Asupra recursului penal de față,
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2149/2/2012, Curtea de Apel București, secția I penală a respins excepția nulității referatului cu propunere de arestare preventivă, invocată de apărătorul ales al inculpatului Ș.N.C.
În baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ș.N.C.
În baza art. 1491 alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ș.N.C. pe o durată de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012, inclusiv.
În baza art. 151 C. proc. pen. a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin referatul întocmit la data de 15 martie 2012 în Dosarul nr. 77/P/2012 și înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală sub nr. 2149/2/2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat arestarea preventivă a inculpatului Ș.N.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 pe o perioadă de 29 de zile.
În motivarea propunerii de arestare preventivă se reține că în procesul de insolvență al SC M. SA Moldova Nouă a fost numit lichidator judiciar casa de insolvență R.P. IPURL Cluj Napoca.
La data de 08 septembrie 2011, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a aprobat valorificarea activelor SC M. SA, iar la data de 14 septembrie 2011 acestea au fost înstrăinate către societatea M. AG. Creditorul majoritar D.G.F.P. Caraș-Severin a exercitat recurs împotriva hotărârii judecătorului-sindic, solicitând anularea procedurii de valorificare a activelor. Recursul s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara.
De asemenea, la începutul lunii noiembrie 2011, tot pe rolul Curții de Apel Timișoara s-a înregistrat recursul declarat de același creditor - D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva hotărârii prin care judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a respins cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar R.P. IPURL Cluj-Napoca din procedura falimentului SC M. SA.
Recursurile s-au judecat în cadrul Dosarelor nr. 2518/115/2010/a3 și 2518/115/2010/a4 de către același complet de judecată. Ambele recursuri au avut termene de judecată la 20 februarie 2012 și 05 martie 2012.
În acest context, confruntați cu perspectiva admiterii ambelor recursuri declarate de către D.G.F.P. Caraș-Severin (ceea ce ar fi echivalat atât cu anularea procedurii prin care activele SC M. SA au trecut în proprietatea M. AG, cât și cu înlocuirea lichidatorului judiciar R.P. IPURL Cluj-Napoca) - A.D., A.A., R.A.D., C.I. și Z.R.T. au convenit ca primii trei să înmâneze ultimilor doi o anumită sumă de bani, cu scopul obținerii unor soluții favorabile în justiție. Sunt indicii temeinice conform cărora, pentru obținerea banilor de la cetățenii sârbi în scopul soluționării favorabile a recursurilor, C.I. și Z.R.T. s-ar fi prevalat de influența asupra vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, judecătorul Ș.N.C. care la rândul său ar fi pretins că are influență asupra membrilor completului de judecată.
Precizăm că judecătorul Ș.N.C. activează în cadrul Secției a II-a civilă a Curții de Apel Timișoara, fiind coleg de secție cu membrii completului care au judecat Dosarele nr. 2518/115/2010/a3 și nr. 2518/115/2010/a4 respectiv judecătorii B.A.C., M.P. și M.F.
La data de 11 februarie 2012, R.A.D. l-a informat pe A.D. că în cursul unei discuții cu Z.R.T. s-a pus problema modului de soluționare a celor două dosare pe data de 20 februarie 2012.
Cu același prilej, R.A.D. l-a avertizat pe A.D. că posibila pierdere a ambelor cauze judiciare ar avea un evident efect negativ, întrucât eventuala anulare a procedurii prin care M. AG a dobândit activele SC M. SA, coroborată cu înlocuirea lichidatorului R.P. IPURL, scade perspectivele societății elvețiene de a mai pătrunde pe piața de profil din România.
S-a învederat că la data de 19 februarie 2012, (o zi înaintea termenului de judecată la Curtea de Apel Timișoara), în timp ce se afla pe drum spre Timișoara, C.I. l-a contactat pe vicepreședintele acestei instanțe, judecătorul Ș.N.C.
