Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 464 din 27 decembrie 2001, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpata S.G. din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpată, la 5 ani și 2 luni închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei, iar potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, durata executată de la 22 iunie 2001, la zi, respectiv 27 decembrie 2001.
Prin aceeași sentință penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul B.ș. din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpat, la 5 ani și 2 luni închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă, durata executată de la 21 iunie 2001, la zi, respectiv 27 decembrie 2001.
A constatat că partea vătămată L.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 1.400.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, suma de 500.000 lei, onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul B.Ș. (urmărire + judecată) urmând a fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, în esență următoarele:
În luna noiembrie 2000, inculpata S.G. a încheiat cu un cetățean italian un contract de împrumut, autentificat la notariat, cu instituirea, drept garanție, a unei ipoteci pe apartamentul proprietatea ei și a soțului său.
La data scadentă (27 martie 2001), cetățeanul italian a demarat procedura executării silite pentru a-și recupera suma împrumutată, situație în care inculpata S.G., ca să evite pierderea apartamentului, s-a hotărât să sustragă exemplarul contractului de împrumut autentificat, din apartamentul unde locuia acesta, știind că a plecat din țară și a lăsat cheile la partea vătămată L.N.
În acest scop, în ziua de 20 iunie 2001, inculpata S.G. s-a înțeles cu inculpatul B.Ș. să-i plătească suma de 3 milioane lei, pentru a sustrage cheile de la partea vătămată.
A doua zi, cei doi inculpați s-au deplasat cu un taxi în Cartierul Țiglina III Galați în apropierea blocului unde locuia partea vătămată.
După ce inculpata a realizat că partea vătămată se află în apartamentul cetățeanului italian, au mers cu același taxi până la blocul unde era situat apartamentul, așteptând până ce aceasta a ieșit din bloc. A urmărit-o până ce a urcat într-un maxi-taxi, după care au ajuns din nou în apropierea blocului unde locuia. Inculpata S.G. a rămas în mașină, iar inculpatul B.Ș. a așteptat-o în fața blocului. Când partea vătămată a intrat în scara blocului, inculpatul B.Ș. a lovit-o, i-a smuls geanta și a fugit spre locul unde a rămas inculpata cu autoturismul, dar a fost prins de către persoanele alertate de țipetele părții vătămate.
Asupra sa au fost găsite cheile, ascunse în ciorap.
Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații S.G. și B.Ș.
În apelul parchetului, hotărârea primei instanțe a fost criticată ca nelegală, sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, susținând că tâlhăria fiind săvârșită în scara blocului în care locuia partea vătămată, instanța trebuia să rețină la încadrarea juridică și agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și ca netemeinică, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați, pe care-l consideră prea scăzut.
În apelul inculpatei S.G. s-a susținut că încadrarea juridică a faptei comise de ea este cea de instigare la infracțiunea de lovire sau cel mult, la cea de tâlhărie, dar în forma prevăzută de alin. (1) al art. 211 C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada comiterii acesteia în loc public sau împreună cu celălalt inculpat, solicitând totodată, redozarea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă.
În apelul inculpatului B.Ș. s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru fapta reținută în sarcina sa.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 269/ A din 5 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală atacată, în ceea ce privește latura penală și rejudecând, a reținut la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații S.G. și B.Ș. și agravanta prevăzută de lit. f) a alin. (2) al art. 211 C. pen., menținând pedepsele aplicate acestora, de câte 5 ani și 2 luni închisoare, fiecare.
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
A respins, ca nefondate, apelurile inculpaților.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata arestării preventive de la 22 iunie 2001, la 5 iunie 2002, pentru inculpata S.G., iar pentru inculpatul B.Ș., de la 21 iunie 2001, la 5 iunie 2002.
A obligat pe inculpați la plata sumei de câte 1.100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorarii apărători oficiu, vor fi suportate din fondul Ministerului Justiției.
În motivarea acestei soluții instanța de control judiciar a arătat că fapta fiind comisă de cei doi inculpați, pe scara blocului în care partea vătămată locuia, deci într-o dependință a locuinței acesteia, în mod greșit instanța de fond nu a reținut la încadrarea juridică și agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen.
În privința apelului declarat de inculpata S.G. în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de ea, în instigare la infracțiunea de lovire sau cel mult, la tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., instanța de control judiciar a reținut că nu poate fi primită, întrucât din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că inculpata S.G. l-a instigat pe coinculpatul B.Ș. la comiterea unei tâlhării de sustragere prin violență a cheilor de la partea vătămată.
Iar cu privire la critica referitoare la cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpați, parchetul solicitând majorarea lor, iar inculpații, reducerea acestora, instanța de control judiciar a reținut că în cauză, instanța de fond a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a sancțiunilor penale, în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva deciziei penale pronunțate de instanța de apel, în termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpații S.G. și B.Ș.
