Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2 din Camera de Consiliu din 8 martie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori în baza art. 146 alin. (8) C. proc. pen., a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,având ca obiect arestarea preventivă a învinuiților:
- U.M.S.,
- P.A.M.,
- E.A. și
- F.R.S.
În baza art. 189 C. proc. pen. raportat la art. 5 alin. (3) din Protocolul nr. 113928 din 26 noiembrie 2008 încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașov a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că în referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului U.M.S. sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma instigării, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.
Pedeapsa prevăzută de lege în cazul celor două infracțiuni, indiferent de forma de participație, este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (în cazul purtării abuzive), respectiv închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă (în cazul falsului în înscrisuri sub semnătură privată).
În aceste condiții, Curtea nu a analizat propunerea de arestare preventivă a învinuitului U.M.S. sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma instigării.
B. În referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului P.A.M. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
În privința infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 3 luni la 7 ani.
Numai că, în alin. (2) al art. 264 C. pen., se menționează că "Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor".
Or, Curtea a reținut că, potrivit procurorului, infractorul favorizat este învinuitul U.M.S.
Favorizarea acestuia de către învinuitul P.A.M. ar viza varianta favorizării personale dintre cele două modalități normative, respectiv pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, sub aspectul comiterii de către învinuitul U.M.S. a infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.
Așadar, favorizarea comisă de învinuitul P.A.M. privește îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale relativ la comiterea de către învinuitul U. a unei infracțiuni în privința căreia legiuitorul a stabilit o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru autorul U.M.S. este de la 6 luni la 3 ani sau amendă, atunci pedeapsa ce i se poate aplica favorizatorului P. este de la 3 luni (minimul prevăzut de art. 264 alin. (1) C. pen.) la 3 ani sau amendă (maximul prevăzut de art. 250 alin. (3) C. pen., prin raportare la norma de trimitere prevăzută de art. 264 alin. (2) C. pen.).
În aceste condiții, Curtea nu a analizat propunerea de arestare preventivă a învinuitului P.A.M. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului.
C. În referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului E.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
În lumina argumentelor expuse la precedentul pct. B, argumente ce sunt incidente și în ceea ce-l privește pe acest învinuit, Curtea nu a analizat propunerea de arestare preventivă a învinuitului E.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului.
D. În referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului F.R.S. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
În lumina argumentelor expuse la precedentul pct. B, argumente ce sunt incidente și în ceea ce-l privește pe acest învinuit, Curtea nu a analizat propunerea de arestare preventivă a învinuitului F.R.S. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului.
2. Condițiile necesare luării măsurii arestării preventive.
Potrivit dispozițiilor art. 146 alin. (1) C. proc. pen., "Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că arestarea învinuitului este necesară în interesul urmăririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului".
Analiza acestui text de lege, a condus Curtea la a reține că, pentru luarea măsurii arestării preventive, trebuie îndeplinite, pe lângă condiția prevăzută de art. 136 alin. (6) C. proc. pen. analizată supra, următoarele condiții:
- să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în sensul art. 143 C. proc. pen.;
- pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii. În toate cazurile de arestare, pedeapsa închisorii prevăzută de lege trebuie să fie mai mare de 4 ani, această cerință impunându-se prin prisma alin. (2) al art. 148 C. proc. pen.;
- să existe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 alin. (1) C. proc. pen.;
- învinuitul să fi fost ascultat în prealabil, în prezența apărătorului ales sau a celui desemnat din oficiu, sub aspectul unei eventuale arestări preventive - art. 150 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 parag. 2 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
3. Analiza îndeplinirii condițiilor necesare luării măsurii arestării preventive în prezenta cauză.
În lumina celor de mai sus, Curtea a făcut o analiză a îndeplinirii sau nu a condițiilor legale.
Înainte de a analiza materialul probator din care să se extragă elemente de fapt care să contureze existența unor probe sau indicii temeinice de comitere de către învinuiți a faptelor de care sunt acuzați - mai puțin cele calificate juridic în infracțiunile de purtare abuzivă, favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, unde pedeapsa prevăzută de lege este alternativă cu amenda, Curtea a analizat îndeplinirea condiției ce privește pedeapsa prevăzută de lege.
3.1. Pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunilor pentru care a fost formulată propunerea de arestare preventivă.
A. În ceea ce-l privește pe învinuitul U.M.S., propunerea de arestare preventivă a acestuia a vizat comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. - constând în faptul că, în data de 13 ianuarie 2012, aflându-se la serviciu, în mod justificat peste orele de program, a intrat în camera nr. 207 de pe secția II, l-ar fi scos pe hol pe deținutul M.M. și l-ar fi agresat fizic pe acesta, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 3 - 4 zile îngrijiri medicale, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în determinarea supraveghetorului C.D. la întocmirea în fals a două rapoarte de incident pentru M.M. și B.R., ambele rapoarte referindu-se la bătaia reciprocă dintre cei doi, art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. - constând în determinarea întocmirii de către C.D. a unei note de raport false cu privire la incidentul din data de 13 ianuarie 2012, art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în determinarea la uzul rapoartelor întocmite care, în acea după-amiază de 13 ianuarie 2012, au fost transmise la ANP de către șeful de tură F.R. și art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. - constând în determinarea lui B.R. să declare mincinos în cauza penală.
