Deliberând asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 212 din 5 noiembrie 2012, Tribunalul Satu Mare, secția penală, în baza articolului 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului H.A., din infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de articolul 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de articolul 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În baza articolului 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea articolului 3201 C. proc. pen., raportat Ia dispozițiile articolului 74, 76 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului H.A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, Ia pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de doi ani a drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. potrivit art. 65 C. pen.
În baza articolului 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 6 mai 2012 la zi.
A constatat că în cauză nu există nu există constituire de parte civilă.
În baza articolului 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Ia plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza articolului 189 C. proc. pen. a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Satu Mare a sumei de 200 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat A.A., conform delegației numărul 1928/2012.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, întocmit în dosar număr 212/P/2012, inculpatul H.A., în stare de arest preventiv a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de articolul 174 alin. (1) C. pen.
S-a reținut în actul de sesizare al instanței că în data de 6 mai 2012, inculpatul a fost la Sâmbra Oilor împreună cu un anume Z.G. și cu încă un băiat din același sat cu acesta, respectiv satul Cruceanu, județul Galați și au consumat împreună bere, după care, cu un microbuz, s-au deplasat la Negrești-Oaș unde, împreună cu persoanele sus-menționate, a consumat - conform declarației inculpatului, cam 10 beri. Mai apoi, au luat împreună un taxi și s-au deplasat la Bixad, unde s-au oprit la casa de nunți, la un magazin mic, de unde și-au luat o bere. În timp ce consumau berea, martorul Z.G. a fost anunțat că o anume persoană s-ar afla dincolo, la F., respectiv la un magazin din apropiere, motiv pentru care inculpatul împreună cu martorul s-au deplasat în acel loc. Ajunși la magazinul care se numește "F." și-au luat câte o bere și au ieșit în curte, moment în care inculpatul s-a repezit la una dintre persoanele ce stăteau pe bancă, respectiv C.N. și l-a lovit în cap cu o sticlă de bere, după care a ieșit pe poartă, motiv pentru care victima C.I. s-a luat după inculpat, ieșind în stradă după acesta, moment în care inculpatul, cu cuțitul pe care-l cumpărase de la Sâmbră și pe care-l avea deja pregătit, i-a aplicat o lovitură undeva în partea stângă a pieptului, după care a fugit, fiind urmărit cam 200 de metri de martori, după care martorii au renunțat. Inculpatul s-a întors și, văzând că victima era căzută pe jos, s-a speriat și a fugit acasă. Tot din declarația inculpatului a rezultat că la aproximativ 10 minute după ce a ajuns acasă a și fost căutat de Poliție și a recunoscut cele întâmplate.
Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea victimei C.I. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne (hemo-pneumotorace stâng) consecutiv plăgii tăiate-înțepate penetrante de pe fața antero-laterală a hemitoracelui stâng, cu leziune de plămâni și inimă. Leziunea traumatică s-a putut produce prin lovire activă cu un cuțit, având lungimea minimă a lamei de circa 8,5 cm. Poziția victimă-agresor putea fi în ortostatism și față în față, lovitura tanato-generatoare fiindu-i aplicată victimei oblic, de sus în jos și dinapoi înspre înainte.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
S-a constatat că fapta inculpatului H.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de articolul 174 alin. (1) C. pen.
Pe rolul Tribunalului Satu Mare cauza s-a înregistrat la data de 27 iulie 2012, iar cu ocazia verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv dispusă în cauză față de inculpat, potrivit articolului 3001 C. proc. pen. starea de arest a acestuia a fost menținută.
În cadrul cercetării judecătorești a cauzei, cu ocazia audierii inculpatului, acesta a învederat instanței de fond că recunoaște și regretă sincer comiterea faptei, solicitând ca judecarea lui să aibă loc potrivit prevederilor articolului 3201 C. proc. pen.
Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea inculpatului, fapt pentru care a dispus judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de dispozițiile procesual penale.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței de fond schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din omor, prevăzut de articolul 174 alin. (1) C. pen. în omor calificat, prevăzut și pedepsit de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în condițiile în care fapta a fost săvârșită în public, instanța de fond apreciind întemeiată cererea a procedat la schimbarea încadrării juridice, potrivit solicitării formulate.
Reținând vinovăția inculpatului în comiterea faptei care i se impută, recunoscută pe deplin de către inculpat, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, a cărei modalitate de executare urmează a fi stabilită prin privare de libertate.
Raportat la atitudinea manifestată de inculpat încă de Ia începutul urmăririi penale, la regretul sincer față de cele întâmplate, la vârsta inculpatului, Ia împrejurarea că este Ia primul contact cu legea penală, Ia perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului, astfel cum sunt ele prezentate de consilierii de probațiune cu ocazia întocmirii referatului de evaluare pentru inculpat, au format convingerea instanței că în privința inculpatului se impun a fi reținute circumstanțe atenuante, cu consecința diminuării cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicate.
