Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 157 din 26 iulie 2002, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul K.C. la 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., raportat la art. 34 și art. 35 C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată, pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 134 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/ A din 7 noiembrie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 14 decembrie 2001 la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 12.230.184 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânzile legale, părții civile Spitalul Clinic județean Tg. Mureș, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 12 decembrie 2001 inculpatul, fără un motiv special, a lovit în mod repetat pe fiul său K.Z. în vârstă de 2 ani și 6 luni, cu capul de o masă, provocându-i leziuni grave care au dus la moartea victimei.
Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia penală nr. 128/ A din 9 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita, în principal achitarea, pentru lipsa vinovăției, pretinzând că victima s-a lovit accidental cu capul de masa televizorului, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 12 și 14 C. proc. pen., reiterând motivele de casare invocate în apel, respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de omor și greșita individualizare a pedepsei.
Examinând, hotărârile atacate, în raport de criticile formulate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal, schița și planșele foto, întocmite cu ocazia cercetării locului faptei, raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia efectuării autopsiei, declarațiile martorilor K.M., M.M., J.L., K.L., C.A., S.M., M. și A.I., coroborate cu recunoașterile parțiale ale inculpatului) care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri rezultă, fără dubiu, că în ziua de 12 decembrie 2001 inculpatul, având o fire violentă, fără motive întemeiate a lovit, în mod repetat pe fiul său minor K.Z., în vârstă de 2 ani și 6 luni, cu capul de o masă, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie de trunchi cerebral, care a dus la moartea victimei.
Concluziile raportului medico-legal de autopsie pun în evidență faptul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat paraliziei sistemului nervos central în urma unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural de emisfer drept, hemoragie de trunchi cerebral, leziuni produse prin loviri directe, repetate de o suprafață dură plană, ceea ce demonstrează că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, căderea și lovirea accidentală a victimei, varianta susținută de acesta în apărare, fiind exclusă.
Referitor la pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, instanța de fond ținând seama de criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv de gradul sporit de pericol social al infracțiunii săvârșite constând în uciderea fără motiv a fiului său în vârstă de numai 2 ani și 6 luni, cât și de persoana inculpatului, care a mai comis infracțiuni de violență, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 14 decembrie 2001, la zi.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul K.C. împotriva deciziei penale nr. 128 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 14 decembrie 2001 la 20 februarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2003.