Deliberând asupra recursului penal de față, constată și reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 546 din 22 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 588.01/3/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.M.N., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 346 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL.
A fost obligată partea civilă la 1000 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL, de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța s-a reținut că la data de 1 septembrie 2010 prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 588.01/3/2010, a fost admisă plângerea formulată de petenta SC M.A.L.A.T. SRL, împotriva ordonanței nr. 4753/P/2005 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, reținând cauza spre rejudecare, în temeiul art. 278 pct. 8 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., dosarul primind nr. 588.01/3/2010.
Instanța de fond a reținut că inculpatul C.M.N., în calitate de administrator al SC P.P. SRL, a achiziționat marfă (hârtie pentru fotocopiator) în valoare de 395.156.175 lei de la partea vătămată SC M.A.L.A.T. SRL emițând, drept garanție, în condițiile în care partea vătămată cunoștea faptul că la acel moment nu avea disponibil în cont, 8 file cec și un bilet la ordin care nu au putut fi încasate din cauza lipsei de disponibil în cont.
La începutul anului 2004, inculpatul, în calitate de administrator al SC P.P. SRL, a comandat mai multe topuri de hârtie de la SC M.A.L.A.T. SRL, pe care le-a achitat; la data de 15 iulie 2004 a efectuat o nouă comandă, cumpărând marfă în valoare de 275.782.500 ROL, pentru achitarea căreia a emis o filă CEC în care era menționată scadența 16 octombrie 2004. La data de 23 iulie 2004 inculpatul a efectuat o nouă comandă, cumpărând marfă în valoare de 105.538.125 ROL, pentru achitarea căreia a emis un cec scadent la data de 27 septembrie 2004. La data de 27 iulie 2004 inculpatul a efectuat o nouă comandă, pentru o cantitate mai mare, de 16.000 topuri de hârtie pentru copiator.
Fiind vorba de o cantitate mai mare, la data de 30 iulie 2004, între partea vătămată SC M.A.L.A.T. S.R.L, în calitate de vânzător, și SC P.P. SRL, reprezentată de inculpat, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 356, având ca obiect vânzarea a 16.000 topuri de hârtie pentru copiator, la prețul unitar de 2,15 Euro plus TVA.
Potrivit art. 3 din contract, plata urma să se efectueze în ROL, la cursul de vânzare practicat de ABN la data efectuării plății, prin filă cec emisă în ziua livrării bunurilor, scadentă la 120 de zile de la data livrării; în ceea ce privește plata valorii TVA, modalitatea de plată era aceeași, cu singura diferență că fila cec era scadentă la 60 de zile de la data livrării.
Ca urmare a încheierii contractului, partea vătămată SC M.A.L.A.T. SRL a livrat marfa SC P.P. SRL, emițând următoarele facturi: din data de 5 august 2004, în valoare de 844.305.000 lei ROL, din data de 13 august 2004, în valoare de 846.351.800 lei ROL, pentru care inculpatul a emis 4 cecuri, scadente la 4 octombrie 2004, 9 octombrie 2004, 6 decembrie 2004 și, respectiv, 10 decembrie 2004.
În afara contractului încheiat între părți, inculpatul a mai comandat, la datele de 2 august 2004, 9 august 2004, marfă în valoare de 154.813.050 lei, respectiv 146.881.403 lei, pentru care a mai emis două cecuri, scadente la 20 septembrie 2004 și, respectiv, 27 august 2004, anexând celei din urmă file cec un bilet pe care a scris cuvântul "garanție", solicitând să nu se introducă cecul la plată.
Cecul în valoare de 146.881.403 lei a fost înlocuit, la solicitarea inculpatului, cu un bilet la ordin, emis la data de 6 septembrie 2004, scadent la 17 septembrie 2004, bilet la ordin refuzat la pată pe motiv "lipsă disponibil".
La solicitarea inculpatului au fost înlocuite și cecurile în valoare de 154.813.050 lei ROL, 105.538.125 lei ROL și 134.805.000 lei ROL cu un bilet la ordin emis la data de 1 octombrie 2004, scadent la data de 12 octombrie 2004, parțial refuzat la plată, din suma totală de 395.156.175 lei fiind achitată doar suma de 650.000 lei.
