Asupra cererii de strămutare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 iulie 2013, petenta SC P.F. SRL Galați a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6/44/2013 al Curții de Apel Galați, pe motiv că intimații cercetați în dosar au rude judecători în cadrul Palatului de Justiție Galați, iar administratorul societății se află în relații de dușmănie cu judecători.
A arătat că în dosarul de urmărire penală a fost introdus un număr de 43 de file, după soluționarea plângerii formulate împotriva Rezoluției nr. 280/P/2011.
Potrivit art. 57 alin. (2) C. proc. pen., au fost solicitate informații de la Ministerul Justiției.
Din informarea transmisă de Ministerul Justiției având nr. 62966 din 17 septembrie 2013 a rezultat că prin Rezoluția nr. 280/P/2011 din data de 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul de poliție R.F.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. în referire la art. 242 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin aceeași rezoluție și în baza aceluiași temei legal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție T.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.
Pentru a dispune astfel, parchetul a reținut că petenta a susținut că în Dosarul penal nr. 598/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, inspectorul de poliție R.F.C. l-a influențat pe agentul C.T. să nu întocmească o serie de acte cu prilejul unei constatări referitoare la sustragerea unor bunuri de la societatea petentei; a refuzat, totodată, să primească la dosar o serie de acte pe care petenta a intenționat să le depună și a sustras două CD-uri și două procese-verbale din datele de 15 decembrie 2010 și 18 ianuarie 2011.
Prin Rezoluția nr. 280/P/2011 din data de 2 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul de poliție R.F.C., fără a se menționa în dispozitiv infracțiunile pentru care s-a dat această soluție.
Prin Rezoluția nr. 1133/11/2/2011 din data de 19 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a admis plângerea petentei SC P.F. SRL Galați și s-a completat dispozitivul Rezoluției nr. 280/P/2011 din data de 2 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în sensul că neînceperea urmăririi penale față de inspectorul de poliție R.F.C. a vizat infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 242 C. pen.
Prin Rezoluția nr. 676/C/2012 din data de 29 martie 2012 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție s-a admis plângerea petentei SC P.F. SRL Galați, prin administratorul U.P., s-au infirmat Rezoluțiile nr. 280/P/2011 din data de 2 noiembrie 2011 și nr. 1133/11/2/2011 din data de 19 decembrie 2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și s-a dispus completarea cercetărilor, avându-se în vedere că procurorul nu a lămurit cauza sub toate aspectele invocate de petentă.
După reluarea cercetărilor, administratorul petentei a reiterat solicitările făcute anterior cu privire la inspectorul de poliție R.F.C. și a mai solicitat, în cursul audierii din data de 29 august 2012, efectuarea cercetărilor penale față de comisarul șef T.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.
Petenta a susținut că lucrătorul de poliție mai sus menționat, în calitate de șef al Secției 2 Poliție, a comunicat în mod fals prin adresele înaintate instanțelor de judecată că nu le putea trimite cele două CD-uri deoarece acestea se aflau atașate la un alt dosar penal, aflat la acel moment la procuror.
De asemenea, petenta a susținut că lucrătorul de poliție T.A. a favorizat pe S.T., R.M. și S.B. prin conținutul nereal al adreselor înaintate instanțelor de judecată.
Se arată că în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, parchetul a reținut că faptele imputate de petentă celor doi ofițeri de poliție nu există, motiv pentru care a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
Potrivit informaților furnizate de Ministerul Justiției, petenta SC P.F. SRL Galați, prin administrator U.P., a formulat în temeiul art. 278 C. proc. pen. plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 1175/11/2 din 27 decembrie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În continuare, se precizează că petenta a formulat plângere la instanță, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 4 ianuarie 2013 sub nr. 6/44/2013.
Se menționează că până la această dată a fost acordat în cauză un număr de 8 termene de judecată, majoritatea la solicitarea petentei, pentru a depune înscrisuri în dovedirea plângerii.
Cu privire la cererea de strămutare, se apreciază că motivul invocat de petentă vizează activitatea procurorului care a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, nefiind de natură să pună la îndoială imparțialitatea judecătorilor de la Curtea de Apel Galați și posibilitatea acestora de a soluționa cauza în condițiile unui proces echitabil, sub acest aspect cererea de strămutare fiind neîntemeiată.
Cererea de strămutare este neîntemeiată.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, niciuna dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite, aspectele invocate de petentă nefiind circumscrise situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control de imparțialitate, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Analizând motivele invocate de către petentă în cuprinsul cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea nu pot constitui temeiuri pentru strămutarea cauzei.
Aspectele invocate în cererea scrisă de strămutare - anume că intimații cercetați în dosar au rude judecători în cadrul Palatului de Justiție Galați, iar administratorul societății se află în relații de dușmănie cu judecători - nu sunt dovedite, astfel că în cauză nu se prefigurează aspecte ce pot determina suspiciunea știrbirii imparțialității magistraților chemați să judece cauza indicată, nefăcându-se vreo dovadă în sens contrar.
Nici activitatea procurorului care a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, criticată sub aspectul lipsei unora dintre file din dosarul de urmărire penală, nu este de natură a pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor de la Curtea de Apel Galați, neputând influența judecata în cauza indicată.
Mai mult decât atât, contrar susținerilor petentei, din referatul Ministerului Justiției rezultă că durata prelungită a cauzei pe rolul instanței este determinată, în principal, de cererile de amânare formulate de către petentă.
În consecință, Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete examinate, văzând prevederile art. 55 alin. (1) și (2) C. proc. pen., apreciază că temerile petenților nu sunt justificate, membrii instanței fiind magistrați de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate.
În consecință, cererea va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta SC P.F. SRL Galați pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6/44/2013 al Curții de Apel Galați.
Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AZ