Având în vedere argumentele expuse la pct. 1.A., Curtea nu a mai analizat îndeplinirea condiției cu privire la cuantumul pedepsei închisorii în ceea ce privește acuzația comiterii infracțiunilor de purtare abuzivă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, acestea fiind pedepsite alternativ cu amenda.
În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals sub forma instigării, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege, în cazul ambelor variante - având în vedere că nu a fost indicat dacă suntem în prezența art. 291 teza I sau art. 291 teza a II-a C. pen., este mai mică de 4 ani. Astfel, în cazul infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este de la 3 luni la 3 ani, iar în cazul prevăzut de art. 291 teza a II-a C. pen., este de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Așadar, propunerea de arestare preventivă a învinuitului U.M.S., a fost analizată doar în ceea ce privește acuzația comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen.
B. În ceea ce-l privește pe învinuitul P.A.M. propunerea de arestare preventivă a acestuia a vizat comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. - constând în favorizarea învinuitului U.S. prin determinarea martorilor E.A. și C.F. să declare favorabil acestuia și art. 246 C. pen. - nu a dat curs notei de la cabinetul medical și nu a dispus trimiterea părții vătămate M.M. la SJML Brașov.
Având în vedere argumentele expuse supra la pct. 1.B., Curtea nu a mai analizat îndeplinirea condiției cu privire la cuantumul pedepsei închisorii în ceea ce privește acuzația comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, aceasta fiind pedepsită alternativ cu amenda.
În privința infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 6 luni la 3 ani, fiind inferioară minimului de 4 ani impus de lege ca un fine de neprimire.
Așadar, propunerea de arestare preventivă a învinuitului P.A.M., a fost analizată doar în ceea ce privește acuzația comiterii infracțiunilor de mărturie mincinoasă, sub forma instigării prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen.
C. În ceea ce-l privește pe învinuitul E.A. propunerea de arestare preventivă a acestuia a vizat comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 260 C. pen. - constând în declararea mincinoasă și neconcordantă probatoriului administrat până în prezent pentru a îngreuna ori zădărnici urmărirea penală a învinuitului
U.S. și art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. - a influențat declarația martorului F.R. de la care a preluat serviciul de tură și cu care s-a prezentat împreună la parchet, declarând, în mod similar, E.A. dând primul declarație.
Din cele 3 infracțiuni, Curtea a analizat propunerea de arestare a învinuitului E.A. doar în privința infracțiunii de mărturie mincinoasă, una în forma autoratului și una în forma instigării, în privința acuzației comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului fiind incidente argumentele de la pct. 1.C. de mai sus, pedeapsa ce i se poate aplica fiind închisoarea alternativ cu amenda.
D. În ceea ce-l privește pe învinuitul F.R.S. propunerea de arestare preventivă a acestuia a vizat comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 260 C. pen. - constând în declararea mincinoasă și neconcordantă probatoriului administrat până în prezent pentru a îngreuna ori zădărnici urmărirea penală a învinuitului U.S. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în transmiterea către ANP a celor două rapoarte de incident despre care cunoștea că sunt false, fiind atributul său de a le transmite.
Din cele 3 infracțiuni, Curtea a analizat propunerea de arestare a acestui învinuit doar în privința infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece:
- în privința acuzației comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului fiind incidente argumentele de la pct. 1.D. de mai sus, pedeapsa ce i se poate aplica fiind închisoarea alternativ cu amenda,
- în privința acuzației comiterii infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind incidente argumentele expuse supra la pct. 3.1.A. în privința inculpatului U.M.S.
3.2. Audierea învinuiților.
Potrivit textelor de lege care disciplinează în materia arestării preventive, învinuitul trebuie să fi fost ascultat, în prealabil, în prezența apărătorului ales sau a celui desemnat din oficiu, procurorul având obligația să-i pună în vedere că această ascultare este necesară pentru eventualitatea arestării preventive - Gheorghe Radu, Măsurile preventive în procesul penal român, Editura Hamangiu, București 2007, pagina 199.
Această condiție se desprinde din analiza art. 146 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 150 alin. (1) C. proc. pen., cât și art. 5 pct. 2 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora " Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa ".
Art. 150 alin. (1) C. proc. pen., dispune că "Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situațiile prevăzute în art. 1491 alin. (6)".
O garanție a libertății persoanei față de care se desfășoară un proces penal este și aceea a obligativității ascultării acesteia mai înainte de luarea măsurii arestării preventive.
Această obligație subzistă indiferent de faptul că, mai înainte și poate chiar în aceeași zi, învinuitul a mai fost ascultat în legătură cu fapta/faptele de care este acuzat - Gheorghe Radu, Măsurile preventive în procesul penal român, Editura Hamangiu, București 2007, pagina 190.
Așadar, învinuitul trebuie ascultat tocmai în acest scop - al soluționării unei eventuale propuneri de arestare preventivă (în cazul procurorului), respectiv al soluționării propunerii de arestare preventivă (în cazul judecătorului).
Este concluzia firească ce se desprinde din textul art. 150 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se ascultarea acestuia în vederea arestării, cu obligația în sarcina procurorului de a-i aduce la cunoștință, înainte de audiere, cazul/cazurile pe care se va întemeia o eventuală propunere de arestare preventivă, pentru ca învinuitul să se poată apăra, să probeze lipsa acelor date sau probe cerute de fiecare caz de arestare în cauză.
