Decizia nr.780 Dosar nr.4767/2002
S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Craiova în soluționarea cauzei privind pe inculpații R.F. , R.D. și partea vătămată Ș.E.C.
Dezbaterile au avu avut loc în ședință publică la 6 februarie 2003 , în lipsa părților care , deși legal citate , nu s-au prezentat , fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată cînd Curtea , având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunțarea deciziei pentru astăzi 17 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra conflictului negativ de competență de față ;
În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele:
Prin încheierea nr.1721 pronunțată la data de 29 martie 2002 în dosarul nr.348/2002 al Curții Supreme de Justiție – Secția penală , a fost admisă cererea formulată de petiționarul Șimoiu Evdalian Claudiu privitor la strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.9016/2001 al Tribunalului Dolj.
În consecință , Curtea a dispus strămutarea judecării recursurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea vătămată Ș.E.C. împotriva sentinței penale nr.1973 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova , în dosarul nr.23978/1999 privind pe inculpații R.F. și R.D. , de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia penală nr.621 din 27 mai 2002 , Tribunalul Vâlcea a respins recursurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe.
Pronunțându-se în sensul admiterii contestației în anulare formulată de către partea vătămată Ș.E.C. împotriva acestei din urmă decizii , Tribunalul Vâlcea , prin decizia penală nr.774 pronunțată la 24 iunie 2002 , a anulat decizia atacată , a admis recursurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe , pe care a casat-o și a trimis cauza , spre rejudecare , la aceeași instanță de fond.
Judecătoria Craiova , prin sentința penală nr.3786 pronunțată la data de 9 septembrie 2002 în dosarul nr.23420/2002 , a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea , cu motivarea că soluția strămutării judecării recursului nu privește numai soluționarea căii de atac ci a întregii cauze , în ipoteza casării și trimiterii cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării.
Prin sentința penală nr.1010 din 16 octombrie 2002 , Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența soluționării cauzei privind pe inculpații R.F. , R.D. și partea vătămată Ș.E.C. , pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.205 și 206 din Codul penal , în favoarea Judecătoriei Craiova , cu motivarea că în cazul strămutării , competența rejudecării cauzei după casare revine instanței din raza teritorailă a celei de la care s-a dispus strămutarea judecății.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea a constatat că s-a ivit conflict negativ de competență și a sesizat Curtea Supremă de Justiție , în vederea soluționării acestuia.
Față de cele de mai sus , Curtea constată că se află în situația prevăzută de art.43 alin.7 din Codul de procedură penală , cu referire la art.43 alin.1 din același cod.
Din actele dosarului , Curtea mai constată că la data de 28 octombrie 1999 , pe rolul Judecătoriei Craiova s-a înregistrat plângerea prealabilă formulată de partea vătămată Ș.E.C. împotriva inculpaților R.F. și R.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art.205 și 206 din Codul penal.
Prin sentința penală nr.1973 din 7 mai 2001 , Judecătoria Craiova a constatat lipsa nejustificată a părții vătămate la două termene succesive de judecată și , făcând aplicația art.11 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală raportat la art.10 lit.h și art.2841 din același cod , a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova , cât și de către partea vătămată Ș.E.C.
Recursurile au fost soluționate de către Tribunalul Vâlcea , ca urmare a strămutării judecării acestora , prin încheierea pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția penală.
Investit cu soluționarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei pronunțate în recurs ,Tribunalul Vâlcea a anulat decizia atacată , a admis recursurile , a casat sentința instanței de fond și a dispus trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceiași instanță de fond.
Această din urmă decizie este corectă din punctul de vedere al competenței teritoriale , cu referire la soluționarea în fond a cauzei după casare cu trimitere.
Astfel , potrivit art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală , referitor la soluțiile în recurs , instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei , între altele , și atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei. Prin același text se prevede în mod expres că instanța competentă să judece după casare este „instanța a cărei hotărâri a fost casată”.
De la regula generală , prin art.38515 pct.12 alin.4 din Codul de procedură penală , este reglementată o singură excepție potrivit căreia numai Curtea Supremă de Justiție , atunci când interesele justiției o cer , poate dispune rejudecarea unei cauze de către o instanță egală în grad , alta decât cea a cărei hotărâre a fost casată.
Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și în cauză nu Curtea Supremă a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare , Tribunalul Vâlcea nu putea să procedeze altfel decât a hotărât, și anume rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.
Ca atare , fără nici un temei legal , Judecătoria Craiova a declinat competența la Judecătoria Vâlcea , una dintre cele cinci judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea.
Pe de altă parte , potrivit art.55 din Codul de procedură penală , Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care , apreciind temeinicia motivelor de strămutare , consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Strămutarea poate fi cerută de partea interesată , de procuror sau de ministrul justiției.
Interpretarea literală și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanță competentă la alta se transferă : 1. judecarea în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad ; sau 2. judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad ; ori 3. judecarea recursului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad.
Faptul că o cauză , ulterior strămutării , va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac la alte instanțe decât cele care ar fi judecat potrivit competenței firești , este consecința modului de organizare teritoarială a instanțelor , conform art.23 și 24 din Legea nr.92/1992 , potrivit căreia fiecare curte de apel își exercită competența într-o circumscripție cuprinzând mai multe tribunale , după cum în circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ.
Prin urmare , nu strămutarea este rațiunea acestei deviații de la traseul normal pe care ar trebui să-l parcurgă procesul penal căci , așa cum este reglementat în art.55 din Codul de procedură penală , temeiul strămutării este necesitatea asigurării desfășurării normale a procesului , la o anumită instanță , cu privire la care titularii cererii de strămutare își manifestă temerea de climat nepotrivit de judecată.
Pe de altă parte , din examinarea alineatului 2 al art.55 din Codul de procedură penală , rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții interesate , procurorului sau ministrului justiției.
În cauză , partea vătămată Ș.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului , cererea fiindu-i admisă.
Mai mult , așa cum rezultă din actele dosarului , aceAsta stăruie ca judecarea fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova , așa cum prevăd normele legale de procedură referitoare la competență și cele privind rezolvarea cauzei după casare cu trimitere spre rejudecare.
Dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situația nelegală de a trece la altă instanță spre judecare o cauză a cărei strămutare nu a fost cerută și în afara temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură penală , singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Așa fiind , în baza art.43 din Codul de procedură penală , Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații R.F. , R.D. și petiționarul Ș.E.C. , în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunțată în ședință publică , astăzi 17 februarie 2003.
Cu opinia separată a doamnei președinte de complet, în sensul că stabilește judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe, dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfășurarea normală a procesului”.
Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială
unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.
Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială.
Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.
Dacă s-ar admit că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care s-a strămutat judecarea cauzei sau tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza după casarea cu trimitere?
Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă circumscripție teritorială.
Conchizând, competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obișnuită.
Soluția este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.