Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 141 din 14 octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea inculpatului civil B.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, inculpatul a fost chemat și s-a prezentat la C.M.J. Cluj, pentru a fi repartizat la un agent economic, respectiv Cooperativa „Arta decorativă” Cluj Napoca, în vederea executării serviciului militar alternativ, dar inculpatul a refuzat din motive religioase să se prezinte la agentul economic menționat.
Inculpatul B.D. a cerut să fie scutit de serviciul militar, deoarece este „ministru ordinat” în cadrul Cultului religios „Martorii lui Iehova” și consideră că, potrivit art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare este scutit de serviciul militar sau orice altă formă a acesteia.
Tribunalul examinând dispozițiile cuprinse în art. 354 C. pen., care incriminează fapta de „Neprezentarea la încorporare sau concentrare” în raport cu dispozițiile de principiu din Constituție, art. 239, cu cele din Legea nr. 46/1996 referitoare la calitatea de „recrut” (art. 10) și de „încorporat” (art. 11), precum și cu cele din Metodologia de punere în aplicare a H.G. nr. 618/1997 (emisă de Ministerul Apărării Naționale), a ajuns la concluzia că, toți executanții serviciului utilitar alternativ, cum este și inculpatul, nu au calitatea de încorporat și nu va putea avea niciodată nici pe cea de concentrat, situație în care inculpatul a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.
Tribunalul Militar Teritorial București, prin decizia nr. 91 din 16 martie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul Militar Cluj, a desființat integral sentința și, în baza art. 354 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
Instanța de apel a reținut, în esență, că, potrivit art. 1, art. 6 și a art. 20 din Legea nr. 46/1996, toți cetățenii au dreptul și obligația să apere România, serviciul militar fiind obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 ani, sunt apți medical și nu fac parte din personalul hirotonit sau ordinat al cultelor religioase recunoscute. Totodată, serviciul utilitar alternativ, formă a serviciului militar, va fi executat de cetățenii români care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, iar neexecutarea acestei obligații atrage, după caz, conform art. 21 din H.G. nr. 618/1997, răspunderea disciplinară, materială sau penală.
Or, cum inculpatul face parte dintr-o organizație religioasă, iar nu dintr-un cult recunoscut prin lege, în sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, poate beneficia doar de dreptul de a executa serviciul utilitar alternativ, nefiindu-i permis să refuze efectuarea acestei forme a serviciului militar astfel cum a declarat, fapta sa constituind infracțiunea prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și inculpatul B.D.
Prin recursul său, parchetul a criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză, în lumina motivelor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 16 C. proc. pen., greșit s-a dispus achitarea inculpatului de prima instanță, și de art. 3859 alin. (1) pct. 17, greșita încadrare juridică dată faptei, prin decizia din apel.
La rândul său, inculpatul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 13, 17 și 18 C. proc. pen., solicitând, în esență, casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 229 din 14 iunie 2000, a admis recursurile declarate de parchetul militar și de inculpat, a casat hotărârea instanței de apel și în baza art. 354 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe numitul B.D. la un an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, potrivit art. 81 și a art. 82 C. pen.
În temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1), partea întâi, pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare pentru desființarea ambelor decizii, considerând că ele au fost pronunțate cu încălcarea legii, deoarece inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat, urmând a fi admis.
1. În acest sens, din analiza dispozițiilor cuprinse în art. 354 C. pen., rezultă că infracțiunea de neprezentarea la încorporare sau concentrare, se poate săvârși prin două modalități normative, și anume: neprezentarea în fața autorității militare la termenul fixat prin ordinul de chemare și neprezentarea (ulterioară) la unitatea la care au fost repartizați de autoritatea respectivă.
Subiectul activ al acestei infracțiuni putând fi cel încorporat sau concentrat, așa cum acesta este definit prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, neprezentarea celor repartizați la instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu poate fi echivalentă cu o neprezentare la unitatea unde au fost repartizați și care, în accepțiunea art. 354 C. pen., nu poate fi decât o unitate militară, singura care asigură satisfacerea stagiului militar.
„Reglementarea se arată prin recursul în anulare prin art. 4 din Legea nr. 46/1996 a obligativității serviciului utilitar alternativ pentru cei care, din motive religioase (cum sunt și perceptele invocate de adepții cultului religios „Martorii lui Iehova”) refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art. 354 alin. (2) C. pen., decât prin încălcarea principiului „nullum crimen sine lege”, analogia fiind inadmisibilă în materie penală”.
În raport cu cele ce preced, Curtea constată că, în mod judicios, Tribunalul Militar Cluj a reținut că, B.D. a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 354 C. pen., nefiind întrunite prin acțiunea sa de a refuza să se prezinte la un angajator pentru executarea serviciului utilitar alternativ.
2. În ceea ce privește concluziile formulate de către numitul B.D. în sprijinirea admiterii recursului în anulare declarat în favoarea sa, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării din art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a), potrivit căruia „fapta nu există” și acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 6.330.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate pe parcursul procedurilor judiciare în care a fost condamnat, Curtea constată că acestea nu pot fi primite.
- Sub primul aspect, în vederea asigurării unei practici unitare cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 46/1996, Curtea Supremă de Justiție, Secțiile unite, prin decizia nr. VI din 15 octombrie 2001, care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a statuat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală.
- Referitor la acordarea de despăgubiri materiale, conform art. 346 alin. final C. proc. pen., „Instanța penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b)"
- În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, în baza art. 4141 alin. (1), raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va casa deciziile atacate și va menține sentința nr. 141 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, care este temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 91 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial și deciziei nr. 229 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul B.D.
Casează hotărârile atacate și menține sentința penală nr. 141 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.