Or, în prezenta cauză, procurorul de caz a procedat la luarea unei declarații doar cu privire Ia faptele de care sunt acuzați învinuiții, din procesele-verbale (învinuit E.A., învinuit F.R.S., învinuit U.M.S., învinuit P.A.M.), rezultând că li s-a adus acestora la cunoștință că audierea vizează faptele de care sunt acuzați, dar nu și faptul că se dorește întocmirea unei propuneri de arestare preventivă, cu indicarea cazului/cazurilor de arestare preventivă, tocmai pentru ca aceștia să se poată apăra.
Această obligație impusă procurorului subzistă chiar dacă învinuiții s-ar fi prevalat de dreptul la tăcere, bineînțeles cu consemnarea acestor aspecte într-un proces-verbal unde să se fi menționat că audierea vizează eventuala propunere de arestare preventivă, cu indicarea, în concret, a cazului/fiecărui caz de arestare prevăzut de art. 148 alin. (1) C. proc. pen.
Chiar dacă acest aspect de procedură, ar putea conduce Curtea în a reține că ar fi de prisos a se mai analiza pe fond propunerea de arestare preventivă, în cele ce urmează vor fi analizate și celelalte condiții enumerate supra la pct. 2.
3.3. Existența probelor sau indiciilor temeinice că învinuiții ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în sensul art. 143 C. proc. pen., trebuie analizate doar în raport de două infracțiuni, respectiv mărturie mincinoasă și fals intelectual, bineînțeles în funcție de acuzația ce i se aduce fiecăruia dintre învinuiți.
A. Din cuprinsul referatului cu propunerea de arestare preventivă, rezultă că parchetul, în dovedirea indiciilor temeinice și a probelor solicitate de art. 143 C. proc. pen., se raportează atât la interceptările convorbirilor telefonice, cât și la cele ambientale, ce au fost efectuate în cauză.
Potrivit încheierii nr. 5 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, s-a confirmat:
- interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor din mediul ambiental din biroul procurorului purtate de învinuitul U.S., B.C., C.F., I.M., E.A., H.B.A., P.A.M. și F.R., cât și autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate de la numerele de telefon și interceptarea discuțiilor ambientale din biroul procurorului purtate de persoanele private de libertate M.M., S.Ș.I. și B.R.
Potrivit dispozițiilor art. 913 alin. (1) C. proc. pen., "Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror, în care se menționează autorizația dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea".
Curtea a reținut că în cele două volume de urmărire penală nu au fost redate, sub nicio formă, convorbirile ambientale interceptate, în îndeplinirea obligației prevăzută de art. 913 alin. (1) C. proc. pen., astfel că la soluționarea prezentei propuneri, eventualele susțineri ale procurorului cu privire la aceste convorbiri ambientale interceptate, nu vor fi analizate, pentru că, în mod contrar, s-ar aduce atingere dreptului la apărare al învinuiților, reglementat atât de art. 6 C. proc. pen., cât și de art. 5 parag. 2 din Convenție.
B. În continuarea ideii de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 913 alin. (2) C. proc. pen., "Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză".
Or, analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză - procese-verbale aflate la dosar urmărire penală, a condus Curtea în a reține că lipsește certificarea procurorului pentru autenticitatea acestor procese-verbale.
C. Din cuprinsul referatului cu propunerea de arestare preventivă, rezultă că parchetul, în dovedirea indiciilor temeinice și a probelor solicitate de art. 143 C. proc. pen., se raportează la interceptările ce au fost efectuate în cauză.
Cu privire la aceste interceptări, Curtea a reținut unele neregularități, cu sublinierea acestei noțiuni.
Astfel, ordonanța prin care procurorul de caz a dispus, potrivit dispozițiilor art. 912 alin. (2) C. proc. pen., cu titlu provizoriu, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore, este din data de 01 martie 2012, ora 10:00.
Deși această ordonanță este motivată de o urgență determinată de faptul că " s-au înregistrat în ultimii ani la parchete numeroase sesizări penale formulate de mai mulți deținuți care reclamă agresarea lor fizică de către U.S., de fiecare dată probatoriul neputând înlătura dubiul pentru lămurirea situației se impune interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, iar "sub aspectul laturii subiective, ori a unor eventuale influențări a celor implicați, doar interceptarea eventualelor convorbiri între persoana vizată și eventual alte persoane interesate de rezultatul urmăririi penale, poate lămuri situația ivită", Curtea reține că, în data de 29 februarie 2012, deci anterior cu o zi de ordonanța de interceptare provizorie din data de 01 martie 2012, ora 10:00, în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu de la dosar urmărire penală, procurorul de caz menționează că sesizarea din oficiu a fost determinată de note de interceptare telefonică autorizată.
Astfel, potrivit alin. (2) al procesului-verbal de la dosar urmărire penală, "azi, data de mai sus (29 februarie 2012 - sublinierea Curții), m-am sesizat din oficiu în baza notelor de interceptare telefonică autorizată și a restului de probatoriu administrat în cauză, respectiv declarații ce se contrazic pe aspecte importante de credibilitate și înscrisuri întocmite în penitenciar".
Curios este faptul că, în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, datat tot 29 februarie 2012, "probatoriul administrat în cauză" este format doar din declarația persoanei vătămate M. și declarațiile numiților B.R. și S.Ș.I., toate aceste 3 persoane fiind deținute în cadrul Penitenciarului C., fără a se constata și efectuarea altor acte premergătoare care să capete valoare probatorie prin procesul-verbal de la dosar urmărire penală.
