Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 765/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul N.E. împotriva deciziei penale nr.266/A din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

            S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Apărătorul a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.

            Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, deoarece boala de care suferă recurentul se poate trata în rețeaua sanitară a D.G.P.

            În ultimul cuvânt, recurentul condamnat a lăsat la aprecierea instanței, modul de soluționare a recursului.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.84 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, s-a respins cererea condamnatului N.E. privind întreruperea executării pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prin sentința penală nr.106/2001 a aceleiași instanțe.

S-a reținut că, susținerea condamnatului, în sensul că starea sănătății sale îl împiedică să execute  pedeapsa în detenție, nu este fondată față de concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză.

            Apelul declarat de condamnat împotriva sus-menționatei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr.266/A din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

            Împotriva deciziei instanței de apel a reclarat recurs condamnatul.

            Examinând actele dosarului, cât și dispozițiile art.455 raportat la art.453 lit.a C.proc.pen., se constată că recursul nu este fondat.

            Potrivit textului de lege menționat, executarea unei pedepse cu închisoare poate fi întreruptă când se constată că, cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.                                         

            Din raportul de expertiză medico-legală efectual de I.M.L. Argeș, rezultă că N.E. prezintă diagnosticul de „duodenită gradul I”, afecțiune care poate fi tratată în rețeaua sanitară a DGP (fila 30 dos.fond).

            Față de aceste concluzii medico-legale, în mod temeinic și legal ambele instanțe au constatat că recurentul nu se află în imposibilitate de a executa pedeapsa și i-au respins cererea de întrerupere a executării  pedepsei.

            În consecință, urmează să se respingă recursul, cu obligarea recurentului-condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.E. împotriva deciziei penale nr.266/A din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul condamnat să plătescă statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea  din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.