Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 307 din 15 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4249/63/2011, Tribunalul Dolj, secția penală, în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.I.M.R. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
A aplicat art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 14 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă I.D.A. și a obligat inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 37.000 RON despăgubiri civile, compusă din 20.000 RON reprezentând daune morale și 17.000 RON cu titlu de daune materiale.
În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova suma de 2970,26 RON, reactualizată cu rata inflației, corespunzătoare perioadei cuprinse între data producerii prejudiciului și cea a plații efective.
În baza art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea unui cuțit cu mâner din lemn, ridicat conform procesului verbal de cercetare la fața locului, către C.M.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în valoare de 1200 RON.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 1/P/2011 din 27 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.I.M.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul I.I.M.R. a petrecut revelionul 2010/2011, la domiciliul martorului C.M., împreună cu martorii N.R.F., C.D.A., D.A.L., D.A.M. și A.D.A.
La sfârșitul petrecerii, în jurul orelor 6.30, pe fondul unui conflict determinat de faptul că lipsea geaca numitului D.A.L., între inculpatul I.I.M.R. și martora N.R.F. a avut loc un incident, inculpatul adresându-i acesteia insulte și încercând să o lovească, reproșându-i faptul că vorbea la telefon cu partea civilă I.D.A. cu privire la care, deși nu cunoștea, a adus injurii și la adresa acesteia.
Martora N.R.F. a plecat de la domiciliul martorului C.M., revenind ulterior, ca urmare a întâlnirii cu partea civilă și solicitării telefonice a martorului D.A.L. de către martorul C.M., împreună cu partea civilă I.D.A., însoțită fiind de martorii C.D.A., D.A.L. și D.A.M., pentru a lua stația și boxele folosite în timpul petrecerii.
În timp ce partea civilă și martorii se aflau în fața blocului unde locuiește martorul C.M., inculpatul I.I.M.R. a luat din locuința acestuia un cuțit, a coborât în fața blocului și a aplicat părții civile I.D.A. două lovituri de cuțit în abdomen și în zona toracică.
Datorită acestor evenimente A.D.A. a fugit de la locul incidentului, iar cei care o însoțeau pe partea vătămată s-au urcat în autoturism, împreună cu aceasta, plecând în direcția marketului R.
În autoturism partea vătămată și-a dat seama că a fost tăiat, suferind leziuni grave, motiv pentru care s-a deplasat la Spitalul nr. 1 Craiova, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare și a rămas internat o perioadă de 10 zile.
Urmare acțiunii inculpatului, partea vătămată I.D.A. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 5/AI din 06 ianuarie 2011 eliberat de I.M.L. Craiova.
Examinând actele de la dosar, instanța a constatat că starea de fapt corespunde probelor administrate și că fapta descrisă realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând și că susținerile inculpatului în sensul că partea civilă a avut asupra sa un pistol nu sunt reale, iar actele de agresiune exercitate împotriva acesteia nu au nicio justificare, cu atât mai mult cu cât inculpatul nici nu o cunoștea pe partea civilă I.D.A.
Instanța de fond a mai avut în vedere că inculpatul I.I.M.R. a fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie și a șase infracțiuni de furt calificat, în timpul minorității, împrejurare relevând perseverența infracțională a acestuia.
În fine, având în vedere și atitudinea parțial sinceră manifestată de inculpat, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă stabilită la limita minimă prevăzută de textul de lege este în măsură a realiza scopul și funcțiile acesteia.
În latura civilă a cauzei, instanța de fond a avut în vedere principiul disponibilității, cu referire la manifestarea de voință a inculpatului în sensul achitării integrale a sumei solicitate de partea civilă I.D.A. și principiul reparării integrale a prejudiciului, cu referire la acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul I.I.M.R., criticile privind greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în loc de infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și greșita individualizare a pedepsei, urmare neaplicării art. 73 lit. b) și art. 74 lit. a) și c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 4 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii instanța de apel a constatat că, din împrejurările necontestate în cauză rezultă agresarea părții vătămate de către inculpat, cu un cuțit, luat în acest scop din locuința martorului C.M., prin loviturile aplicate producându-se o plagă tăiată penetrantă în regiunea hipogastrică, cu interesarea mușchiului drept abdominal stâng și a vezicii urmare, precum și o plagă tăiată situată la nivelul hemitoracelui drept, în spațiul intercostal VI - VII, leziuni care au necesitat intervenție chirurgicală urgentă, au periclitat viața părții vătămate și pentru a căror vindecare au fost necesare 30 zile de îngrijiri medicale. Prin urmare, justificat a reținut instanța de fond că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate, întrucât s-a folosit de un obiect tăietor-înțepător apt a provoca leziuni letale, a acționat asupra unei zone corporale de interes vital, iar leziunile produse au fost de intensitate mare, iar în absența îngrijirilor medicale de specialitate, acestea ar fi condus nemijlocit la deces.
În mod întemeiat nu a fost reținută apărarea inculpatului în sensul că, datorită stării de anxietate în care se afla, nu a avut reprezentarea acțiunilor sale și a consecințelor acestora, atâta timp cât din probele administrate în cauză a rezultat că acesta s-a înarmat cu un cuțit, tocmai în vederea întâlnirii cu partea vătămată, în aceste condiții fiind dovedită intenția specifică infracțiunii de omor, sub forma intenției indirecte, așa încât fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. și nu ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.
