Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 7 martie 2013 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 175/32/2013, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. și, în baza 1491 cu referire la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, art. 9 alin. (1) lit. c), d), f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 și art. 37 lit. a) C. pen., art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 29 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen și art. 2801 din Legea nr. 31/1990, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 7 martie 2013 și până la data de 4 aprilie 2013 inclusiv.
Pentru a se hotărî astfel s-a reținut ca situație de fapt că prin rechizitoriul nr. 15/P/2002 din 24 februarie 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 8 inculpați (printre care inculpații B.A. și V.G.) pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținându-se ca stare de fapt, în urma unor sesizări și controale ale D.G.F.P. Bacău, că inculpații au solicitat ilegal rambursări ilegale de TVA în perioada 2000-2001.
Totodată, între inculpatul B.A. și inculpatul V.G. a fost constatată o strânsă legătură (inculpatul V.G. era administrator al SC S. SRL Bacău și salariat al SC S.C. SRL, administrată de numitul B.A.), între cei doi fiind desfășurate operațiuni comerciale ilicite enunțate în actul de inculpare și hotărârea de condamnare. Mai mult, instanța supremă a luat act de declarațiile acestuia din urmă conform cărora a recunoscut caracterul fictiv al operațiunilor comerciale derulate, scopul acestora fiind de a se rambursa TVA, în interesul și la solicitarea inculpatului B.A.
Aceeași legătură a existat și între numitul B.A. și incuipata H.D.S., salariată la societățile administrate de numitul B.A., stabilindu-se și implicarea acesteia în activitatea infracțională (ex. cazul facturii emise de SC S.M. SRL Bacău privind „livrarea” unui utilaj către SC B.M.P. SRL Bacău, factură provenind de la o altă societate comercială decât cea emitentă dar completată de H.D.S. „la solicitarea lui B.A. (...) fără a cunoaște realitatea celor înscrise în factură”.
O legătură strânsă a existat și între inculpatul B.A. și inculpatul D.C.C., ultimul dintre aceștia fiind condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea unor infracțiuni de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fapte comise împreună cu inculpatul B.A.
Curtea a reținut deosebit de relevante următoarele probe administrate în cauză: sesizări Garda Financiară, relații: instituții bancare, A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău și Ilfov, relații D.E.P.A.B.D., plângeri creditori (Banca C.R., Statul Român, societăți comerciale, administrator judiciar SC A.E. SA), rulaje cont, copii ale documentelor întocmite (facturi fiscale, notă de recepție, declarații, borderouri, ș.a.), plângeri și adrese O.N.P.C.S.B., procese-verbale de ridicare înscrisuri, raport de constatare economico financiară/expertiză, procese-verbale de percheziție domiciliară, declarații martori și declarații învinuiți/inculpați.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudentei C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenție precum și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate în dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune” măsura luării/menținerii stării de arest este justificată și prin prisma acestei jurisprudențe.
Curtea a apreciat că probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul faptelor de care este învinuit, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care se desfășoară urmărirea penală.
Curtea a considerat că aceste indicii sunt suficiente pentru a justifica luarea față de inculpat a măsurii arestului preventiv. Art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție se referă la noțiunea de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării să existe suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Faptele ce dau naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație. Acestea trebuie să existe la un moment procesul ulterior. Prin urmare, la momentui arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau a înlătura temeiurile arestării.
- să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.;
Curtea a mai reținut că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. pentru următoarele argumente:
În primul rând pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă condiții curtea a avut în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare, și nu de fapt, ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpaților, normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind inviolabilitatea sexuală a persoanei.
Așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența C.E.D.O., măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.