În aceste condiții, Curtea nu a putut să nu rețină că, orice observator independent, va ridica mari semne de întrebare cu privire la "notele de interceptare telefonică autorizată" care au stat la baza sesizării din oficiu cu privire la comiterea de către numiții U.M.S., P.A.M., C.D., C.F., E.A. și F.R.S., a infracțiunilor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, formulat propunerea de arestare preventivă, în condițiile în care interceptarea s-a realizat doar de a doua zi acestei sesizări din oficiu, respectiv din data de 01 martie 2012.
Nu rezultă de unde s-a ajuns concluzia existenței unor contradicții, când actele premergătoare efectuate, mai multe chiar decât cele ce au fost constatate potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen., nu le relevau.
D. O altă neregularitate pe care Curtea o va avea în vedere, se va raporta la dispozițiile art. 911 alin. (6) C. proc. pen., potrivit cărora "înregistrarea convorbirilor dintre avocat și partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea de către avocat a unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (1) și (2)".
Curtea a reținut că, la dosar urmărire penală, se află depusă delegația de asistență juridică dintre învinuitul U.M.S. și avocatul său ales T.I., contractul de asistență juridică fiind încheiat în data de 05 martie 2012.
În lumina acestui text de lege, Curtea nu a avut în vedere la cercetarea existenței probelor sau indiciilor temeinice, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre învinuitul U.M.S. și avocatul său ales, T.I. (începând cu data de 05 martie 2012, inclusiv), pentru simplul motiv că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege citat în alineatul precedent.
E. Trecând peste aceste neregularități care ar conduce Curtea în a reține că este de prisos a mai analiza conținutul convorbirilor telefonice interceptate care au fost redate în procese-verbale necertificate pentru autenticitate. Curtea a analizat, chiar și în aceste condiții, elementele de fapt care interesează cauza sub aspectul indiciilor temeinice sau probelor solicitate imperios de art. 143 C. proc. pen.
Astfel, Curtea a reținut că se ridică mari semne de întrebare relativ la credibilitatea părții vătămate M.M., câtă vreme acesta, aflându-se în Penitenciarul Târgu Mureș, după presupusa sa lovire de către învinuitul U.M.S., le aduce la cunoștință funcționarilor acestui din urmă penitenciar că ar fi avut o altercație cu deținutul B.R.C.
În acest sens, a se vedea adresa din 07 februarie 2012 emisă de Penitenciarul Târgu Mureș, în conținutul acestei adrese menționându-se că "... deținutul M.M. prezenta stare post heteroagresiune. Deținutul a susținut că a avut o altercație cu deținutul B.R.C. la Penitenciarul C. în data de 13 ianuarie 2012 ".
Or, în condițiile în care partea vătămată nu se mai afla sub custodia funcționarilor din cadrul Penitenciarului C. (în ideea că s-ar fi exercitat presiuni din partea acestora), Curtea nu poate să nu își pună întrebarea de ce partea vătămată a declarat într-o altă variantă decât cea pe care a susținut-o anterior, în plângerea penală formulată din data de 16 ianuarie 2012.
Parchetul a susținut că indiciile temeinice mai rezultă din declarația martorului S.Ș.I., acesta văzând incidentul deoarece se afla pe holul secției 2, tronsonul A, în momentul comiterii faptei de lovire ce i se impută învinuitului U.M.S.
Curtea reține că și în privința elementelor de fapt ce ar putea constitui indicii temeinice, se ridică mari semne de întrebare.
Astfel, în cuprinsul declarației, acesta a menționat că "mă aflam la telefonul de pe holul secției de detenție, iar de la acest aparat aveam vizibilitate pe holul camerelor". Așadar, prezența acestui martor pe holul pe care se susține că s-ar fi desfășurat presupusa lovire a părții vătămate M. de către învinuitul U., s-a datorat faptului că ieșise să efectueze o convorbire telefonică, martorul menționând în continuare că "Am format două numere de apel întrucât la primul nu mi s-a răspuns ...".
Or, deosebit de important asupra credibilității acestui martor este faptul că, în data de 13 ianuarie 2012:
- când se susține că învinuitul U. l-ar fi lovit pe partea vătămată M., pe holul secției 2, tronsonul A,
- când martorul S.Ș.I. susține că era pe acest hol și formase două numere de apel întrucât la primul nu mi s-a răspuns ...", potrivit adresei de la dosar urmărire penală ce conține listingul convorbirilor telefonice efectuate de acest martor în data de 13 ianuarie 2012, apare doar o convorbire telefonică de la ora 13:23, următoarea fiind din data de 14 ianuarie 2012, ora 11:38.
Curtea a reținut că, și în situația apelării unui număr de telefon la care apelatul nu răspunde, se înregistrează convorbirea telefonică pentru o durată de 0 (zero) minute (exemplificative convorbirile 14, 20, 33, 36, 41).
Așadar, acest martor nu a putut forma "... două numere de apel întrucât la primul nu mi s-a răspuns ...", pentru simplul motiv că, dacă susținerea sa ar fi fost reală, acest aspect ar fi apărut - chiar cu durata 0 (zero) minute - pe listingul convorbirilor telefonice aferent deținutului-martor S.Ș.I. - listing listat din sistemul integrat din cadrul Penitenciarului C.
De asemenea, Curtea nu poate să nu remarce faptul că acest martor a fost introdus în aceeași cameră de deținere cu partea vătămată după incidentul de la ora 17:45 și ulterior până la depunerea acestuia în Penitenciarul Târgu Mureș, existând posibilitatea influențării sale de către partea vătămată M.