Ulterior au fost introduse la plată și celelalte cecuri, fiind refuzate la pată pentru lipsă de disponibil.
La data de 2 decembrie 2004 inculpatul a completat un bilet la ordin, în valoare de 100.000.000 lei, scadent la data de 20 decembrie 2004, iar la data de 6 septembrie 2004 a completat un bilet la ordin în valoare de 10.000.000 lei, scadent la data de 20 septembrie 2004.
La data de 22 septembrie 2004 între părți s-a completat un contract de fidejusiune, prin care inculpatul a garantat plata datoriei societății pe care o administra cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente sau viitoare.
Tot în vederea achitării datoriei, SC M.A.L.A.T. SRL, în calitate de creditor-cesionar și SC P.P. SRL, în calitate de debitor-cedent, la data de 23 martie 2005 s-a încheiat un contract de cesiune de creanță în sumă de 50.000.000 lei, creanță pe care SC P.P. SRL o avea împotriva SC D.P. SRL, debitorul-cedent neîndeplinindu-și, însă, obligația de a gira și preda cecul referitor la creanța cesionată.
SC P.P. SRL a fost înregistrată în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu 44 incidente de plată, fiind în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 26 august 2004 - 14 decembrie 2005.
Situația de fapt reținută de instanță a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate și ale reprezentantului acesteia, audiat în calitate de martor, din care rezultă că aceștia cunoșteau faptul că inculpatul nu avea, la data emiterii cecului, disponibil în cont, acesta din urmă urmând să fie alimentat cu sume de bani ce trebuiau avansate de debitorii pe care îi avea inculpatul, la rândul lui, sau ca urmare a vânzării mărfii achiziționate, adresa BNR nr. 11/4/1741 din 18 aprilie 2005, din care rezultă că SC P.P. SRL a fost înregistrată în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu 44 incidente de plată, fiind în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 26 august 2004 - 14 decembrie 2005, contractul, facturile emise de partea vătămată pentru marfa vândută și filele cec refuzate la plată din lipsa totală de disponibil, contractele de fidejusiune și de cesiune de creanță, raportul de constatare tehnico-științifică 227.190 din 21 octombrie 2005, potrivit căruia scrisul și semnăturile de pe cele 8 file cec și 4 bilete la ordin în cauză, ca și mențiunea "garanție" și semnătura de pe biletul anexat filei cec aparțin inculpatului, raportul de expertiză contabilă din 13 februarie 2007, potrivit căruia relațiile comerciale dintre cele două părți au avut loc în perioada februarie - august 2004, interval în care partea vătămată a livrat societății inculpatului marfă în valoare totală de 3.316.849.003 lei ROL, încasând doar suma de 953.827.125 lei și rămânându-i de încasat suma de 2.363.021.878 lei ROL, vânzarea mărfii achiziționate s-a făcut sub prețul pieței de către SC P.P. SRL, la date apropiate de cele la care s-a făcut aprovizionarea sau chiar în avans, SC P.P. SRL dispunea de numerarul necesar achitării instrumentelor de plată emise în favoarea părții vătămate dacă inculpatul ar fi returnat avansurile de trezorerie ridicate din casieria societății și nejustificate, care la data de 31 decembrie 2004 înregistra un sold debitor de 2.226.058.167 lei ROL, disponibilitățile bănești rezultate în urma încasării contravalorii facturilor emise către clienți au fost utilizate în vederea achitării datoriilor către furnizorii de mărfuri și servicii ai societății, salariați; fotocopii de pe înscrisurile aflate în dosarul privind procedura de lichidare judiciară al SC P.P. SRL, deschisă la cererea părții vătămate, declarațiile inculpatului, acesta recunoscând faptul că a emis cecurile și biletele la ordin fără acoperire în cont, dar arătând că nu a avut niciodată intenția de a o induce în eroare pe partea vătămată, ci pur și simplu nu a mai putut achita datoriile acumulate, ca urmare a introducerii primei file cec la plată, de către un furnizor.