Sub acest aspect, curtea a constatat că, în speță, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, avându-se în vedere reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere și date privitoare la faptă, date care în speță, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică determinat de: natura faptelor, sfera relațiilor sociale lezate, circumstanțele concrete în care a fost săvârșite faptele, este acționar de drept sau de fapt al unor societăți comerciale implicate în operațiuni de spălare a banilor, delapidare, dă dovadă de persistență infracțională pe linia comiterii unor infracțiuni de natură economică ce au drept consecință prejudicierea bugetului de stat și a creditorilor cu sume considerabile
Infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, delapidare și fals prezintă un grad ridicat de pericol social, deoarece aduc atingere relațiilor sociale referitoare la integritatea bugetului de stat și activității de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către agenții economici a îndatoririlor de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu fraudarea creditorilor. În aceste condiții lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Cu privire la persoana inculpatului, curtea a reținut că acesta este cunoscut cu antecedente penale, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. și, deși, a beneficiat de clemența organelor judiciare, care i-au aplicat o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, există indicii că a săvârșit același gen de fapte antisociale.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei) sunt cercetați în stare de libertate.
Împrejurările în care au fost comise faptele presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
În cauză curtea a constatat că inculpatul nu oferă garanții suficiente că nu va aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal în condițiile în care indiciile și unele probe administrate până în prezent conduc la presupunerea rezonabilă a realizării unor multiple acte materiale de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare, înșelăciune și fals, într-un interval mare de timp ceea ce poate denota un mod obișnuit de acțiune și numai intervenția hotărâtă a organelor de urmărire penală a întrerupt activitatea ilicită a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, recurentul-inculpat B.A., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate și rejudecând, să respingeți măsura arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică.
Prin incheierea nr. 10 din data de 7 martie 2013 Cutea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 175/32/2013 a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. și, în baza art. 1491 cu referire la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., a disps arestarea preventivă a inculpatului B.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, art. 9 alin. (1) lit. c), d), f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 143 alin. (2) lit. a) Legea nr. 85/2006 și art. 37 lit. a) C. pen., art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 29 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen și art. 2801 din Legea nr. 31/1990, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 7 martie 2013 și până la data de 4 aprilie 2013 inclusiv.
Înalta Curte constată că prin prisma stadiului urmăririi penale, a existenței în continuare a indiciilor temeinice privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa, la acest moment procesual se impune în continuare privarea de libertate, în speță fiind incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Materialul probator existent până în prezent la dosarul de urmărire penală confirmă bănuiala săvârșirii de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa. Inculpatul se găsește încă, așa cum corect a apreciat prima instanță în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile reținute în sarcina sa sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul concret al faptei însă, așa cum corect a apreciat și prima instanță nici nu pot fi ignorate, atunci când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publica, circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile, natura și gravitatea acestora, conturează un pericol social ridicat și justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului B.A.
Pe altă parte, la stabilirea necesității menținerii unei persoane în stare de arest preventiv trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul., are prioritate în raport cu regula judecării sale în stare de libertate.
Or în speță, văzând urmările produse de fapta inculpatului, modalitatea în care acesta a conlucrat cu alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prin care inculpatul B.A. împreună cu alți inculpați a solicitat ilegal rambursări ilegale de TVA în perioada 2000-2001, precum și timpul scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent, care nu a condus la stingerea ecoului negativ pe care asemenea fapte îl au în rândul opiniei publice, Înalta Curte constată că în speță există încă acel interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului.
Împrejurarea că anterior comiterii faptelor inculpatul a avut o conduită bună nu sunt în măsură să conducă la concluzia lipsei pericolului pentru ordinea publică creat prin lăsarea inculpatului în libertate, atâta timp cât circumstanțele comiterii faptelor dovedesc gravitatea faptelor săvârșite.
Față de împrejurarea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit până în prezent modificări și nici nu au dispărut, ci dimpotrivă ele subzistă, așa cum s-a arătat anterior și impun privarea de libertate în continuare a inculpatului și văzând de asemenea că organele de urmărire penală au efectuat în dosar acte procesuale și au administrat probe în vederea aflării adevărului, iar materialul probator administrat până în prezent se impune a fi completat în vederea finalizării urmăririi penale, în mod corect a constatat prima instanță că în speță sunt incidente dispozițiile pentru luarea măsurii arestării preventive și în consecință în mod judicios a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. și, în baza art. 1491 cu referire la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.A., pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 7 martie 2013 și până la data de 4 aprilie 2013 inclusiv.
În considerarea celor expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B.A. împotriva încheierii nr. 10 din data de 7 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 175/32/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii nr. 10 din data de 7 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 175/32/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2013.