Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 792/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința penală nr. 1143 din 9 iunie 2001, a condamnat, printre alții, pe inculpatul D.D. la 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 1092 alin. (2), ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, în temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 219 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 416 din 18 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București și, prin contopirea acestuia cu pedeapsa stabilită în cauză, a dispus ca inculpatul să execute, în total, 5 ani și 6 luni închisoare.

În sfârșit, în baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării și a scăzut perioada arestării preventive de la 13 ianuarie 2000.

S-a reținut că, împreună cu alți doi făptuitori (condamnați în cauză), la 11 ianuarie 2000, inculpatul a pătruns fără drept într-o locuință și, prin violență, a lipsit de libertate timp de două zile pe B.A.

Tribunalul București, secția I penală, prin decizia nr. 1590 din 27 octombrie 2000, a admis apelul declarat de procuror și, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1998 a Judecătoriei Buftea, dispunând executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare stabilită în cauză pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

De asemenea, a dispus cumularea pedepsei de un an și 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1998 a Judecătoriei Buftea cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 11 luni închisoare.

În baza art. 61 din același cod, a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 219 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 446 din 18 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București și, prin contopire cu pedeapsa de 6 ani și 11 luni închisoare, stabilită în cauză, a dispus executarea acestei ultime pedepse.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 2074 din 18 decembrie 2000, a respins recursul declarat de inculpat.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 71 teza I C. proc. pen., susținând că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică prin reținerea recidivei, prevăzută de art. 37 lit. a) în loc de art. 37 lit. b) C. pen., iar instanțele de control judiciar au dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 5 luni închisoare contrar dispozițiilor legale.

Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează:

În conformitate cu art. 37 lit. a) C. pen., există recidiva postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an.

Potrivit lit. b) a aceluiași articol, există recidivă postexecutorie când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului D.D. rezultă că acesta a fost condamnat, de mai multe ori, pentru infracțiuni de furt calificat.

Astfel, prin sentința penală nr. 515 din 17 mai 1995 a Judecătoriei sectorului Agricol Ilfov, definitivă prin neapelare la 21 august 1995, inculpatul a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (fapta din 11 aprilie 1994). Această pedeapsă a fost executată de la 18 ianuarie, la 27 octombrie 1995, când este liberat condiționat prin sentința penală nr. 3400/1995 a Judecătoriei Târgoviște.

Prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1998 a Judecătoriei Buftea, menținută prin decizia penală nr. 642 din 7 mai 1999 a Tribunalului București, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la un an și 5 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. c) și c), cu aplicarea art. 13 C. pen. (faptă săvârșită la 9 mai 1996).

Totodată, s-a dedus perioada arestării preventive de la 15 august, la 24 octombrie 1996.

De asemenea, prin sentința penală nr. 1564 din 14 octombrie 1998 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la un an și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (faptă săvârșită la 16 ianuarie 1995).

Inculpatul a fost arestat de la 15 august, la 24 octombrie 1996.

În sfârșit, prin sentința penală nr. 446 din 18 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București, menținută prin decizia penală nr. 669/ A din 29 mai 1998 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (fapte săvârșite la 1 iulie 1996).

Inculpatul a fost arestat de la 9 octombrie 1997, la 2 august 1999, când a fost liberat condiționat, având un rest neexecutat de 219 zile închisoare.

Ulterior, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința penală nr. 1955 din 15 iunie 1999, în baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1998 a Judecătoriei Buftea. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod a contopit această pedeapsă cu cele de un an și 2 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 1564 din 14 octombrie 1998 a Judecătoriei Buftea și nr. 446 din 18 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, a dedus perioadele arestării de la 15 august, la 24 octombrie 1996 și de la 9 octombrie 1997, la 2 august 1999, pentru cele trei infracțiuni concurente.

Așadar, în raport de cele menționate, instanțele trebuia să constate că inculpatul a executat fracțiunea de la 18 ianuarie, la 28 octombrie 1995 din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515 din 17 mai 1995 a Judecătoriei sectorului Agricol Ilfov, precum și o parte din sancțiunile aplicate pentru celelalte două infracțiuni concurente, respectiv, de un an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1996 a Judecătoriei Buftea și de la 9 octombrie 1997 la 2 august 1999 din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 446 din 18 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București.

Ca atare, în total, inculpatul a executat 2 ani 9 luni și 11 zile închisoare stabilită ca urmare a contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente prin sentința penală nr. 1955 din 15 iunie 1999 a Judecătoriei sectorului 5 București.

Așadar, săvârșind o nouă infracțiune la 11 ianuarie 2000, după ce inculpatul executase pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, se impune înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 192 alin. (2) din același cod.

În altă ordine de idei, potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Pe de altă parte, conform art. 85 din același cod, dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

În cauză, așa cum s-a arătat, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința penală nr. 1955 din 15 ianuarie 1999, a anulat în baza art. 85 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1998 a Judecătoriei Buftea.

Totodată, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, a contopit această pedeapsă cu cele de un an și 2 luni închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, stabilite prin sentințele penale nr. 1564 din 14 octombrie 1998 a Judecătoriei Buftea și nr. 446 din 18 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În consecință, în cauză, prin revocarea suspendării condiționate a aceleiași pedepse de un an și 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1291 din 26 august 1998 a Judecătoriei Buftea și executarea ei pe lângă pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare stabilită în speță (deși anterior se dispusese anularea suspendării conform art. 85 C. pen.) este evident că instanțele de control judiciar au pronunțat hotărâri contrare legii.

De altfel, chiar dacă ar fi fost întrunite cerințele art. 83 C. pen., dispunându-se revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 5 luni închisoare, aceasta nu mai putea fi adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, întrucât inculpatul executase pentru infracțiuni concurente o fracțiune mai mare, respectiv 2 ani 9 luni și 11 zile închisoare.

În consecință, în cauză nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 83 C. pen., se impune înlăturarea aplicării acestei dispoziții, reținerea stării de recidivă postexecutorie și menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond.

Se va deduce din pedeapsă perioada executată și se va anula mandatul de executare a pedepsei, dispunându-se emiterea unui nou mandat conform prezentei decizii.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1143 din 9 iunie 2000 a Judecătoriei sectorului I București, deciziei penale nr. 1590 din 27 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală și deciziei penale nr. 2074 din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel București, privind pe inculpatul D.D.

Casează hotărârile atacate cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 37 lit. a) art. 61 și art. 83 C. pen., precum și cu privire la pedeapsa de executat.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a), art. 61 și art. 83 C. pen., precum și cele ale art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Descontopește pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de:

- 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Menține pedepsele de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ambele și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul D.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată.

Anulează vechiul mandat de executare și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei decizii.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.