În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului C.M.N. care, în calitate de administrator al SC P.P. SRL, a achiziționat marfă în valoare de 316.849.003 lei ROL, de la partea vătămată SC M.A.L.A.T. S.R.L, emițând, drept garanție, în mod succesiv, în condițiile în care partea vătămată cunoștea faptul că la acel moment nu avea disponibil în cont, 8 file cec și 4 bilete la ordin, refuzate parțial la plată din cauza lipsei de disponibil în cont, se circumscrie infracțiunilor de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a celei prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Legea asupra cecului, cauza disjungându-se, însă, încă de la urmărire penală cu privire la această din urmă infracțiune, care nu mai poate face, din acest motiv, obiectul prezentei judecăți.
Faptul că partea vătămată cunoștea că la momentul emiterii filelor cec nu exista disponibil în contul emitentului, motiv pentru care este exclusă reținerea modalității prevăzute la alin. (4) al art. 215 C. pen., rezultă din însăși declarația reprezentantului părții vătămate, martorul I.A., potrivit căruia știa că plata urma să se facă "la vânzare", adică din sumele obținute în urma valorificării chiar a mărfii achiziționate, precum și din împrejurarea că data scadenței trecută pe filele cec era la intervale de timp mai mari de o lună de la data emiterii.
Cu privire la reținerea formei continuate a infracțiunii de înșelăciune imputată inculpatului de către partea vătămată, instanța a avut în vedere, la stabilirea acestei încadrări juridice, că nu poate fi vorba, față de modalitatea de descriere a faptelor de care se plânge partea vătămată, decât de o aceeași rezoluție infracțională, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de executare și unitatea de calificare juridică, modul similar de săvârșire a faptelor și intervalul relativ scurt de timp la care s-au petrecut acestea; schimbarea instrumentului de plată și faptul că înșelăciunea prin emiterea unui cec fără acoperire este incriminată distinct nu sunt de natură a întrerupe rezoluția infracțională a autorului.
Pentru a fi în prezența infracțiunii continuate, actele de executare nu trebuie să fie identice, ci doar fiecare să realizeze conținutul aceleiași infracțiuni. Este îndeplinită această condiție și atunci când actele de executare sunt realizate în variantele alternative ale elementului material al infracțiunii [folosirea cecurilor făcându-se la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu inducerea în eroare a părții vătămate, iar folosirea biletelor la ordin și încheierea contractelor de fidejusiune și de cesiune de creanță făcându-se pentru menținerea în eroare a părții contractante, toate acestea atrăgând aplicabilitatea art. 41 alin. (2) C. pen., dată fiind multitudinea actelor materiale, dar și a alin. (2) de la art. 215 C. pen., fiind mijloace frauduloase, în sensul legii penale].
Față de aceste aspecte, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (pentru care s-a început și efectuat urmărirea penală, încheierea judecătorului de admitere a plângerii nefiind actul de sesizare a instanței) în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Tribunalul a apreciat, însă, că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive nici ale acestei infracțiuni, schimbarea de încadrare juridică impunându-se din motive de acuratețe juridică.
Astfel, emiterea de cecuri în lipsa disponibilului în cont la acel moment, pentru a garanta plata, este o practică des întâlnită între comercianți, în realitate plata mărfurilor livrate urmând a se face, după cum a recunoscut martorul I.A., reprezentantul părții vătămate, "la vânzare" (pe măsura obținerii sumelor de bani necesare ca urmare a valorificării acestora, în continuare), în numerar sau prin ordin de plată, cecul predat ca garanție fiind restituit, sau chiar prin completarea și introducerea la plată a cecurilor, ca urmare a alimentării ulterioare a contului de către trăgător.
Înșelăciunea, privită sub aspect penal, ca o infracțiune, presupune că făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, consecință a cărei producere o urmărește de altfel, scopul fiind obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
În absența unor manopere dolosive, frauduloase, a prezentării unei fapte adevărate ca fiind mincinoasă sau a unei fapte mincinoase ca fiind adevărată, astfel încât să inducă în eroare partea civilă, la momentul încheierii contractului, ori ulterior, nu suntem în prezența infracțiunii de înșelăciune în convenții, chiar dacă inculpatul nu și-a onorat obligația de plată a bunului achiziționat, vânzându-l chiar sub prețul de achiziție, ci a unei alte forme de răspundere, pentru neexecutarea clauzelor contractuale, constatată de instanțele civile și comerciale, având în vedere hotărârile judecătorești aflate în fotocopie la dosar, pe care le vom indica ulterior, la discutarea laturii civile.