Anterior termenului de judecată din 05 martie 2012, în data de 04 martie 2012, C.I. s-a întâlnit cu inculpatul Ș.N.C. la același loc din I.M. unde trebuiau să se întâlnească și în seara zilei de 14 martie 2012.
La termenul din 05 martie 2012, ambele recursuri au fost respinse, soluție evident favorabilă atât pentru R.P. IPURL cât și pentru M. AG. Deși Z.R.T. a aflat ambele soluții încă din ziua de 05 martie 2012 a convenit totuși cu C.I. să nu comunice aspectul reprezentanților M. AG, probabil cu scopul de a se asigura de primirea efectivă a sumei de bani convenită cu aceștia.
La data de 08 martie 2012, R.A.D. a aflat despre respingerea unuia dintre recursurile de la Curtea de Apel Timișoara (cel exercitat împotriva sentinței prin care judecătorul-sindic de la Tribunalul Caraș-Severin autorizase vânzarea bunurilor falitei SC M. SA), fiind informat în acest sens de către avocatul A.M. de la societatea N.N.D.K.P. În cursul aceleiași zile, R.A.D. i-a informat succesiv pe cetățenii sârbi despre soluția de respingere a unuia dintre recursurile de pe rolul Curții de Apel Timișoara.
La data de 10 martie 2012, C.I. - aflat la Timișoara - a fost contactat de judecătorul Ș.N.C., fiind întrebat când ajunge în Timișoara.
În urma punerii în aplicare a autorizațiilor emise de procuror și instanța de judecată a rezultat că la datele de 11 martie 2012 și 12 martie 2012 învinuitul C.I. a pretins, cu ajutorul învinuitului R.A.D., de la cetățeanul sârb A.A. suma de 100.000 euro, în două tranșe, banii despre care a afirmat că sunt destinați inculpatului Ș.N.C., asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență și care la rândul său a pretins banii în schimbul influenței exercitate de acesta din urmă asupra membrilor completului de judecată din cadrul Curții de Apel Timișoara care au soluționat Dosarele nr. 2518/115/2010/a3 și nr. 2518/115/2010/a4.
La data de 12 martie 2012 în restaurantul hotelului P. din București a avut loc o discuție între învinuitul C.I., R.A.D. și A.A.
Afirmațiile învinuitului C.I. conform cărora "mă sună omul din două în două ore" sunt validate de faptul că în data de 12 martie 2012 inculpatul Ș.N.C. l-a apelat de mai multe ori, fără a primi un răspuns la apelurile sale, ba mai mult la data de 13 martie 2012 inculpatul Ș.N.C. a inițiat un apel telefonic către C.I. din locuința numitei B.A.C. (membru al completului de judecată ce a soluționat recursurile), denotă că acesta are cunoștință de activitatea infracțională a învinuitului C.I.
La data de 13 martie 2012, învinuitul C.I. a fost anunțat telefonic de învinuitul R.A.D. că ora de întâlnire pe teritoriul Serbiei este ora 14:00, pe parcursul unei discuții telefonice care disimulat a avut ca subiect venirea unor cetățeni ruși pe teritoriul României în data de 2 aprilie.
La data de 13 martie 2012, învinuitul C.I. s-a întâlnit în incinta Universității E.M. din Reșița cu numitul M.I.M., fost militar în cadrul Serviciului de Informații Externe actualmente președinte al Senatului Universității.
În data de 14 martie 2012, în jurul orelor 11:00 învinuitul C.I. s-a întâlnit cu S.N., șeful Poliției Moldova-Nouă la un bar din aceeași localitate și l-a rugat pe acesta să îl însoțească până în localitatea Biserica Albă din Republica Serbia, lucru care s-a și întâmplat cei doi părăsind teritoriul României în jurul orei 15:00. Potrivit declarației învinuitului C.I. au făcut acest lucru, anume plecarea mult prea devreme raportat la ora ce fusese stabilită anterior, întrucât C.I. nu era sigur dacă ora comunicată de R.A. era cea a României ori cea a Serbiei.
