Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 434 din 30 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută la pct. 1 din rechizitoriu, formulată de inculpat prin apărător.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută la pct. 2 din rechizitoriu, din art. 208 și art. 209 alin. (2) lit. e) C. pen., în art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv, 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 8 iulie 2001 la zi.
A fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei despăgubiri către partea civilă J.A.S. și 2.000.000 lei către partea civilă B.M., cu același titlu.
A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt că în ziua de 6 iunie 2001, în jurul orei 1200, partea vătămată B.M., a fost atacată de inculpatul I.G. împreună cu o altă persoană și i-a sustras portofelul prin amenințări și violență.
În ziua de 13 iunie 2001, inculpatul, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată s-a deplasat pe proprietatea părții vătămate J.A.S.
Inculpatul și cealaltă persoană s-au apropiat de autoturism, au deschis portbagajul și, din interior, a sustras o pereche de pantofi sport, după care au părăsit locul faptei.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată și vinovăția inculpatului au fost stabilite de instanța de fond prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
S-a reținut că, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie, în infracțiunea de furt (astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului), apreciind că, certificatul medico-legal nr. A.1/3003/15.06.2001, eliberat de I.M.L, se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, cu privire la această faptă.
Cu privire la fapta reținută la pct. 2 din rechizitoriu, instanța de fond a constatat că din probe rezultă cu certitudine că inculpatul era însoțit de o persoană, rămasă neidentificată, astfel că, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul I.G., care a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru ambele fapte și a criticat soluționarea laturii civile a cauzei, față de faptul că nu s-a făcut dovada valorii bunurilor sustrase.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 611 din 8 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, întemeiată pe probele administrate în cauză, din coroborarea cărora rezultă fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în motivele de recurs, criticile invocate cu ocazia judecării apelului, respectiv, greșita sa condamnare pentru fapte pe care nu le-a comis, apreciind că se impune achitarea sa pentru cea de a doua infracțiune reținută la pct. 2 din rechizitoriu și schimbarea calificării juridice a faptei de la pct. 1, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat.
Recursul nu este întemeiat.
Martorii audiați în cauză, în ambele faze ale procesului penal, au declarat constant că l-au văzut pe inculpat în timpul săvârșirii faptelor și l-au recunoscut după planșele fotografice care le-au fost prezentate.
Aceste declarații se coroborează cu declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare de la fața locului și actele medicale depuse la dosar, care atestă leziunile suferite de victimă.
Toate aceste probe susțin situația de fapt corect reținută de instanță și infirmă apărarea inculpatului care a avut o poziție oscilantă, susținând că nu a lovit-o pe partea vătămată.
Nesinceritatea recurentului este demonstrată și de poziția acestuia în fata judecării apelului cât și în faza recursului când, deși a susținut că este nevinovat, a solicitat instanțelor schimbarea încadrării juridice a faptei.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a laturii civile a cauzei, este de observat că părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză astfel încât, în mod corect instanțele au dispus obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciilor cauzate.
Ca urmare, cererea recurentului în sensul casării hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită atâta timp cât la soluționarea laturii civile a procesului penal instanțele au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, atât, constituirea de parte civilă, cât și valoare de piață a bunurilor sustrase, necontestată de inculpat.
Față de aceste considerente, Curtea, constată recursul declarat de inculpat ca nefondat, urmând a-l respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează a se deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive conform art. 88 C. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei nr. 611 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2001 la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 2003.