Asupra recursului de față;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.V.R. împotriva rezoluției 236/P/2012 din 21 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, confirmată prin rezoluția 557/II/2/2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 31 iulie 2012 sub nr. 774/57/2012, petiționarul A.V.R. a solicitat desființarea rezoluției 236/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, confirmată prin rezoluția 557/II/2/2012 a procurorului general al acestei unități de parchet.
În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus o rezoluție sau o ordonanță, care au ca scop neconstatarea la timp și în mod necompetent a faptelor de infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 208 C. pen., astfel ca învinuiții să nu fie pedepsiți și acesta, ca persoană fizică și juridică, să fie trasă la răspundere pentru o infracțiune de fals în înscrisuri, care nu a fost dovedită.
În motivarea plângerii petiționarul a mai arătat că, din dispoziția primului procuror i "s-a fabricat" Dosarul nr. 1582/P/2007, cu scopul dovedit prin probe de neînfăptuire a justiției în Dosarele penale nr. 1583/P/2007, 2009/P/2007 și Dosarul civil nr. 1899/243/2007. Procedura este o infracțiune de "abuz în serviciu" a unei persoane a Autorităților Publice, întrucât fără dispozițiile sale nici organul de cercetare penală și nici procurorul de caz nu puteau promova "plângerea calomnioasă" în Dosar nr. 1582/P/2007.
Plângerea nu putea fi admisă dacă nu era o plângere "plăsmuită", deoarece nu se poate face dovada unui "act oficial" (Contractul nr. 132/A din 01 decembrie 2005 fiind un contract de ofertă, iar Procesul-Verbal de custodie fiind un act contabil de casă).
S-a mai reținut că reclamantul nu face dovada consecințelor juridice ale acestui "act falsificat".
A mai susținut petiționarul că pentru a fi promovată această plângere. Primul Procuror "dispune o excrocherie" prin care înscrie plângerea depusă în data de 19 iulie 2007 în Dosarul nr. 1582/P/2007, înaintea înregistrării plângerii depusă de el, adică în data de 17 iulie 2007 în Dosarul nr. 1583/P/2007. A mai arătat petiționarul că astfel, se dispune o conexare "împotriva art. 34 lit. d)" C. proc. pen. și numai în termen de 10 zile, procurorul de caz emite rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva acestuia, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen., deși nu exista niciun motiv "de urgență".
S-a mai învederat în conținutul plângerii faptul că necesitatea acestei rezoluții, este dovedită de însuși Primul Procuror, care îi comunică numitului S.I. sub semnătura sa, infracțiunea care a fost "probă hotărâtoare" în admiterea recursului în Dosarul civil nr. 1899/243/2007.
Deci, această probă a întrerupt executarea silită, dispusă de instanța de judecată prin Ordonanță Președințială de "restituire a patrimoniului subsemnatului ca persoană fizică și juridică".
A mai arătat petiționarul că în situația în care Primul Procuror s-a implicat în "mod competent", așa cum apreciază procurorul general al Curții de Apel Alba Iulia, în procesul civil menționat, atunci se poate dovedi scopul exercitării funcției cu rea-credință și în "stoparea" propunerii de cercetare a organului de cercetare penală în Dosarul nr. 1583/P din 30 iulie 2007, respectiv cercetarea în Dosarul nr. 2009/P/2007.
Petiționarul a mai susținut că faptele de natură penală în Dosarul nr. 1583/P/2007 sunt dovedite prin expertiza judiciară care constată debitul de 330.127 lei RON, odată cu administrarea obiectivelor executate de către SC I.S. SRL fără obiecțiuni și pusă în funcțiune la data de 18 aprilie 2006. Deci, paguba SC I.S. SRL făcută cu rea-credință de către SC C. SRL este dovedită prin neachitarea facturilor de la data administrării obiectivelor care au făcut obiectul Contractelor nr. 131/2005 și 002/2006 și constituie o infracțiune "care nu putea fi negată" de către Primul Procuror, motiv pentru care a refuzat să emită o rezoluție sau o ordonanță în acest dosar, în urma referatului din Dosarul nr. 1583/P din 30 iulie 2007.