La ora 16:00 (ora Serbiei) învinuitul C.I. a ajuns în parcarea hotelului R. din localitatea Biserica Albă (Bela Crvka) a coborât din mașina numitului S.N., s-a deplasat câțiva metri după care a urcat într-o mașină de culoare neagră care era staționată și în interiorul căreia se aflau două persoane, pe care nu le cunoștea și care i-au remis suma convenită respectiv, 50.000 euro. Învinuitul a luat banii i-a introdus în buzunarul interior stânga al hainei, a revenit la mașină și i-a spus lui S.N. că pot pleca. În continuare și-au continuat drumul spre România trecând prin cele două puncte vamale, cel românesc și cel sârbesc. Menționăm că în aceste împrejurări la ora 17:13:43 (ora 16:13:43 ora Serbiei) învinuitul A.A. a primit un SMS cu textul: "Terminat".
Pe teritoriul României, autoturismul condus de S.N. a fost oprit în trafic de organele de urmărire penală, ocazie cu care asupra învinuitului C.I. a fost găsită suma de 50.000 euro, bani despre care acesta afirmat că sunt destinați inculpatului Ș.C.N., judecător la Curtea de Apel Timișoara.
Ulterior învinuitul C.I. a înțeles să formuleze un denunț împotriva judecătorului Ș.C.N. din cuprinsul căruia reiese că magistratul i-ar fi pretins pentru soluționarea favorabilă a două dosare civile aflate pe rolul Curții de Apel Timișoara suma de 60.000 euro.
În data de 14 martie 2012, ora 19:21:52 inculpatul Ș.N.C. l-a apelat pe învinuitul C.I., urmare a unui apel anterior al acestuia, stabilind o întâlnire în Timișoara în acea seară ori dimineața. Important este că inculpatul l-a întrebat pe învinuit "dacă a fost bolnav", denotă că înțelese mesajul transmis de M.M. cu o zi înainte.
În data de 14 martie 2012, ora 21:05:04, învinuitul C.I. a discutat telefonic cu inculpatul Ș.N.C. și au stabilit să se întâlnească în jurul orelor 21:30. Menționăm că nu s-a stabilit locul de întâlnire denotă că cei doi se mai întâlniseră în aceiași locație, aspect confirmat și în declarația învinuitul C.I. Întrucât învinuitul nu a ajuns la întâlnire la ora stabilită, tot telefonic au convenit să se vadă în afara mall-ului, lucru care s-a și întâmplat cu precizarea că învinuitul era însoțit de soția sa. După ce învinuitul C.I. i-a spus inculpatului Ș.N.C. că a adus cei 50.000 de euro, judecătorul a spus că este în regulă și i-a propus să meargă la biroul notarial al soției sale pentru a lăsa "documentele". Menționăm că învinuitul C.I. nu avea asupra sa nici un document și nu avusese o înțelegere anterioară cu judecătorul ori soția sa pentru a le aduce vreun document. Astfel, după ce a acceptat propunerea magistratului și a soției acestuia învinuitul C.I. s-a deplasat la cabinetul notarial aflat în Timișoara. Aici, judecătorul Ș.N.C. a rămas în fața clădirii în timp ce soția sa și învinuitul C.I. au urcat în cabinet unde a remis suma de 50.000 euro, deși în permanență numita Ș.M.R. a insistat să fie lăsate pe masă documentele chiar și în condițiile în care învinuitul C.I. nu îi prezentase nici un document ba chiar număra banii în fața sa. La scurt timp cei doi au părăsit cabinetul, suma de bani rămânând în interiorul cabinetului notarial.
Prin Autorizațiile nr. 15 și 16 din 15 martie 2012 Curtea de Apel București a autorizat efectuarea perchezițiilor domiciliare la următoarele adrese: Timișoara, strada A., județul Timiș și Timișoara, strada A.P., județul Timiș, locații în incinta cărora există suspiciunea că se află suma de bani menționată anterior.
