D E C I Z I A NR.907 DOSAR NR. 2029/2002
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe inculpații L.O., S.V. și M.L.A. și de inculpata L.O. împotriva deciziei penale nr.71/A din 21 martie 2002 a Curții de Apel Oradea.
S-au prezentat: intimații inculpați S.V. și M.L.A., aflați în stare de arest, asistați de avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.
Au fost lipsă recurenta inculpată L.O., aflată în stare de libertate, pentru apărarea căreia s-a prezentat avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, precum și intimata parte civilă K.E.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susținut și dezvoltat pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar, criticând pe de o parte greșita achitare a inculpaților S.V. și M.L.A. pentru infracțiunea de profanare de morminte, iar pe de altă parte, netemeinicia pedepsei în ceea ce o privește pe inculpata L.O., solicitând majorarea acesteia.
Avocat G.D. pentru inculpata L.O., a cerut respingerea recursului parchetului, ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată de instanțe a fost corect individualizată, iar în recursul inculpatei a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia prin aplicarea de largi circumstanțe atenuante, prevăzute de art.74, 76 Cod penal.
Avocat M.B. pentru intimații inculpați S.V. și M.L.A. a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, ca nefondat, motivând că, în mod legal instanțele au dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea de profanare de morminte, întrucât aceștia au acționat cu intenția de a ascunde cadavrul, iar nu de a săvârși infracțiunea prevăzută de art.319 Cod penal, în sensul profanării mormintelor.
Procurorul, referitor la recursul inculpatei L.O., a pus concluzii de respingere, ca nefondat, având în vedere motivele invocate în admiterea recursului parchetului.
Inculpații prezenți S.V. și M.L.A., au lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței, arătând totodată că sunt de acord cu concluziile apărătorului.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.304 din 9 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare au fost condamnați inculpații :
1. M.L.A. la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174, 175 lit.b din Codul penal și la 7 ani închisoare în baza art.208, 209 lit.e și g din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 din același cod.
Conform art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b și c din Codul penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de profanare de cadavre prevăzută de art.319 din Codul penal.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 22 ianuarie 2000 la zi.
2. L.O. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.26 raportat la art.174, 175 lit.b, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal.
A fost dedusă perioada arestării preventive de la 22 ianuarie 2000 la zi.
3. S.V. la 2 ani închisoare în baza art.262 alin.1 din Codul penal și la 3 ani și 8 luni închisoare în temeiul art.264 alin.1 din Codul penal.
Conform art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.319 din Codul penal.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada prevenției de la 22 ianuarie 2000 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpații au fost obligați, solidar, la plata sumei de 5.000.000 lei despăgubiri civile și 15.000.000 lei daune morale către partea civilă K.E.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Inculpatul M.L. și inculpata L.O. au fost în relații de concubinaj din anul 1999, cei doi locuind într-un apartament închiriat în orașul Carei.
Prin intermediul inculpatei L.O., coinculpatul M.L. l-a cunoscut pe K.F. (victima) cetățean german, unchiul inculpatei.
În vara anului 1999, cu ocazia unei vizite în România, K.F. a cunoscut o tânără pe numele S.N. (minoră la data respectivă) pe care a convins-o să meargă împreună cu el la mare. Cu acest prilej inculpatul M.L.A. i-a cerut victimei suma de 200 DM pentru a nu spune părinților fetei că a plecat cu minora pe litoral. Ulterior, în luna noiembrie 1999, victima a revenit în România și i-a solicitat inculpatului restituirea sumei, amenințându-l că în caz contrar îl va denunța organelor de poliție, amenințare care nu a fost pusă în practică, K.F. plecând în Germania.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, K.F. a revenit în România și în ziua de 21 decembrie 1999 s-a întâlnit cu inculpatul M.L.A., acesta invitându-l acasă. Au urcat împreună în apartament, context în care K.F. a redeschis discuția referitoare la mărcile date inculpatului, solicitând insistent restituirea sumei de 200 DM și a reiterat amenințarea că de data aceasta va sesiza poliția. Discuția dintre cei doi a degenerat într-o altercație soldată cu îmbrânceli reciproce din ce în ce mai intense.