Curtea nu se va mai apleca asupra cercetării existenței indiciilor temeinice sau probelor cu privire la alte aspecte ce țin de incidentul din data de 13 ianuarie 2012, deoarece, astfel cum s-a argumentat supra la pct. 1.A., pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
F. În schimb, argumentele de mai sus cu privire la credibilitatea părții vătămate și a martorului S.Ș.I. vor fi avute în vedere la cercetarea existenței indiciilor temeinice sau a probelor cu privire la faptele de natură penală ce li se impută învinuiților și pentru care Curtea analizează propunerea de arestare preventivă, în limitele expuse supra la pct. 3.1. A - D.
În ceea ce-l privește pe învinuitul U.M.S. (în limitele expuse supra la pct. 3.1.A.).
Propunerea de arestare preventivă a învinuitului U.M.S. vizează comiterea de către acesta a unor fapte de natură penală calificate juridic în:
- infracțiunea de fals intelectual sub forma instigării, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
- infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen.
În referire la prima dintre infracțiuni, s-a susținut că l-ar fi determinat pe supraveghetorul C.D. "la întocmirea în fals a două rapoarte de incident pentru M.M. și B.R., ambele rapoarte referindu-se la bătaia reciprocă dintre cei doi", potrivit ordonanței de extindere a urmăririi penale de la dosar urmărire penală.
Curtea, având în vedere argumentele de la pct. 3.3. C., reține că lipsa indiciilor cu privire la lovirea de către învinuit a părții vătămate, conduce și la lipsa indiciilor de atestare de către învinuitul C.D. a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului relativ la "bătaia reciprocă dintre cei doi."
Cu privire la cea de-a doua infracțiune, s-a susținut că l-ar fi determinat pe "B.R. să declare mincinos în cauza penală", Curtea reține lipsa indiciilor temeinice și cu privire la această faptă.
Curtea își argumentează această soluție pe elementele de fapt oferite de declarațiile acestui martor, elemente ce sunt unele total opuse, la care se adaugă și cele de la pct. 3.3.C., dar și cele consemnate de angajații penitenciarului în Notele raport.
În ceea ce-l privește pe învinuitul P.A.M. (în limitele expuse supra la pct. 3.1.B.).
Astfel cum a fost expus supra la pct. 3.1.B., Curtea va analiza propunerea de arestare a acestui învinuit doar sub aspectul comiterii a două infracțiuni de mărturie mincinoasă sub forma instigării, prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., acuzația ce i se aduce constând în determinarea martorilor E.A. și C.F. să declare favorabil învinuitului U.M.S.
Din conținutul procesului-verbal de transcriere a convorbirii telefonice interceptate și purtate între învinuitul P.A.M. și învinuitul E.A., Curtea reține că menționarea de către învinuitul P., către învinuitul E., a faptului că "îl știi de băiat bun" nu conduce la reținerea că l-ar fi determinat pe învinuitul E. să declare în mod mincinos, astfel cum solicită textul de lege incriminator.
Curtea se raportează la faptul că învinuitului P. nu a încercat să-l determine pe învinuitul E. ca, în cuprinsul declarației, acesta din urmă să declare mincinos ori să nu spună tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora va fi întrebat de către procurorul de caz.
O altă convorbire telefonică interceptată este cea de la dosar urmărire penală, din procesul-verbal de redare al acesteia rezultând faptul că învinuitul E. îi povestește învinuitului P. cum a decurs declarația ce i-a fost luată de procurorul de caz, așadar după ce învinuitul E. fusese audiat de procuror.
Din conținutul procesului-verbal de transcriere a convorbirii telefonice interceptate și purtate între învinuitul P.A.M. și învinuitul C.F., faptul că primul învinuit îi comunică celui de-al doilea că "o să te ia la intimidare, c-am vorbit cu F. și cu E., care-or fost ieri și-o să te ia la intimidare, cu Biblie, cu poligraf, cu draci, laci, Vezi să nu te pierzi ...", Curtea reține că nu sunt indicii de comitere a infracțiunii de mărturie mincinoasă sub forma instigării, nesolicitându-i-se martorului să facă afirmații mincinoase sau să nu spună tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora va fi întrebat de către procurorul de caz.
Toate acestea, în contextul în care învinuitul oricum nu știa dacă învinuitul U. l-a lovit sau nu pe deținutul-parte vătămată M. - "Mă, nu-s sigur", respectiv "și dacă l-ar fi lovit U., nu-i O.K.".
În ceea ce-l privește pe învinuitul E.A. (în limitele expuse supra la pct. 3.1.C.).
Curtea va analiza propunerea de arestare a acestui învinuit doar sub aspectul comiterii a două infracțiuni de mărturie mincinoasă, una în calitate de autor, alta sub forma instigării, ultima constând în influențarea declarației martorului F.R. "de la care a preluat serviciul de tură în data de 13 ianuarie 2012 și cu care s-a prezentat împreună la parchet, declarând, în mod similar, E.A. dând primul declarație".
Curtea va analiza mai întâi existența indiciilor temeinice relativ la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă sub forma instigării, respectiv influențarea martorului F.R., prin prisma singurei convorbiri telefonice interceptate sub acest aspect, respectiv că învinuitul E. ar fi dat primul declarație, iar ulterior acesteia, îl instigă pe învinuitul F. să declare mincinos.
Această subliniere a Curții are în vedere faptul că între cei doi învinuiți există doar 2 convorbiri telefonice interceptate, potrivit proceselor-verbale de la dosar urmărire penală.
