S-au luat în examinare recursurile declarate de părțile civile C.S., C.I. și M.M.O. împotriva deciziei penale nr.127/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpații C.A., C.L. și C.I.
S-au prezentat recurenta parte civilă C.S., asistată de avocat ales S.E., intimații inculpați C.A., C.L. și C.I., aflați în stare de arest, asistați de avocat B.A., apărător desemnat din oficiu.
Au fost lipsă recurentele părți civile C.I. și M.M.O., reprezentate de avocat S.E., apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul recurentelor părților civile a susținut și dezvoltat pe larg motivele din recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestora așa cum au fost formulate.
Apărătorul inculpaților a cerut respingerea ca nefondate a recursurilor declarate, motivând că hotărârile criticate sunt legale și temeinice, sumele fiind corect acordate.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondate a recursurilor declarate, arătând că, hotărârile atacate sunt legale și temeinice, iar cererea recurentelor de înlăturare a dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, nu poate fi primită, având în vedere că recursul părților civile poate să vizeze doar latura civilă a cauzei.
În ultimul cuvânt acordat, inculpatul C.A. a arătat că este de acord cu apărătorul său, C.L. a cerut respingerea recursurilor declarate, iar inculpatul C.I. a arătat că este de acord să despăgubească părțile civile.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.274 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Alba au fost condamnați inculpații:
C.I., C.A. și C.L. la câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art.174, 175 lit.i, 176 alin.1 lit.a și b cu aplicarea art.75 lit.a, 73 lit.b și 76 din Codul penal și la 4 ani interzicerea unor drepturi.
A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 18 aprilie 2001 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în baza art.14 din Codul de procedură penală raportat la art.998 și 1003 din Codul civil inculpații au fost obligați în solidar să plătească părții civile C.S. suma de 16.855.000 lei cu titlu de daune materiale și 15.000.000 lei daune morale, părții civile C.I. suma de 15.000.000 lei daune morale iar părții civile M.M.O. suma de 10.000.000 lei cu același titlu.
Totodată, a fost respinsă ca nedovedită cererea de acordare a despăgubirilor civile eșalonate în favoarea părții civile M.M.O. prin tutore P.I.
În baza art.118 lit.b din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor obiecte: o furcă cu coada ruptă, o rangă, mai multe bâte rupte și un topor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Între inculpați și membrii familiei acestora, pe de o parte, și o altă familie de romi din cartier a existat un conflict generat de un proces penal aflat pe rolul Judecătoriei Aiud având ca obiect vătămarea corporală a sorei inculpaților de către C.I. și C.M., precum și faptul că inculpatul C.I. a împrumutat o sumă de bani de la victime, pe care a restituit-o dar creditori nu au fost mulțumiți de dobânda primită.
Din aceste motive între cele două familii de romi au existat mai multe conflicte provocate de regulă de victime, cunoscute în localitate ca persoane deosebit de agresive.
Acest comportament a determinat, de altfel, și sancționarea lor repetată, de organele de poliție, pentru tulburarea liniștii publice.
În acest context, la data de 14 aprilie 2001, numiții C.M. și L.A. au trecut pe stradă prin fața locuinței victimelor, situație în care s-a declanșat un nou conflict, urmat de alungarea celor doi până în fața unui magazin alimentar.
Incidentul a continuat prin amenințări și insulte, la locul respectiv sosind cei trei inculpați însoțiți de alți membri ai familei. La un moment dat, în apropiere a apărut și C.I. într-o căruță, însoțit de alte persoane, situație în care L.A. și C.M. s-au deplasat spre căruță și s-au înarmat cu bâte și răngi.
Ambele grupuri fiind înarmate și destul de numeroase, au determinat continuarea incidentului prin amenințări și aruncarea cu pietre unii în alții, după care s-au apropiat și s-au lovit. În urma loviturilor primite C.I. și C.M. au suferit leziuni care le-au cauzat moartea.
Instanța de fond a apreciat că inculpații au acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de provocarea lor din partea victimelor, dar și că aceștia au dat dovadă de cruzime întrucât au aplicat lovituri multiple și după ce victimele erau imobilizate, fiind căzute la pământ.
În ce privește despăgubirile civile au fost stabilite proporțional cu gradul de culpă care a determinat reducerea lor la jumătate, iar în ce-l privește pe minorul M.M.O., fiul defunctului C.M., a fost respinsă cererea de acordare a unor despăgubiri periodice, reținându-se că nu s-a făcut dovada că acesta ar fi beneficiar al unei pensii de urmaș, spre a se calcula diferența de la aceasta și cota care i s-ar fi cuvenit din veniturile realizate de tatăl său.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza rapoartelor de constatare medico-legală, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală și planșelor foto executate în cauză, depozițiilor martorilor, probe coroborate cu declarațiile inculpaților care au recunoscut constant fapta pentru care au fost trimiși în judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.127/A din 4 iunie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă P.I. pentru minorul M.M.O., a desființat în parte hotărârea atacată sub aspectul laturii civile și i-a obligat în solidar pe inculpați să plătească minorului suma de 400.000 lei lunar, cu titlu de despăgubiri periodice, începând cu data de 14 aprilie 2001 și până la majoratul acestuia.
Totodată, apelurile declarate de părțile civile C.S. și C.I. și inculpați au fost respinse.
Împotriva acestei din urmă hotărâri părțile civile C.I., C.S. și M.M.O. (prin curator P.I.) au declarat recurs prin care au solicitat casarea cu trimitere pentru completarea probațiunii în vederea stabilirii unei stări de fapt reale. În subsidiar părțile civile au solicitat înlăturarea dispozițiilor art.73 lit.b din Codul penal cu consecințele ce se impun. S-a mai învederat că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art.322 din Codul penal.
