia la pământ, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, constată că leziunile care au condus la moartea victimei au fost cele produse prin loviturile aplicate acesteia de către inculpat în zona toracică posterioară, celelalte acțiuni agresive exercitate asupra victimei în prima fază a incidentului, aparținând inclusiv inculpatului B.G., neînscriindu-se în raportul cauzal al decesului.

Față de toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comisă de inculpatul B.G., motiv pentru care apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Sub aspectul proporționalizării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei (într-un loc public, prin aplicarea unor lovituri repetate, de foarte mare intensitate, în zona toracică posterioară, cu un obiect dur) și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală judicios individualizată, orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracțiunii de omor, modalitatea în care a acționat inculpatul, acesta lovind cu bestialitate victima, în repetate rânduri, cu un obiect contondent și cu picioarele, chiar după ce aceasta a căzut la pământ, în ciuda țipetelor ei de durere și ale rugăminților colegilor săi de a înceta agresiunea, precum și comportamentul procesual al recurentului, oscilant pe parcursul desfășurării urmăririi penale și al judecății, acesta recunoscând, inițial, comiterea faptei în modalitatea reținută de organele judiciare, după care a încercat permanent să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, susținând că nu a lovit victima cu tomfa, ci doar cu picioarele.

Referitor la aspectele invocate de recurent în favoarea sa, respectiv atitudinea procesuală sinceră și lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte constată, așa cum s-a arătat anterior, că primul dintre acestea nu poate fi reținut, iar cel de-al doilea, deși real, nu poate conduce la atenuarea pedepsei, față de gravitatea deosebită a faptei, dedusă atât din limitele mari de pedeapsă și urmările produse (moartea victimei), cât și din modalitatea și împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea acesteia fiind deja valorificată prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat săvârșită.

În consecință, față de toate aceste considerente, Înalta Curtea constată că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu privire la care au fost formulate critici de netemeinicie, a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

2. Referitor la recursul declarat de inculpatul F.D.I. este de menționat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea recurentului în sensul că nu a săvârșit infracțiunea de purtare abuzivă care i s-a reținut în sarcină și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din situația de fapt, corect stabilită de Tribunal și însușită de instanța de prim control judiciar, pe baza analizei probelor administrate, rezultă fără echivoc că, la data de 21 iulie 2010, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, inculpatul F.D.I. a aplicat mai multe lovituri atât victimei C.A.G., cât și martorului U.C., faptă ce a fost încadrată în dispozițiile art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Chiar dacă inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptelor reținute în sarcina sa, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanțele inferioare, că vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declarațiile martorului U.C. (care a arătat că atât el, cât și victima au fost loviți de inculpatul F.D.I., recunocându-l pe acesta întrucât și-a dat cagula jos de pe față), procesele-verbale de recunoaștere din grup a inculpatului F.D.I. de către martorul U.C. ca fiind persoana care l-a agresat în data de 21 iulie 2010, procesul-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului F.D.I. de către partea vătămată I.C.M., precum și depozițiile martorilor S.M., M.M.I., N.G.M. și I.D.F., care au arătat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, că inculpatul F.D.I. a aplicat o lovitură cu pumnul în față unuia dintre participanții la incident, cu care, anterior, avusese o dispută verbală.

Cu privire la declarațiile date în fața instanței de fond de martorul U.C. și de partea vătămată I.C.M., invocate de recurent în susținerea nevinovăției sale, Înalta Curte constată că, într-adevăr, aceștia au revenit parțial asupra depozițiilor anterioare, arătând că nu îl pot identifica pe inculpatul F.D.I. ca fiind unul dintre agresori, însă, față de faptul că atitudinea procesuală a celor doi nu este susținută de o justificare valabilă, iar declarațiile lor date în cursul urmăririi penale conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele și se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză, astfel cum au fost anterior expuse, instanța nu poate da eficiență declarațiilor ulterioare de retractare, apreciindu-le ca subiective și făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de cea de prim control judiciar concordă pe deplin cu conținutul real al probelor administrate în cauză, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu își găsesc aplicarea nici dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului F.D.I. fiind just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. și proporțională cu gravitatea faptei și datele ce caracterizează persoana acestuia.

Referitor la împrejurările care, în opinia recurentului, ar fi de natură să conducă la atenuarea tratamentului sancționator ce i-a fost aplicat și care țin de vârsta sa și de situația familială, Înalta Curte apreciază că, deși reale, acestea nu justifică reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere atât gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptei comise, cât și atitudinea procesuală a acestuia, inculpatul încercând, în permanență, să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

Ca urmare, instanța apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

3. În ceea ce privește solicitarea recurentului parte civilă C.I.P., precum a recurentei părți responsabile civilmente SC B.G. SRL de reexaminare a cuantumului daunelor morale, este de menționat că, în opinia Înaltei Curți, aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. și niciunuia dintre celelalte motive de recurs expres și limitativ reglementate de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că reindividualizarea cuantumului daunelor morale acordate de Curtea de Apel, nefiind o chestiune de legalitate, ci de apreciere, implicând o anumită doză de aproximare din partea organelor judiciare, nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea acelor elemente stabilite de instanțele inferioare pe baza unor considerații de ordin subiectiv, care nu își găsesc corespondent în realitatea materială și nu pot fi, astfel, verificate pe baza unor criterii obiective. Daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esențial subiective a instanțelor de judecată.

Reaprecierea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un cuantum inferior celui solicitat a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și de necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din actele dosarului.

În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172, 18 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.G. și F.D.I., partea civilă C.I.P. și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL și, având în vedere că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.I.P., inculpații B.G. și F.D.I. și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL împotriva Deciziei penale nr. 190 din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. durata reținerii și arestării preventive de la 21 iulie 2010 la 9 aprilie 2012.

Obligă recurenta parte civilă C.I.P. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat B.G. la plata sumei de 375 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat F.D.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AS