S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.M., împotriva deciziei penale nr.339 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău.
S-a prezentat inculpatul arestat, asistat de avocat B.A., apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit intimata parte vătămată și reprezentantul legal al părții vătămate.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a declarat că recunoaște fapta și a lăsat soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.97 din 12 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr.857/2002, a fost condamnat inculpatul L.M., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.1972 lit.b și b1 Cod penal, raportat la art.1973 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art.197 alin.3 Cod penal, la pedeapsa de 15 ani închisoare.
A mai fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art.203 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Faptele fiind concurente, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus detenția de la 13 mai 2002 la zi.
S-a luat act că partea vătămată C.E., nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța acestă sentință, instanța a reținut că inculpatul a fost căsătorit cu C.L., căsătorie din care a rezultat un copil – C.A.E.
După o scurtă conviețuire, părțile s-au despărțit în fapt, iar prin sentința civilă nr.1379 din 18 iulie 1988, a fost pronunțat divorțul, ocazie cu care minora a fost încredințată mamei (f.19 d.u.p.) dispunându-se totodată ca pârâtul, adică inculpatul, să-și reia numele avut anterior căsătoriei de Luca.
De la naștere, minora nu și-a cunoscut tatăl astfel că aceasta la data de 1 martie 2002, în dorința de a stabili o legătură și cu acesta, i-a trimis o felicitare, ocazie cu care și-a exprimat dorința de a-l cunoaște.
Inculpatul i-a răspuns, cerându-i să se întâlnească, punându-i în plic o bancnotă de 50.000 lei pentru biletul de transport.
Întâlnirea dintre inculpat și fiică a avut loc la data de 1 aprilie 2002 în prezența mamei C.L., în comuna Zănești, județul Neamț.
La insistențele mamei inculpatului – martora L.M., C.L. a acceptat să reia conviețuirea cu inculpatul, stabilind să locuiască împreună în comuna Zănești, iar minora să urmeze cursurile școlii din această localitate.
În dimineața zilei de 26 aprilie 2002 C.L. a plecat în comuna Bahra județul Neamț, pentru a aduce unele bunuri personale și cărțile de școală ale minorei.
După plecarea ei, în jurul orei 530 inculpatul a intrat în camera în care dormea minora, a luat-o și a dus-o în camera lui unde a dezbrăcat-o și folosind violența a întreținut raporturi sexuale cu aceasta.Pentru a nu fi surprins , inculpatul a blocat ușa camerei cu mașina de spălat. Întrucât minora a început să țipe, inculpatul i-a astupat gura cu cămașa.
După comiterea faptei, inculpatul i-a cerut minorei să nu spună mamei sau altei persoane, pentru că altfel va fi condamnat la 7 ani închisoare.
În ziua de 10 mai 2002, minora, care avea dureri în zona organelor genitale, a relatat cele întâmplate, mai întâi bunicii sale C.E. și apoi mamei sale.
Fiind examinată medico-legal, la data de 13 mai 2002 s-a constatat că aceasta prezenta o vaginită tricomoniozică, contactată în urma unui raport sexual (f.13 d.u.p.), afecțiune care determină durerile pe care minora le acuza.
În același timp (f.15 d.u.p.) s-a constatat că minora prezenta o deflorare ce poate data din 27 aprilie 2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi care este obligatorie.
Inculpatul a criticat sentința numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care a apreciat-o prea aspră și a solicitat reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.339 din 24 octombrie 2002 a admis apelul declarat de parchet și a desființat hotărârea atacată cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.b și b1 din Codul penal a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d și e din Codul penal pe o durată de 5 ani, care se va executa alături de pedeapsa reuzultantă de 15 ani închisoare.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
A motivat instanța că pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.b și b1 din Codul penal aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi era obligatorie.
În legătură cu apelul declarat de inculpat s-a apreciat că nu este fondat, pedepsele aplicate în cauză fiind just individualizate în raport de dispozițiile art.72 Cod penal.
Împotriva hotărârilor pronunțate inculpatul a declarat recurs reiterând motivul de apel cu privire la reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
În raport de probatoriul administrat, starea de fapt reținută, este în concordanță cu acesta, încadrările juridice date faptelor sunt legale iar vinovăția inculpatului rezultă neîndoielnic din actele dosarului.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate au fost respectate criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, faptele inculpatului prezentând un pericol deosebit de grav, ținându-se seama și de împrejurările în care au fost comise, de urmările produse precum și de persoana și conduita inculpatului.
Se constată că pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare corespunde unei individualizări proporționale, fiind de natură prin durata ei să asigure finalitatea preventivă cât și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
În conformitate cu art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 13 mai 2002 la zi.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr.339 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2002 până la 18 februarie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.