Deliberând asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 239/2012 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul V.R., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. pen. și art. 74 pct. 2 C. pen. la 1 an și 3 luni închisoare, a menținut starea de arest, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării de la 16 iulie 2012 până la 31 octombrie 2012, a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și 64 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui briceag descris la urmărirea penală prin procesul-verbal din 9 august 2012, a luat act despre neconstituirea de parte civilă a lui D.N.T., obligat inculpatul la plata sumei de 2629,29 RON către Spitalul Sf. Pantelimon Focșani și 59,38 RON către Serviciul de Ambulanță Vrancea cu dobânzile aferente până la achitare, precum și la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare către stat din care 600 RON onorariu apărător din oficiu și 38 RON contravaloarea expertiză medico-legală către Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost învestit Tribunalul Vrancea cu judecarea inculpatului V.R., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap.Ia art. 174 C. pen. - tentativă Ia infracțiunea de omor.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 16 iulie 2012 în jurul orelor 23.00 - 23,30 s-a deplasat la imobilul aparținând fratelui său Ș.M. situat în comuna Cotești sat Cotești, județul Vrancea, unde i-a găsit împreună pe sora sa O.A. și pe numitul D.N.T., împrejurare în care l-a lovit în zona abdominală cu un cuțit pe cel din urmă, cauzându-i o plagă înjunghiată în regiunea epigastrică, urmărind astfel suprimarea vieții victimei, rezultat socialmente periculos, care nu s-a produs datorită intervențiilor medicale.
La dosarul de urmărire penală au fost atașate procese-verbale de cercetare Ia fața locului, planșe foto, acte medicale, acte de stare civilă, declarații date de inculpat și de martorii O.A. și V.G.
La cercetarea judecătorească a cauzei inculpatul a recunoscut acuzațiile aduse, a precizat că nu propune alte probe și înțelege să se judece în baza probatoriilor de Ia urmărirea penală.
Partea vătămată D.N.T. a declarat că nu se constituie parte civilă, recunoaște susținerile inculpatului în sensul că într-adevăr a contribuit la declanșarea conflictului și chiar l-a agresat verbal și fizic pe inculpat.
Au fost audiați martorii O.A. și V.G., s-au depus acte în circumstanțiere.
Coroborând lucrările cauzei prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul V.R. întreține relații liber consimțite cu P.L., sora părții vătămate D.N.T., astfel că inculpatul consideră că sunt "cumnați" și că împreună s-au înrudit, făcând parte din aceeași familie. În mediul rural unde trăiesc părțile, aceste convingeri se întemeiază pe tradiții ancestrale privind crearea și întreținerea relațiilor de familie și implicit de rudenie, fără a fi necesar ca acestea să fie consfințite prin acte juridice.
Pe acest fond, al "înrudirii" dintre părți, la data de 16 iulie 2012 inculpatul a mers să-și viziteze fratele, pe Ș.M. În domiciliul fratelui se aflau însă partea vătămată D.N.T. împreună cu sora inculpatului O.A., iar inculpatul a înțeles că aceștia erau în relații mult prea apropiate decât aceea de "cumnați", apropriere pe care a considerat-o ca imorală.
Pe acest fond al încălcării regulilor de rudenie și respect în familie, discuțiile începute între părți au degenerat, încât la un moment dat, partea vătămată a luat în mână un obiect, cu care a încercat să-l lovească pe inculpat.
Cum inculpatul consumase anterior alcool, fiind tulburat emoțional și iritat de cele constatate, reacția părții vătămate de a lua în mâini un obiect, l-a poziționat față de inculpat ca agresor și nu ca victimă, încât inculpatul fără să analizeze posibilitățile de stingere a conflictului, a scos un briceag, cu care I-a lovit pe D.N.T. în zona epigastrică.
În declarațiile date, D.N.T. a recunoscut că, într-adevăr, în timpul disputei, a fost primul care s-a înarmat cu un obiect din lemn aflat la îndemână (posibil băț), că a încercat să-I lovească pe inculpat și în aceste împrejurări inculpatul l-a lovit folosind un cuțit. În urma loviturii primite partea vătămată a suferit leziuni în zona epigastrică și acestea i-au pus în pericol viața așa cum rezultă din actele medicale și expertiza medicală efectuată în cauză.
În plan juridic, comportamentul părții vătămate, care a declanșat reacția violentă a inculpatului nu atinge intensitatea psihologică a "provocării" și față de disproporția de forțe atacator/victimă nu constituie "legitimă apărare", pentru a fi aplicate dispozițiile art. 73 C. pen. privind circumstanțele atenuante obligatorii.
Însă, coroborând împrejurările concrete în care s-a desfășurat conflictul, stările emoționale și reacțiile - ambele agresive, limitele ambelor părți în a rezolva diferendele altfel decât prin violență, instanța a apreciat că, gravitatea infracțiunii a fost diminuată și se impune aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 pct. 2 C. pen.
În drept fapta comisă de inculpat, care, lovind partea vătămată D.N.T. cu un cuțit i-a pus în pericol viața acestuia, constituie infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. "tentativă Ia omor".
Circumstanțele în care s-a comis infracțiunea, vinovăția inculpatului, dar și contribuția părții vătămate, au fost dovedite prin declarațiile date de părți și de martorii O.A. și V.G.