În raport de cele reținute anterior, inculpatul, neexercitând o activitate de inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea vreunei pagube în patrimoniul părții civile, aspect întărit și de faptul că a achitat o parte - foarte mică, este adevărat - din prejudiciu, încheind și un contract de fidejusiune pentru garantarea plății, contract valorificat din plin de partea civilă în cadrul litigiilor civile și comerciale cu inculpatul, în patrimoniul său aflându-se un apartament.
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspect subiectiv, în cazul în care completarea filelor cec și a biletelor la ordin fără acoperire nu s-a făcut cu intenția de a obține un folos material injust, având în vedere faptul că între societatea emitentă și beneficiar au existat relații comerciale anterioare, în cursul cărora a fost achiziționată marfă de ordinul sutelor de milioane de lei, fără a fi probleme cu plățile, că în contul societății cumpărătoare a existat un rulaj important al debitului și creditului, astfel că imposibilitatea de efectuare a plății sumelor înscrise pe cecuri a fost cauzată de dificultăți financiare, care l-au determinat pe inculpat să sisteze și plățile către alți furnizori (SC G. SRL, SC T.B. SRL, SC M. SRL Ploiești, plângerile acestora făcând obiectul cercetărilor în dosarele nr. 11233/P/2005 și nr. 5479/P/2005 ale Pachetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București).
Data de emitere înscrisă pe cecuri nefiind cea a achiziționării mărfii, ci una ulterioară, cu acceptul expres al părții civile, față de scadența convenită pentru obligația de plată a prețului (la 60 - 120 de zile de la livrare), nici nu se putea ști de către vreo persoană care va fi disponibilul bănesc la data înscrisă ca fiind cea a emiterii și nici la data introducerii lor la plată; or, existența acestei uzanțe comerciale între cele două societăți referitoare la modul de plată a mărfii, precum și la modul de folosire a instrumentelor bancare de plată exclude intenția infracțională.
În plus, Tribunalul a apreciat că se verifică susținerile inculpatului în sensul că sumele de bani obținute ca urmare a valorificării mărfii achiziționate de la partea vătămată au fost folosite și pentru plata altor furnizori, prin emiterea altor două cecuri în numele SC E.P. SRL, dar pentru plata unor datorii ale SC P.P. SRL - împrejurarea cunoscută și acceptată de partenerul contractual, SC A. SA -, inculpatul urmărind achitarea prejudiciilor reclamate de societățile cu care intrase în relații contractuale și care sesizaseră Poliția ca urmare a constatării inexistenței disponibilului necesar recuperării creanțelor în contul societății administrate de inculpat.
Din Raportul de activitate nr. 4 privind administrarea judiciară a SC P.P. SRL, depus la Dosarul nr. 1050/2005 al TB, secția a VII-a comercială, de către administratorul judiciar M.E.I. SRL, privind situația financiară a SC P.P. SRL, a reieșit că în perioada 2002 - 2004 a avut loc o creștere spectaculoasă a creanțelor, de la 2.092.849 lei la 7.716.064 lei, situație rezultată în urma neîncasării clienților, aspect care, coroborat cu cele constatate în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, potrivit căruia disponibilitățile bănești rezultate în urma încasării contravalorii facturilor emise către clienți au fost utilizate în vederea achitării datoriilor către furnizorii de mărfuri și servicii ai societății, salariați, precum și cu atitudinea inculpatului, care nu a rămas în pasivitate în toată această perioadă, ci a încercat să ofere garanții reale părții vătămate pentru achitarea debitului, însă efectuând totodată plăți și către alte societăți comerciale cu care încheiase contracte (de exemplu, 400.000.000 lei către SC M. SRL Ploiești) relevă că nu se poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a acționat cu intenția de a cauza un prejudiciu părții vătămate, inducând-o și menținând-o în eroare la încheierea și pe parcursul derulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 356/2004.