A mai învederat petiționarul că Dosarul nr. 2009/P/2007 nu a fost cercetat din dispoziția Primului Procuror, care a "sigilat într-un dosar plic maro toate probele" (a se vedea acest dosar anexat la Dosarul nr. 1582/P/2007), iar instanța de judecată nu a judecat această cauză refuzând desigilarea acestui plic.
A mai susținut că este de reținut faptul că cercetările ulterioare au "menținut scopul Primului Procuror de neînfăptuire a justiției în Dosarele penale nr. 1583/P/2007 și 2009/P/2007" deși rezoluția în Dosarul nr. 1582/P/2007 COMASAT, emisă la 22 noiembrie 2007, a fost infirmată.
Analizând plângerea formulată, instanța de fond a constatat următoarele:
La data de 17 ianuarie 2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a fost înregistrată plângerea formulată de numitul S.I. împotriva numitului A.V.R., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cauza formând obiectul Dos. nr. 1582/P/2007.
La aceeași dată numitul A.V.R. a formulat o plângere împotriva numitul S.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 214 C. pen., cauza formând obiectul Dosarului nr. 1853/P/2007.
La data de 11 septembrie 2007 numitul A.V.R. a formulat o nouă plângere prin care a solicitat cercetarea numitului S.I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 C. pen. (Dos. nr. 2009/P/2007). Constatându-se o strânsă legătură între plângerile penale sus-menționate și pentru o mai bună înfăptuire a justiției, prin ordonanțele din data de 12 noiembrie 2007 și 27 februarie 2008 Poliția orașului Călan a dispus conexarea Dosarelor penale nr. 1583/P/2007 și nr. 2009/P 2007 la Dos. nr. 1582/P/2007.
Prin Ordonanța nr. 1582/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara din data de 15 iunie 2009 s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 10 lit. b1) C. proc. pen., art. 91 C. pen., art. 228 alin. (6) C. proc. pen., art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală față de A.V.R. și aplicarea unei sancțiuni administrative a amenzii în cuantum de 1000 RON, iar față de numitul S.I. neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 214 alin. (2) C. pen. și art. 208 alin. (1) C. pen. (procuror G.L.I.).
Împotriva acestei soluții A.V.R. a formulat plângere, iar prin Ordonanța nr. 293/II/2/2009 din 24 iulie 2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, numitul N.G.D., aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin Sentința penală nr. 128/2010 a Judecătoriei Hunedoara s-a dispus respingerea plângerii formulate de partea vătămată, menținându-se hotărârea atacată, iar prin Decizia penală nr. 519/R/2010 a Tribunalului Hunedoara recursul a fost respins, ca nefondat.
Nemulțumit de sentința pronunțată, numitul A.V.R. a formulat plângere penală împotriva prin procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, N.G.D., arătând că acesta cu știință și în mod părtinitor a soluționat cauza în mod nelegal aplicându-i o sancțiune petentului și dispunând neînceperea urmăriri penale față de adevăratul vinovat S.I.
Prin rezoluția 236/P/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăriri penale față de numitul N.G.D., iar soluția a fost confirmată de procurorul general al aceleiași instanțe, prin rezoluția 557/II/2/2012.
Instanța de fond a constatat că plângerea este nefondată atâta timp cât prim procurorul parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara a pronunțat soluția în cauză raportat la probele existente și a motivat-o corespunzător. Petentul nu a prezentat instanței nicio probă ori cel puțin un indiciu din care să rezulte că procurorul ar fi fost interesat în pronunțarea soluției. În plus, instanța nu poate cenzura soluția magistratului prin aprecieri asupra corectitudinii acesteia.
Împotriva Sentinței penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat recurs petiționarul A.V.R., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2012.
La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 martie 2013, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a și la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petiționarul A.V.R.
Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.
Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.
Dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiții, se constată că Sentința penală nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul A.V.R. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.V.R. împotriva Sentinței penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.V.R. împotriva Sentinței penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2013.
Procesat de GGC - GV