Instanța de fond a mai avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei faptul că inculpatul a acționat la îndemnul martorului Z. și totodată lovitura aplicată cu cuțitul victimei a fost una singură, inculpatul fiind speriat de faptul că ceilalți martori de pe terasă au pornit în urmărirea lui.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpatul H.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței în sensul de a reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen., cu consecința majorării cuantumului pedepsei principale stabilită prin infracțiunea de omor calificat, prevăzută de articolul 175 lit. i) C. pen., întrucât inculpatul H.A. a provocat scandalul, iar fapta s-a săvârșit pe timp de noapte.
Procurorul de ședință de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în ședința publică din 13 decembrie 2012 a precizat cu ocazia dezbaterii cauzei că nu susține motivul invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, solicitând admiterea apelului declarat de parchet și reformarea hotărârii atacate în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei pe motiv că nejustificat s-au reținut circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului, care de altfel, nici nu au fost reținute în mod concret de către instanța de fond.
Inculpatul apelant H.A. a declarat apel, fără a indica în concret motivele pentru care a exercitat calea de atac ordinară, iar în fața instanței de prim control judiciar a menționat că înțelege să-și retragă apelul.
Prin Decizia penală nr. 149/A/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, împotriva Sentinței penale nr. 212 din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o în sensul că a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H.A., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare, în regim privativ de libertate, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a lI-a și b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., a menținut pedeapsa complementară de 2 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pedeapsă stabilită conform art. 65 C. pen. și a luat act de retragerea apelului penal formulat de către inculpatul H.A.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar, coroborate cu poziția de recunoaștere sinceră a faptei de către inculpatul H.A. atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, rezultă că în data de 06 mai 2012, în jurul orelor 21,30, inculpatul apelant a aplicat o lovitură cu cuțitul, în zona anterolaterală a hemitoracelui stâng, victimei C.I., care la interval de o oră a decedat.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la articolul 175 lit. i) C. pen. sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare Ia fața locului și planșa foto, raportul medico-legal de autopsie numărul 573/111/119/2012 și declarațiile martorilor C.G., N.C., M.V., Z.V., C.N., Z.A., P.F., M.I., care se coroborează cu depozițiile inculpatului.
În faza de cercetare judecătorească inculpatul a cerut să i se aplice procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, iar instanța de fond a admis cererea sa și a soluționat cauza conform prevederilor articolului 3201 C. proc. pen.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultă că în apropierea barului situat în imobilul cu numărul xxx Bixad, mai exact în fața casei cu numărul yyy, la o distanță de 2,70 metri de poarta de la stradă s-a evidențiat o pată de sânge de 1 metru x 0.50 metri, iar din acest Ioc spre imobilul cu numărul 381, mai multe pete de sânge, iar la circa 45 metri de pata din fața casei cu numărul 389 s-au găsit mai multe pete de sânge grupate, pe o arie de 0,70 metri x 0,60 metri (a se vedea în acest sens și planșele foto).
Din depozițiile martorilor sus-menționați, precum și din declarațiile inculpatului H.A., din fază de urmărire penală, rezultă că în data de 06 mai 2012, inculpatul apelant H.A. împreună cu martorul Z.G. și cu un băiat din localitatea Cruceanu, județul Galați au consumat băuturi alcoolice la Sâmbra Oilor, județul Satu Mare, după care s-au deplasat în localitatea Negrești-Oaș, unde într-un local au mai consumat băuturi alcoolice, iar apoi s-au dus în localitatea Bixad, la barul "F.", unde au continuat să bea bere. La un moment dat inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool, l-a lovit pe martorul C.N. cu o sticlă de bere, iar când a vrut să iasă din curtea imobilului cu numărul xxx a observat că victima C.I. a ieșit după el și, iritat, a scos cuțitul ce-l avea asupra sa și i-a aplicat acestuia o lovitură în zona stângă a pieptului, după care a plecat de la locul faptei.
Potrivit raportului de necropsie, moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiate-înțepate penetrante de pe fața antero-laterală a hemitoracelui stâng, cu leziune de plămâni și inimă. S-a apreciat că leziunea a fost produsă prin lovire activă cu un cuțit cu o lamă de circa 8,5 centimetri, iar poziția victimă agresor putea fi în ortostatism și față în față, lovitura tanato-generatoare fiindu-i aplicată victimei oblic, de sus în jos și dinapoi înspre înainte.
Ansamblul mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei atestă fără putere de tăgadă că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, fără vreun motiv justificat, a aplicat o lovitură cu cuțitul, în partea stângă a pieptului, victimei C.I., care a decedat la o oră de la momentul agresiunii.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond nu a valorificat în mod judicios, în sistemul pugnitiv, toate elementele de esență, definitorii pentru stabilirea unei pedepse care să reflecte în mod obiectiv pericolul social concret al faptei și al persoanei inculpatului.
