Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 133 din 20 august 2002, Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea privind întreruperea executării pedepsei formulată de condamnatul S.A.N.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în raport cu constatările anchetei sociale efectuate în cauză și cu motivele pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, nu sunt îndeplinite cerințele art. 455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 697/A din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul S.A.N. împotriva sentinței penale menționate.
Curtea a considerat că hotărârea primei instanțe este legală, nefiind, într-adevăr îndeplinite cerințele art. 455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen., referitoare la existența unor împrejurări cu caracter special din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei de către condamnat, ar avea consecințe grave pentru acesta și pentru familia sa.
Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs, susținând că deși a greșit trebuie să i se acorde o șansă pentru a-și putea întemeia o familie, a-și clădi o casă unde să aibă posibilitatea de a locui când va ieși din închisoare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în alin. (2) al aceluiași articol.
Petentul a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., susținând că din cauza unor împrejurări speciale, continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru el și pentru familia sa.
Ancheta socială efectuată în cauză nu a evidențiat însă existența unor asemenea situații. Astfel se arată că: tatăl condamnatului, condamnat și el la o pedeapsă de 3 ani și 5 luni închisoare a vândut casa, părăsind comuna Storobăneasa, și a dispărut, fiind dat în urmărire generală pe țară; mama condamnatului s-a stabilit cu alți doi copii, fratele și sora condamnatului, la domiciliul părinților ei în satul Cernetu.
Or, această situație familială nu justifică întreruperea executării pedepsei de 11 ani închisoare (la care a fost condamnat S.A.N., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prin sentința penală nr. 30 din 23 februarie 1999 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin decizia nr. 3341 din 30 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală), deoarece, așa cum legal au reținut ambele instanțe, ea nu constituie o împrejurare specială din cauza căreia continuarea executării pedepsei de către condamnat ar avea consecințe grave pentru el sau familia sa.
Împrejurarea că petentul, fiind condamnat la o pedeapsă de 11 ani și aflându-se în executarea pedepsei, nu-și poate întemeia o familie, nu reprezintă o împrejurare specială care să se încadreze în acelea avute în vedere de textul procedural penal menționat, ci constituie o consecință legală a săvârșirii unei infracțiuni de omor calificat pentru care a fost condamnat.
În consecință, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul S.A.N. împotriva deciziei penale nr. 697/A din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.