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 15 martie 2012 la imobilul situat în Timișoara, strada A, județul Timiș și Timișoara a fost găsită suma de 50.000 de euro remisă de învinuitul C.I. inculpatului Ș.N.C. prin intermediul soției sale Ș.R.M.
În analiza propunerii de arestare preventivă a inculpatului Ș.N.C., reține Curtea de Apel București că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 143 C. proc. pen., existând la dosar indicii temeinice care justifică presupunea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă penală.
Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., reține Curtea de Apel București că și acestea sunt îndeplinite atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzute de lege cât și cu privire la pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pericol analizat în raport de natura și gravitatea faptei presupus a fi comisă de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia, cuantumul sumei traficate, calitatea în care a comis presupusa faptă, respectiv cea de judecător, calitate în care avea menirea nu numai să înfăptuiască actul de justiție cu maximă corectitudine și profesionalism, ci să fie un adevărat model în societate.
Cu privire la excepția nulității referatului cu propunere de arestare preventivă invocată de apărătorul ales al inculpatului, reține Curtea de Apel București că este neîntemeiată, cât timp de la data emiterii mandatului de aducere și până la momentul reținerii inculpatului au fost efectuate mai multe activități procedurale, respectiv punerea în executare a mandatului aducere, deplasarea de la Timișoara la București, efectuarea demersurilor necesare pentru obținerea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători în vederea luării față de inculpat a măsurilor preventive a reținerii și arestării preventive, efectuarea de către inculpat a demersurilor necesare în vederea angajării unui avocat, aducerea la cunoștință a învinuirii în prezența apărătorilor aleși, luarea la cunoștință a Hotărârii nr. 163 din 15 martie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.
Ca atare, apreciază Curtea de Apel București că în acest context nu se poate reține că inculpatului i-a fost restrâns dreptul la libertate din data de 14 martie 2012, ora 22:30 și nici nu se poate constata nulitatea propunerii de arestare preventivă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.N.C., invocând mai multe motive de nelegalitate și anume:
1. În mod nelegal judecătorul care a dispus măsura arestării preventive nu a ținut seama de condiția prealabilă întocmirii propunerii de arestare preventivă, aceea a ascultării inculpatului de către procuror.
2. Judecătorul fondului nu a arătat motivele pentru care arestarea inculpatului s-a luat în interesul urmăririi penale.
3. În mod greșit a fost respinsă excepția privind condiția reglementată de dispozițiile art. 1491 alin. (1) teza finală C. proc. pen., care se referă la lipsa de motivare a propunerii privind luarea măsurii arestării preventive, judecătorul a omis să motiveze această respingere.
4. În mod nelegal judecătorul fondului a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1491 alin. (3) C. proc. pen. cât timp inculpatul a fost privat de libertate încă din data de 14 martie 2012, orele 22:30 și ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15 martie 2012, ora 18:30.
5. Încheierea judecătorului nu este motivată.
6. În cauză nu există probe și indicii temeinice.
7. Nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Pentru toate aspectele invocate, apărarea inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în fond respingerea propunerii de arestare preventivă și în subsidiar luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept, reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
1. Referitor la critica formulată de apărare cu privire la neascultarea inculpatului de către procuror înainte de emiterea propunerii de arestare preventivă, în mod corect a reținut instanța de fond că nu este întemeiată această critică.
Astfel reține Înalta Curte că inculpatului i s-a adus la cunoștință propunerea de arestare preventivă, el solicitând termen pentru pregătirea apărării, solicitare respinsă de procuror, situație ce nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate dispozițiile legale prevăzute de art. 1491 alin. (1) ultima teză C. proc. pen.