Prima instanță a mai reținut că inculpatul a recunoscut acuzațiile aduse, nu a contestat probele administrate, încât sunt aplicabile disp. art. 3201 C. proc. pen.
Față de împrejurările comiterii faptei, de gravitatea acesteia, instanța a apreciat că o pedeapsă orientată spre minim, cu executare prin privare de libertate este suficient de coercitivă și educativă pentru inculpat potrivit disp. art. 52 C. pen.
II. Împotriva Sentinței penale nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul V.R.
Prin motivele de apel Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și ca netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
În acest sens, s-a arătat că în mod nejustificat au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, conform prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen. și că, în raport de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite și cu împrejurarea că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală, pedeapsa ce i-a fost aplicată nu este în măsură să îndeplinească scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Totodată, Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul omisiunii de a face aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, potrivit cărora trebuia să dispună prelevarea de la inculpatul V.R. a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Inculpatul V.R., prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, deoarece, în opinia sa, împrejurările în care a fost săvârșită fapta ar fi impus reținerea circumstanțelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) sau lit. a) C. pen.
Totodată, a susținut că buna conduită pe care a avut-o anterior ar fi justificat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 272/A din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinței penale nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea, a desființat în parte sentința penală apelată, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului V.R. de la 1 an și 3 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 76 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul V.R. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.R. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. în ret. la art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2012 la 6 decembrie 2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat următoarele:
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală, declarațiile părții vătămate D.N.T. și ale martorilor O.A. și V.G., coroborate cu declarațiile inculpatului, probe pe care inculpatul și Ie-a însușit în totalitate, solicitând ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., rezultă că în ziua de 16 iulie 2012, pe fondul unui conflict, inculpatul V.R. i-a aplicat părții vătămate D.N.T. o lovitură cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35 zile de îngrijiri medicale și care au pus în pericol viața victimei.
Fapta săvârșită de inculpat, în modalitatea și în împrejurările mai sus menționate întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Curtea de apel nu a considerat fondată critica formulată de inculpat prin motivele de apel, în sensul că s-ar fi impus reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. a) sau b) C. pen., deoarece nu sunt îndeplinite cerințele acestor texte de lege.
Potrivit prevederilor art. 73 lit. a) C. pen., constituie circumstanță atenuantă depășirea limitelor legitimei apărări.
Curtea de apel a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă că partea vătămată a exercitat asupra inculpatului un atac material, imediat, direct și injust, încercarea părții vătămate de a se înarma cu un băț, simțindu-se amenințată de inculpat nu îndeplinește cerințele unui "atac", în sensul prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., nu se poate considera că inculpatul a săvârșit fapta în condițiile legitimei apărări, ale cărei limite Ie-a depășit.
Pe de altă parte, conduita părții vătămate nu a fost de natură să-i provoace inculpatului o stare de tulburare sau emoție atât de intensă, încât să justifice reacția deosebit de violentă a acestuia și să atragă reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Având însă în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, pe fondul unui conflict determinat de faptul că partea vătămată, care este fratele concubinei inculpatului, a început o relație intimă cu sora acestuia, nesocotind tradițiile și convingerile pe care se întemeiază relațiile de familie, mai ales în mediul rural, în care cei doi trăiesc, în mod corect prima instanță a considerat că, deși nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru reținerea circumstanțelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) sau b) C. pen., se justifică reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (2) C. pen.
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că din acest punct de vedere critica formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea este neîntemeiată.
Curtea de apel a apreciat însă că hotărârea primei instanțe este netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei, deoarece prima instanță a dat o eficiență excesivă circumstanței atenuante reținută în favoarea inculpatului, aplicându-i acestuia o pedeapsă de numai 1 an și 3 luni închisoare, situată la limita specială prevăzută de lege, redusă ca urmare a aplicării succesive a dispozițiilor art. 20 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.
În aceste condiții, curtea de apel a apreciat că pedeapsa este greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., fiind prea redusă, în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei și cu aspectele referitoare la persoana inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, în antecedența penală a acestuia regăsindu-se, printre altele, o infracțiune de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. Ia art. 197 alin. (1) C. pen. pentru care procesul penal a încetat prin împăcarea părților.
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai aspre care, prin cuantum să fie aptă a îndeplini scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Curtea de apel a considerat că hotărârea apelată este nelegală și pentru motivul că prima instanță a omis să facă aplicarea disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 și să dispună prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În raport de aceste considerente, curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desființa în parte Sentința penală nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea, iar în rejudecare a dispune în sensul mai sus arătat.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mare, solicitând instanței admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentința instanței de fond ca temeinică și legală.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca fiind nefondat recursul declarat inculpatul V.R. pentru următoarele considerente:
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reținerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existența faptei și forma de vinovăție cu care acesta a acționat.
Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv închisoare de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni, gradul de pericol social al faptei săvârșite, dedus din modalitatea de săvârșire, prin înjunghierea victimei în zona abdominală cu un cuțit, precum și persoana infractorului. Conform dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.
Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanțe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanța apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare fiind necesar creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor lor, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a identificat circumstanțe favorabile inculpatului, alte decât cele reținute de instanțele anterioare, care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R. împotriva Deciziei penale nr. 272/A din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.R. durata reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2012 la 27 martie 2013 și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.R. împotriva Deciziei penale nr. 272/A din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2012 Ia 27 martie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013
Procesat de GGC - NN