În recursul declarat de parchet hotărârile atacate au fost criticate ca fiind nelegale, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați.
În acest sens, s-a arătat că, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul B.Ș. se afla în scara blocului atunci când a lovit-o pe partea vătămată și i-a smuls geanta, iar inculpata S.G. a rămas în autoturismul parcat pe o alee laterală.
S-a mai susținut că scara blocului fiind accesibilă întotdeauna publicului, constituie loc public în accepțiunea art. 152 lit. a) C. pen., astfel că fapta inculpatului B.Ș. trebuie încadrată în art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta inculpatei S.G. se încadrează în art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În consecință, s-a susținut de către parchet că în mod greșit, instanța de fond a dispus înlăturarea prin schimbarea încadrării juridice (potrivit art. 334 C. proc. pen.), a agravantei prevăzută de lit. e) din art. 211 alin. (2) C. pen., pentru fiecare din cei doi inculpați.
S-a motivat că și instanța de apel a reținut în mod greșit, agravanta de la lit. f) a art. 211 alin. (2) C. pen., și că scara blocului ar trebui considerată dependință, deoarece folosirea în comun a anumitor spații (casa scării, coridoarele, subsolurile, casa liftului etc.) nu le conferă acestora caracterul de dependință a locuinței, în accepțiunea dată de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și cele ale art. 3 din Legea nr. 112/1995.
Tot sub aspectul greșitei încadrări juridice, s-a mai arătat în recursul parchetului că, avându-se în vedere faptul că inculpata S.G. nu a participat efectiv la săvârșirea faptei de către inculpatul B.Ș., din moment ce a plecat la scurt timp după ce acesta a intrat în scara blocului și înainte de revenirea lui, în mod greșit s-a reținut de către ambele instanțe, agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
În recursul inculpatului B.Ș. s-a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei, în raport de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.
În recursul inculpatei S.G., soluțiile pronunțate în cauză au fost criticate, întrucât atât la fond, cât și în apel, inculpații au fost apărați de același avocat, deși aveau interese contrarii, a mai susținut că, deși, s-a reținut în drept calitatea sa de instigator la tâlhărie, această activitate nu a fost dovedită și nu i-a fost adusă la cunoștință în mod corect de instanțele de fond și apel și a solicitat, în principal, achitarea, iar în subsidiar, restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru refacerea cercetării.
În recursul său, inculpata a mai solicitat să se reaprecieze pericolul social al faptei comise și având în vedere și circumstanțele sale personale, să se dispună redozarea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.
Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, pct. 171 și pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosar, recursurile declarate în cauză, fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sunt de arătat următoarele:
Deși instanța de fond și de apel au reținut corect situația de fapt și au administrat toate probele necesare aflării adevărului, printr-o apreciere eronată a acestora au dat o încadrare juridică greșită faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.
În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă „într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană”.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1966, de completare și modificare a Codului penal, dispozițiile art. 211 alin. (2) au fost completate cu cele cuprinse la lit. f), în sensul că, tâlhăria este agravată când s-a săvârșit într-o locuință sau în dependințe ale acesteia.
De asemenea, potrivit art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., tâlhăria este agravată dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane.
Revenind la cauză, se constată că inculpatul B.Ș. determinat fiind de inculpata S.G. a sustras prin folosirea de violențe, poșeta părții vătămate L.N., în scara blocului unde aceasta locuia.
Or, scara blocului este destinată doar accesului locatarilor din imobilul respectiv și persoanelor ce au acceptul acestora să pătrundă în interior și prin urmare, nefiind accesibilă întotdeauna publicului (cum este strada, stația de autobuz ș.a.) nu constituie loc public în accepțiunea art. 152 lit. a) C. pen., astfel că solicitarea din recursul parchetului de a se încadra fapta comisă de inculpatul B.Ș., în prevederile art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta comisă de inculpata S.G., în prevederile art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., nu poate fi primită.
Pe de altă parte, prin „locuință” în sensul prevederilor art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., se înțelege orice loc destinat pentru uzul domestic al unei sau mai multor persoane și care este efectiv folosit în acest sens, neavând relevanță dacă este temporar sau permanent, stabil sau mobil.
Prin „dependință”, în înțelesul dicționarului, se înțelege acea „încăpere (baie, bucătărie, etc.)” ori „grup de încăperi sau construcții (garaj, magazie, etc.) care constituie accesoriile unei clădiri”.
Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului definește în art. 3 noțiunea de apartament ca fiind „locuința compusă din una sau mai multe camere, cu dependințe, garajele și anexele gospodărești aferente, inclusiv camere de serviciu, poduri, pivnițe, magazii și alte asemenea, indiferent dacă sunt situate la același nivel sau la niveluri diferite.
