Asupra recursului de față;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 26/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 29 martie 2012 sub nr. 395/59/2012, petentul A.P.G. a solicitat infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosar nr. 26/P/2010 al Direcției Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.
La plângere au fost atașate Dosarele nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N., 41/P/2008, nr. 137/11/2/2012, 26/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, nr. 43/VIII//1/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Prin rezoluția din data de 7 februarie 2012 pronunțată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.N., M.C. și S.N., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin rezoluția din data de 30 martie 2012 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A.P.G. împotriva soluției adoptată în Dosar nr. 26/P/2012.
Analizând soluțiile pronunțate raportat la probele administrate instanța de fond a apreciat că acestea sunt legale și temeinice, petentul nefăcând dovada susținerilor sale care ar fi fost de natură să atragă răspunderea penală a subcomisarului din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, Serviciul de Investigare a Fraudelor, C.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a numiților M.C. - fost comandant al Poliției M.N., respectiv S.N. - actualul comandant al Poliției M.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În motivarea plângerii petentul a arătat că este că nemulțumit de modalitatea în care intimații au soluționat diverse probleme sesizate de el, solicitând cercetarea penală a funcționarilor care au avut repartizate spre soluționare cererile sale.
S-a reținut că la data de 9 februarie 2012 petentul A.P.G. a formulat o cerere prin care a invocat incompatibilitatea soluționării petiției sale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Cu adresa nr. 183/VIII/1/2010 din 10 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin un alt exemplar al petiției petentului, petiție care a fost înregistrată sub nr. 73/VIII/1/2012. Întrucât cele două plângeri vizau aceleași probleme, prin referatul din data de 17 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a conexat Dosarele nr. 73/VIII/1/2012 și 43/VIII/1/2012.
Întrucât petentul nu a specificat actele de corupție săvârșite de ofițerii de poliție judiciară menționați în plângeri, a fost citat de către parchet pentru data de 23 februarie 2012 pentru a preciza obiectul plângerilor sale.
Totodată, pentru a se stabili competența materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și având în vedere și excepția invocată de petent în acest sens, au fost solicitate I.P.J. Caraș-Severin date referitoare la gradul și funcția ofițerilor de poliție reclamați.
La data de 19 februarie 2012, motivat de faptul că nu se poate prezenta la data pentru care a fost citat, petentul s-a prezentat la procurorul de caz, ocazie cu care și-a exprimat nemulțumirea că plângerea lui este soluționată de o autoritate lipsită de competență materială și că refuză orice precizare la plângerea sa, atâta timp cât aceasta nu a fost trimisă spre soluționare la unitățile de parchet ierarhic superioare.
Cu adresa nr. 12430 din 17 februarie 2010 I.P.J Caraș-Severin a comunicat gradul și funcția ofițerilor de poliție reclamați de petent, document din care a rezultat că aceștia fac parte din categoria polițiștilor specificați la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002, situație în care competența materială de verificare a acestora revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, astfel că, plângerile petentului au fost înaintate acestei unități de parchet, fiind înregistrate sub nr. 183/VIII/1/2012.
S-a mai reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 02 martie 2012, apreciind că plângerea petentului prezintă elementele prevăzute de art. 222 C. proc. pen., a dispus înregistrarea sesizării petentului în registrul penal, în vederea efectuării de cercetări doar față de inspectorul principal C.N., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, față de celelalte persoane nominalizate de petent nefăcându-se nicio referire, astfel că lucrarea nr. 183/VIII/1/20110 a primit număr de dosar 87/P/2010, dosar în care s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.
În Dosarul nr. 26/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a mai înregistrat o petiție formulată de numita C.D., persoană pe care petentul A.P.G. a propus-o ca martoră în cauză, petiție în care martora a arătat că cele sesizate de petent sunt reale, iar instituțiile ca poliția, justiția, ș.a., sunt corupte, exprimându-și și nemulțumirea față de modul de soluționare al unor dosare aflate pe rolul instanțelor.
Ulterior, la data de 09 septembrie 2010 sub nr. 291/VIII/1/2010 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara plângerea petentului A.P.G. prin care acesta a sesizat faptul că numiții M.C. - fost comandant al Poliției M.N., S.N.- actualul comandant al Poliției M.N. și C.N. - inspector principal din cadrul S.I.F. se fac vinovați de fapte de corupție, fiind nemulțumit pe fond că în Dosarul nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
Instanța de fond a mai reținut că așa cum a rezultat din multitudinea de plângeri formulate de petentul A.P.G., s-a constatat că acesta nu face referire concretă la anumite activități materiale comise de către intimați care să îmbrace elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, neputându-se vorbi nici despre existența unor infracțiuni asimilate unor infracțiuni de corupție care să fie de natură să atragă răspunderea penală a acestora.
Astfel, instanța de fond a apreciat că din actele administrate în cauză a rezultat că numitul C.N. a primit la I.P.J. Caraș-Severin - Serviciul de Investigare a Fraudelor sau la Poliția M.N. un număr de 13 plângeri depuse de petentul A.P.G., fiind înregistrate cu nr. de dosar, dosare în care intimatul C.N. a întocmit referate cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, la parchet și instanțe fiind adoptate aceleași soluții de netrimitere în judecată a persoanelor reclamate de petent. Întrucât petentul a fost în permanență nemulțumit de soluțiile pronunțate de poliție, parchete și instanțele de judecată, acesta a formulat plângeri împotriva tuturor persoanelor care au intrat în contact cu dosarele în care acesta avea calitatea de persoană vătămată, pe rolul instanțelor fiind înregistrate peste 50 de dosare penale și civile.
Cu privire la plângerea petentului A.P.G. înregistrată inițial sub nr. 291/VIII/1/2010 prin care acesta a sesizat faptul că numiții M.C., fost comandant al Poliției M.N., S.N., actualul comandant al Poliției M.N. și C.N., inspector principal din cadrul S.I.F. se fac vinovați de fapte de corupție, fiind nemulțumit pe fond că în Dosarul nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, din actele premergătoare efectuate, rezultând că Dosarul nr. 94/P/2007 a parcurs toate fazele de cercetare, soluțiile pronunțate în cauză fiind supuse controlului instanțelor de judecată, care au menținut soluțiile de netrimitere în judecată dispuse în cauză.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură penală, astfel că în mod corect s-a dispus în cauză în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimați sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva Sentinței penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petiționarul A.P.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2012.
La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 martie 2013, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a și la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petiționarul A.P.G.
Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.
Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.
Dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiții, se constată că Sentința penală nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2013.
Procesat de GGC - GV