Văzând că este agresat în propria casă, având în apropiere un cablu electric, inculpatul a încercat să-l sugrume pe K.F., însă acesta s-a apărat lovindu-l pe inculpat, între ei intervenind o nouă bătaie. Realizând că nu va putea să o suprime pe victimă a strigat-o pe inculpata L.O. să-i aducă din bucătărie un cuțit, fapt care s-a și întâmplat. Având cuțitul asupra sa, inculpatul a reușit la un moment dat să-i taie gâtul victimei, după care, profitând de starea de epuizare fizică a acesteia, i-a mai aplicat o lovitură cu cuțitul în aceeași zonă, urmare căreia victima s-a prăbușit la podea și a fost imobilizată.
Constatând decesul, inculpatul a înfășurat cadavrul într-un covor și l-a depozitat în camera alăturată, obligând-o pe coinculpata L.O. să-l ajute la transportarea trupului lui K.F., în prealabil inculpatul a procedat la scotocirea buzunarelor victimei de unde și-a însușit 1.000.000 lei, un portmoneu cu acte, un alt portmoneu în care se aflau 200 DM, un set de chei de la autoturismul Mercedes aparținând victimei, trei lănțișoare, o brățară din aur pe care era gravat numele Iaki, precum și un telefon mobil.
După cele întâmplate cei doi făptuitori au închis apartamentul, s-au dus în oraș de unde inculpatul M.L.A. a sunat pe un prieten din orașul Bistrița, pe nume P.M.S., propunându-i spre vânzare autoturismul Mercedes 250 Diesel, care a aparținut victimei și în urma acceptării acestei propuneri și-au dat întâlnire în cursul nopții în Carei. După convorbirea telefonică inculpații M și L. s-au întâlnit cu S.V., căruia inculpatul M. i-a cerut ajutorul pentru a face ceva să dispară cadavrul victimei.
Cei doi s-au înțeles ca la miezul nopții să transporte cadavrul în mașina inculpatului M., urmând să-l abandoneze în afara orașului, unde să-i dea foc, sens în care M.L.A. i-a dat lui S.V. suma de 50.000 lei pentru a cumpăra motorină.
În cursul serii inculpatul M. a fost căutat de P.M.S. și martorul Z.L.P. pentru a ridica autoturismul, cei trei deplasându-se la locul unde era parcată mașina, ocazie cu care a fost predat autoturismul, convenindu-se ca după ce va fi vândut inculpatul M. să primească 10.000 DM.
La reîntoarcerea în apartament inculpatul i-a spus concubinei sale L.O. să meargă în barul „N.S.” și să-l aștepte acolo.
După plecarea acesteia, conform înțelegerii avute cu inculpatul S.V., în jurul orelor 2 – 3,00 noaptea, au scos cadavrul înfășurat în covor, l-au introdus în portbagajul mașinii (lăsată de P.M.) și
s-au deplasat spre comuna Tiream situată lângă orașul Carei și în apropierea lizierei comunei au scos cadavrul din autoturism, l-au târât pe câmp și i-au dat foc.
Cadavrul victimei a fost descoperit după circa 3 săptămâni, la data de 10 ianuarie 2001, de către săteni care au sesizat organele de poliție.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșelor foto executate în cauză, raportului medico-legal de autopsie, depozițiilor martorilor, probe coroborate cu declarațiile inculpaților care au recunoscut constant infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr.71 din 21 martie 2002, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și a desființat sentința atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei L.O., pe care a majorat-o de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Totodată, apelurile declarate de inculpații M.L. și L.O. au fost respinse.
Împotriva acestei din urmă hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpata L.O. au declarat recurs.
Prin recursul parchetului cele două hotărâri pronunțate au fost criticate pentru nelegalitate și netemeinicie, învederându-se că inculpații M.L.A. și S.V. se fac vinovați și de săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută de art.319 din Codul penal, iar pedeapsa aplicată inculpatei L.O. este neîndestulătoare în raport de pericolul social ridicat al faptei comise.
Inculpata a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei prin a se da eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.
Recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul inculpatei va fi respins.
Instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus arătate.
În speță, justificat instanța de fond nu a reținut, în urma extinderii învinuirii față de inculpații M. și S. și infracțiunea de profanare de cadavre, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, și anume latura subiectivă a acesteia. Pe lângă argumentele aduse de primele instanțe mai sunt de făcut următoarele precizări. Potrivit art.319 din Codul penal, profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru se pedepsește cu închisoare.
Rezultă din examinarea textului mai sus arătat că legea impune un respect datorat onoarei și personalității victimei, sancționând orice act de profanare a unui cadavru.