În ceea ce privește susținerile părții civile, în sensul că inculpatul a încercat scoaterea frauduloasă din patrimoniu a apartamentului în cauză, prin încheierea unei tranzacții cu soția sa, de care a divorțat, pe lângă faptul că acea înțelegere a fost revocată de instanțele judecătorești (Decizia civilă 814A din 12 iunie 2008 a T.B., secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 19R din 15 ianuarie 2009 a C.A.B., secția a IX-a civilă - Dosar nr. 588.01/3/2010), dacă inculpatul ar fi fost într-adevăr de rea-credință ar fi înstrăinat apartamentul înainte de a încheia contractul de fidejusiune cu partea civilă sau nu ar mai fi încheiat deloc acel contract, dat fiind faptul că, dacă susținerile părții vătămate ar fi adevărate, își însușise deja importantele sume de bani dobândite ca urmare a valorificării mărfii achiziționate de la partea vătămată. Prin urmare, inculpatul, dacă ar fi fost de rea-credință, nu ar fi avut niciun motiv să garanteze plata creanței cu bunurile sale câtă vreme, ca administrator al unei societăți cu răspundere limitată, nu era obligat în acest sens, ci ar fi lăsat pur și simplu creditorul să se îndestuleze din patrimoniul societății, intrată în lichidare.
În lipsa unor dovezi certe care să înlăture orice dubiu în legătură cu intenția inculpatului, doar emiterea unor cecuri în cadrul unor tranzacții comerciale, cecuri înlocuite ulterior, cu acordul părții vătămate, cu alte cecuri și bilete la ordin, și cauzarea unui prejudiciu prin simpla incapacitate a unei persoane juridice de a face plata la timp nu pot contura elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată SC M.A.L.A.T. S.R.L s-a constituit parte civilă în cauză cu suma reprezentând penalitățile de întârziere de 0,5% pe zi, începând cu data de 4 noiembrie 2005 (ulterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva SC P.P. SRL, prin Sentința comercială 2139/3 noiembrie 2005 a T.B., secția a VII-a comercială - Dosar nr. 588.01/3/2010), aferente sumelor de 27.578,25 lei, la care debitorul a fost deja obligat prin Sentința civilă nr. 7699 din 21 decembrie 2004, și, respectiv, 155.585 lei, la care debitorul a fost deja obligat prin Sentința civilă nr. 530 din 1 decembrie 2005 (Dosar nr. 588.01/3/2010).
Potrivit art. 19 alin. (4) C. proc. pen., persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă.
Din interpretarea acestor dispoziții a rezultat că obținerea în prealabil a unui titlu executoriu constând într-o sentință pronunțată de instanța civilă prin care inculpatul este obligat la plata sumei pretinse și prin cererea de constituire de parte civilă face inadmisibilă acțiunea civilă alăturată celei penale.
Or, în cauză, partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL a obținut deja titluri executorii atât împotriva inculpatului, ca și fidejusor și administrator obligat la suportarea pasivului neacoperit al SC P.P. SRL (Sentința arbitrală nr. 60 din 28 februarie 2006 - Dosar nr. 588.01/3/2010, Sentința comercială nr. 5614 din 12 noiembrie 2009 a T.B., secția a VII-a comercială - Dosar nr. 588.01/3/2010), cât și a SC P.P. SRL, ca și debitor (Sentința civilă nr. 7699 din 21 decembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București - Dosar nr. 588.01/3/2010, Sentința arbitrală nr. 60 din 28 februarie 2006 - Dosar nr. 588.01/3/2010).
Partea civilă are titlu executoriu inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului, față de dispozițiile Sentinței civile nr. 158 din 14 ianuarie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5 București, ale Sentinței comerciale nr. 530 din 1 februarie 2005, completată prin Sentința comercială nr. 786 din 15 februarie 2005 a T.B., secția a VI-a comercială (Dosar nr. 588.01/3/2010).
Prin urmare, în baza art. 346 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL.
Față de modul de soluționare a acțiunii civile, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL, solicitând admiterea apelului, desființarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri prin care inculpatul să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și repararea prejudiciului. Totodată, solicită cheltuieli de judecată.