Recursurile nu sunt fondate.
Conform art.62 din Codul de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească, pe bază de probe, cauza sub toate aspectele.
Pe de altă parte, conform art.3 din Codul de procedură penală în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, iar art.4 din același cod, obligă instanțele de judecată să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.
În speță, instanța de fond a respectat aceste dispoziții legale, și în baza rolului activ a administrat toate probele necesare (inclusiv cele solicitate de părțile civile) în scopul stabilirii unei situații de fapt reale.
Astfel, pe lângă readministrarea probelor de la urmărirea penală, prima instanță a încuviințat toate probele solicitate de părți.
Cu privire la probatoriul solicitat de părțile civile este de subliniat că la termenul din 10 septembrie 2001 au fost încuviințate părților civile audierea martorilor C.J., S.I., P.L. pe latura penală a cauzei și a martorilor indicați prin nota de la fila 59 din dosar, pe latură civilă.
Aceeași instanță, la termenul următor, din 8 octombrie 2001, a încuviințat părților civile audierea și a martorului P.A., solicitat în completarea probațiunii.
Toți martorii au fost ascultați detaliat, aceștia răspunzând inclusiv la întrebările formulate de părțile civile.
La rândul său, instanța de control judiciar a încuviințat, în baza aceluiași rol activ și a caracterului devolutiv al apelului, probele solicitate de părțile civile (prin avocat S.E., care le-a acordat asistență juridică și în recurs) respectiv audierea unor martori pe latura penală și civilă a cauzei, precum și depunerea unor acte noi în dovedirea pretențiilor civile.
Rezultă așadar că în cele două faze procesuale au fost administrate probele solicitate de părți, nici o probă nefiind respinsă de instanța de fond sau de cea de apel, stabilindu-se o situație de fapt corectă în raport de care inculpații au fost condamnați și obligați la despăgubiri civile, considerent pentru care nu se impune casarea cu trimitere a cauzei, cu atât mai mult cu cât nici în motivarea scrisă a recursului și nici cu ocazia susținerii orale, părțile civile prin apărătorul lor nu au indicat concret ce probe ar mai trebui administrate și concludența lor.
Referitor la reținerea în favoarea inculpaților a dispozițiilor art.73 lit.b din Codul penal, cu consecința reducerii proporționale a despăgubirilor civile, Curtea constată că au fost bine reținute.
Așa cum rezultă din întreaga stare de fapt expusă, cei care au provocat incidentul au fost victimele, care au exercitat acte de violență fizică și verbală.
Victimele cunoscute pentru comiterea unor fapte antisociale de genul agresiunilor fizice și verbale, precum și tulburarea liniștii publice (și care au fost sancționați contravențional în mod repetat de organele de poliție) au fost cele care în dimineața zilei de 14 aprilie 2001 au declanșat primul incident, agresând fizic și verbal pe C.I.S., C.M. și C.C.și tot una dintre victime (C.M.) a declanșat și al doilea conflict, în aceeași zi, în jurul orelor 14,30.
Inculpații, inițial s-au rezumat numai la amenințări și agresiuni verbale și după ce victimele și ceilalți membri ai familiei lor s-au înarmat și i-au atacat, aceștia au ripostat.
Această ripostă a intervenit după ce inculpații au încercat să aplaneze conflictul, propunând împăcarea părților.
Martorii oculari ai incidentului au confirmat că inculpatul C.I. jr. s-a adresat membrilor taberei adverse pentru împăcare, însă a fost lovit în cap și doborât la pământ, moment în care în sprijinul său au sărit ceilalți doi inculpați, după care cu toții, înarmați cu diferite obiecte contondente, au lovit victimele (care erau și ele înarmate cu obiecte asemănătoare) cauzându-le moartea.
Instanțele, de fond și de apel, pe baza întregului material probator, a reținut corect circumstanța atenuantă a provocării, în sensul că în momentul comiterii faptei inculpații s-au aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de violențele la care au fost expuși din partea victimelor.
Potrivit principiilor consacrate de art.14 din Codul de procedură civilă și art.998 din Codul civil, despăgubirile acordate pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune trebuie să constituie, totdeauna, o justă și integrală reparare, principii respectate de instanțe, motiv pentru care despăgubirile civile solicitate de părțile civile au fost reduse proporțional cu culpa participanților.
Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de părțile civile (nepronunțarea asupra infracțiunii prevăzută de art.322 din Codul penal) urmează a se avea în vedere dispozițiile art.3855 raportat la art.362 lit.d din Codul de procedură penală, text potrivit căruia partea civilă poate face recurs numai în ce privește latura civilă, nu și cu privire la latura penală a cauzei.
Dar, așa cum se poate observa din actele și lucrările întocmite în faza de urmărire penală, în cauză au fost efectuate cercetări penale și sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni, însă prin rechizitoriul cu care a fost investită instanța, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților, reținându-se că în cazul în care se cunosc acțiunile participanților, aceștia sunt pedepsiți pentru faptele comise individual și nu pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare. În speță, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de cei 3 inculpați este corectă, deoarece aceștia au comis fiecare în parte acțiuni de violență asupra victimelor, acțiuni în urma cărora acestea au decedat.
În raport de considerentele arătate, recursurile declarate de părțile civile sunt nefondate și urmează a fi respinse în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Conform art.192 alin.2 din același cod, recurentele părți civile vor fi obligate la cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpați va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile C.S., C.I. și M.M.O., împotriva deciziei penale nr.127/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpații C.A., C.L. și C.I.
Onorariul de avocat pentru asistența juridică din oficiu, asigurată intimaților inculpați C.A., C.L. și C.I., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 februarie 2003.