R O M Â N I A
Decizia nr.778 Dosar nr.234/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Încheierii nr.32/P din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.
S-a prezentat recurentul inculpat aflat în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.
Apărătorul a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
Recurentul inculpat a depus memoriu și a cerut scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea sa la Ministerul Justiției pentru soluționare.
Procurorul, apreciind că există posibilitatea atacării cu recurs a încheierii, a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
În ultimul cuvânt, recurentul a lăsat la aprecierea instanței.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 20 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de petiționarul A.I. împotriva judecătorilor de la Tribunalul Constanța, reținându-se că susținerile acestuia nu pot constitui motive de recuzare în sensul dispozițiilor art.46-51 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri petiționarul a declarat recurs reluând motivele cererii sale de recuzare.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art.3851 alin.2 din Codul de procedură penală încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată cu excepția cazurilor în care, potrivit legii, pot fi recurate separat.
Pe de altă parte, dispozițiile art.52 alin.ultim din același cod prevăd că încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac. În consecință încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă recursului, dar numai odată cu fondul cauzei, conform art.3854 alin.2 Cod procedură penală. Deci legea nu prevede posibilitatea atacării separate cu recurs a unei astfel de încheieri.
Drept urmare, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționar, care va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ,ca inadmisibil , recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva încheierii nr.32/P din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.
Obligă recurentul să plătescă statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.