Prin această lege se dă un înțeles mai larg noțiunii de apartament, în el fiind incluse și dependințele indiferent unde sunt situate ele, într-un imobil în unitatea arhitectonică comună locuinței la același nivel cu locuința, ori la altul.
Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași pe lângă definiția apartamentului (art. 3) care avea aproape același conținut cu cel prevăzut de Legea nr. 112/1995 cuprindea însăși definiția expresă a dependințelor, prin ele înțelegându-se „încăperile care deservesc suprafața locuibilă și anume: vestibulul, antreul, tinda, veranda, culoarul, spălătoria, uscătoria, pivnița, boxa la subsol, magazia din zid, logia și terasa acoperită”.
Din economia art. 3 alin. (2) și (3) și art. 36 din lege rezultă posibilitatea folosirii în comun a dependințelor de către mai mulți locatari. Situația este și astăzi valabilă (potrivit Legii nr. 114/11 octombrie 1996), în cazul persoanelor ce dețin apartamente la bloc și care folosesc în comun dependințe precum spălătorii, camere pentru cărucioare și biciclete, casa scării, holurile de la intrare în bloc, subsoluri, coridoare, etc.
Toate aceste dependințe sunt folosite de toți sau o parte din locatarii blocului, ele reprezentând dependințe chiar dacă art. 28 lit. c) și d) din Legea nr. 114/1996 nu le numește ca atare. Potrivit acestui text din lege sunt considerate spații comune din interiorul clădirii, casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scări exterioare.
Proprietarul și chiriașul având obligația ce derivă din folosința spațiilor comune din interiorul clădirii [(art. 28 lit. c) și art. 29 lit. b) și c) din Legea nr. 114/1996)] rezultă implicit că aceste spații folosite în comun cum este și casa scării dă un drept propriu locatarului asupra acesteia putând fi considerată fără nici o îndoială drept dependință care este accesorie locuinței ce o deține.
În concluzie, revenind la speță, în condițiile în care victima a fost tâlhărită chiar în blocul în care locuiește, infracțiunea fiind săvârșită pe scara blocului aceasta este considerată dependință în sensul art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și deci, în mod corect, instanța de apel a încadrat faptele comise de inculpați la agravanta prevăzută de lit. f) a art. 211 alin. (2) C. pen.
Analizând hotărârile criticate și prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare totdeauna din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că, de la săvârșirea faptelor infracționale de către inculpați, 21 iunie 2001, prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și respectiv art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., până la judecarea definitivă a acestora, a intervenit Legea nr. 169/2002, care a modificat și completat dispozițiile art. 211 prin introducerea alin. (21), care prevede majorarea limitelor pedepsei, respectiv de la 7 la 20 de ani închisoare, pentru tâlhăria săvârșită într-o locuință sau în dependințe ale acesteia lit. c).
Așa fiind, inculpaților B.Ș. și S.G., față de dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, le sunt aplicabile prevederile art. 211 alin. (2) lit. f) și respectiv art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. f) anterioare, care prevăd pedepse între 5 și 20 ani, deci mai favorabile.
Având însă în vedere faptul că inculpata S.G. nu a participat efectiv la săvârșirea faptei de către inculpatul B.Ș., din moment ce a plecat la scurt timp după ce acesta a intrat în scara blocului și înainte de revenirea lui, se constată că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond și de apel agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv tâlhărie comisă de două sau mai multe persoane.
Față de cele mai sus-analizate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 334 C. proc. pen., să procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B.Ș. din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a) art. 13 C. pen., iar a faptei comisă de inculpata S.G. din instigare la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., în instigare la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 13 C. pen.
2. Urmare a schimbării încadrării juridice a faptei se va proceda și la o nouă individualizare a pedepsei ce urmează a se aplica inculpatei S.G., avându-se în vedere criteriile arătate în art. 72 C. pen., referitoare la fapta și persoana, dar și scopul pe care trebuie să-l îndeplinească executarea pedepsei, astfel cum rezultă din prevederile art. 52 C. pen.
Procedându-se la o nouă individualizare a pedepsei se va avea în vedere și critica formulată de recurenta inculpată S.G. în cadrul prezentului recurs.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului B.Ș., Curtea apreciază că ea corespunde atât criteriilor generale de individualizare prevăzute de a art. 72 C. pen., cât și contribuția pe care acesta a avut-o la desfășurarea întregii activități infracționale, și în consecință, urmează a o menține.
