D E C I Z I A NR.783 DOSAR NR.4770/2002
La 17 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Craiova, în soluționarea cauzei privind pe inculpata R.F. și partea vătămată S.E.C.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra conflictului de competență de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea nr.1723/29 martie 2002, a Curții Supreme de Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea, fiind enținute actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecata.
Tribunalul Vâlcea prin decizia penală nr.779/2002, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea vătămată S.E.C. împotriva sentinței penale nr.1978/2001 a Judecătoriei Craiova, care a fost casată și trimisă spre rejudecare cauza la aceeași instanță.
Judecătoria Craiova prin sentința penală nr.3794/2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm.Vâlcea, susținându-se că strămutarea cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea, are ca efect nu doar strămutarea judecării recursului, ci a cauzei în întregime, deci și a fondului, caz în care competența revine Judecătoriei Rm.Vâlcea.
Prin sentința penală nr.1013/16 octombrie 2002, Judecătoria Rm.Vâlcea a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
S-a motivat că strămutarea cauzei a intervenit în faza recursului și nu în cursul judecății în primă instanță astfel că, în cazul casării cu trimitere spre rejudecare, competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea desființată și anume Judecătoria Craiova, astfel cum a decis și instanța de control judiciar.
Ivindu-se un conflict negativ de competență în baza art.43 Cod procedură penală, a fost sesizată Curtea Supremă de Justiție, în vederea soluționării conflictului prin regulator de competență.
Din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr.1978 din 7 mai 2001 Judecătoria Craiova a respins acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă S.E.C. împotriva inculpatei R.F.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea civilă.
Așa cum s-a arătat Curtea Supremă de Justiție la cererea lui S.E.C. a strămutat judecarea recursului la Tribunalul Vâlcea, care admițând recursurile a casat sentința penală nr.1978/2001 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizia Tribunalului Vâlcea de a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova este corectă.
Potrivit art.38515pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitoare la soluțiile în recurs, instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei între altele și atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.
In mod expres legea prevede că instanța competentă să judece după casare este instanța a cărei hotărâre a fost casată.
De la această regulă lege prevede o singură excepție, aceea de la art.38515pct.2 alin.4 Cod procedură penală potrivit căreia numai Curtea Supremă de Justiție atunci când interesele justiției o cer poate dispune rejudecarea unei cauze de către o altă instanță egală în grad, alta decât cea a cărei hotărâre a fost casată.
Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și în cauză nu Curtea Supremă de Justiție a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare, este evident că Tribunalul Vâlcea a procedat legal trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova a cărei hotărâre a fost casată.
Fără temei legal Judecătoria Craiova a declinat competența la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea.
Pe de altă parte potrivit art.58 din Codul de procedură penală Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Interpetarea literară și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanță competentă la o alta se transferă:
- Judecarea în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad; ori
- Judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad; ori
- Judecarea recursului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad.
Faptul că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac, ulterior strămutării la alte instanțe decât în situația în care cauza s-ar fi judecat după competența firească este consecința modului de organizare teritorială a instanțelor potrivit căreia fiecare curte de apel își exercită competența într-o circumscripție ce cuprinde mai multe tribunale, după cum în circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ (art.23, 24 din Legea nr.92/1992).
Prin urmare, nu strămutarea este rațiunea alinierii traseului procesului penal de la traseul teritorial firesc. Acest fapt nici nu are loc atunci când o cauză se strămută de la o judecătorie din circumscripția unui tribunal la altă judecătorie din circumscripția aceluiași tribunal, sau de la un tribunal din circumscripția unei curți de apel la alt tribunal din aceiași circumscripție.
Pe de altă parte din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții interesate, procurorului sau ministrului justiției.
In cauză partea civilă S.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului, cererea fiindu-i admisă.
Cât privește judecarea fondului, acesta stăruie ca aceasta să se facă conform procedurii legale la Judecătoria Craiova.
Or, dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situația nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost cerută și în afara temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură penală, singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Dar decizia nr.779/2000 a Tribunalului Vâlcea de a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova este nu numai legală dar și definitivă.
Așa fiind câtă vreme această decizie n-a fost desființată pe calea unei căi de atac extraordinară prevăzută de lege, era obligatorie pentru Judecătoria Craiova.
Casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă nu este o sesizare de natură a face posibilă discuția cu privire la un conflict de competență ci o soluție dată în procesul penal soluție ce nu este susceptibilă a fi desființată decât pe căi legale. Or, regulatorul de competență nu este prevăzut printre căile legale de desființare a unei hotărâri de soluționare a unei cauze.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.43 din Codul de procedură penală Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpata R.F. și petiționatrul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2003.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe, dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfășurarea normală a procesului”.
Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.
Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială.
Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.
Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care s-a strămutat judecarea cauzei sau tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza după casarea cu trimitere?
Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă circumscripție teritorială.
Conchizând, competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obișnuită.
Soluția este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.