Totodată, în mod judicios nu a fost reținută circumstanța atenuantă a provocării de către instanța de fond, în condițiile în care probele administrate în cauză nu confirmă versiunea inculpatului, declarațiile martorilor fiind în sensul că partea vătămată nu a avut asupra sa nici pistol și nici spray iritant.
În fine, criticile referitoare la greșita individualizare a pedepsei ca urmare a nereținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. sunt neîntemeiate, în raport de antecedentele penale ale inculpatului și conduita procesuală doar parțial sinceră a acestuia. De asemenea, instanța de apel a constatat că instanța de fond a evaluat circumstanțele reale și personale, acordând eficiența maximă acestora prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea egală cu minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care infracțiunea din cauză a produs un pericol social deosebit, relevat de consecințele grave asupra sănătății și vieții părții vătămate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul I.I.M.R., pe care nu l-a motivat în scris.
La termenul de judecată din 3 aprilie 2012 inculpatul, prin avocat, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în rejudecare, să se facă o corectă individualizare a pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate și dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. "la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală".
Prin urmare, înfăptuirea justiției penale impune stabilirea de pedepse care, concomitent, sunt rezultatul proporționalizării în raport de aplicarea, cumulat, a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În raport de determinarea coordonatelor de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc o operațiune de adaptare a acesteia la cazul concret dedus judecății.
Pe de altă parte, cum scopul și funcțiile pedepsei se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, apare ca esențial a se ține seama de persoana acestuia, așa încât în procesul individualizării judiciare răspunderea penală să fie diferențiată în fiecare caz în parte.
În consecință, temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Or, examinând hotărârea atacata în raport de această critică se constată că în mod judicios prima instanță nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., datele ce îl caracterizează pe inculpat, cu referire la conduita acestuia, nerelevând un comportament social meritoriu în raport de care infracțiunea săvârșită în dimineața zilei de 01 ianuarie 2012 să poată fi apreciată ca un accident în viața acestuia. Dimpotrivă, antecedentele penale ale acestuia, astfel cum în mod judicios a reținut prima instanță, relevă perseverența infracțională a inculpatului.
Prin urmare, respingând apelul sub aspectul acestei critici și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de către inculpat în recurs.
Totodată, în mod întemeiat instanța de apel a reținut eficiența maximă pe care instanța de fond, făcând o evaluare a circumstanțelor reale și personale, a dat-o acestora prin aplicarea unei pedepse situată la limita inferioară prevăzută de norma incriminatoare, deși în cauză este pus în evidență un grad ridicat de pericol social al faptei și periculozitate a inculpatului, aspect însă ce nu poate fi remediat în calea de atac exercitată de către acesta.
Din probele administrate în cauză a rezultat, cu referire la declarațiile concordante ale martorilor N.R.F., D.A.M., D.A.L. și C.D.A., infirmând neechivoc versiunea susținută de inculpat, că partea vătămată nu a deținut pistol sau spray iritant, în fapt inculpatul a coborât din apartament, înarmat cu un cuțit cu care, fără vreun motiv temeinic, l-a înjunghiat pe numitul I.D.A. Prin urmare, în mod întemeiat s-a reținut în cauză neîndeplinirea condițiilor de existență a provocării, recursul constatându-se a fi neîntemeiat și sub aspectul acestei critici.
Cererea recurentului-inculpat I.I.M.R. privind aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. nu este admisibilă.
Astfel, în cauză cercetarea judecătorească a început în martie 2011, ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., introduse prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 302/2010, împrejurare în raport de care inculpatul nu se află în situația persoanelor cu privire la care este reținută perioada de tranziție prin Decizia nr. 1483/2011 a Curții Constituționale.
Or, în cazul persoanelor trimise în judecată ulterior intrării în vigoare a acestui text introdus în procedura penală, aplicarea art. 3201 C. proc. pen. este circumscrisă exclusiv judecații în primă instanță, până la începerea cercetării judecătorești și are loc în situația în care inculpatul recunoaște în integralitate faptele reținute în actul de sesizare.
Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză, așa încât cererea recurentului privind aplicarea procedurii speciale nu este admisibilă.
Din actele și lucrările dosarului nu se poate constata dacă la judecata în fond a cauzei, în momentul procesual stabilit de legiuitor, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.
Din examinarea lucrărilor din dosar se constată însă că inculpatul nu a recunoscut faptele, în sensul dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, din dispozițiile textului menționat rezultă că declanșarea procedurii simplificate poate avea loc, în temeiul unei solicitări adresate de către inculpat, fie din proprie inițiativă, fie întrebat de către instanța de judecată.
Se constată așadar că cererea recurentului-inculpat privind aplicarea art. 3201 C. proc. pen. nu este admisibilă, nefiind îndeplinite condițiile aplicării procedurii speciale prevăzute de această dispoziție.
Prin urmare, recursul declarat de inculpat se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
Alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.
În consecință, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 01 ianuarie 2011 la zi.
Va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 01 ianuarie 2011 la 03 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 03 aprilie 2012.
Procesat de GGC - GV