Din interpretarea aceluiași text rezultă că pot fi încadrate în această categorie lovirea, vătămarea, tăierea, străpungerea cadavrului, întoarcerea acestuia în altă poziție, degradarea, distrugerea, suprimarea, sustragerea cadavrului sau unei părți din acesta, a cenușii, dezgroparea (în alte condiții decât cele autorizate) dezbrăcarea cadavrului, aruncarea oaselor sau rămășițelor pământești ori a cenușei, murdărirea cadavrului, atașarea unui obiect sau însemn de natură a leza memoria persoanei decedate.
În esență, pentru existența infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută de art.319 din Codul penal, în varianta constând în profanarea unui cadavru, este necesar ca, prin acțiunea ce constituia elementul său material, să se aducă o atingere, o alterare sentimentului de respect
datorat morților și amintirii acestora.
În speță, nu sunt întrunite elementele acestei infracțiuni (în concurs cu aceea de omor, așa cum se susține în considerentele recursului declarat de procuror prin primul motiv de recurs) întrucât inculpații nu au comis nici unul din actele de executare arătate, de natură a aduce o lezare respectului pentru persoana decedată, intenția lor fiind de a șterge urmele faptei comise.
Dacă sub acest prim aspect recursul parchetului nu este fondat, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatei L.O. hotărârile pronunțate sunt netemeinice.
Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța trebuie să țină seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate la stabilirea și aplicarea pedepsei.
Or, în speță, analizarea exclusivă a datelor ce caracterizează persoana făptuitoare, ignorându-se celelalte criterii de individualizare, a determinat aplicarea unei sancțiuni greșit individualizate.
Fără a fi minimalizate elementele de circumstanțiere reținute în favoarea inculpatei (aspect de altfel, necriticat nici de parchet referitor la aplicarea dispozițiilor art.74-76 din Codul penal) instanțele nu au analizat cu suficientă fermitate pericolul social concret al faptei comise de inculpată.
Din aceste punct de vedere este de subliniat că activitatea inculpatei, de a înmâna concubinului său M.L.A. cuțitul cu care a fost săvârșită infracțiunea de omor, a fost determinantă în producerea evenimentului, în lipsa acestei activități evoluția incidentului ar fi fost cu totul alta.
Astfel, între inculpat și victimă au avut loc confruntări, și deși inculpatul M. a încercat să răpună victima prin aplicarea unor multiple lovituri nu a reușit, dimpotrivă victima a ripostat și, la rându-i, i-a aplicat agresorului lovituri care l-au determinat pe acesta să ia un cablu electric și să încerce să o sugrume, încercare, de asemenea, nereușită.
Numai după ce inculpatul a intrat în posesia cuțitului dat de L.O., intenția de suprimare a vieții victimei s-a putut finaliza. Or, dacă inculpata ar fi refuzat solicitarea concubinului său, ori s-ar fi opus amplificării conflictului urmările faptei ar fi fost cu totul altele ca de altfel și consecințele juridice.
În consecință, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit de numai 5 ani închisoare, nu este suficientă, impunându-se majorarea ei, pentru a reflecta pericolul social concret și a evidenția funcțiile preventivă, represivă și educativă, motiv pentru care recursul declarat sub acest aspect va fi admis în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește recursul formulat de inculpată, Curtea constată că nu este fondat și va fi respins în baza art.38515 pct.1 lit.b din același cod, instanța de fond reținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante invocate, iar instanța de apel, deși a majorat pedeapsa cu 1 an închisoare, a menținut dispozițiile art.74-76 din Codul penal. Cum în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor de clemență menționate critica formulată de inculpată nu este fondată.
Conform art.192 alin.2 din Codul de procedură penală inculpata va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr.71/A din 21 martie 2002 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații L.O., S.V.și M. L.A.
Casează decizia penală atacată, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei L.O., pe care o majorează de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.O., împotriva aceleiași decizii.
Compută perioada executată în arest preventiv pentru inculpații S.V. și M.L.A. de la 22 ianuarie 2000 la 21 februarie 2003, și de la 22 ianuarie 2002 până la data punerii efective în libertate, pentru inculpata L.O.
Onorariul de avocat pentru asistența juridică din oficiu asigurată intimaților inculpați S.V.și M.L.A., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe recurenta inculpată L.O. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2003.