În acest sens, trebuie analizat procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice interceptate de la dosar urmărire penală, din conținutul acesteia rezultând că, într-adevăr, E.A. (notat în procesul-verbal E.A.) a dat primul declarație - "F.R. Ai terminat?", "E.A. Da, măi, am terminat." din restul convorbirii nerezultând decât aspecte legate de locul unde se afla învinuitul F.R., nicidecum că învinuitul E. l-ar fi determinat pe învinuitul F. să facă afirmații mincinoase sau să nu spună tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora va fi întrebat de către procurorul de caz.
În privința celeilalte acuzații, singurele afirmații care i se impută sunt cele din cuprinsul procesului-verbal de transcriere a convorbirii telefonice interceptate de la dosar urmărire penală, dar care nu se referă la faptul că ar fi dat declarații mincinoase ori nu ar fi spus tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat de către procurorul de caz.
În referire la declarația învinuitului E.A., Curtea reține că sunt elemente probatorii care conduc la ideea că acesta, în data de 01 martie 2012, când a fost audiat în calitate de martor de către procurorul de caz, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acest din urmă aspect, rezultă cel puțin din parcurgerea următoarelor convorbiri telefonice:
- "... am băut o bere două ...";
- " ... după aia făcea jandarmul de aicea: aoleu, după cum îl văd că ... ăsta a băut! Păi a băut! Aoleu, și l-am scăpat!" ulterior
- învinuitul F. îi comunică soției învinuitului E. "Ce să zic, aseară, ieri când ne-a chemat la Parchet, era luat un pic în ...", respectiv că "Ne-am întâlnit undeva la J. acolo, pe ..." și că "acolo el mai băuse ceva cât am stat eu, o oră și el mai ciugulise ceva", astfel că elementele de fapt desprinse din declarația și convorbirea telefonică la care se raportează acuzarea, trebuie analizate prin prisma schimbărilor comportamentale cauzate de consumul de alcool, convorbirea telefonică având loc începând cu ora 16:56 când acesta deja consumase băuturi alcoolice.
În ceea ce-l privește pe învinuitul F.R.S. (în limitele expuse supra la pct. 3.1.D.).
Curtea va analiza propunerea de arestare a acestui învinuit doar sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., constând în "declararea mincinoasă și neconcordantă probatoriului administrat până în prezent pentru a îngreuna ori zădărnici urmărirea penală a învinuitului U.S.".
Curtea reține că mărturia mincinoasă trebuie să se refere la aspecte de fapt neconforme adevărului ori la nedeclararea tuturor aspectelor privitoare la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat de către procurorul de caz.
Or, ceea ce i se impută învinuitului F.R.S. este faptul că nu ar mai fi fost de acord să fie testat la poligraf (în condițiile în care Curtea reține că nu este un mijloc de probă), acestuia imputându-i-se declarația potrivit cu care "Asta era ideea și acum mă sucesc, știi? Și dacă mă sucesc, ce poate să-mi facă ...", în contextul în care această "sucire", în sensul de revenire, nu se referă, în primul rând, la împrejurările esențiale asupra cărora ar fi fost întrebat, ci asupra neacceptării din partea învinuitului de a fi supus testării la poligraf.
3.4. Cazurile prevăzute de art. 148 alin. (1) C. proc. pen. Parchetul a apreciat că sunt incidente în cauză cazurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen.
Înainte de a face analiza acestor două cazuri, Curtea reține că în privința cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., acest caz a fost menționat ca incident în privința tuturor învinuiților, fără a se detalia în mod concret cum ar fi acționat fiecare dintre aceștia în scopul solicitat de textul de lege.
De asemenea, în privința cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a menționat ca fiind incident în privința tuturor învinuiților. Pericolul pentru ordinea publică ar rezulta dintr-o reacție colectivă față de infracțiunile comise care, prin rezonanța lor, afectează echilibrul social, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere, de insecuritate socială.
În referire la cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, Curtea reține că nu este incident în cauză.
Astfel, din modul de reglementare, Curtea reține că procesul penal trebuie să fi început pentru ca acest caz să fie incident, câtă vreme legiuitorul se referă la "influențarea unei părți, ... alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă".
Or, în prezenta cauză, Curtea reține următoarele:
- în ceea ce îl privește pe învinuitul U.M.S., urmărirea penală a început la data de 29 februarie 2012 sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. Numai că, în privința acestei infracțiuni, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea alternativă cu amenda, nefăcând obiectul de analiză al prezentei propuneri de arestare, astfel cum s-a arătat supra la pct. 3.1.A. Ulterior, prin ordonanța din 06 martie 2012, ora 17:00, se extind cercetările în ceea ce-l privește pe acest inculpat, pentru mai multe infracțiuni, însă propunerea de arestare nu poate viza decât infracțiunile de fals intelectual sub forma instigării, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de mărturie mincinoasă sub forma instigării, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. Învinuitului i se aduc la cunoștință aceste noi învinuiri în data de 07 martie 2012, când nu dorește să dea declarație asupra acestora. Nu rezultă din niciun element de probă în ce mod ar fi încercat învinuitul să influențeze partea vătămată M. (trecând peste faptul că infracțiunea de fals ce i se impută ar fi fost comisă anterior extinderii cercetărilor) sau pe ceilalți martori relativ la aceste două infracțiuni de fals intelectual și mărturie mincinoasă sub forma instigării martorului B. Mai mult, în condițiile în care extinderea se dispune în data de 06 martie 2012, ora 17:00, după acest moment, din interceptările convorbirilor telefonice în privința cărora există procesele-verbale de redare, nu rezultă astfel de aspecte care să poată conduce la reținerea ca incident a acestui caz de arestare preventivă;
- în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați, respectiv P.A.M., E.A. și F.R.S., urmărirea penală împotriva acestora s-a dispus prin ordonanța din data de 06 martie 2012, ora 17:00. Și în privința acestora, Curtea reține că nu este incident acest caz de arestare preventivă, convorbirile telefonice interceptate nepunând în evidență o activitate a acestora care să se circumscrie cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. De asemenea, Curtea nu poate să nu aibă în vedere că, în referatul de arestare preventivă, trebuia punctat, pentru fiecare învinuit în parte, ce anume i se impută, care este activitatea din care se pot extrage elemente care să intereseze cauza sub aspectul incidenței acestui caz de arestare preventivă. Mai mult, în această manieră, învinuiții nici nu își pot exercita dreptul la apărare, câtă vreme nu li se aduce la cunoștință ce anume li se impută sub acest aspect.
