La 23 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.1239 din 28 septembrie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, deciziei penale nr.1048/A din 8 decembrie 2000 a Tribunalului Cluj și deciziei penale nr.175 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul B.I.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din 23 ianuarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 6 februarie 2003 și apoi la 18 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În baza art.409 și a art.410 alin.1 partea I pct.8 C.proc.pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr.1239 din 28 septembrie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a deciziei penale nr.1048/A din 8 decembrie 2000 a Tribunalului Cluj și a deciziei penale nr.175 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, apreciind că instanțele au dat o eronată interpretare a situației de fapt, cu consecința greșitei condamnări a inculpatului.
Pornind de la principiul potrivit căruia vinovăția nu poate exista la săvârșirea unei infracțiuni dacă făptuitorul nu a voit acea faptă sau nu a putut avea reprezentarea rezultatului, din motive neimputabile lui, instanțele, în raport de probatoriile administrate în cauză trebuia să constate că faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiuniunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducere pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare, conchide parchetul.
Recursul în anulare este fondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul B.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și, respectiv, cu număr fals de înmatriculare, prevăzute de art.35 alin.1 și art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966, ambele cu aplicarea art.37 lit.a și art.33 lit.b C.pen.
S-a reținut că, la 22 august 1996. inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul marca Fiat Croma introdus în țară la 10 iulie 1996, din Franța, fără a fi înmatriculat în România.
Pentru a hotărî astfel, instanțele nu au dat eficiență tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, în sensul art.62 și urm.C.proc.pen., ajungând astfel la interpretare eronată a acestora, situație ce a condus la o aprecierea injustă asupra vinovăției inculpatului.
Astfel, inculpatul declară că mașina i-a fost împrumutată de către P.S. în vederea unei eventuale cumpărări, la întoarcerea în România a vărului acestuia G.V., proprietarul mașinii. În același sens, declară și martorul P.S. căruia, proprietarul mașinii l-a mandatat să o vândă, i-a încredințat actele autoturismului pe care, la rândul său i le-a înmânat inculpatului, asigurându-l totodată că sunt în regulă.
Cu privire la acest aspect, inculpatul susține încă de la început, respectiv, în unica declarație luată la urmărirea penală că, în București, surprins de către organele de poliție, ocazie cu care i-au verificat mașina, talonul și certificatul de înmatriculare, i s-a confirmat valabilitatea actelor.
Pe de altă parte, la dosar există o adresă de la Prefectura localității franceze Main Villiers, prin care se atestă că autoturismul în discuție până în luna octombrie 1996 era înscris în circulație pe teritoriul francez.
Coroborate aceste mijloace de probă și raportate la dispozițiile art.33 alin.1 din Decretul nr.328/1966, potrivit cărora obligația de a înmatricula în 30 zile autovehiculele „înmatriculate în alte state revine persoanelor ce le dețin, dacă acestea domiciliază în România” , conduce la concluzia că inculpatul nu a săvârșit fapta cu vinovăție.
El nu a realzat că pune în circulație și conduce un autoturism neînmatriculat respectiv, cu un număr fals de înmatriculare, apreciind că nu lui îi incumbă obligația de înmatriculare în circumstanțele în care circulă cu mașina, astfel cum au fost detaliate mai sus.
În consecință, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii, urmează a se dispune achitarea inculpatului, potrivit dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.35 alin.1 și art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966, ambele cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
Ca urmare, se va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.1239 din 28 septembrie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a deciziei penale nr.1048/A din 8 decembrie 2000 a Tribunalului Cluj și a deciziei penale nr.175 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul B.I. în sensul considerentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.1239 din 28 septembrie 1999 a Judecătoriei Cluj Napoca, deciziei penale nr.1048/A din 8 decembrie 2000 a Tribunalului Cluj și deciziei penale nr.175 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Cluj privind pe inculpatul B.I.
Casează hotărârile atacate cu privire la latura penală a cauzei.
In baza artr.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, achită pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.35 alin.1 și art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 republicat, ambele cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.