Cu privire la critica invocată, reține Înalta Curte că dispozițiile art. 1491 alin. (1) C. proc. pen. nu precizează explicit care este intervalul de timp care trebuie să treacă între momentul audierii și cel la care se formulează referatul cu propunere de arestare preventivă, astfel că acest aspect, coroborat cu atitudinea procesuală a inculpatului Ș.N.C., care a înțeles să formuleze o cerere de amânare pentru pregătirea apărării, conduce la concluzia netemeiniciei acestui motiv de recurs.
În mod corect s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la dreptul inculpatului de a nu face nicio declarație, având în vedere manifestarea de voință a acestuia de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării, deși acesta a fost asistat în permanență, împrejurări în raport de care nu se poate concluziona că referatul cu propunere de arestare preventivă a inculpatului este lovit de nulitate absolută.
Este adevărat că dispozițiile art. 1491 alin. (1) C. proc. pen. sunt norme imperative și emiterea propunerii arestării preventive este condiționată de audierea inculpatului, însă în cauza dedusă judecății nu poate fi imputată procurorului de caz încălcarea dispozițiilor legale menționate cât timp inculpatul a condiționat audierea sa de acordarea unui termen.
Cât timp cererea i-a fost respinsă, iar în continuare inculpatul nu a dorit să dea declarație, concluzia ce se poate desprinde este aceea că inculpatul Ș.N.C. a uzat de dreptul de a nu da nicio declarație prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
2. Motivul de recurs referitor la împrejurarea că instanța fondului nu a menționat motivul pentru care este necesară măsura arestării preventive, fie pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, fie pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, nu este fondat.
Instanța fondului a menționat în încheierea penală recurată care sunt motivele ce impun a se lua față de inculpat cea mai aspră măsură preventivă, ca atare lipsa unei mențiuni, în sensul dorit de apărare, nu poate atrage nicio consecință judiciară.
De altfel, în cazul în care măsura arestării preventive s-ar fi dispus pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, mai mult ca sigur ar fi fost invocat și un alt temei legal al arestării preventive și anume cel prevăzut de dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc. pen.
Cum în cauză nu au existat indicii care să justifice temerea că inculpatul ar încerca să se sustragă urmării penale, este mai mult decât vădit că instanța fondului a avut în vedere, la alegerea măsurii preventive, buna desfășurare a procesului penal, singurul criteriu ce rezultă din lucrările dosarului.
3. Nici critica referitoare la presupusa omisiune a instanței de a se pronunța asupra excepției de nemotivare a propunerii de arestare preventivă, nu este fondată.
Judecătorul fondului a motivat această critică formulată de apărare, care în niciun caz nu poate să aibă valoarea unei excepții, așa cum susține apărătorul inculpatului Ș.N.C.
4. Susținerea apărării în sensul că inculpatul a fost privat de libertate încă din data de 14 martie 2012, orele 22:30, iar ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15 martie 2012, orele 18:30, fiind astfel lipsit de libertate în mod nelegal, nu este fondată.
Această critică, ca de altfel toate celelalte critici, a fost formulată și în fața instanței de fond, care a dat o rezolvare atentă și obiectivă asupra tuturor problemelor de nelegalitate invocate, pe care și-o însușește și Înalta Curte.
Realizând propria analiză, reține Înalta Curte că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 1491 alin. (3) C. proc. pen.
În cauză nu pot fi identificate împrejurări care să conducă la concluzia că inculpatul a fost reținut nelegal în intervalul de la 15 martie 2012, ora 22:30 când a expirat ordonanța de reținere conform susținerilor apărării și până la 16 martie 2012 ora 18:30.
Așa cum rezultă din lucrările dosarului, ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15 martie 2012, ora 18:30 până la 16 martie 2012, ora 18:30, în acest interval fiind prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă.