Partea civilă, în motivul de apel invocat a criticat hotărârea instanței de fond atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pe latură penală, a arătat faptul că instanța de fond a analizat situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, ajungând în mod greșit la concluzia că faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
Inculpatul, la începutul relațiilor contractuale, a reușit să câștige încrederea furnizorilor prin contractarea, în cantități mici de marfă, pe care o și plătea, după care a început achiziționarea unei cantități mai mari, marfă ce a rămas neachitată, de aici reieșind existența unor manopere dolosive, instanța de fond reținând în mod eronat că latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune nu a fost realizată prin faptele inculpatului, că acesta nu a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea unei pagube în patrimoniul părții vătămate; cu privire la analizarea laturii subiective a infracțiunii, instanța de fond a apreciat în mod defectuos probele administrate în cauză. A reținut că plata mărfii achiziționate prin file CEC și bilete la ordin scadente la o dată ulterioară, s-a realizat în același mod ca în cazul oricărui alt client, fapt ce a fost neadevărat.
Partea vătămată a arătat, în motivele de apel, că instanța de fond a reținut în mod greșit că anterior încheierii contractului între părți au existat relații contractuale în cadrul cărora societatea intimatului inculpat ar fi achiziționat marfă în valoare foarte mare, marfă care a fost achitată, iar plângerea penală împotriva acestui intimat, ar fi fost cauza unei dificultăți economice.
Cu privire la concluzia raportului de expertiză efectuat în cauză, a reieșit faptul că în lipsa retragerii nejustificate a unor sume consistente din societate, creanțele SC P.P. SRL, către partea vătămată ar fi putut fi stinse.
Situația inculpatului intimat de a nu-și achita datoriile către furnizori era una generală.
Partea vătămată, pe latură civilă, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei egale cu penalități de întârziere de 0,5% pe zi începând cu data de 4 noiembrie 2004, până la data achitării integrale și efective a debitului, penalități aferente sumelor de: 27.578,25 lei și 155.585 lei, penalități aferente perioadei dintre momentul deschiderii procedurii insolvenței și data achitării integrale și efective a debitului.
Partea civilă a criticat, totodată, încheierea de îndreptare a omisiunii vădite strecurate în minută, pronunțate la data de 18 iulie 2011, solicitând desființarea acesteia și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Prin Decizia penală nr. 332/A din 08 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC M.A.L.A.T. SRL, împotriva Sentinței penale nr. 546 din 22 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă la plata a 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
În baza art. 193 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea apelantei părți civile, de obligare a intimatului inculpat C.M.N., la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza în temeiul art. 379 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., interpretând în mod corect probatoriul administrat în cauză.
Astfel, relațiile comerciale dintre partea civilă și societatea comercială administrată de către inculpat anterioare săvârșirii faptei (inculpatul a achiziționat de la partea vătămată bunuri în mai multe rânduri, achitând o parte din ele - aproximativ o treime din suma datorată -, iar pentru celelalte emițând instrumente de credit sau plată, dar cu înștiințarea cocontractantului cu privire la lipsa disponibilului la momentul respectiv), atitudinea inculpatului ulterior acestui moment (care a depus diligențe pentru achitarea datoriei prin încheierea contractului de fidejusiune, la care nu era obligat în niciun fel, patrimoniul propriu fiind separat de cel al societății administrate de el, subiect distinct de drept și prin cesionarea unei creanțe în sumă de 50.000.000 lei împotriva SC D.P. SRL), precum și circumstanțele financiare în care s-a aflat societatea administrată de inculpat (care a avut un rulaj important în cont, dar și o acumulare de creanțe neîncasate ca urmare a neplății acestora de către debitorii proprii) nu permit a se trage cu certitudine concluzia neîndoielnică că inculpatul s-a folosit de aceste elemente pentru a induce în eroare partea vătămată cu privire la executarea contractului și în scopul de a obține un folos material injust. Faptul că inculpatul a ales să plătească alți creditori decât partea civilă, care aveau la rândul lor, creanțe împotriva societății administrate de inculpat, nu poate fi reținut împotriva sa, acesta având facultatea de a hotărî ordinea în care satisface creditorii, neexistând obligația de a folosi sumele obținute din vânzarea bunurilor achiziționate de la partea civilă pentru achitarea datoriilor față de aceasta.
