S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr.318 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău.
S-au prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat R.N., apărător desemnat din oficiu, precum și intimata parte civilă C.M., lipsă fiind intimata parte civilă Spitalul județean Bacău.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate și, în principal, în temeiul dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art.174, 175 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal.
În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei.
Intimata parte civilă prezentă a cerut respingerea recursului.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat pentru ambele critici formulate, întrucât, pe de o parte, inculpatul dacă nu a acționat cu intenția de a-i suprima viața victimei, el a acceptat producerea rezultatului, iar pe de altă parte, nu se impune nici redozarea pedepsei, întrucât instanțele au dat eficiența cuvenită circumstanțelor personale, așa încât pedeapsa a fost corect individualizată.
Inculpatul, a arătat că este de acord cu apărătorul său.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.237 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bacău a fost condamnat inculpatul A.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit.i cu aplicarea art.74 lit.a și 76 lit.a Cod penal.
S-a aplicat și pedeapsa accesorie.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie 2001, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.M. 60 de milioane lei, cu titlu de daune materiale și 50 de milioane lei, cu titlu de daune morale, iar Spitalului județean Bacău, suma de 4.028.900 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 15 septembrie 2001, inculpatul A.C., care era sub influența băuturilor alcoolice, împreună cu B.C. și C.V. mergeau la discotecă.
În urma lor mergea victima C.I. care era, de asemenea, sub influența alcoolului și care înjura.
Inculpatul s-a oprit și a mers în urma celorlalți doi, pe motiv că își satisface necesitățile fiziologice și, pe motiv că victima îl înjura, l-a lovit cu pumnul în zona feței, victima căzând pe stradă, din cauza loviturilor primite.
În timp ce victima era jos, inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri în zona capului.
Victima a fost transportată la Spitalul județean Bacău unde a decedat la data de 18 septembrie 2001.
Din actele medicale existente la dosar, rezultă că decesul victimei s-a produs în egală măsură ca urmare a lovirii active și a căderii, ambele categorii de leziuni, produse de fiecare dintre mecanisme, în parte, având potențial tanatogenerator.
Situația de fapt a rezultat din procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr.347/2002 al Serviciului Medico-Legal Bacău, adresa nr.521/2002 a Institutului Medico-Legal Iași, raportul de expertiză medico-legală traumatologică nr.1571/2002 a Institutului Medico-Legal Iași, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.
Tribunalul a considerat că fapta comisă de inculpat constituie infracțiunea de omor calificat și nu de lovituri cauzatoare de moarte, astfel cum a solicitat apărarea, l-a condamnat pe inculpat, în baza art.174, 175 lit.i Cod penal, iar la individualizarea pedepsei, a reținut circumstanțe atenuante, constând în conduita bună a inculpatului, avută anterior.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bacău, Secția penală, prin decizia nr.318 din 8 octombrie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru confirmarea hotărârii instanței de fond care, a dat o greșită încadrare juridică faptei, reținând infracțiunea de omor, prevăzută de art.174, art.175 lit.i Cod penal, în loc de infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal și a făcut o greșită individualizare a pedepsei.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a recunoscut constant că după căderea victimei la sol, ca urmare a loviturii pe care i-a dat-o cu pumnul, a continuat să o lovească cu picioarele, în diferite zone ale corpului, în acest sens putând fi citată declarația din 17 septembrie 2001, dată când victima încă nu decedase. Acțiunea sa violentă a fost de durată, atâta timp, cât victima a strigat la inculpat să nu-l mai lovească deoarece îl omoară, fiind auzită de martorii C.V. și B.C., ce se aflau în apropiere, ceea ce l-a determinat pe martorul C.V., să meargă la inculpat și să-l ia de mână, luându-l cu el.
Or, în raport cu aceste situații rezultate din probele amintite, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală traumatologică efectuat de I.M.L.Iași, care a conchis că decesul victimei s-a produs, în egală măsură, ca urmare a lovirii active cu un corp dur și a căderii (filele 101-103) din dosarul de fond, în mod corect, fapta a fost caracterizată ca îmdeplinind elementele constitutive ale infracțiunii de omor și nu a aceleia de lovituri cauzatoare de moarte, mai ales că, în expertiză se menționează că, fiecare din cele două mecanisme, al lovirii active și al căderii, a produs leziuni apte să producă decesul victimei.
Rezultă, astfel că, cel puțin, în cazul lovirii victimei, ulterior doborârii ei la pământ, într-un moment în care aceasta nu se mai putea apăra, datorită faptului că se lovise la cap, inculpatul a putut prevedea consecințele faptei sale și, chiar dacă, poate nu le-a dorit, le-a acceptat, comițând, în felul acesta, fapta cu intenție.
Așa fiind, primul motiv de recurs, formulat de inculpat apare ca nefondat și nu poate fi primit.
Dar, prima instanță, aplicându-i inculpatului pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit.i Cod penal, prin constatarea în favoarea sa, de circumstanțe atenuante, a făcut și o corectă individualizare a pedepsei, care reflectă nu numai activitatea anterioară bună a inculpatului dar și faptul că, în nexul cauzal al faptei, se înscrie nu numai intenția, dar și culpa, pentru leziunile tanatogene, produse ca urmare a căderii victimei la sol.
Prin urmare, nici a doua critică, referitoare la greșita individualizare a pedepsei, nu poate fi primită.
În raport cu cele arătate, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală și, pe cale de consecință, și a celei de apel, recursul de față apare ca nefondat și va trebui privit, ca atare, și respins în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, menținându-se, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv, la zi.
Văzând și reglementarea suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C., împotriva deciziei penale nr.318 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 17 septembrie 2001 la 21 februarie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 februarie 2003.