Instanța de apel a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului H.A. circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de articolul 74 lit. a) și c) C. pen., întrucât acesta este un element tânăr, la primul contact cu legea penală, își câștigă existenta prin mijloace oneste, ziler și are un nivel de instrucție scăzut (studii primare). Totodată, a apreciat că trebuie reținută și atitudinea post infracțională corespunzătoare a inculpatului, acesta a recunoscut fapta și a manifestat regret sincer pentru cele întâmplate, solicitând judecarea cauzei pe baza acordului de vinovăție, ceea ce a determinat incidența prevederilor articolului 3201 alin. (7) C. proc. pen. De asemenea din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, rezultă că inculpatul are șanse maxime de reintegrare socială, comportamentul său înregistrând valențe pozitive.
În aprecierea Curții de Apel Oradea toate aceste date pozitive trebuie să-și găsească reflectarea în cuantumul pedepsei pe care inculpatul trebuie să o execute pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
Raportat la dispozițiile art. 72 C. pen., curtea de apel a constatat că prima instanță nu a dimensionat în mod corect pericolul social al faptei, care rezidă din împrejurările concrete în care s-a săvârșit infracțiunea, intensitatea loviturii aplicate victimei, cu un cuțit cu lungimea lamei de 8,5 centimetri, precum și atitudinea inculpatului imediat după faptă - a fugit fiind ridicat de organele de poliție de la domiciliu.
Instanța de apel a apreciat că, în amplul proces de individualizare judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv lipsa antecedentelor, gradul de pericol social ridicat al faptei comise limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de omor calificat conform art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen. (15 ani - 25 ani și interzicerea unor drepturi), precum și dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În raport de aceste aspecte a considerat că apelul declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare este întemeiat, fapt pentru care a dispus admiterea acestuia, a desființat în parte sentința atacată și a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H.A.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin motivele scrise de recurs a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 172 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este neîndestulătoare și greșita aplicare a legii cu privire la neconfiscarea cuțitului - corp delict.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de casare invocate apreciază ca fiind fondat recursul declarat de Ministerul Public pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În raport cu determinarea coordonatelor de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc o operațiune de adaptare a acesteia, la cazul concret dedus judecății, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de care trebuie să țină seama cumulativ. Adaptarea pedepsei pe măsura tulburării pe care faptele comise au produs-o în mediul social, privește realizarea proporționalității, cu măsura gradului de pericol social creat prin săvârșirea infracțiunii.
Identificarea și reținerea circumstanțelor atenuante reprezintă un atribut al instanței de judecată care este datoare să stabilească dacă în cauză, în raport de materialul probator administrat, se regăsesc astfel de circumstanțe atenuante.
Înalta Curte apreciază că instanța de apel a procedat în mod greșit la reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Astfel, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu constituie un criteriu unic de apreciere a bunei sale conduite, anterioare săvârșirii infracțiunii și nu poate fi considerată o circumstanță atenuantă în sensul art. 74 lit. a) C. pen., ci reprezintă doar un element care trebuie coroborat cu alte probe administrate în acest sens. Așadar, nu poate fi reținută în mod automat această circumstanță atâta timp cât nu se coroborează cu alte elemente de fapt, în condițiile în care inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat.
În ceea ce privește atitudinea sinceră de recunoaștere a faptelor săvârșite, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost deja reținută prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel că nu mai poate fi valorificată încă o dată prin reținerea ca și circumstanță atenuantă în baza art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. În acest sens este și Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu reflectă comportamentul sincer al inculpatului.
În acest context, Înalta Curte va înlătura dispozițiile art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. și va majora pedeapsa principală aplicată intimatului inculpat H.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.
În ceea ce privește critica de nelegalitate formulată de Ministerul Public, Înalta Curte consideră că este nefondată întrucât din lucrările dosarului nu rezultă că organele de urmărire penală au procedat la ridicarea, inventarierea și depunerea la camera de corpuri delicte a cuțitului folosit Ia săvârșirea infracțiunii, astfel încât nu se poate dispune confiscarea specială, atâta timp cât bunul nu se mai găsește.
Față de aceste aspecte Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 149/A/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat H.A., va casa în parte decizia penală recurată, va înlătură art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și va majora pedeapsa principală aplicată intimatului inculpat H.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare. Va menține restul dispozițiilor din decizie care nu contravin prezentei hotărâri și va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 6 mai 2012 la 27 martie 2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 149/A/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat H.A.
Casează, în parte, decizia penală recurată și, în rejudecare, înlătură art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și majorează pedeapsa principală aplicată intimatului inculpat H.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., de Ia 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Menține restul dispozițiilor din decizie care nu contravin prezentei.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 6 mai 2012 la 27 martie 2013.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2013.
Procesat de GGC - NN