Astfel, din analiza materialului probator, rezultă că situația de fapt constă în neexecutarea unei obligații contractuale față de partea vătămată și nu în inducerea în eroare a acesteia cu privire la executarea convenției în scopul de a obține un folos material injust, aspect cu privire la care s-au pronunțat, de altfel, instanțele civile.
Cu privire la latura civilă, Curtea a constatat, ca și prima instanță de judecată, că partea civilă a ales în mod irevocabil calea acțiunii civile în fața unei instanțe civile (atât împotriva inculpatului ca fidejusor și administrator obligat la suportarea pasivului neacoperit al SC P.P. SRL, cât și împotriva societății) pentru acoperirea prejudiciului rezultând din neexecutarea obligațiilor contractuale, astfel încât, după obținerea unei hotărâri civile, chiar nedefinitive, nu poate solicita despăgubiri civile și pe calea acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal.
Întrucât partea civilă a obținut prin sentințele civile inclusiv penalitățile de întârziere până la achitarea integrală a debitului, nu mai poate solicita aceste sume și în fața instanței penale. Imposibilitatea executării efective a penalităților până la momentul achitării integrale a debitului ca urmare de deschiderii procedurii insolvenței este o chestiune care ține de executarea creanței, care este, însă, prevăzută integral în sentințele civile, dispunându-se repararea integrală a prejudiciului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL care a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 38510, 3859 pct. 172 C. proc. pen. și 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.. și a solicitat casarea atât a sentinței penale cât și a deciziei recurate și condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și obligarea acestuia la despăgubiri, întrucât aceasta a avut intenția de a induce și a menține în eroare partea civilă.
Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului constată că recursul formulat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
În dispozițiile Codului penal, cu referire la cuprinsul art. 215 s-a prevăzut, în alin. (4) al acestui articol, că "emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)".
În acest fel, legiuitorul a incriminat ca infracțiune de înșelăciune, prin actualul alin. (4) al art. 215 C. pen., atât fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, cât și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului.
Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin săvârșirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare arătate mai sus, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
În cazul în care beneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., deoarece îi lipsește un element constitutiv esențial, respectiv inducerea în eroare, condiție cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiași articol.
Pornind de la aceste reglementări și dispoziții legale, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele instanțe că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Analiza materialului probator, relevă că situația de fapt constă în neexecutarea unei obligații contractuale față de partea vătămată și nu în inducerea în eroare a acesteia cu privire la executarea convenției în scopul de a obține un folos material injust, aspect cu privire la care s-au pronunțat, de altfel, instanțele civile.
Inculpatul C.M.N., nu a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea vreunei pagube în patrimoniul părții civile, aspect întărit și de faptul că a achitat o mică parte din prejudiciu, încheind și un contract de fidejusiune pentru garantarea plății, contract valorificat de partea civilă în cadrul litigiilor civile și comerciale cu inculpatul, în patrimoniul său aflându-se un apartament.
Cu privire la latura civilă, Înalta Curte constată, de asemenea că partea civilă a ales în mod irevocabil calea acțiunii civile în fața unei instanțe civile (atât împotriva inculpatului ca fidejusor și administrator obligat la suportarea pasivului neacoperit al SC P.P. SRL, cât și împotriva societății) pentru acoperirea prejudiciului rezultând din neexecutarea obligațiilor contractuale, astfel încât, după obținerea unei hotărâri civile, chiar nedefinitive, nu poate solicita despăgubiri civile și pe calea acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal.
Practic cât și teoretic, ne aflăm în fața unei proceduri de executare care nu are conotații penale și ca atare nu poate atrage răspunderea penală a inculpatului așa încât nu poate fi vorba despre o greșită aplicare a legii în sensul celor arătate de partea civilă și așa cum prevăd dispozițiile art. 172 C. proc. pen. așa încât Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat și urmează a-l respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă SC M.A.L.A.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 332/A din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.M.N., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2012.
Procesat de GGC - GV