D E C I Z I A NR.768 DOSAR NR.5114/2002
S-au luat în examinare recursurile declarate de petiționarii B.M., B.E., G.N. și C.G.I. împotriva deciziei penale nr.578/A din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați.
Au lipsit petiționarii aflați în stare de libertate.
Nu s-a prezentat inculpatul M.D.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor deoarece nu s-au parcurs toate treptele ierarhice ale parchetului.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.307 din 2 septembrie 2002, Tribunalul Galați a respins, ca inadmisibilă, plângerea petenților B.M., B.E., G.N. și C.G.I. împotriva Ordonanței nr. 1192/P/2000 din 4 aprilie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.D.
S-a reținut că petenții nu s-au conformat dispozițiilor art.275-278 Cod procedură penală, neepuizând căile de atac prevăzute de lege.
Prin decizia penală nr.578/A din 29 octombrie 2002, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de petenți, cu motivarea că, fiind nemulțumiți de modul în care s-a soluționat, de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, plângerea formulată împotriva Ordonanței nr.1192/2000, s-a adresat direct instanței, fără a mai formula alte plângeri pe cale ierarhică, în cadrul Ministerului Public, conform dispozițiilor art.278 Cod procedură penală.
Împotriva deciziei penale menționate au declarat recurs toți petiționarii, cerând casarea acesteia și judecarea, pe fond, a cauzei.
Recursurile nu sunt fondate.
Art.275 din Codul de procedură penală prevede că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Potrivit art.278 din Codul de procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor procurorului, sau efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se rezolvă de prim-procurorul parchetului, iar în cazul când ele sunt ale acestuia, ori luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către acesta, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior, dispozițiile art.275-277 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
Ca atare, împotriva măsurii de respingere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petenți și comunicată de către primul-procuror, se putea adresa plângere procurorului ierarhic superior, ceea ce nu s-a făcut, ei adresându-se direct instanței de judecată.
Așa fiind, în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, recursurile petenților vor fi respinse, ca nefondate.
Conform dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii B.M., B.E., G.N. și C.G.I. împotriva deciziei penale nr.578/A din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 300.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.