S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul S.A.D. împotriva deciziei penale nr.410 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția I-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.S., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată S.M.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal, achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele sale personale.
Procurorul a pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului, deoarece din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul, este autorul infracțiunii de tâlhărie, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile prevăuzute de art.72 din Codul penal.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.395 din 26 aprilie 2002, Tribunalul București – Secția a II-a penală a condamnat pe inculpatul S.A.D. la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.e din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b și a art.13 din același cod.
În baza art.118 lit.d din Codul pehnal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.300.000 lei.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În jurul orelor 17 h 30¢ - 17 h 50¢, din ziua de 14 august 2001, inculpatul, aflat, în compania unui cunoscut, a observat o femeie care purta la gât, un lanț din aur. Mergând în urma ei, la un moment dat, inculpatul s-a apropiat din spate și i-a smuls bijuteria, a lovit-o și, ulterior, cei doi au fugit.
Reclamând poliției cele ce i se întâmplaseră, victima S.M., căreia i se pusese la dispoziție spre vizionare, un album foto, l-a recunoscut pe inculpat.
În aceeași zi, în drumul spre domiciliu, S.M., i-a observat pe cei doi care o urmăriseră și unul dintre ei îi furase bijuteria purtată în jurul gâtului, în fața unui bloc de locuințe, acest lucru ea aducându-l la cunoștința prietenei sale C.E., care, la rândul ei, a sesizat că unul dintre tinerii văzuți avea părul vopsit blond.
Partea vătămată, fără ezitare, l-a recunoscut din grup pe inculpatul S.A.D., ea menționând că i-a reținut fizionomia, culoarea părului și tatuajul de pe brațul drept.
Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare.
Curtea de Apel București – Secția I penală, prin decizia penală nr.410 din 15 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulțumit și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt și, implicit, a vinovăției sale, sens în care a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, raportat la art.10 alin.1 lit.c din același cod, precum și netemeinicia pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că instanța administrând nemijlocit probatoriul avut în vedere și la urmărirea penală, a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea tuturor elementelor necesare, certe, astfel ea răspunzând, argumentat, nerecunoașterii, de către inculpat, a săvârșirii faptei.
Astfel, s-a stabilit că încă din primele declarații, partea vătămată a descris, cu detalii, fizionomia celui care i-a smuls lanțul purtat la gât: acela avea vârsta cuprinsă între 20-23 ani, înălțimea 1,75-1,80 m, părul vopsit blond, figură prelungită, purta cioc, constituție astenică, iar pe mâna dreaptă, mai sus de cot, avea aplicat un tatuaj, toate acestea corespunzând persoanei inculpatului.
De asemenea, la recunoașterea din grup și în instanță, partea vătămată, fără să ezite, l-a indicat pe inculpat ca fiind cel care i-a smuls lanțul purtat la gât.
Susținerile inculpatului, potrivit cărora, în data de 14 august 2001 între orele 17-18 h 30¢ - 19, s-ar fi aflat în compania lui C.C. și N.E., nu sunt susținute, convingător, de declarațiile acestora din urmă. Ambii, evaziv, s-au referit în declarațiile date în faza cercetării judecătorești la locuri și date fie anterioare zilei de 14 august 2001, fie la acțiuni despre care își amintesc că ar fi avut loc la sfârșitul lunii iulie 2001.
În ce privește motivul de recurs vizând netemeinica pedepsei aplicate, și acesta este nefondat.
Potrivit art.72 din Codul penal, text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziții legale, se reține că stabilind pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, instanțele au considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere integritării fizice a persoanei vătămate, patrimoniului ei, împrejurărilor în care a acționat inculpatul, respectiv în loc public, strada, circumstanță agravantă, dar și persoana acestuia, cu antecedente penale care i-au atras starea de recidivă și postexecutorie.
Executarea pedepsei în regim de privare de libertate va fi aptă să realizeze și scopul, astfel cum este înscris în art.52 din Codul penal.
Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, conform art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi respins.
În baza dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.A.D. împotriva deciziei penale nr.410 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2001 la 25 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.