3. Cât privesc criticile formulate de inculpata S.G., în sensul că în cadrul procesului penal s-au încălcat dispozițiile procesual penale, constând în aceea că inculpații, care aveau interese contrarii, au fost asistați de același apărător, în faptul că, în faza cercetării penale s-au exercitat presiuni asupra celor doi inculpați și a martorilor audiați pentru a face declarații în sensul dorit de anchetatori, iar instanțele nu i-au adus la cunoștință fapta pentru care a fost trimisă în judecată, motive pentru care solicită achitarea sa, ori restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru refacerea cercetării, se constată că acestea nu sunt fondate.
Astfel, susținerea referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpaților, prin ignorarea intereselor contrarii ale acestora, nu poate fi reținută, de vreme ce, în faza de urmărire penală, inculpatul B.Ș. a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S.F. și inculpata S.G., de apărători aleși, avocat M.L.C. și avocat V.A., iar în faza judecății, inculpații au fost asistați fiecare de câte un apărător, inculpatul B.Ș. de avocat T.S., apărător desemnat din oficiu, iar inculpata S.G. de avocat P.G., apărător ales.
Cât privește solicitarea inculpatei S.G. de restituire a cauzei la parchet, invocând încălcarea dispozițiilor procesual penale, se constată că nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 333 C. proc. pen., prevăd în mod expres condițiile în care instanța se poate desesiza și restitui dosarul procurorului, cerințe ce nu sunt îndeplinite în cauza de față.
Astfel, se constată că, în fața instanței au fost reaudiați martorii ce au dat declarații în cursul urmăririi penale, toate aceste persoane (cu excepția martorului B.T., faptele inculpatului B.Ș., care și-a retras declarația dată la urmărirea penală, înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 80 C. proc. pen.) menținând dispozițiile anterioare, cu precizarea că au spus adevărul.
Aceeași poziție de menținere a plângerii și a declarațiilor a avut-o și partea vătămată L.N. și inculpatul B.Ș.
Instanța, coroborând declarațiile inculpatei S.G. cu celelalte probe administrate în cauză, astfel cum au fost expuse mai sus, plângerile și declarațiile părții vătămate, declarațiile coinculpatului B.Ș., procesele-verbale întocmite de organele de poliție, planșe fotografice, certificatul medico-legal, declarațiile martorilor audiați în cauză, înscrisuri, a stabilit că vinovăția inculpatei în comiterea faptei este dovedită, confirmându-se situația de fapt relevată prin rechizitoriu.
Susținerile făcute de inculpată în faza cercetării judecătorești, în sensul că la urmărirea penală asupra ei s-au exercitat presiuni de către anchetatori, sunt lipsite de suport probator, mai ales că toate declarațiile sale au fost date, în această fază, în prezența apărătorilor săi aleși și mai mult, sunt infirmate de întreg probatoriul administrat în cauză, condiții în care nu au putut fi primite de către instanță.
Așa cum se poate observa din materialul probator administrat, în cursul urmăririi penale, declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorilor relatează aceeași situație de fapt, aceeași modalitate de derulare a evenimentelor, iar în faza de cercetare judecătorească inculpata S.G. revine asupra depozițiilor inițiale și precizează o altă situație de fapt, noile declarații fiind contrazise de celelalte probe.
Cum revenirile inculpatei asupra declarațiilor din cursul urmăririi penale nu sunt temeinice și justificate, iar primele declarații se coroborează cu celelalte probe, în mod corect, instanța de fond a reținut, ca exprimând adevărul, aceste declarații și și-a bazat hotărârea de condamnare pe ele.
Nici susținerea inculpatei, că nu i-a fost adusă la cunoștință de către instanțe fapta pentru care a fost trimisă în judecată, nu poate fi reținută, în condițiile în care, aceasta a arătat că își menține prima declarație de la urmărirea penală și în parte, celelalte declarații date în această fază, în cuprinsul cărora s-a menționat învinuirea adusă, iar instanțele au pronunța condamnarea inculpatei pentru instigarea la tâlhărie adică fapta pentru care aceasta a fost cercetată și trimisă în judecată prin rechizitoriu.
În concluzie, secția penală a Curții Supreme de Justiție constatând îndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în limitele și pentru considerentele mai sus-arătate, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 2, lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpații B.Ș. și S.G., va casa decizia atacată, precum și sentința primei instanțe și va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpații B.Ș. și S.G. împotriva deciziei penale nr. 269/ A din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 464 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Galați cu privire la încadrarea juridică a faptelor și la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:
- privind pe inculpatul B.Ș., din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a) art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare;
- privind pe inculpata S.G. din instigare la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., în instigare la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaților de la 21 iunie 2001, la 18 februarie 2003, pentru inculpatul B.Ș. și de la 22 iunie 2001, la 18 februarie 2003, pentru inculpata S.G.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.Ș. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.