S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.250 din 16 martie 2000 a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul S.Ș.
A lipsit intimatul inculpat, pentru apărarea lui prezentându-se avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a expus oral recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate și înlăturarea aplicării prevederilor art.37 lit.b din Codul penal.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului în anulare.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.250 din 16 martie 2000, Judecătoria Vânju Mare a condamnat pe inculpatul S.Ș. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că, în noaptea de 17 decembrie 1998, inculpatul a aplicat mai multe lovituri părții vătămate T.A., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale.
Hotărârea a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului.
Împotriva sentinței, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând-o a fi fost pronunțată cu încălcarea legii întrucât, greșit s-a reținut starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
Recursul în anulare este fondat în baza următoarelor considerente:
Art.37 lit.b din Codul penal prevede că există recidivă postexecutorie când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
În altă ordine de idei, conform art.38 alin.2 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Art.134 din Codul penal prevede că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani, cel condamnat nu a săvârșit nici o altă infracțiune.
În cauză, (fila 25 dosar de urmărire penală), se reține că din copia cazierului judiciar rezultă date ce impuneau a se constata că a intervenit reabilitarea de drept.
Astfel, prin sentința penală nr.1158 din 19 iunie 1992 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.20 din Codul penal, raportat la art.208 alin.1, art.209 lit.a și c (1 an închisoare), și infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 din Codul penal (6 luni închisoare), pedeapsă executată de la 29 iulie 1992 – la 26 ianuarie 1993, când a fost liberat condiționat.
Cu referire specială la această situație, în cauza amintită fiind vorba de infracțiuni în concurs și susceptibile de a fi reabilitate de drept, termenul prevăzut de art.134 din Codul penal, curge de la executarea pedepsei de 1 an (rezultantă).
Ca atare, pedeapsa anterioară, de 1 an închisoare, este considerată executată la 28 iulie 1993, conform art.61 din Codul penal), termenul de reabilitare de drept fiind împlinit la 28 iulie 1996.
Inculpatul săvârșind infracțiunea prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal la 17 decembrie 1998, deci după împlinirea termenului prevăzut de art.134 din Codul penal, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.38 alin.2 din Codul penal.
În aceste condiții, condamnarea anterioară nu constituie primul termen al recidivei postexecutorii, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
Recursul în anulare fiind fondat, în baza dispozițiilor art.4141 din Codul de procedură penală cu referire la art.38515 pct.2 lit.d din același cod, va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.250 din 16 martie 2000 a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul S.Ș.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la reținerea stării de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal, dispoziție pe care o înlătură.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 25 februarie 2003.