Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 441/F din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În baza art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004 rep. s-a recunoscut Sentința nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la data de 03 mai 2011 prin respingerea apelului prin Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano, prin care cetățeanul român V.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 16.000 euro amendă, precum și interdicția perpetuă de la funcțiile publice, interdicția legală în timpul executării pedepsei și interdicția perpetuă de la funcțiile din toate școlile de orice grad, ca și de la serviciile în instituții publice sau private frecventate cu precădere de minori.
S-a dispus transferarea condamnatului V.M. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei s-au interzis condamnatului V.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis condamnatului V.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dedus perioada executată de la data de 31 martie 2009 la zi. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 05 octombrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată, sub nr. 7492/2/2012, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 rep. prin care s-a solicitat recunoașterea Sentinței nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la data de 03 mai 2011 prin respingerea apelului prin Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano, privind pe cetățeanul român V.M. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul solicitant. La dosarul cauzei au fost depuse adresa nr. 3530496 din 23 aprilie 2012 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, adresa nr. 1905982/11 din 20 aprilie 2012 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, adresa nr. 18206/2012/EM din 16 martie 2012 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, adresa nr. TCE 033.006.005-2004/RM a Ministerului Justiției al Republicii Italia, referat asupra faptelor infracționale atribuite lui V.M., procesul-verbal în care este consemnat acordul condamnatului la transferare, dispozițiile legale aplicabile, certificat privind situația executării pedepsei, Sentința nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano și Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano.
În conformitate cu dispozițiile art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep., Curtea a procedat la încunoștințarea persoanei condamnate V.M. despre obiectul prezentei cauze și termenul fixat la Penitenciarul Vigevano - Republica Italia.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a constatat următoarele:
Tribunalul Ordinar din Milano, prin Sentința nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, definitivă la data de 03 mai 2011 prin respingerea apelului prin Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano, a condamnat pe cetățeanul român V.M. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 16.000 euro amendă, precum și interdicția perpetuă de la funcțiile publice, interdicția legală în timpul executării pedepsei și interdicția perpetuă de la funcțiile din toate școlile de orice grad, ca și de la serviciile în instituții publice sau private frecventate cu precădere de minori, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 81 C. pen.v., 110/600bis alin. (1), alin. (3) n 4, 5, 6, 8-4, art. 1 și 7 din Legea nr. 75/58.
În fapt s-a reținut, în esență, că, în perioada noiembrie 2008 - 31 martie 2009, condamnatul V.M., împreună cu alte persoane, la Milano, Arluno și în alte localități, a înlesnit, exploatat și favorizat prostituția a patru femei, dintre care una minoră, inducându-le să vină din România în Italia pentru a se prostitua, conducându-le la locul în care se prostituau, controlând activitatea acestora și ridicând banii proveniți din această activitate, fapte comise prin violență și amenințare în dauna mai multor persoane, inclusiv rude pe linie ascendentă.
Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004 rep., transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni. d) transferul este consfințit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acestuia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentatul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care s-a refugiat în statul de executare al cărui resortisant este. e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Examinând dosarul cauzei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 rep.
Astfel, condamnatul V.M. este cetățean român, conform datelor transmise de Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, hotărârea de condamnare sus-menționată este definitivă de la data de 03 mai 2011, a fost arestat de la data de 31 martie 2009 la zi, iar durata condamnării se împlinește la data de 30 septembrie 2015.
De asemenea, transferul a fost consimțit de condamnatul V.M. în mod liber și în deplină cunoștință de cauză.
Totodată, Curtea a constatat că și condiția dublei incriminări este îndeplinită, faptele reținute în sarcina condamnatului V.M. prin hotărârea de condamnare sus-menționată având corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
De asemenea, statul român și statul italian, s-au pus de acord asupra acestei transferări, Republica Italiană, prin declarația dată folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenția de la Strasbourg, excluzând procedura conversiei pedepsei, prevăzută la art. 9 parag. 1b și 11.
Ca atare, Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 rep., că felul și durata pedepsei principale aplicate condamnatului V.M. nu sunt incompatibile cu legislația națională, astfel că a recunoscut Sentința nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la data de 03 mai 2011 prin respingerea apelului prin Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano. Curtea a avut în vedere și împrejurarea că din procesul-verbal de audiere a condamnatului V.M. rezultă că acesta a solicitat continuarea executării pedepsei în România, reinserția sa socială și reabilitarea putând fi realizate prin transferarea sa în statul de origine. În ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată condamnatului V.M. prin hotărârea de condamnare sus-menționată, Curtea a constatat că aceasta este compatibilă cu legislația națională în ceea ce privește natura și conținutul, având corespondent în legislația penală română în dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., însă nu corespunde sub aspectul duratei, care potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. este de maxim 10 ani.
Deși Republica Italia a exclus procedura conversiei pedepsei, în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 76/1996 pentru ratificarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, conform cărora, dacă durata sancțiunii aplicată prin hotărârea de condamnare este incompatibilă cu legislația statului de executare, acesta poate prin hotărâre să adapteze această sancțiune la cea prevăzută de propria sa lege.
Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Pe cale de consecință, în baza art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004 rep. a recunoscut Sentința nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la data de 03 mai 2011 prin respingerea apelului prin Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano, prin care cetățeanul român V.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 16.000 euro amendă, precum și interdicția perpetuă de la funcțiile publice, interdicția legală în timpul executării pedepsei și interdicția perpetuă de la funcțiile din toate școlile de orice grad, ca și de la serviciile în instituții publice sau private frecventate cu precădere de minori. A dispus transferarea condamnatului V.M. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare.
Având în vedere dispozițiile hotărârii de condamnare, în baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei a interzis condamnatului V.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. a interzis condamnatului V.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale, a dedus perioada executată de la data de 31 martie 2009 la zi, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Sentința a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin motivele de recurs, Ministerul Public a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare să se dispună recunoașterea și punerea în executare și a pedepsei amenzii în cuantum de 16.000 euro aplicată prin hotărârea străină de condamnare, invocând Recursul în interesul legii nr. 3/2012, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, Înalta Curte reține că instanța de fond a recunoscut în totalitate Sentința nr. 990/10 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la data de 03 mai 2011 prin respingerea apelului prin Sentința nr. 971/11 din data de 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel din Milano, prin care cetățeanul român V.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și la 16.000 euro amendă, precum și interdicția perpetuă de la funcțiile publice, interdicția legală în timpul executării pedepsei și interdicția perpetuă de la funcțiile din toate școlile de orice grad, ca și de la serviciile în instituții publice sau private frecventate cu precădere de minori, și s-a dispus transferarea condamnatului V.M. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare.
Cu privire la pedeapsa de 16.000 euro amendă, Înalta Curte reține însă că, punerea în executare a acestei sancțiuni, urmează a fi făcută potrivit legislației naționale, de către instanța de executare, în speța de față, de către Curtea de Apel București.
Astfel, referitor la executarea pedepsei de 16.000 euro amendă, Înalta Curte constată că, aceasta se va realiza potrivit dispozițiilor art. 418 C. proc. pen. cu referire la art. 425 C. proc. pen., privind punerea în executare a amenzii penale, care prevăd că. "Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii".
"Când cel condamnat se găsește în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut în alineatul precedent, instanța de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare".
"În caz de neîndeplinire a obligației în termenul arătat în alin. (1) sau de neplată a unei rate, instanța de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executării amenzii potrivit dispozițiilor legale privind executarea silită a creanțelor fiscale și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții."
Față de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 441/F din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă V.M.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 441/F din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă V.M.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.
Procesat de GGC - GV