În privința cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea reține că nu este îndeplinită cerința pericolului concret pentru ordinea publică.
Astfel cum Curtea a motivat anterior:
- trecând peste faptul că învinuiții nu au fost audiați sub aspectul eventualei formulări asupra propunerii de arestare preventivă (supra pct. 3.2.),
- trecând peste lipsa indiciilor temeinice cu privire la faptele pentru care se putea analiza propunerea de arestare preventivă, respectiv falsul intelectual sub forma instigării și mărturia mincinoasă ( supra pct. 3.3.A-D),
aspecte care ar fi fost suficiente să îndreptățească instanța în a reține că este de prisos a mai fi cercetate celelalte condiții de arestare preventivă, în cauză nu se poate susține că suntem în prezența condiției subiective a pericolului concret pentru ordinea publică.
Deși s-a susținut că faptele de care sunt acuzați învinuiții ar conduce, prin gravitatea lor, la crearea în rândul colectivității a unui sentiment de insecuritate, de teamă, Curtea nu poate observa că limita maximă a pedepsei pentru fiecare din cele două infracțiuni - mărturie mincinoasă și fals intelectual, este de 5 ani, ușor peste minimul de 4 ani impus de lege.
Instanța europeană de contencios al drepturilor omului a reținut în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar, în același timp, ea trebuie să respecte scopul esențial al art. 5 din Convenție - protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale. De aceea, circumstanțele în care o persoană poate fi, în mod legal, privată de libertatea sa trebuie să primească o interpretare restrânsă, riguroasă, deoarece ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
În condițiile în care privarea de libertate poate avea consecințe directe și negative cu privire la celelalte drepturi ale persoanelor față de care se solicită arestarea preventivă, în condițiile în care anumite reguli de procedură nu au fost respectate, în condițiile în care gravitatea faptelor imputate și pentru care poate fi analizată propunerea de arestare preventivă nu este una ieșită din comun - toate grefându-se pe o lipsă de indicii temeinice, Curtea a respins propunerea de arestare preventivă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a apreciat că se impune arestarea preventivă a învinuiților, fiind incidente cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. S-a susținut că din actele dosarului rezultă că învinuiții au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză prin influențarea martorilor, încercând să obstrucționeze cursul anchetei.
Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a arătat că pedepsele pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 C. pen. și art. 260 C. pen. sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea învinuiților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică raportat la faptele pentru care aceștia sunt cercetați, locul săvârșirii faptelor, numărul persoanelor implicate și calitatea acestora.
În final, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, a solicitat instanței să dispună arestarea învinuiților pe o perioadă de 9 zile.
Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază că recursul formulat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
În referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului P.A.M. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
În privința infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 3 luni la 7 ani iar în alin. (2) al art. 264 C. pen., se menționează că "Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor", infractorul favorizat fiind învinuitul U.M.S.
Favorizarea acestuia de către învinuitul P.A.M. ar viza varianta favorizării personale dintre cele două modalități normative, respectiv pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, sub aspectul comiterii de către învinuitul U.M.S. a infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., favorizarea comisă de învinuitul P.A.M. privește îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale relativ la comiterea de către învinuitul U. a unei infracțiuni în privința căreia legiuitorul a stabilit o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului E.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. în lumina argumentelor expuse în precedent. În referatul cu propunerea de arestare preventivă a învinuiților, s-a propus arestarea preventivă a învinuitului F.R.S. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
Dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, conform art. 20 din Constituția României, fac parte din legislația internă și au prioritate față de aceasta de fiecare dată când se interpretează și valorifică drepturile și libertățile fundamentale, durata rezonabilă a unui proces, echitabilitatea și imparțialitatea procesului, accesul la un magistrat independent, dreptul la un recurs. Acestea sunt elemente fundamentale a unui proces penal, dar ele trebuie privite și prin prisma legislației naționale.
