Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 751/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.

Decizia nr.751                                                                                       Dosar nr.5027/2002

            S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.A.C. împotriva deciziei penale nr.476  din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

            S-a prezentat, recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.

            A lipsit intimata parte vătămată C.E.C.

            Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

            Apărătorul a cerut admiterea recursului declarat de inculpat și reducerea pedepsei aplicate.

            Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, nefiind justificată reducerea pedepsei.

            In ultimul cuvânt, recurentul inculpat, a cerut reducerea pedepsei.

 

C  U  R  T  E  A

 

            Asupra recursului de față;

            In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.333 din 3 septembrie 2002 a  Tribunalului Prahova, a fost condamnat  inculpatul P.A.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și e Cod penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă la viol calificat, faptă prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, faptă din 24 iulie 2002, parte vătămată C.E.C., minoră în vârstă de 12 ani și 6 luni.

            S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.71 și 64 Cod penal.

            In baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de  arest a inculpatulu, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive  începând cu data de 24 iulie 2002 la zi.

            S-a luat act că partea vătămată C.E.C. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

            S-a dispus obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

            Pentru a pronunța această hotărâre de condamnare, instanța  de fond a reținut că la data de 24 iulie 2002, în jurul orelor 13,00, minora C.E.C., în vârstă de 12 ani și 6 luni, s-a deplasat împreună cu minorele C.D.A. de 8 ani și M.L.B., de 10 ani, pe un deal la circa  80-100 metri distanță de o stână de oi, pentru a culege dintr-o livadă pere.

            Anterior, inculpatul aflase de la C.A. că minora C.E.C. este verișoara sa și are vârsta de 12 ani.

            S-a mai reținut că în aceeași zi inculpatul consumase la stână, împreună cu alte persoane, băuturi alcoolice.

            Inculpatul a observat pe cele trei minore, luând hotărârea să o violeze pe minora C.E.C. și pentru a-și pune în aplicare intenția, l-a trimis pe C.A. și celelalte două minore la stână pentru a-i aduce un casetofon și bere.

            După plecarea celor trei, inculpatul i-a cerut minorei părții vătămate să coboare din pom și să-l însoțească într-o vale, unde se aflau peri mai buni. Partea vătămată a coborât din pom însă a refuzat să-l însoțească pe inculpat, fapt ce l-a determinat pe acesta să o tragă cu forța de mână înspre locul respectiv. Partea vătămată s-a zmuncit și a reușit că fugă, moment în care inculpatul a azmuțit asupra ei câinele, care a ajuns-o din urmă, a sărit pe ea, a trântit-o la pământ zgâriind-o pe picioare.

            Chiar în acel loc inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu palma peste față, interzicându-i să mai țipe, a dezbrăcat-o cu forța de pantalonii scurți și a încercat să întrețină raport sexual însă nu a reușit.

            Când s-au reîntors cei trei minori trimiși la stână, inculpatul a urcat cu partea vătămată la locul de unde plecase inițial, a consumat berea adusă, apoi i-a trimis din nou pe cei trei să-i mai aducă de la stână bere.

            Rămas din nou singur cu partea vătămată, inculpatul a  încercat să întrețină din nou raport sexual cu aceasta, însă nu a reușit, fapt ce l-a determinat să o conducă pe o cale ocolită la baraca stânii. Aici inculpatul a dezbrăcat-o complet pe partea vătămată  și în timp ce încerca să întrețină raport sexual cu aceasta s-au  auzit strigătele celorlalte   două   minore   care   se  apropiau de stână, situație în care inculpatul a renunțat la planurile inițiale.

            Partea vătămată s-a îmbrăcat și a ieșit din baracă, nu înainte însă ca inculpatul să o amenințe spunându-i că o va omorî dacă va relata cele întămplate.

            Minorul C.A. a observat că partea vătămată avea părul ciufulit și era roșie la față și a bănuit ce s-a  întâmplat, anunțându-l pe numitul C.N., care împreună cu mama  părții vătămate și cu numita B.E. au mers la stână, găsindu-l pe inculpat dormind, ducându-l apoi la poliție.

            S-a reținut prin raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, că după incident partea vătămată era virgină, însă prezenta leziuni corporale pentru a coror vindecare a avut nevoie de 3-4 zile îngrijiri medicale.

            Impotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o exclusiv sub aspectul dozării pedepsei aplicate, susținând că aceasta este excesivă.

            Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr.476 din 28 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de  inculpatul P.A.C. împotriva sentinței penale nr.333 din 3 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Prahova.

            Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul  a formulat recursul de față, reluând motivul invocat prin apel și anume solicitând reducerea pedepsei , socotind-o mult prea severă.

            Recursul este nefondat.

            Examinându-se probatoriul  administrat, în raport de critica formulată de recurentul inculpat precum  și din oficiu, se constată că cele două instanțe au pronunțat hotărâri temeinice și legale sub toate aspectele, deci și pedeapsa stabilită, neimpunându-se a fi redusă.

            Se rețin toate acestea atât față de împrejurările concrete în care  inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice și cunoscând că victima, era o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani, a încercat de câteva ori, la 24 iulie 2002, s-o violeze și pentru că aceasta a reușit să fugă a asmuțit un câine asupra ei, ce a zgâriat-o pe picioare, dar și în raport de comportarea ulterioară a făptuitorului, de timorare și amenințare cu moartea față de minoră.

            Toate aceste date, dovedite de întreg materialul probator, au fost evaluate  corect de instanțe și pedeapsa stabilită  nu numai că este în limitele legale și corespunzătoare gravității faptei comise, a consecințelor grave produse asupra psihicului minorei, reprezintă și riposta societății față de ordinea socială grav încălcată  și securitatea membrilor ei de asemenea grav amenințată de către inculpat.

            Se mai reține că, pedeapsa aplicată, reprezintă limita medie de sancțiune,  prevăzută  de  textul  ce  încriminează  fapta,  și văzând că inculpatul este și recidivist, aceasta nu poate fi socotită prea severă.

            Pentru aceste  considerente, recursul declarat de inculpat, urmează a fi respins, ca  nefondat, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

            Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive, conform art.381 Cod procedură penală și recurentul va fi obligat  și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art.192 Cod procedură penală, dată fiind culpa sa procesuală.

 

PENTRI ACESTE MOTIVE

In numele legii

D e c i d e :

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.C. împotriva deciziei penale nr.475 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

            Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul  reținerii și arestării  preventive de la 24 iulie 2002 la 14 februarie 2003.

            Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.