S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul H.M. împotriva deciziei penale nr.181 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.M. apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul condamnatului, față de motivele de revizuire menționate de condamnat în cererea lui, a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, deoarece motivele invocate de condamnat, nu se înscriu printre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute în art.394 din Codul de procedură penală.
Condamnatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea cererii de revizuire în vederea administrării de noi probe care să dovedească nevinovăția lui.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.887 din 14 decembrie 2001, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de condamnatul H.M. prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr.944/2000 a Tribunalului Timiș, (rămasă definitivă prin decizia nr.1830 din 5 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală) fiind condamnat la 20 de ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art.174, raportat la art.176 lit.c din Codul penal, pe care nu a săvârșit-o el, putând face dovada cu unii martori.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, instanța a constatat că petentul nu și-a întemeiat cererea pe nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală „care prevede în mod expres situațiile în care poate fi revizuită o hotărâre judecătorească definitivă”.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, condamnatul, solicitând admiterea cererii de revizuire și audierea de martori pentru a-și dovedi nevinovăția.
Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, prin decizia penală nr.181 din 24 aprilie 2002, verificând legalitatea și temeinicia sentinței, a constatat că prima instanță a reținut în mod corect că petentul a invocat aspecte ce au fost analizate de instanța de fond cu ocazia judecării cauzei, situație în care a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul H.M.
În termen legal, prin memoriul trimis din penitenciar, condamnatul revizuient a declarat recurs împotriva deciziei pe care o consideră netemeinică și nelegală, întrucât el își poate dovedi nevinovăția prin audierea unor martori, solicitând că, prin admiterea recursului și casarea hotărârilor, să se dispună revizuirea cauzei.
Examinând hotărârile atacate în raport cu motivul de recurs invocat, care a făcut și obiectul analizei cererii de apel, de către instanța de control judiciar, Curtea constată recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.393 alin.1 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, cale extraordinară de atac, atât cu privire la latura penală, cât și la cea civilă în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.394 alin.1 din același cod.
Condamnatul, prin cererea de revizuire, a solicitat reaprecierea probelor și audierea unor noi martori în cauza privind săvârșirea de către el a infracțiunii de omor deosebit de grav, or, conform art.394 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”, astfel spus, să se învedereze aspecte noi ce impun dovedirea lor, iar nu administrarea de mijloace noi de probă (prelungirea probațiunii) pentru dovedirea unor fapte sau împrejurări deja cunoscute, probate și verificate de către instanțe.
În consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neândeplinite cerințele cazului de revizuire invocat, nici a celorlalte, enumerate în art.394 alin.1 lit.b,c,d și e din Codul de procedură penală, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M. împotriva deciziei penale nr.181 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.