S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva Sentinței penale nr.2 din 3 ianuarie 2002 a Judecătoriei Costești, Deciziei penale nr.165 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Argeș și Deciziei nr.171/R din 28 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, privind pe inculpatul U.F..
La apelul nominal, a lipsit intimatul inculpat, aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa prezentându-se avocat A.I., apărătordin oficiu. S-a prezentat intimata parte vătămată U.I., însoțit de asistent social B.M. de la Centrul de plasament Priboieni – Argeș.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a solicitat admiterea recursului în anulare, condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art.181 din Codul penal, faptă trecută în rechizitor. De asemenea, consideră că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.306 din Codul penal este nelegală, fiind situată sub minimul special prevăzut de lege.
Apărătorul intimatului inculpat a lăsat soluționarea recursului în anulare la aprecierea Curții.
Intimata parte vătămată U.I. a arătat că este în vârstă de 14 ani fiind născut în luna iunie 1988 și actualmente se află la Centrul de Plasament Priboieni, unde are condiții foarte bune. A menționat că urmează școala fără frecvență și este în clasa a III-a. A avut de suferit de pe urma comportamentului violent al tatălui său, fiind insuficient dezvoltat pentru vârsta sa.
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 25.09.2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești a fost trimis în judecată inculpatul U.F. pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 din Codul penal.
Prin sentința penală nr.2 din 3 ianuarie 2002, Judecătoria Costești – Județul Argeș l-a condamnat pe inculpatul U.F. la 2 ani închisoare în baza art.306 din Codul penal.
Conform art.88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată în arest preventiv începând cu 17 august 2001 la zi.
Instanța a reținut că, în ziua de 5 martie 2001, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul U.F. i-a aplicat fiului său minor U.I. mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu o curea de piele, provocându-i acestuia leziuni traumatice grave (tetraplegie, abdomen acut, stare de șoc „sindrom Silverman”, leziuni care au necesitat pentru vindecare circa 30 de zile de îngrijiri medicale, în mai multe unități spitalicești.
Prin decizia penală nr.165 din 28 februarie 2002, Tribunalul Argeș – Secția penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.F.
Prin decizia penală nr.171/R din 28 martie 2002 a Curții de Apel Pitești
a fost respins ca nefondat recursul declarat de același inculpat.
Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art.409 și al art.410 alin.1 partea I pct.1 și 4 teza a II-a din Codul de procedură penală.
S-a considerat că instanțele au omis să se pronunțe asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, iar pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.306 din Codul penal este situată sub minimul special prevăzut de lege.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, Procurorul General a susținut că potrivit art.317 din Codul de procedură penală, instanța era investită și cu fapta de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.33 lit.b din Codul penal.
Referitor la al doilea motiv de recurs s-a arătat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului (fără acordarea circumstanțelor atenuante) este sub minimul special prevăzut de art.306 din Codul penal (3 ani închisoare), astfel cum a fost modificat prin Legea nr.197/2000.
Recursul în anulare este fondat numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.306 din Codul penal.
Referitor la motivul privind omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art.317 din Codul de procedură penală, „Judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare al instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și la persoana la care se referă extinderea.”
Conform art.263 alin.1 din Codul de procedură penală, „Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trbuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art.203, date privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată, durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată”.
În accepțiunea acestor texte de lege, prin faptă trecută în actul de sesizare se înțelege faptă descrisă într-un mod în care se produc consecințe juridice și anume de învestire a instanței. De aceea, fapta trebuie însoțită de precizarea încadrării sale juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă.
În caz contrar, s-ar proceda arbitrar, fără asigurarea garanțiilor procesuale prevăzute de lege, și anume fără a se parcurge etapele obligatorii ale procesului penal. Prin urmare, doar dispoziția de trimitere în judecată, cuprinsă în rechizitor, învestește legal instanța. În acest sens a stabilit și Curtea Supremă de Justiție – Completul de 9 judecători, prin decizia nr.74 din 8 octombrie 2001.
Examinând cuprinsul rechizitoriului, Curtea constată că inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.306 din Codul penal, iar nu și pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 din același cod.
În acest caz, nefiind trimis în judecată decât pentru o singură faptă penală, instanțele au procedat legal limitându-se la fapta și la persoana arătate în rechizitor, singurul act de sesizare a instanței, respectând astfel, prevederile art.317 din Codul de procedură penală.
Recursul în anulare este fondat sub aspectul celui de al doilea motiv, care se referă la pronunțarea unei pedepse nelegale, situată sub minimul special prevăzut de lege.
Într-adevăr, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanță inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului este situată sub minimul special prevăzut de art.306 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.197/2000, în condițiile în care nu s-au aplicat circumstanțe atenuante.
Potrivit art.306 din Codul penal, săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Fapta fiind comisă de inculpat la data de 5 martie 2001, deci după apariția Legii nr.197/2000, trebuiau aplicate dispozițiile art.306 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin această lege, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.13 din Codul penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile (fapta fiind comisă sub imperiul noii legi care înăsprește sancțiunea penală).
Sub acest aspect, recursul în anulare va fi admis, casându-se hotărârile criticate numai cu privire la cuantumul pedepsei pe care îl va stabili la 5 ani închisoare, avându-se în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat împotriva fiului său minor, precum și consecințele acesteia (întârzierea dezvoltării normale a copilului).
În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, urmează a i se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.d (drepturile părintești) și e (dreptul de a fi tutore sau curator) din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Se va deduce din pedeapsă perioada executată, conform art.88 din Codul penal.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.2 din 3 ianuarie 2002 a Judecătoriei Costești, deciziei penale nr.165 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Argeș și deciziei penale nr.171/R din 28 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, privind pe inculpatul U.F.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.306 din Codul penal, pe care îl stabilește la 5 ani închisoare.
Conform dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul penal, aplică inculpatului U.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.d și e din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.F. perioada executată.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.