R  O  M    N  I  A

 

 

 

            La 6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Craiova și Judecătoria Râmnicu Vâlcea privind judecarea cauzei ce privește pe petiționarul S.E.C. și inculpații R.F. R.Fl. și P.L.

            Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea s-a amânat la 17 februarie 2003.   

 

C  U  R  T  E  A

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.3781 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații P.S., R.F. R.Fl. și P.L. chemați în judecată pentru insultă și calomnie în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

S-a motivat că prin încheierea nr.1725/2002 Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.7398/2001 de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.

Obiectul dosarului respectiv l-au format recursurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și a părții vătămate S.E.C. împotriva sentinței penale nr.3873/2000 a Judecătoriei Craiova prin care aceasta a încetat procesul penal în baza art.10 lit.h din Codul de procedură penală.

            Judecând recursul, Tribunalul Vâlcea a casat sentința nr.2873/2000 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

            Judecătoria Craiova a mai motivat că strămutarea judecării recursului de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea are ca efect strămutarea în întregime a cauzei, adică nu doar a recursului ci și a fondului și a trimis cauza la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

            Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința penală nr.1011 din 16 octombrie 2002 a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

            S-a motivat că potrivit legii, în cazul casării cu trimitere spre rejudecare competența aparține instanței a cărei hotărâre a fost casată, în cauză Judecătoria Craiova.

            S-a mai motivat că în mod arbitrar Judecătoria Craiova a declinat competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, întrucât în circumscripția Tribunalului Vâlcea sunt mai multe judecătorii și nu există nici un temei legal în sprijinul hotărârii Judecătoriei Craiova de a-și declina competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

            Curtea constată că se află în situația art.43 din Codul de procedură penală privind conflictul negativ de competență.

            În fapt, prin sentința penală nr.2873 din 5 iunie 2000 Judecătoria Craiova în baza art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.h din Codul de procedură penală a încetat procesul penal pornit de S.E.C. împotriva lui P.S., R.F. R.Fl. și P.L pentru infracțiunile prevăzute de art.205, 206 Cod penal cu motivarea că partea vătămată a lipsit nejustificat la două termene consecutive de judecată.

            Judecarea recursurilor procurorului și părții vătămate S.E.C. a fost strămutată de Curtea Supremă de Justiție de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea care admițându-le, a casat hotărârea Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, după care s-a declanșat conflictul de competență.

            Potrivit art.385¹⁵ pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitor la soluțiile în recurs, instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei și atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.

            În mod expres legea prevede că instanța competentă să rejudece după casare este „instanța a cărei hotărâre a fost casată”.

            De la această regulă legea prevede o singură excepție, aceea de la art.385¹⁵ pct.2 alin.4 Cod procedură penală potrivit căruia numai Curtea Supremă de Justiție, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată sau când interesele justiției o cer de către altă instanță egală în grad.

            Cum excepțiile sunt de strictă interpretare, iar în cauză nu Curtea Supremă de Justiție a hotărât  casarea cu trimitere spre rejudecare, este evident că Tribunalul Vâlcea constatând că recursurile sunt întemeiate în mod corect a decis trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Craiova – instanță a cărei hotărâre a fost casată.

            Declinarea competenței de către Judecătoria Craiova la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea este și arbitrară întrucât instanța de declinare a fost aleasă aleatoriu, fără nici un temei legal.

            Pe de altă parte, potrivit art.55 din Codul de procedură penală referitor la temeiul strămutării, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care apreciind temeinicia motivelor de strămutare consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.

            Interpretarea literală și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanță competentă la o alta se transferă:

          - 1. judecarea în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad;

            - 2. judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad;

- 3. judecarea recursului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad.

Faptul că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac ulterior strămutării la alte instanțe decât în situația în care cauza s-ar fi judecat după competența firească este consecința modului de organizare teritorială a instanțelor potrivit căruia fiecare curte de apel își exercită competența într-o circumscripție ce cuprinde mai multe tribunale după cum în circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile  de județ (art.23, 24 Legea 92/1992).

Prin urmare, nu strămutarea este rațiunea acestei deviații de la traseul normal pe care ar trebui să-l parcurgă procesul penal, căci rațiunea strămutării este necesitatea asigurării desfășurării normale a procesului la o anumită instanță și nu la toate instanțele din circumscripția unui tribunal sau mai grav a unei Curți de Apel.

            Pe de altă parte, din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții interesate, procurorului sau ministrului justiției.

            În cauză partea vătămată S.E.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului, cererea fiindu-i admisă.

            Mai mult, așa cum rezultă din actele dosarului acesta stăruie ca rejudecarea fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova așa cum prevăd normele legale de procedură referitoare la competență și la rezolvarea cauzei după casare cu trimitere.

            Dacă s-ar proceda altfel – adică așa cum preconizează Judecătoria Craiova – s-ar ajunge la situația nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost nicicând cerută și înafara temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură penală – singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.

            Așa fiind, în baza art.43 din Codul de procedură penală, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații P.S., R.F. R.Fl., P.L și petiționarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.     

            Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2003.

 

            Cu opinia separată a doamnei președinte de complet  , în sensul că stabilește judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

 

           

OPINIA SEPARATĂ

 

            Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.

            Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe, dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfășurarea normală a procesului”.

            Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.

            Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială.

            Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.

            Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care  s-a strămutat judecarea cauzei sau  tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza după casarea cu trimitere?

            Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă circumscripție teritorială.

            Conchizând, competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obișnuită.

            Soluția este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.