R O M Â N I A
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.A.D. împotriva deciziei penale nr.706 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat L.R., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată B.V.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă fapta și este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.816 din 10 septembrie 2002 Tribunalul București – Secția a II-a penală, a dispus condamnarea printre alții, a inculpatului M.A.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.c și alin.21 lit.a din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal.
In baza art.88 din Codul penal s-a dedus prevenția și arestarea preventivă a inculpatului, de la 6 iunie 2002 la zi.
In baza art.350 din Codul de procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte vătămată, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
In baza art.118 lit.d din Codul penal s-a confiscat de la inculpat și celălalt coinculpat suma de 273.000 lei obținută din vânzarea bunului sustras.
In baza art.191 alin.2 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, dispunându-se să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 4 iunie 2002, orele 17,30, inculpatul M.A.D., împreună cu coinculpatul S.C., au consumat băuturi alcoolice și pentru că au rămas fără bani, s-au hotărât să deposedeze persoane de bunurile pe care le aveau asupra lor.
Atunci au observat-o pe partea vătămată B.V., ce se afla împreună cu martora B.A., pe aceeași stradă.
Inculpații au convenit să ia lanțul părții vătămate, motiv pentru care s-au apropiat de aceasta din sens opus deplasării acesteia și când au ajuns în dreptul ei, inculpatul M.A.D. i-a smuls părții vătămate lanțul de la gât, îndepărtându-se în fugă împreună cu inculpatul S.C. Inculpatul S.C. a depus lanțul părții vătămate la o casă de amanet, obținând suma de 547.846 lei, bani pe care i-au cheltuit în aceeași zi.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul M.A.D., criticând-o în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă, în raport de circumstanțele sale personale. A solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr.706/A din 30 octombrie 2002 Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, printre altele și apelul declarat de inculpatul M.A.D., obligându-l la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu, s-a dispus să fie achitată din fondul Ministerului Justiției.
In considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că prima instanță a ținut seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepsei inculpatului, apreciind astfel că motivul invocat de acesta referitor la greșita individualizare a pedepsei este neîntemeiat.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.A.D. criticând-o în sensul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă în raport cu circumstanțele sale personale.
A solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul în raport de motivul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 din Codul de procedură penală, se constată că acesta nu este fondat și urmează să fie respins.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșită, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, instanțele au avut în vedere toate aceste criterii generale de individualizare.
Astfel ele au avut în vedere gradul ridicat de pericol al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta și nu este cunoscut cu antecedente penale.
De astfel, pedeapsa de 5 ani închisoare, situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie, este în măsură să asigure reeducarea inculpatului, în vederea reinserției sale în societate și prevenția generală, în scopul prevăzut de art.52 din Codul penal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, urmează ca recursul declarat de inculpat urmează să fie respins ca nefondat.
In temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.D. împotriva deciziei penale nr.706/A din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 6 iunie 2002 la 25 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.