Este adevărat că inculpatul a fost prezent în sediul Parchetului înainte de emiterea ordonanței de reținere, însă nu se poate concluziona că acestuia i-a fost restrâns dreptul la libertate, cât timp rezultă că în acest interval de timp au fost efectuate o serie de acte de urmărire penală, respectiv aducerea la îndeplinire a mandatului de aducere a inculpatului de la Timișoara, efectuarea demersurilor necesare pentru obținerea avizului de reținere și arestare preventivă de la Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere calitatea de judecător a inculpatului, efectuarea de către inculpat a demersurilor necesare pentru angajarea unui apărător, aducerea la cunoștință a învinuirii.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15 martie 2012, ora 18:30 pentru un interval de 24 ore, el fiind prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă, astfel încât nu se poate reține că inculpatul Ș.N.C. a fost privat de libertate în mod nelegal.
5. Critica referitoare la nemotivarea încheierii recurate nu este întemeiată.
Încheierea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond a realizat o analiză a situației de fapt și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., a motivat în drept soluția pronunțată și a răspuns tuturor criticilor formulate de apărare, ca atare apreciază Înalta Curte că nu poate fi primită critica referitoare la nemotivarea încheierii.
6. Nici criticile referitoare la inexistența indiciilor temeinice nu sunt fondate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă existența motivelor și indiciilor temeinice, ce nasc bănuiala rezonabilă, aptă de a convinge un observator obiectiv, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care s-a solicitat arestarea preventivă.
Reține Înalta Curte că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând la dosar indicii temeinice ce justifică presupunerea rezonabilă, conform art. 681 C. proc. pen., că inculpatul a comis o faptă penală, relevante în acest sens fiind denunțul formulat de C.I., precum și declarațiile acestuia, notele de redare a unor convorbiri telefonice, procesele-verbale de redare a dialogului purtat în mediul ambiental între C.I., Ș.N.C., Ș.M.R. și S.N. împreună cu planșa fotografică, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la birourile cu nr. 23 și 27 din imobilul situat în Timișoara, str. A., județul Timiș.
De altfel, în acest moment procesual, legea nu impune existența unor probe certe de vinovăție, ci existența unor indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că cel învinuit a comis o faptă de natură penală, ca atare apreciază Înalta Curte că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
7. Nici criticile formulate de apărare referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu sunt întemeiate.
Dacă condiția referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege nu comportă discuții, Înalta Curte apreciază, cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de fond, că nici cealaltă condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitoare la pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, nu ridică probleme deosebite, ambele condiții fiind îndeplinite cumulativ.
Legea procesual penală nu definește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât aceasta trebuie analizată prin prisma naturii infracțiunilor comise, gravitatea acestora, calitatea persoanei, precum și consecințele asupra ordinii de drept.
Raportarea acestor condiții la cauza dedusă judecății justifică soluția adoptată de instanța de fond, având în vedere gravitatea faptelor comise, natura infracțiunilor comise, respectiv fapte de corupție comise de un judecător, cu funcție de conducere care, în loc să apere ordinea de drept, a preferat să săvârșească fapte penale în legătură cu calitatea de judecător, fapte de natură să știrbească încrederea în justiție și în obținerea unor soluții numai în baza actelor și lucrărilor din dosar, și nu prin alte metode de influențare a actului de justiție.
Faptele de corupție comise de inculpatul Ș.N.C., de natură să scadă încrederea opiniei publice în actul de justiție, impun o reacție mai fermă din partea autorităților, reacție impusă nu numai de gravitatea deosebită a faptelor, ci și de amploarea deosebită pe care a luat-o acest fenomen, de natură să destabilizeze buna funcționare a statului de drept, astfel încât apreciază Înalta Curte că măsura preventivă luată față de inculpat corespunde criteriilor prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., cât și celor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., la acest moment procesual nefiind posibilă alegerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de circumstanțe personale pozitive, însă apreciază Înalta Curte că acestea nu pot fi determinante în alegerea unei alte măsuri preventive, ele putând fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei în eventualitatea unei condamnări.
Față de toate argumentele prezentate, reține Înalta Curte că recursul inculpatului nu este fondat, astfel încât în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să-l respingă ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 16 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 2149/2/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012.
Procesat de GGC - NN