Decizia nr.784 Dosar nr.4781/2002
La 6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe inculpatul L.E. și petiționarul S.E.C.
Dezbaterile au fost consemnate în încheirea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr.1715 din 29 martie 2002 Curtea Supremă de Justiție a admis cererea formulată de petiționarul S.E.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.9010/2001 al Tribunalului Dolj și a strămutat judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea vătămată S.E.C. împotriva sentinței penale nr.1976/2001 a Judecătoriei Craiova de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia penală nr.776 din 24 iunie 2002, Tribunalul Vâlcea, soluționând recursurile a casat sentința penală nr.1976/2001 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.
Judecătoria Craiova prin sentința penală nr.3790/2002 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că soluția strămutării judecării recursului duce și la strămutarea fondului dacă soluția din recurs impune rejudecarea.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentința nr.1020/2002 și-a declinat competența de soluționare a fondului cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova cu motivarea că aceasta din urmă este obligată să se supună dispozițiilor instanței de recurs –Tribunalului Vâlcea- iar pe de altă parte, Judecătoria Vâlcea nu a soluționat niciodată fondul cauzei și nu este competentă să rejudece o cauză cu privire la care nu s-a pronunțat.
Concomitent a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Față de cele mai sus arătate, Curtea constată că se află în situația prevăzută la art.43 alin.1 din Codul de procedură penală, referitoare la conflictul negativ de competență.
Mai constată că la 3 mai 2000 partea vătămată S.E.C. a sesizat Judecătoria Craiova cu plângere prealabilă împotriva lui L.E. pentru infracțiunea prevăzută de art.213 Cod penal.
Prin sentința penală nr.1976 Judecătoria Craiova a făcut aplicarea art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.h din Codul de procedură penală, a constatat lipsa nejustificată a părții vătămate la două termene succesive de judecată și a încetat procesul penal.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea vătămată.
Așa cum s-a arătat, Curtea Supremă de Justiție la cererea părții vătămate a strămutat judecarea recursului la Tribunalul Vâlcea care a casat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova, prima care a avut de soluționat procesul penal.
Decizia Tribunalului Vâlcea este corectă din punctul de vedere al competenței teritoriale pe care a stabilit-o.
Potrivit art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitoare la soluțiile în recurs, instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei, între altele, și atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.
În mod expres legea prevede că instanța competentă să judece după casare este „instanța a cărei hotărâre a fost casată”.
De la această regulă legea prevede o singură excepție aceea de la art.38515 pct.12 alin.4 Cod procedură penală potrivit căreia numai Curtea Supremă de Justiție, atunci când interesele justiției o cer, poate dispune rejudecarea unei cauze de către o instanță egală în grad, alta decât cea a cărei hotărâre a fost casată.
Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și în cauză nu Curtea Supremă de Justiție a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare este evident că Tribunalul Vâlcea nu putea să procedeze altfel decât a hotărât –rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.
Ffără temei legal Judecătoria Craiova a declinat competența la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea.
Pe de altă parte, potrivit art.55 din Codul de procedură penală Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiției.
Interpretarea literală și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanță competentă la o alta se transfera ori 1. judecarea în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad; ori 2. judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad; ori 3. judecarea recursului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad.
Faptul că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac, ulterior strămutării, la alte instanțe decât în situația în care cauza s-ar fi judecat după competența firească este consecința modului de organizare teritorială a instanțelor potrivit căreia fiecare curte de apel își exercită competența într-o circumscripție cuprinzând mai multe tribunale după cum în circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ (art.23, 24 Legea nr.92/1992).
Prin urmare nu strămutarea este rațiunea acestei deviații de la traseul normal pe care ar trebui să-l parcurgă procesul penal căci, așa cum este reglementat la art.55 Cod procedură penală, temeiul strămutării este necesitatea asigurării desfășurării normale a procesului la o anumită instanță cu privire la care titularii cererii de strămutare –parte, procuror sau ministrul justiției- își manifestă temerea de climat nepotrivit de judecată.
Pe de altă parte din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții interesate, procurorului sau ministrului justiției.
În cauză partea vătămată a cerut numai strămutarea judecării recursului, cerea fiindu-i admisă.
Mai mult, așa cum rezultă din actele dosarului aceasta stăruie ca judecarea fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova așa cum prevăd normele legale de procedură referitoare la competență și cele privind rezolvarea cauzei după casare cu trimitere spre rejudecare.
Dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situația nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost nicicând cerută și în afara temeiului prevăzut de art.55 din Codul penal, singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Așa fiind, în baza art.43 din Codul de procedură penală Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul L.E. și petiționarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2003.
Cu opinia separată a doamnei președinte de complet , în sensul că stabilește judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe, dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfășurarea normală a procesului”.
Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială
unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.
Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete se realizează o deplasare de competență teritorială.
Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.
Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care s-a strămutat judecarea cauzei sau tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza după casarea cu trimitere?
Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă circumscripție teritorială.
Conchizând, competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obișnuită.
Soluția este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.