Convenția europeană a drepturilor omului, enumeră trei motive de arestare, motive verosimile care justifică bănuiala că persoana în cauză a comis o infracțiune, motive temeinice de a crede în necesitatea de a împiedica persoana respectivă să comită o nouă infracțiune, motive temeinice de a crede în necesitatea de a împiedica persoana despre care este vorba să fugă după săvârșirea infracțiunii și oricare dintre acestea, este în principiu suficient pentru luarea măsurii privative de libertate. Sub acest aspect dreptul național este mai exigent și impune condiții mult mai stricte. Noțiunea de motive verosimile, plauzibile aparține Convenției și își are corespondent în legea română în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. La rândul lor, indiciile temeinice există atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
Este real că legislația națională conține neajunsul major, și anume prevederea că trebuie să existe probe "că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică", însă în aprecierea periculozității nu sunt importante atât calitățile persoanei, cât riscul ca aceasta să comită în viitor un alt delict.
Periculozitatea nu poate fi stabilită în mod matematic, ci se bazează pe un pronostic care rareori își găsește suport în lege. Diagnosticul de periculozitate se bazează pe previzibilitatea unui comportament, iar o conduită nu este nici total previzibilă, nici total imprevizibilă. Explicațiile privind periculozitatea pot fi translatate și în cadrul noțiunii de pericol în cadrul noțiunii de pericol din cuprinsul art. 148 lit. f) C. proc. pen., care reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor a învinuiților.
Gradul de pericol social concret este pericolul pe care îl reprezintă fapta concretă, care poate varia de la o faptă la alta, chiar în sfera aceleiași infracțiuni. În concret, gradul de mai mare sau mai mic de pericol social rezultă din toată complexitatea faptei, urmările continue și circumstanțele acestuia, particularitățile obiectului, modul și mijloacele de săvârșire, timpul și locul săvârșirii, datele personale ale făptuitorului.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei penale, deoarece pericolul pentru ordinea publică are un sens mai larg decât acela al pericolului social al faptei penale. Ordinea publică trebuie înțeleasă și ca reacție a colectivității față de anumite stări de lucruri negative, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, a respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu reacționează eficient.
Niciun act al dosarului nu confirmă însă comportamentul periculos al celor 4 învinuiți sus-menționați, pentru care urmează a fi respinsă propunerea, nu confirmă o conduită perturbantă în desfășurarea procesului penal și în desfășurarea anchetei din partea acestora, împrejurări și deducții juridico-logice determinate și de lipsa de antecedență penală. Nu există nici un indiciu că aceste persoane vor mai comite infracțiuni asemănătoare sau că s-ar crea în rândul opiniei publice sentimentul de nesiguranță, insecuritate, or pericolul concret pentru ordinea publică, așa cum s-a arătat în detaliu mai sus, ce ar justifica arestarea ceea ce presupune existența la dosar unor probe care să convingă instanța că pentru siguranța publică se impune lipsirea de libertate, adică probe care să rezulte fără putință de tăgadă că pentru o întreagă colectivitate există o stare de primejdie prin lăsarea inculpaților în stare de libertate.
De asemenea, deși în propunerea de arestare se face constant referire la faptul că învinuiții au comis faptele reținute în sarcina lor nu se arată niciun moment care sunt probele ce susțin acuzarea acestora și nici nu sunt menționate elementele determinante care ar impune arestarea acestora.
Măsurile de prevenție sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere prin care inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia. Potrivit art. 136 C. proc. pen. măsurile de prevenție se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Ori, în cauză, așa cum corect a constatat și instanța fondului nu sunt dovezi în sensul că învinuiții ar încerca să fugă, să împiedice desfășurarea procesului penal, sau să comită noi infracțiuni și nici să se sustragă de la judecată sau, eventual, dacă se va stabili vinovăția, de la executarea pedepsei.
În ceea ce privește motivul "tulburării ordinii publice", acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că lăsarea în libertate ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier contra Franței).
În cauză nu există indicii precise, în sensul unei necesități reale și de interes public, care, în pofida prezumției de nevinovăție de care se bucură fiecare inculpat, să prevaleze regulii privind libertatea individuală.
De altfel, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale - art. 5 parag. 3 arată că: "Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c), trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere".
Instanța care va fi, eventual, învestită cu soluționarea fondului cauzei, are obligația de a manifesta rol activ și să administreze toate probele, pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-au săvârșit faptele, care a fost contribuția fiecăreia dintre părți și gradul de participare.
De altfel, arestarea preventivă s-a solicitat în temeiul art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., fără a se arăta în ce constă incidența acestor texte de lege, instanța de fond explicând și detaliind în mod corect, pertinent și justificat pentru fiecare inculpat în parte de ce nu sunt incidente textele de lege invocate de parchet.
Pentru a se reține acest temei trebuie să existe probe din care rezulte că inculpații încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea părților participante la proces etc.
Ori, în cauză nu au fost invocate și nici nu sunt probe faptice din care să rezulte "riscul de recidivă și cel de obstacol în calea bunei desfășurări a procesului penal" (Cauza Becciev împotriva Moldovei și Cauza Tărău împotriva României).
S-a reținut de către instanța de fond în mod corect că diferențierea făcută de către parchet nu își găsește corespondent în probatoriul administrat până în prezent de către organele de urmărire penală. În realitate nu există în prezent indicii temeinice și chiar probe că cei 4 învinuiți trebuie să fie cercetați în stare de arest și de asemenea așa cum corect a constatat instanța fondului nu există nici un motiv pentru ca în prezent să fie luate în considerare susținerea parchetului că judecarea acestora în stare de libertate ar avea consecințe negative și directe asupra ordinii de drept sens în care Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Încheierii nr. 2 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 129/64/2012, privind pe inculpații U.M.S., P.A.M., E.A. și F.R.S.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații U.M.S. și P.A.M., în sumă de câte 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012.
Procesat de GGC - NN